Pr. Serafim Bădilă: Un sfânt ca Arsenie Boca se naște la 2000 de ani

Numele părintelui Arsenie Boca atrage ca un magnet.

Așa s-a întâmplat și la Hațeg, într-o seară de iarnă, când sute de local­nici și de săteni din împreju­rimi au înfruntat troienele de zăpadă ca să-l asculte pe părintele Se­rafim de la Cășiel, fost ucenic al "Sfântului de la Prislop". Ore în șir, cu o răb­dare îngerească, sfin­ția sa a răspuns întrebărilor adre­sate din sală, evocând în­tâm­plări mai puțin cunoscute din viața părin­telui Arsenie Boca, ma­rele patron spiritual al ținu­tului Hunedoarei, care îi găz­du­iește mormântul, aflat la Mânăs­tirea Prislop.
Prezent la întâlnirea din Ha­țeg, colegul nostru, Cătălin Ma­nole, a înre­gistrat desfășu­rarea evenimen­tului pe care vi-l pre­zentăm, sub forma unui interviu colectiv.

Un om îndumnezeit

- Părintele Arsenie Boca este îngropat la Mânăs­tirea Prislop, aflată foarte aproape de Hațeg, orașul nostru, așa că mergem tot timpul acolo, să ne închi­năm. Cum se explică minunile care se petrec acolo, în ultimul timp?

- În primul rând vreau să vă spun că mă bucur pen­tru credincioșii din Hațeg și din satele aflate în îm­prejurimi. Au șansa de a locui lângă casa unui mare sfânt român, părintele Arsenie Boca. Unul ca el se naște, poate, o dată la două mii de ani. Să îl aveți mereu atât de aproape, cred că e o mare fericire. Înain­te de a veni la Mânăstirea Sâmbăta și la Prislop, părin­tele Arsenie a mers în muntele Athos. A mers acolo ca să se umple de bucuria călugărilor ce se nevoiau în sihăstrie, dar și cu speranța că își va găsi un duhovnic. Într-una dintre zile, s-a dus în pădure și s-a rugat mult și fierbinte. S-a rugat Mântuitorului binecuvântat, apoi, cu și mai multă stăruință, s-a rugat Fecioarei. Și i s-a arătat lui Maica Domnului, coborând din nori strălucitori și l-a luat de mână, ducându-l pe un vârf de munte. Acolo l-a lăsat în seama unui mare sfânt, pe care părintele Arsenie l-a recunoscut - Sfântul Sera­fim de Sarov - ce viețuise în Athos cu două sute de ani în urmă. Patruzeci de zile a stat Arsenie cu Sfântul Sera­fim. Acolo, Dumnezeu a îngăduit o minune mare: Arsenie Boca a primit harismele, darurile înainte-ve­derii.

- Dumneavoastră l-ați cunoscut personal pe pă­rintele Arsenie. Unde l-ați întâlnit? Cum arăta și ce v-a spus?

- Am avut fericirea de a-l cunoaște pe părintele Ar­senie Boca. Era o prezență atât de luminoasă, încât nu te puteai uita la el. Strălucea! Era cu adevărat un om îndumnezeit! Un om mai plin de Duh Sfânt decât el eu nu am mai întâlnit!
Prima oară când am fost în satul Drăgănescu, unde picta Părintele, după ce fusese scos de la Sâm­băta, dânsul a stat de vorbă cu fiecare din cei veniți. A vorbit și cu mine. L-am întrebat: "Părin­te, pe ce să pun accent? Pe Psaltire, pe aca­tiste, pe Ru­găciunea Inimii, pe cărți sfinte? Cam asta e rându­iala mea de rugăciune". Părin­tele a zis: "Mă, dar cine ți-a spus să faci asta? Zi Rugă­ciunea Inimii și Tatăl Nostru, la care te poți gândi toată ziua". După ce am plecat de la biserică, să ajun­gem în Bucu­rești, mama, care mă însoțea, a zis că l-a văzut pe părintele Arsenie cum s-a urcat în trenul în care sun­tem și noi. Am mers din vagon în vagon și, într-ade­văr, l-am găsit. Eram bu­curos că acum pot să stau de vorbă cu dânsul. Dar n-am pu­tut! Pă­rin­tele era urmărit de Se­cu­ri­tate. Erau niște inși îmbră­cați civil, care stăteau cu el în com­par­timent, și eu nu puteam să știu cine sunt. O putere mă ținea și nu pu­team să vorbesc un cu­vânt. Văzând că timpul trece și eu nu pot vorbi cu Părintele, m-am gândit să pun în practică ceea ce m-a învățat și să zic în gând "Tatăl Nostru". Când am terminat "Tatăl Nos­tru", părintele a întors privirea la mine și a înclinat din cap, ca și cum a aprobat această rugăciune.
Eu eram învă­ță­tor de 20 de ani, și la următoarea în­tâlnire, părintele Arsenie m-a primit și mi-a spus: "Tu trebuie să pleci de la școală! Să te duci să faci Teo­lo­gia!". În gândul meu, am zis: "Nu am bani și trebuie bani să faci o școa­lă". Părintele mi-a auzit gândul și mi-a răspuns cu voce tare: "Îți pui problema că n-ai bani? Are mama ta!". Știa povestea familiei mele fără să fi vorbit cu el des­pre asta, fără să-i spun că tatăl meu fusese miner la Zlatna și trecuse la cele veșnice, dar mama rămăsese cu pensie după el, deci mă putea în­treține. Mai aveam un frate, dar el era căsătorit și surorile mele erau la mâ­năs­tire. Deci, mama, din pensie, mă putea ține. La acest cuvânt al Părintelui m-am opus a doua oară, gân­dindu-mă că nu sunt în stare să învăț limbi străine. Părintele mi-a răspuns și la această împotrivire a mea: "Ce, acum îți pui problema că tu nu poți învăța limbi străine? Iaca, înveți!". M-am împotrivit și a treia oară, spunând că nu sunt așa deștept... Și părintele a strigat la mine: "Mă, tu n-auzi că trebuie să faci Teo­logia?". Până la urmă, realitatea m-a constrâns să fac ce mi-a spus. Mama și surorile mele au plecat la Ora­dea, eu am mai rămas o lună acasă, dar am înțeles re­pe­de că, dacă ele au plecat, nu puteam face față singur acasă. Deci, s-a împlinit cuvântul și am plecat. Dar n-am urmat Teo­logia imediat. Întâi m-am dus la Mâ­năs­tirea Af­teia, unde am rămas până la hram, când a venit Înaltul Andrei și a zis: "Frate Nicolae, aș vrea să te sfințesc diacon, la hram". Cu îngăduința lui Dum­nezeu, am primit diaconia și, la câteva luni, preoția și am făcut Teologia, cum a zis Părintele.
Nu prea l-am ascultat eu pe Părintele. Mergeam pe la dânsul și de fiecare dată îmi zicea: "Mă, de ce vii tu la mine, dacă nu mă asculți? Du-te la mânăstire". Până când, într-o zi, mi-a spus: "Acum te duci la Pă­rintele Cleopa și spui: «Părintele Arsenie Boca m-a trimis la Sfinția ta să mă primiți la mânăstire»". Așa am ajuns monah la mânăstire, sprijinit, în primul rând, de harul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, de ocro­tirea îngerilor și a sfinților, dar povățuit de Părintele Arsenie.

- Vă mulțu­mim că ne îm­părtășiți amin­tiri așa de inti­me despre pă­rin­tele Arsenie. Vă mai amintiți și alte sfaturi de căpătâi pe care vi le-a dat?

- Multe lu­cruri mi-a spus părintele Arse­nie Boca și toate mi-au fost de ma­re folos. Mi-e greu să aleg din­tre ele. Dar dacă ar fi să vă spun acum, repede, câ­teva mai im­por­tante, aș amin­ti de exemplu că mi-a spus odată: "Ori vrei, ori nu vrei, Dumnezeu e cu tine". Altă­dată mi-a spus: "Dumnezeu iu­bește pe cel mai mare păcătos cu mult mai mult de­cât îl iubește cel mai mare sfânt pe Dumne­zeu". Dar, cel mai des, mie și, în general, oamenilor ce veneau la el, ne dădea același sfat: "Schimbă-ți viața! Părăsește păcatul!". Avea un fel de a spune vorbele, încât numai ascultându-l primeai multă nădejde.

"Schimbă-ți viața! Părăsește păcatul!"

- Cunoașteți minuni făcute în timpul vieții de părintele Ar­senie Boca? Ați auzit de astfel de întâm­plări miracu­loase?

- Dumnezeu a făcut multe mi­nuni prin părintele Arsenie Boca. Multe mărturii despre ceea ce a făcut el le găsiți în cărți deja pu­bli­cate. Am auzit și eu de multe întâm­plări mira­cu­loase și cred că sunt toate ade­vă­rate, pentru că pă­rintele avea putere să le facă. Ve­neau oa­meni cu tot felul de boli și be­teșu­guri la dânsul și îi ajuta. De exem­plu, într-o bună zi a venit la părintele un tânăr bolnav de can­cer. Auzise de puterea lui și veni­se să îi ceară aju­torul. Iar părin­tele i-a spus: "Mergi la preotul tău și faci spovedanie generală. Și pentru că părinții tăi și rudele tale te iubesc și vor să te ajute, să se smerească și ei și să meargă să se spovedească. Și ai să vezi mâna lui Dumnezeu peste tine". S-a dus tânărul. A făcut cu toată sme­renia ceea ce i-a zis părin­tele. Și cei apropiați au făcut după cum a zis părin­tele. Și deodată, tână­rul s-a tre­zit ca dintr-un coșmar. Fără du­reri, cu poftă de mâncare și odih­nit. Me­dicii s-au mirat foarte tare și au în­tre­bat ce s-a întâmplat. "M-a vinde­cat părin­tele Arse­nie", le-a spus. V-am povestit în­tâmplarea asta, pen­tru că este foar­te importantă tai­na spoveda­niei, în învățăturile părin­telui Arsenie. Dumnezeu nu vrea de la noi nici bani și nici averi, că nu are ce face cu ele. El vrea de la noi pă­catele. Pă­rintele Arsenie nu spo­ve­dea mai mult de opt persoa­ne pe zi. De asta era mereu coadă la el și aș­tep­tau oamenii și câte două săp­tă­mâni, ca să ajungă să îi spo­vedească. Când plecau, le dă­dea canon. La unii, să citească Psal­tirea de două ori, la alții, de trei ori sau de șapte ori. Dar me­reu le spunea: "Schimbă-ți viața! Părăsește păcatul!". El nu dă­dea Sfânta Împărtășanie la pri­ma spo­vedanie. Aștepta să vadă mai întâi dacă ai spor la viața duhovni­ceas­că. Mult s-a stră­duit Dumnezeu prin părintele Arsenie.
Apoi era o femeie din Ale­xan­dria, și fiind bolnavă de can­cer, a plecat de la spital, pentru că medicii nu mai aveau ce să îi facă. Dar cine­va din salon i-a zis: "Cau­tă-l pe părintele Arse­nie". Și-a amintit de el când, acasă fiind, a fost cuprinsă de deznădej­dea bolii. Și, într-o sea­ră, când s-a culcat, i s-a arătat părin­tele Arse­nie și i-a spus: "Mergi și urcă-te în autobuzul acesta, care va avea șoferul acesta și vino la mine, la bi­se­­rica Drăgănescu". Femeia a plecat a doua zi și a recunoscut și autobu­zul, și șoferul din vis. Ea era atee și s-a mirat de potrivirea din vis. La una din stații, s-a urcat un cerșe­tor și l-a rugat pe șofer să îl lase să meargă, că nu are bani. Șoferul nu a vrut să îl ia, dar femeia a zis: "Lă­sați, că îi plătesc eu biletul". Când a ajuns la Dră­gănescu, părintele o aștepta și avea în mână biletul de autobuz, pe care ea îl plătise pentru omul acela sărac. Ea a căzut în genunchi și părintele atât i-a spus: "Schim­bă-ți viața! Părăsește păcatul!". Și femeia aceea s-a spovedit, a luat calea credinței și s-a însă­nă­toșit.

- E adevărat ce se spune, că, deși părintele era condamnat și muncea la Canal, printr-o minune, el a fost prezent la înmormântarea mamei sale?

- Da, este adevărat. Părintele avea daruri și ha­risme mari. În ziua aceea, și-a făcut norma la muncă și apoi l-a rugat pe gardianul care îl păzea: "Te rog, poți să mă lași singur pentru trei ore?". Și acela l-a lăsat. Între timp, s-a făcut nevăzut. După trei ore, văzând că deținutul Arsenie încă nu apăruse, gardienii au început să îl caute. Când l-au găsit, el le-a spus simplu că fusese la înmormântare, la mama sa. Au dat telefon și au verificat. Într-adevăr, fusese acolo. Se văzuse cu toate rudele și se îmbrățișase cu ei. Avea acest dar mare, pe care noi nu îl putem înțelege.

Un sfânt canonizat de popor

- Se spune că părintele Arsenie avea și puterea profeției și că a anunțat ce se va întâmpla. Este ade­vărat? Cunoașteți asemenea profeții ale părintelui?

- Când Dumnezeu dă unui popor un prooroc, acesta este un mare dar pentru poporul lui. Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi, ca români, și ni l-a dat pe părintele Arsenie. El a făcut multe profeții, pe unele le-a spus în particular anumitor credincioși, pe altele le-a spus public, să le știe toată lumea. Iată care sunt cele mai cunoscute profeții ale sale.
Prima a fost: "Cât trăiește Ceaușescu, e bine de voi, și când nu o să mai fie el, o să fie vai de voi".
A doua a fost: "Vor pune taxă pe tot ce aveți și vouă nu vă va mai rămâne nimic".
A treia profeție a fost: "Într-o dimineață, vă veți trezi înconjurați de ruși, unguri și bulgari. Și peste cei ce vor veni peste voi va veni foc din cer".
Ultima profeție a fost: "Va dis­părea Bucureștiul, și după tim­pu­rile acelea, va privi omenirea cu admirație către România".

- Considera părintele că a părăsi țara este un păcat?

- Nu a spus că este un păcat, dar în repetate rânduri a spus că nu este de acord cu faptul de a-ți părăsi țara. Și iată că avea drep­tate. Vedeți și azi că mulți merg în străinătate, câștigă bani dincolo, dar aici, își pierd familia. În schimb, tot mai mulți străini vin în România și noi devenim robi la ei, în propria noastră țară.

- De ce, nici la mai bine de 20 de ani de la căderea comunis­mului, părintele Arsenie Boca nu a fost sanctificat?

- Printre alți mulți sfinți știuți și neștiuți, canonizați și necano­nizați de Sinod, dar canonizați de Dumnezeu și de popor, la loc de frunte este și Părintele Arsenie. Până o să fie canonizat de Bise­rică, uitați-vă că Arsenie Boca este canonizat de noi, de popor. El este deja un sfânt pentru noi, ne bucurăm pentru asta și primim ajutor de la el. Altfel... probabil că nu s-a găsit nimeni destul de vrednic să facă lucrul ăsta în mod oficial. Părintele Porfirie în Gre­cia, a fost repede sanctificat. Așa sunt grecii, mai vrednici... Ca să poți ridica la grad de sfânt pe cineva ca părintele Arsenie, pe unul ca el, care se naște o dată la două mii de ani, trebuie să fii tu însuți vrednic de a face asta. Se pare că la noi, până acum, nimeni nu a fost vrednic să facă acest lucru.

- Părintele Arsenie l-a iubit pe Dumnezeu și credința lui era desăvârșită. Dar noi cum putem să îl iubim pe Dumnezeu? Sau cum am putea să îl iubim mai mult?

- În primul rând, să n-avem frică să ne mântuim sufletul. Do­rința noastră de mântuire e de­clarația noastră de dragoste către Dumnezeu. Apoi, sunt câteva trep­te pe care le putem urca pen­tru aceasta. Dacă eu sunt în pace cu oamenii, și soarele nu apune pe mânia noastră, înseamnă că sunt deja pe prima treaptă a dragostei. Apoi să dăruim. Nimeni nu este atât de sărac încât să nu poată dărui o vorbă bună sau un zâmbet și nimeni nu este atât de bogat încât să nu aibă nevoie de ele. Altă treaptă este fapta bună. Când facem fapte bune, chiar și mă­runte, semănăm în alte suflete dragoste de Dumnezeu. Sufletul faptei este scopul, și dacă facem ceva cu gândul la Dumnezeu, mult bine putem face. Altă treaptă este răbdarea. Că și alții au răbdat de la noi. Alta este iertarea. Să zicem: "Mă bucur că mi-ai greșit, că pot să te iert". Și ultima treaptă este iubirea de vrăjmași. Când am atins toate aceste trepte, ne-am arătat desă­vârșit dragostea și Dumnezeu se slăvește prin noi.