MARIUS DRAGOMIR - "Credința în reușită și în Dumnezeu ține loc de GENIU!"

Viorel Vintila


[sapou]- Un brașovean din America, în interviu cu un brașovean
de la poalele Tâmpei -[/sapou]Marius Dragomir este un artist polivalent, care pe la mijlocul anilor '90 a revoluționat mu­zica, aducând pe piață un nou stil, foarte ori­ginal, care s-a bucurat de un succes exploziv - stilul KASHAY MUSIC. Îmbi­nând ingenios folclorul, stilul dance, reggae și techno, rețeta lui Marius Dragomir a fundamentat un nou gen muzical: etno-dance-ul, care i-a adus creatorului său "Discul de Aur" pentru al­bumul "Party in Transylvania". O recompensă bine-me­ritată, în urma uriașelor vânzări înregistrate: peste 1.800.000 de exemplare! Au urmat multe alte succese, după care artistul a intrat într-un con de umbră, cu toate că a în­cer­cat să se reinventeze, atacând și alte stiluri muzicale, de exemplu - muzica de film. În ciuda tutu­ror vicisi­tudinilor pe care a trebuit să le înfrunte, Ma­rius Drago­mir continuă să creeze muzică de calitate. Nu se predă!

- Cu toată gloria ta fabuloasă de la mijlocul anilor '90, când lumea cânta și dansa "Party in Tran­sylvania", tinerii de azi nu prea știu cine ești. Pre­zintă-ne cartea de vizită...

- Sunt născut la Brașov, pe 19 aprilie 1969, în zodia Berbecului. Sunt compozitor și interpret, om corect, sincer și iubitor de frumos, de natură, de adevăr și de Dumnezeu. Motto-ul meu este: "Credința în reușită și în Dumnezeu ține loc de GENIU!".

- Când ai început să cânți și ce te-a împins către muzică?

- Am început activitatea artistică la 4 ani. Anul 1973 avea să îmi aducă primul premiu, la Festivalul "Lira de Aur", cu "Balada" lui Ciprian Porumbescu, interpretată la vioară. Părinții mei au fost cei care m-au susținut de-a lungul timpului, iar devotamentul pentru muzică și ambiția de a ex­prima ceea ce sunt m-au de­ter­mi­nat să particip la numeroase con­cur­suri și festiva­luri de prestigiu din țară. Anul 1989 a fost un an important în viața mea, pentru că am fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul "Steaua fără nume" și cu Premiul I la Festi­valul de la Mamaia, la secțiunea de in­ter­pretare, cu piesa "Prin noi tră­iește muzica", de Cor­nel Fugaru. Am cântat, pentru prima oară în cadrul acestui festival, și vocal, și instrumental, respectiv, la trom­pe­tă... Am devenit apoi cunoscut în țară pentru prestațiile originale, atât componistice cât și instru­mentale, pe care criticii de artă, și nu numai, aveau să le aprecieze și să le expu­nă în mass-media.

- Cum ți-a venit ideea cu stilul etno-dance? Știu că discul "Party in Tran­sylva­nia" s-a vândut în pes­te un milion de exem­­plare... Deții re­cor­dul în materie de vân­zări...

- Sunt primul artist din România care a in­trat în celebrul top Bill­board, în 1995, cu piesa "Party in Transylva­nia". M-am străduit și am reușit să aduc mu­zica populară în atenția tinerilor. Acesta este me­ritul meu și mă bucur că am reu­șit să fac acest lucru. Am gândit că ar fi inte­re­sant să încerc să îmbin muzica dance, reggae și techno, cu genul folcloric. În 1995, am venit pe piață cu un nou stil muzical: KASHAY MU­SIC (derivat dintr-un titlu de cântec pe cât de cu­noscut, pe atât de drag nouă: "C-așa-i româ­nul"). Etno­dance, stil muzi­cal născut din cei zece ani de studiu al muzicii popu­lare. Dar am scos foarte greu pe piață "Party in Tran­syl­vania". Pro­ducă­torilor le era teamă că nu o să se vândă. Am fost însă convin­gător și, într-un final, cu ajutorul unui producă­tor de la Timișoara, l-am lansat. După o săp­­tămână, se vân­du­seră deja 200.000 de exemplare! Am primit "Dis­cul de Aur" pentru albumul "Party in Tran­sylva­nia", vânzările atingând cote ne­mai­întâlnite în România: peste 1.800.000 de exemplare pe acte! Toată țara vuia de stilul Kashay music.

- După isteria cu "Party in Transilvania", ai cam dispărut din prim-plan, reapărând la intervale mai mari, cu piese noi și stiluri noi muzicale... Se pare însă că suc­cesul nu a fost cel așteptat. De ce?

- După "Party in Transylvania" au urmat și alte al­bume de succes, cred eu, dar, din păcate, nu am fost difuzat și promovat la valoarea pe care am demon­strat-o inițial. Deși onorantă, afirmația producăto­rilor: "La­să, că Marius Dragomir se vinde oricum" nu m-a ajutat. Păcat, pentru că au urmat numeroase albu­me bune, după opinia mea: "Happy Birthday", "Dra­cula!", "Cântă române", "Sex on the Beach", "One More Party", "Mustafa", "Dă-mă mamă după Gyuri", "Cine oare", "Suflet de român", "Kashay ro­mânul", "Dra­gostea mea" etc. Eu am fost invidiat de mic și me­reu m-am lovit de rea credință și de manipulare, dar cred că ăsta este destinul Berbecilor. Suntem ambițioși și oamenii ne invidiază. Dar, dacă ne de­vi­talizăm din cauza stresului și a muncii sau există pro­bleme psihice, suntem pierduți... Aceste lu­cruri dărâ­mă un Berbec. Sunt ferm convins că nicioda­tă nu am fost promovat pe măsura valorii.

- Cum vezi muzica din ziua de azi? De ce artiștii din generația ta își fac greu loc pe "sticlă" și în raf­turile muzicale?

- Muzica, astăzi, înseamnă să fii la locul potrivit, să comunici cu oamenii necesari, să fii remar­cat și susți­nut de cine trebuie. Eu am trecut deja mai multe etape în viață și consider că am locul meu printre artiștii de valoare ai aces­tei țări? fiecare gen, fiecare timp, fiecare modă are publicul ei. Că nu sunt pro­movat, nu depinde de mine. Ce ar trebui să fac eu, în condițiile în care se promovează zilnic incultura și nonvalorile? Într-o so­cie­tate care se vrea dez­voltată din punct de ve­de­re cul­tural, legile nescrise ale res­pec­tului nu ar trebui să în­găduie acest lucru. Nu cred că un artist e pe val sau sub val, doar pentru că unii sau alții nu vor să îl pro­moveze sufi­cient. Cred că un artist trebuie ajutat, nu călcat în picioare și umilit, pentru ca alții să poată să își extragă "foloa­sele", mai mult sau mai puțin cuve­ni­te. La noi nu a exis­tat nimeni și nu există nimeni care să sprijine artiștii în mod real. Aceștia sunt desco­pe­riți, lăsați la voia în­tâm­plării. La fel sunt și eu. În mo­mentul în care voi în­ceta să mai cânt, voi înceta să mai am surse de venit. Din punct de vedere artis­tic, dacă după treizeci și ceva de ani de ca­rieră nu mai produci, țara te lasă să mori. Dar asta e... Asta e țara, asta e societatea, ăștia sunt oa­menii.

- Viața bate fil­mul. Tu ai trecut prin mul­te.... ne­bunia suc­ce­sului, drama divor­țului, dar și un atac de inimă care te-a încercat din greu.... Cum ești acum?

- Starea de sănătate este stabilă, analizele au ieșit ok, dar am făcut și o ecocardiografie... Și se vede o pată pe inimă, de mărimea unei măsline. Este consecința infarctului asupra mușchiului inimii. Dar Dum­ne­zeu are grijă de mine. Dumnezeu m-a ajutat întotdeauna, binecuvântat fie în vecii veci­lor! Dacă am căzut, de exemplu, de șase ori, în­seamnă că Dumnezeu m-a ridi­cat de șapte. Misiunea mea nu s-a terminat aici, cred într-un viitor bun, frumos și drept.

- Unde poate fi găsit Marius Dragomir acum? Mergi în concerte prin țară? Dar peste hotare? Sunt mulți din generația ta, dar și mai veche, care pleacă peste hotare, chiar și în State, și au mare succes. Tu ai fost?

- Fanii mă pot găsi pe adresa mea de website, www.mariusdragomir.ro, iar celor care îmi scriu le ga­ran­tez că mesajul lor va ajunge direct la mine. De ase­me­nea, cei iubitori de Marius Dragomir și tot ce în­seam­nă muzica sa mă pot găsi și pe Facebook, unde postez mereu noutăți și îi aștept cu drag pe toți să co­mu­nicăm și să împărtășim gânduri. Acum nu mai sus­țin așa multe concerte ca altădată, deoarece starea de sănătate nu-mi permite să fac efort mult, trebuie să mă menajez cât pot, am și un regim alimentar sever pe care trebuie să îl respect, dar încerc, totuși, să onorez invi­tațiile pe care le primesc. Susțin spectacole atât în țară, cât și în străinătate. Îmi iubesc mult țara, și deși am avut multe ocazii de a mă stabili în străinătate, pen­tru mine România înseamnă o comuniune de ener­gii care mă "hrănește, mă iubește și mă învață". Legă­tura cu pământul natal este făcută printr-un cordon om­bi­lical sacru. Ruperea lui înseamnă neîmplinirea misiu­nilor care ți-au fost încredințate, și mai înseamnă stag­narea ta pe plan spiritual, chiar dacă financiar, în altă parte, îți merge bine. Dar când vine vremea sfârșitului, vedeți, tot acasă se îngroapă românul. Am o vorbă pe care o spun de câte ori pot: "Țara mea e țara mea și dra­goste găsesc în ea". Începând cu anul 1990, am susți­nut numeroase concerte și în străinătate, iar din anul 1997, și în SUA. Apoi, în 2005, am colaborat cu o mezzo­soprană, căreia i-am compus un album pop-opera și alături de care am și înregistrat două duete de gen.

- Ai compus și muzică de film. Am văzut că ai "atacat" și genul clasic. Crezi că îți reprezintă starea de spirit de acum?

- Pentru moment, compun muzică de film, muzică de gen clasic și pop-opera. Consider că am ajuns la un moment din viața mea când trebuie să mă dedic acestui gen de muzică mai spiritual, mai vibrant, un gen de muzică care nu "atinge" pe oricine. Doar oamenii sen­sibili și cu sufletul deschis înțeleg ce transmite muzica asta. Printre compozițiile mele pentru film se numără și coloana sonoră a filmului italo-american "The lost amulet", un film medieval de lung metraj, cu conotații religioase, pentru care am compus, or­chestrat și mixat, muzică de gen clasic, cu orchestră simfonică și cor mixt de copii și adulți. De asemenea, am intrat în patrimoniul național, cu trei compoziții de muzică cla­sică, care sunt difuzate și la "Radio România Muzical".

- Ce îți dorești cel mai mult acum?Unde te vezi în viitorul apropiat?

- Îmi doresc sănătate! Nu știu ce îmi va rezerva viitorul apro­piat, doar Dumnezeu știe, și sper că le va aranja în așa fel încât să îmi fie bine. Am încredere în EL.

- Marius, în final, îți doresc multă sănătate și mult noroc. Sper să ne vedem curând, poate chiar la un spectacol peste ocean, pentru românii din dias­pora...

- Da, probabil că ne vom vedea.... Să mă țină sănă­ta­tea! Le mulțumesc tuturor celor care îmi ascultă mu­zica, celor care m-au susținut, mă susțin și mă vor sus­ține și pe viitor. Le doresc PACE și LUMINĂ!

(San Francisco, SUA)