România, după USL

Ciprian Rus
La capătul câtorva săptămâni de ne­go­cieri și tergiversări, plus schimburi de re­plici, din ce în ce mai tăioase, între co-pre­ședinții Victor Ponta și Crin Antonescu, pe tema unei noi structuri guvernamentale, Uni­unea Social-Liberală (USL) a devenit istorie marți, 25 februarie, la ceva mai mult de un an de când câștigase alegerile cu o ma­joritate impresionantă.

USL se rupe, la ca­pătul unei prestații administrative lamen­tabile, dacă nu iresponsabile, și fără să fi atins miza numărul 1 a acestei construcții politice, bascularea lui Traian Băsescu. Inu­til să mai amintim despre promisiunile populiste cu care s-au câștigat alegerile...
Seara de marți rămâne, din multe punc­te de vedere, memorabilă pentru istoria de­mo­crației românești, cu Ponta ducând ipo­crizia în zona de "cod roșu", cu Antonescu într-un "one man show" de nu mai puțin de 50 de minute, absolut delirant pe final, pentru a ceda apoi ecranul nebuniei de pe Antena 3, acolo unde, culmea-culmilor!, avea să fie făcut "băsist" de către Mihai Gâdea și invitații săi. Ar fi de râs, dacă nu am trăi în țara asta.
În tot acest tablou apocaliptic, sunt câ­teva schimbări pe care ruperea USL le im­pune atenției publice. Unele dintre ele în­seamnă vești bune. În primul rând, avem, în fine, o opoziție serioasă: PNL singur, chiar și fără ajutorul PDL, poate depune o moțiune de cenzură, lucru imposibil până la evenimentele de marți.
Apoi, după cum unii lideri ai PNL au lăsat imediat să se înțeleagă, PSD-ul pierde automat sprijinul politic pe câteva proiecte legislative pe care a încercat constant să le bage pe gât partenerilor de coaliție. Câteva dintre ele sunt extrem de sensibile pentru orice om interesat, la modul sincer, de cum merg lucrurile în România: legea privind exploatarea minieră de la Roșia Montană, legea privind amnistia și grațierea, res­pectiv eliminarea (ori creșterea) cotei unice de impozitare. Oricare dintre aceste legi ar putea provoca, de acum, căderea guvernu­lui!
Revenirea în prim-plan a lui Klaus Iohannis, în fapt mișcarea strategică menită să testeze adevăratele intenții ale PSD-ului în privința parteneriatului cu PNL pentru prezidențialele de la finele anului, e, la rân­dul său, de natură să dezmorțească dreap­ta românească. Tot mai fărâmițată du­pă că­derea Guvernului Ungureanu, dreapta e acum în fața unei șanse politice imense. Pe valul de încredere conferit de apariția lui Iohannis, dreapta unită poate să-și impună propriul candidat la președinție, iar apoi poate forța, cu o nouă majoritate, trecerea la guvernare, la începutul lui 2015!
Încă fragile, scenariile se vor clarifica după alegerile europarlamentare, adevă­ratul test de stres al ultimelor mișcări de pe scena politică. Aflat "la butoane", PSD nu are cum să iasă din scorul său obișnuit. Antonescu își riscă poziția în PNL dacă nu duce partidul pe locul 2, iar Blaga i-ar putea împărtăși soarta. Cu scoruri mici la europarlamentare, și Forța Civică a lui Un­gureanu, și Partidul Mișcarea Populară își vor pierde pozițiile de negociere în uni­fi­carea dreptei. De aici vor începe, de fapt, ade­văratele calcule. Sunt multe variabile și un singur om care nu mai are nimic de pier­­dut: Traian Băsescu. Omul care, de unul singur, fără să mai aibă în spate un par­tid parlamentar, a reușit să supra­vie­țuiască unei coaliții de 70%...