Această reeditare după 27 de ani este de două ori prețioasă. O dată pentru valoarea documentară și savoarea cronicii lui Constantin Bacalbașa și apoi pentru aparatul critic ce dublează practic textul original, nelăsând nimic nelămurit pentru cititorul de azi. Din păcate, asemenea editori exemplari precum regretata Aristița Avramescu și Tiberiu Avramescu (și alții din vechea școală, între care Zigu Ornea, Adrian Marino, Gh. Pienescu, Al. George, Niculae Gheran, Gabriela Omăt) nu mai avem acum, fiindcă tineri cu o temeinică pregătire filologică, dispuși, din pur devotament pentru profesie, la o muncă nenormată și prost plătită, cu luni și ani de detectivistică studioasă prin biblioteci - nu mai există. De aceea n-au cum să apară noi ediții critice, lucrate după toate regulile editării, și nu putem fi decât recunoscători celor care ni le-au dat o dată pentru totdeauna. Un asemenea model de profesionalism este ediția critică în trei volume a memorialisticii lui Constantin Bacalbașa care cuprinde toate aspectele vieții bucureștene dintre 1871 și 1914, de la cele social-politice și cultural-artistice la mondenități și fapte diverse. Consemnate de un om "cu patima ziaristicii în sânge", ele și-au adăugat cu timpul buchetul vinului vechi. Publicate inițial în foileton între 1927 și 1933 în "Adevărul" și apoi în "Universul", evocările lui C. Bacalbașa nu se bazează doar pe propria memorie ci și pe publicațiile în care au rămas fixate și comentate evenimente, atitudini, polemici dar și detalii efemere ce contribuie la "aerul timpului". Cu încă doi frați în branșă (Anton - copil teribil al presei socialiste, pamfletar de temut și Iancu - cronicar dramatic), Constantin Bacalbașa (1856-1935) e un ziarist profesionist, cu mii de articole scrise în 54 de ani de presă, și care, deși a trecut pe la ziare cu orientări politice diferite, și-a păstrat convingerile democratice. La moartea lui, Nicolae Titulescu scria că "Independența de gândire, talentul și combativitatea lui care nu a călcat niciodată regulile curteniei vor rămâne de-a pururi pilde pentru greaua profesiune de ziarist".
Ar fi multe de spus despre acest prim volum, în așteptarea celorlalte două, anii 1878-1884 și 1885-1889, ce vor apărea tot la Humanitas. Toate reiau ediția realizată de soții Avramescu începând din 1983, în condiții foarte anevoioase, datorate dificultăților de documentare (evocate în prefață) și cenzurii care tăia tot ce nu convenea "forurilor" ceaușiste. Schilodit astfel a fost volumul I, apărut după multe șicane în 1987 la Editura Eminescu, următoarele două, publicate după '90, scăpând de foarfecele cenzorilor. Firește, în cartea de azi au fost reintroduse pasajele eliminate atunci iar notele de subsol au fost actualizate cu acribia proprie marelui editor care e Tiberiu Avramescu (în aceste note nu ni se dau doar lămuriri cu privire la toate numele și evenimentele menționate de Bacalbașa, ci sunt corectate și unele informații inexacte). Astfel, aparatul critic amănunțit, realizat în ani de muncă de soții Avramescu, poate fi folosit de cercetători "cu deplină încredere în ceea ce privește autenticitatea științifică a afirmațiilor", scutindu-i de verificări obositoare în biblioteci, iar cititorului de plăcere îi oferă toate elementele necesare pentru înțelegerea mai corectă a unor evenimente de la desfășurarea cărora a trecut atâta timp. Pentru cei interesați de crearea României moderne, de istoria politică, viața culturală și traiul cotidian din Bucureștii de altădată, ediția soților Avramescu e o lectură pe cât de plăcută, pe atât de instructivă.