STEFANIA MAGIDSON - "Din 2002 și până azi am transformat destinele a 3000 de copii și tineri orfani sau abandonați"

Viorel Vintila
Din America, pentru România, cu drag

Născută în Brașov, în aerul tare de la poalele Tâm­­pei, a părăsit România împreună cu în­trea­­ga familie, cu destinația America. Douăzeci de ani mai târziu, o vizită la câteva orfelinate din orașul co­pi­­lăriei a fost suficientă pentru a înțelege că menirea ei este uma­­nitară și profund caritabilă, că tot ce-și do­rește mai mult pe lume este să îi ajute pe copiii bătuți de soar­­­tă, să le schimbe măcar cu o fărâmă destinul. În­toarsă în SUA, Stefa­nia a înființat Fundația "Blue He­ron", care acordă burse tine­ri­lor abandonați sau or­fani, dar do­tați intelectual și moti­vați să termine o facultate. Pro­gramul funda­ției nu oferă co­piilor doar bani, ci și în­dru­mare și susținere morală din partea unui mentor care le este alături pe tot parcur­sul școlari­zării. În cei 11 ani de existență, fun­­dația condusă de tânăra brașo­veancă a schim­bat destinul câtor­va mii de copii.

*

- Când a început odiseea americană? Cum a fost impactul cu "pământul făgăduinței"?

- Odiseea americană a început în 1983, la vârsta de 15 ani, când am aterizat în Salt Lake City, îm­preună cu familia mea. Ajunsesem legal, după o oprire de trei săp­tă­mâni la Roma, unde italienii ne-au trecut prin tot felul de formalități. Era pe vremea când Ro­mâ­nia se afla sub regim comunist, iar la plecare, statul român îți confisca totul, casa, cetă­țenia, cale de întoarcere neexistând. Ve­neai sărac pre­cum Iov, fără speranța de a-ți reve­dea vreodată părinții, buni­cii... Dar există și amintiri lu­mi­noase. Când americanii mă în­trea­bă despre copilăria din Ro­mâ­­nia, își imaginează doar nea­jun­suri și sufe­rin­ță. Eu am cres­cut însă fără prea multe lipsuri, prote­jată de familie, legănată în frumu­sețea unor locuri ma­gice și cu tradiții boga­te, așa cum erau pe atunci în Tohanul Vechi, unde mi-am petre­cut o parte din copi­lărie, și în Bra­șov. Revenind la odiseea america­nă, du­ri­­tatea țării și-a pus amprenta asupra evolu­ției mele, deoarece am pornit la drum cu doar 500 de dolari, ală­turi de părinții mei, care nu vor­beau engleza. Am fost forțată să mă confrunt cu munci grele, de jos, de la frageda vârstă de 16 ani. Această provocare a durat 10 ani. A fost un drum noroios, anevoios și foarte abrupt, pe care l-am stră­bătut cu foarte mare greutate. Am avut aproape continuu sentimentul că de-abia îmi puteam menține capul la suprafață ca să respir. Pe de altă parte, am simțit că nu am voie să clachez, că pentru mine nu există altă șansă decât să mă rea­lizez prin edu­cație. Am obținut o diplomă în Sănă­tate Publi­că de la "University of Utah", iar în ­'91, m-am mutat în Los An­­geles, unde am urmat un maste­rat în psiho­lo­gie spirituală aplicată. Imediat după aceea m-am căsă­torit.

- Ce te-a determinat să înființezi fundația "Blue Heron"?

- Prin căsătorie, viața mea s-a transformat mult, atât pe plan social, cât și material. Am ajuns de jos - sus, am trecut prin schimbări profunde, nu neapărat ușor de traversat. Apoi au sosit și copiii și, cu toate că o peri­oadă m-am simțit împlinită ca mamă, cu timpul am simțit tot mai puternic îndemnul să mă folo­sesc de avan­tajele pe care le aveam ca să fac ceva și pentru alți copii, pentru cei rămași în urmă, în Ro­mâ­nia. Astfel, în 2002 am pus bazele "Blue Heron", o fundație non-profit, activă aici și acasă.

- Care este scopul acestei organizații filantropice?

- Misiunea ei este îmbunătățirea calității vieții tine­rilor orfani și abandonați din Româ­nia, pentru a le asi­gu­ra un acces mai larg la opor­tu­­ni­tățile pe care le oferă via­ța. De-a lungul anilor, am dez­vol­tat câteva progra­me. De exemplu: con­strui­rea unor terenuri pen­tru joacă și sport în cadrul orfe­li­nate­lor, dezvol­ta­rea programelor speciale pentru copii înre­gis­trați cu HIV (sau alte boli ce necesită tratamente paliative) dar, în ultimii 7 ani, ne-am concentrat pe acordarea de burse uni­ver­sitare pentru tinerii aflați în grija statu­lui sau cu situații ex­trem de precare.

- Cum este struc­turat pro­gramul unui copil bur­sier? Ce respon­sabilități au bursierii fundației?

- În fiecare an avem 90-100 de studenți în progra­mul nostru (din­tre care 10 la medi­cină!), tineri orfani sau abandonați îndeajuns de capabili și ambi­țioși ca să urmeze o facultate. Noi le acope­rim taxele universi­tare (aproximativ 2.200 $/an pentru medici­niști și 600 $/an pentru restul bursierilor) și le acordăm o sumă lunară (55 $) care ajută la achitarea unor necesi­tăți zilnice. Celor care trec la buget, datorită notelor mari, li se acor­­dă până la 400 de dolari pe an, pentru cursuri de șo­fat, IT sau de limba engleză. De asemenea, stu­denții efectuează, în tim­pul anului de studii, săp­tă­mânal, 5 ore de muncă voluntară în ca­drul unui centru de plasa­ment sau al unei instituții caritabile sau din aria lor de studii. Ideea este de a-i ajuta să se formeze în așa fel încât, atunci când termină fa­cul­­tatea, să poată fi capa­bili să navigheze singuri printre pro­vo­cările vieții.

- De unde provin donațiile?

- În primul rând, de la persoane private din SUA (unde toate donațiile sunt deducti­bile din taxe), iar în acest an, am primit și un grant generos de la o fundație americană. Spre cinstea lor, există și donatori români. De altfel, aproa­pe în fiecare an, organi­zăm baluri de bine­facere în Româ­nia.

- De la înființare până în prezent, cât a investit fundația "Blue Heron" și câți români au fost noro­co­șii posesori ai unor burse?

- Din 2002 și până acum, am strâns peste 1.250.000 de dolari de la peste 700 de donatori ro­mâni și ameri­cani și am trans­format viețile a aproape 3000 de copii și tineri. Dintre aceștia, pes­te 200 au fost beneficiarii burselor universitare "Blue Heron".

- Cât de des mergi în Româ­nia?

- De două ori pe an, câte 7-10 zile. În fie­­care an, organizăm o ta­bără de vară la Râșnov, iar pri­­mă­vara, călătoresc pentru a intervie­va bur­sieri din întreaga țară. În­tr-un alt articol, am declarat că "țara din care mă trag este o sur­să de putere, de bogăție, un loc în care continuu să re­vin atât pentru a ajuta tinerii care merită, cât și pentru a continua să-mi trag seva dintr-un eter care încă îi este esențial exis­tenței mele"...

- Soțul tău este un cunoscut producător de film. Se implică și el în fundația "Blue Heron"?

- Faptul că mă susține în munca aceasta este, de fapt, cea mai importantă contribuție, pentru că salariu nu am și, în esență, îmi folosesc propriul timp pentru a duce mai departe aceste eforturi, timp care ar putea fi dedicat lui, copiilor noștri sau administrării casei. Și, bi­neînțeles, faptul că pot acoperi 100% din cheltuielile fundației se datorează soțului meu.

- Ce îți place cel mai mult în America? Este ceva care îți displace?

- Încep cu ce admir cel mai mult aici: Constituția, și tot ce au creat "părinții fondatori", care au fost niște ca­pete luminate. Au creat un sistem care, în mare, a dat opor­tunitatea unor milioane de oameni să își manifeste potențialul. Îmi place felul în care sunt organizate servi­ciile publice și atitudinea celor care te servesc, amiabilă și cumsecade. Îmi place ideea că, teoretic, ori­cine poate ajunge să trăiască proverbialul vis american. Dar cel mai mult îmi place că suntem un melting pot, cu oa­meni din toate națiile, religiile, rasele, care se regăsesc în numitori comuni ce transcend granițele care ne ima­gi­năm că ne separă... Nu îmi displace nimic anume ca­re să fie american.

- Planuri de viitor...

- Vreau să extind programul de burse, din 23 de ju­dețe ale României, în toate 40. Adițional, îmi doresc mult să ne extindem și în Republica Moldova, unde foarte mulți tineri trăiesc în medii precare. Profit de aceas­tă oportu­nitate pentru a lansa un apel românilor care ci­tesc acest articol de a sprijini, prin do­nații, acti­vitatea noastră (www.blueheronfoundation.org) sau ca mentori (info@blueheronfoundation.org.). Vă mulțumesc!

(San Francisco, SUA)