Opt nume sonore din lumea fotbalului românesc au fost condamnate, toate, la închisoare cu executare și la plata unor despăgubiri totalizând peste 10 milioane de dolari. Decizia pronunțată de cele două judecătoare este cu atât mai semnificativă, cu cât vizează personaje de prim-plan ale scenei publice românești din ultimele două decenii: un mare om de afaceri, fost vicepremier al țării - George Copos, un fost mare internațional român, căpitan al echipei naționale și al Barcelonei și virtual președinte al Federației Române de Fotbal după alegerile ce urmau să aibă loc a doua zi după pronunțarea sentinței - este vorba despre Gheorghe Popescu, managerul general al campioanei Steaua București și mâna dreaptă a lui Gigi Becali - Mihai Stoica, apoi o întreagă rețea de oameni de afaceri care au ocupat sau ocupă funcții de conducere în importante cluburi de fotbal, precum Cristian Borcea, Gheorghe Nețoiu sau Jean Pădureanu. Pe lângă ei, influenții agenți de jucători Ioan și Victor Becali, verii lui Gigi Becali.
Personaje unul și unul, oameni care, vreme de 20 de ani, au făcut legea în România, fără teama că altă lege, cea dreaptă, s-ar putea întoarce contra lor. Angrenați în afaceri de culise, cu aparențe, dar și cu apucături tipic mafiote, mulți dintre cei condamnați de Curtea de Apel în "Dosarul Transferurilor" au fost victimele prejudecății, des întâlnite în mediile politice și de afaceri în care se învârteau, că având bani și relații, nimic rău nu ți se poate întâmpla. Ani de zile - iar asta acoperă doar cazurile cuprinse între cele 444 de pagini ale rechizitoriului prezentat de procurorii DNA - acești oameni au fentat statul român, cluburile pe care le conduceau sau cluburi partenere, cu bani de ordinul milioanelor de euro, declarând sume de transfer mai mici decât cele reale. În vreme ce "oamenii de fotbal" s-au îmbogățit, cluburile au sărăcit sau au ajuns la faliment. Ceea ce surprinde sentința celor două curajoase judecătoare e doar gămălia din vârful unui aisberg: e vorba de doar 12 transferuri, efectuate între 1998 și 2005. Ce o fi fost înainte, în harababura lui 1990, când s-a transferat în exterior întreaga "Generație de Aur"? Ce o fi fost după? Cât s-o fi furat la transferurile interne, în cumetria generalizată din fotbalul românesc? Asta nu mai știm. Căci probele cele mai grele din "Dosarul Transferurilor" nu vin din țară; vin de la cluburile din străinătate, care au declarat procurorilor noștri sumele reale ale transferurilor.
Ce știm sigur e că peste 10 milioane de dolari s-au furat în cazurile instrumentate de DNA și validate de verdictul Curții de Apel. Înmulțiți cu 10, înmulțiți cu 100, înmulțiți cu 1.000, extrapolați ce se întâmplă în fotbal la scara întregii economii din ultimii 25 de ani și veți avea, cât de vag, intuiția prăpădului peste care acești oameni condamnați pe 4 martie tronau seniorial, plini de ei și siguri că nimic nu li se poate întâmpla. Au făcut scene în sala de judecată, le-au jignit și umilit pe judecătoare, s-au agitat să-și spele imaginea la televizor, punând presiune pe actul de justiție, au sfidat, până în ultimul moment, evidența celor 20.000 de pagini depuse la dosar. Tocmai de aceea, soluția din "Dosarul Transferurilor" este una istorică. Mai mult, poate, decât în cazul Năstase, unde mai puteai bănui polițe politice, decizia celor două judecătoare este un mare semn de speranță. Iată că în România nu te mai poți cățăra deasupra legii, după bunul plac!