MIRCEA RUSU - "Forfota lumii nu înseamnă pentru mine nimic"

Bogdana Tihon Buliga
Tot înainte

- Dragă Mircea, faima ta de primar tinde să o întreacă pe aceea de muzician, dar cum afară e primăvară, îți propun să vorbim despre muzică: ce pui la cale? Pe unde mai cânți? Unde poți fi văzut și ascultat?

- A "pune la cale" în muzică, în arte, în general, a devenit, în vremurile de-acum, o întreprindere pe cât de lăudabilă, pe atât de anevoioasă. Veacul în care trăim își pierde emoția, exact miza pe care am pariat în urmă cu un deceniu eu și colegii mei. Emoția, ca obiectiv muzical principal. Cum păsările presimt furtuna, oasele anticipează schimbarea vremii, cumva în același fel am pre­sim­țit și noi secătuirea resurselor interioare, amputarea sufleteas­că ce astăzi se simte în fiecare dintre noi, fără tăgadă. Dar, în loc să dăm înapoi, mergem tot înainte, împotriva curentului. Și-am izbutit. O izbândă ce pre­supune un nou album, ce cu­prin­de cinci CD-uri, cu peste șap­­tezeci de cântece, între care doar câteva reorchestrate, peste șaizeci fiind cântece noi. Plă­nuiala noastră primă e să pro­movăm acest album în concer­te, prin săli de teatru, cu invita­ții noștri speciali, Maia Mor­genstern și Ion Caramitru. Îm­preună cu dumnealor am lansat și dublul nostru album, "Lu­mea de rouă". Tot de o mică plănuială ține și multiplicarea altor patru CD-uri, cu alte cân­tece noi ce s-au ivit între timp, precum și o carte cu mâz­găle­lile mele, care n-au preten­ții literare, ci sunt pur și simplu niște semne prin trecerea timpului. Se cuvine aici să spun despre un concert cu totul special la Chișinău, împreună cu tru­pa lui Valentin Boghean. Ei bine, Teatrul "Mihai Emi­nescu" din capitala Moldovei de peste Prut a fost locul în care am vibrat, laolaltă, public și muzicieni, bu­cu­roși de comunitatea de neam, de limbă și țară. O dâră luminoasă-n inima mea, pentru totdeauna.

Autocarul așteaptă

- Faci parte dintre artiștii foarte iubiți ai genera­ției afirmate imediat după '89. Astăzi nu se mai știe aproape nimic despre voi. Cum așa?

- Da, așa e, mulți ani la rând am fost între cei mai de succes artiști de la noi și, sigur, rămâne pentru mine ono­rant acest fapt. Succesul, însă, nu-nseamnă decât un moft al ha­zardu­lui, dacă nu-i urmea­ză onestitatea și dra­gostea curată pen­tru muzică. Am fost bucuros c-a ve­nit, dar nu m-am în­chinat lui niciodată. Să cânți e o chestiune persona­lă, o opțiune, un mod de viață, ce n-are a face cu adulația. Publicul pe tot acest traseu se comportă ca într-o excursie: ajunge în pădure, unii culeg flori­cele, alții se-adâncesc în miezul naturii, alții aleargă dup-un sunet auzit în depărtare... Dar la ora stabilită, se-ntorc cu toții la autocar. Formele fără fond induse și impuse astăzi în muzică prin radio și televizor sunt mici distra­geri de la atenția pentru sufletul româ­nesc. Dum­nezeu știe ora, iar autocarul deja așteaptă.

- Nu ți se pare, totuși, o nedreptate ca presa să nu se mai intereseze deloc de artiștii mari care, din varii motive, ies din topuri?

- Ar fi tentant să zici ba daaa... o mare nedreptate se petrece "etc. etc"! Sunt însă nuanțe ce mă-mpiedică să răspund așa. Pe măsură ce atenția mea se con­cen­trează pe muzică, devin surd și orb la cele din jur, astfel încât frene­ziile mediatice m-ar perturba, cu sigu­ranță. Invitat la vorbă din când în când, cum faceți voi, "Formula AS", asta da, pică bine. Un răgaz liniș­tit, pe care ți-l acorzi cât să te-ntorci apoi la ale tale. Dar minunea aia, clipa de taină, când din inima ta se-m­ple­tesc în aer sunete și cuvinte pentru a acoperi su­fle­tele oamenilor cu emoție și trăire, n-are a face cu niciun top de pe pământ. Eu, unul, nu pentru atenții mediatice m-am apucat de cântat, nu pen­tru ele tră­iesc. Iar cât de în prezent rămânem fiecare, după ce trecem prin trecut, singur timpul judecă, cu dreaptă și nemiloasă măsură.

Departe de forfota lumii

- Fiul tău, Florian, este la rândul lui, dăruit cu har muzical. Lucrați îm­preună, vă ajutați?

- Florian e un tip cu totul special și sunt bucuros c-a făcut, în sfârșit, primii pași hotărâți în muzică. Deprins cu teh­nica de studio, fără el, eu nu funcționez. Cântă la pian și chitară, cu vocea, își face cântecele lui și sper s-o scoată bine la capăt. Sigur că mă minunez uneori de cât de multe lucruri știe, e un sentiment plăcut, satis­făcător, ca o bere rece pe arșiță.

- Crezi că retragerea ta la Band a avut o influență pozitivă asupra muzicii tale?

- Categoric da. De când sunt aici au apărut sute, și nu exagerez cu nimic, sute de cântece noi, unele încă nici măcar im­pri­mate. Dar, dincolo de cantitate, muzica noastră a căpătat substanță, fond și formă, într-o armonie per­fectibilă, desigur, dar considerabil îmbunătățită. Apoi, a devenit extrem de diversă, ne­fiind la cheremul niciunei tendințe sau tropăit de mo­de, stiluri și genuri, promovate cu obstinație. Forfota lumii muzicale, câtă vreme nu înseamnă generozitate, spirit cavaleresc, stimulare, schimb de idei, camara­derie, nu înseamnă pentru mine absolut nimic.

- Cum este sufletul tău pregătit pentru primă­vara care stă să vie și unde te întâlnești cu ea?

- În Band ne dezmorțim sufletele, tractoarele încep să duduie, campionatul nostru de fotbal e-n pli­nă desfășurare... Proiecte și provocări de dezvoltare prind contur. Miracolul naturii trezite la viață e și al nostru, al fiecăruia în parte. Ieri i-am dat glas într-un cântec. Las aici, pentru voi și cititorii revistei, în semn de salut, cu urări de bine și sănătate, vorbele lui: "Clipe purpurii - se-apropie-Învierea/ și-n muguri presimțiri/ lumina-i ca și mierea/ în priviri/ se-aud cântări de soare/ prin nori ce se petrec/ în zbor din depărtare/ păsări se-ntrec/ prin clopote de iarbă/ prin vântul sidefiu/ roua să ne soarbă/ nu-i târziu/ mereu împreună/ prin clipe purpurii/ spune-mi c-așa o să rămână/ sau nici tu nu știi...".