Un nou imperiu la granița UE: imperiul fricii

Ciprian Rus
Ziua de marți a fost una stupefiantă pe scena po­litică mondială.

Ziua de marți a fost una stupefiantă pe scena po­litică mondială. Președintele rus Vladimir Putin n-a așteptat mai mult de 24 de ore, pentru a confirma ane­xarea Republicii Autonome Crimeea la Federația Rusă, în urma așa-zisului referendum încropit după invadarea peninsulei ucrainene cu populație majoritar rusofonă. Scene cuprinse, parcă, din cel mai negru comunism: mai întâi un referendum validat cu 97% din voturi, în condițiile presiunii militare rusești în regiune, apoi un discurs delirant al liderului de la Kremlin în fața camerelor reunite ale Parlamentului, aplaudat mai ceva ca Plenarele lui Ceaușescu ori mai recentele apariții ale conducătorilor nord-coreeni. O veritabilă demonstrație de forță, inimaginabilă în urmă cu numai câteva luni, la câteva sute de kilometri de granițele Uniunii Euro­pene (UE) și ale Alianței Atlanticului de Nord (NATO), în flagrant dispreț al dreptului și al tratatelor inter­na­țio­nale asumate de Rusia. Iar tot acest spectacol are loc în condițiile unor reacții de un ridicol absolut din partea marilor puteri democratice ale lumii, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. "Îngrijorare", "cons­ter­nare", "preocupare" sunt cuvintele cu care înalții oficiali europeni și americani întâmpină declarațiile și faptele belicoase ale lui Vladimir Putin. Interese eco­no­mice și politice meschine împiedică Europa unită să se pună de acord, fie și în privința unor represalii cât de cât consistente. Singura măsură: o mână de lideri ruși de rang secund au fost sancționați prin interzicerea dreptului de tranzitare a Occidentului Europei și a Statelor Unite și prin înghețarea averilor deținute în Vest... Deputații ruși au râs copios, cerând să fie sanc­ționați și ei la fel!
SUA și Europa sunt neputincioase în fața delirului războinic al lui Putin. Președintele Barack Obama pare total depășit de situație, NATO la fel, în vreme ce Uni­unea Europeană tocmai realizează că nu are nici măcar un corp de armată propriu cu care să acționeze în si­tua­ții de criză. Occidentul e pus în fața faptului împlinit și nici un scenariu nu anunță că Rusia ar face vreun pas înapoi. Dimpotrivă, privirile tuturor se în­dreaptă spre celelalte zone fierbinți din regiune: Estul continental ru­sofon al Ucrainei, în care "organizarea" unui refe­ren­dum similar cu cel din Crimeea ar produce fără pro­bleme rezultate și "argumente forte" pentru anexarea la Rusia, respectiv Transnistria și Găgăuzia, părți inte­grante ale Republicii Moldova. De altfel, chiar marți, în vreme ce Putin anexa Crimeea, preșe­din­tele Parla­men­tului de la Tiraspol cerea oficialilor ruși exami­na­rea posibilității de aderare la Federația Ru­să a Trans­nis­triei... Nimeni și nimic nu poate ga­ran­ta că Mol­dova nu va fi următoarea țintă a expan­sio­nis­mului lui Putin. În vreme ce România e captivă într-un sistem incapabil de reacție, milioane de români trăiesc zilele acestea sub imperiul fricii. Ne întrebăm cu toții ce va urma, în vreme ce marii lideri occidentali ri­dică din umeri, precum școlarii prinși fără tema rezolvată.