Aristocratul tranziției

Cristian Curte
Victor Ponta a lansat duminică o știre intere­santă, atât pentru presă, cât și pentru opoziție - sunt 51% șanse ca "România să aibă, prin Sorin Oprescu sau Călin Popescu Tăriceanu, un pre­ședinte de genul celui dorit de USL, un arbitru nepartizan."

Așadar, premierul nu se vrea pre­ședinte. Cel puțin nu acum, dar ar vrea să coa­bi­teze cu un partener docil și supus, care să poa­tă arbora drapelul "independenței". În același context, Victor Ponta a declarat că "Mugur Isărescu își dorește un nou mandat la BNR" și nu figurează, așadar, pe lista de prezidențiabili ai țării.
Poate că multă lume se va întrista la auzul acestei vești. Potrivit unui sondaj INSCOP, realizat la comanda ziarului "Adevărul", Mugur Isărescu conduce cu 42,9% topul încrederii per­sonalităților politice românești. El este urmat de Klaus Iohannis și de Victor Ponta. E greu de spus dacă aceste procente s-ar cuantifica în vo­turi, în cazul unei confruntări. Românii nu vo­tează întotdeauna persoanele cărora le acordă în­crederea. Poate că acest procent, care îl așea­ză în frunte, este indisolubil legat de activitatea sa la conducerea Băncii Naționale, iar românii nu l-ar vrea plecat de acolo.
Și au motive serioase pentru asta. Mugur Isărescu nu este doar al doilea guvernator de bancă centrală din lume din punctul de vedere al longevității sale, ci și unul cu rezultate remar­ca­bile în lupta contra inflației. Apreciat, în re­petate rânduri, drept cel mai bun bancher de bancă centrală din Europa, Mugur Isărescu a reușit să reducă inflația de la 45,7% în anul 2000, la 1,55% în anul 2013 (cea mai mică de du­pă 1990!). Această victorie, care a trecut ne­bă­gată în seamă, se datorează și unui context european favorabil în ultimii ani. Dar saltul din primii zece ani ai noului mileniu este remar­ca­bil și reprezintă unul dintre indicatorii norma­lității noastre. Încet, intrăm în lumea bună a economiilor de piață funcționale. BNR-ul nu a bă­tut toba și nici guvernatorul nu s-a umflat în pene. Obișnuit cu discreția, zgârcit cu ieșirile în public, așa cum se cuvine oricărui guvernator de bancă centrală, Mugur Isărescu nu ne sur­prinde niciodată, deși ar trebui.
În România ne-am obișnuit să ciulim ure­chile la scandal, să stăm uimiți în fața politi­cie­nilor care se războiesc, să-i adulăm chiar pentru circul cu care ne pigmentează viața. Norma­li­tatea, bunul simț nu ne atrag atenția și nici nu își găsesc locul pe benzile televiziunilor de știri. Și tocmai aici excelează domnul Mugur Isă­res­cu! În bun simț și profesionalism, în echilibru și echidistanță. Într-un soi de aristocrație pe care am pierdut-o sub comunism și pe care nu am reușit să o redescoperim în libertate.
Și românii, așa intoxicați cum sunt de vu­vuzelele de partid, au intuit că în dosul oche­larilor cu ramă subțire și în spatele costumelor impecabile se află mai mult decât un domn elegant care vorbește rar și atunci nu neapărat pentru marele public. Au intuit, poate că din gesturile sobre, poate că din respectul pe care i-l poartă până și bătrânii crocodili ai clasei politice, că la cârma BNR-ului stă un om care știe ce face și căruia îi pasă de țară și de finan­țele ei, în răspăr cu așa-zișii lideri care fac totul pentru propria căpătuială. De aici și încrederea pe care i-o acordă. În fond, nu trebuie să fii un specialist în macroeconomie ca să observi că la noi inflația a scăzut constant în ultimii 14 ani. E suficient să te gândești că înainte erai silit să schimbi în valută fiecare leu pus deoparte, alt­minteri, peste câteva luni, te trezeai că nu valo­rează mai nimic. Și e important și că știm să apre­ciem astfel de valori. Înseamnă că nu sun­tem defecți, că avem capacitatea de a discerne în­tre profesioniști și impostori, doar că nu prea avem de unde alege.
Acestea fiind spuse, mă gândesc că ar trebui să ne bucure anunțul domnului Victor Ponta. Chiar dacă domnul Mugur Isărescu ar putea fi un excelent președinte al României, el este deja, iată, de 14 ani, președintele finanțelor țării, o președinție mai importantă decât aceea politică. În vremurile tulburi pe care le trăim, fotoliul său de la Banca Națională e mai important decât cel de la Cotroceni și e bine că domnia sa nu dorește să îl părăsească. Eu cred că nici românii nu vor, și tocmai de aceea au atâta în­cre­dere în el.