Venind din partea celui care trebuia să reprezinte defuncta USL la alegerile prezidențiale din toamnă, afirmația capătă o valoare incontestabilă. Cititorii se pot, desigur, mira, de ce tocmai acum a ajuns politicianul liberal la această constatare. Nu cumva (pot gândi ei), în declarația lui Crin Antonescu se ițește ranchiuna că, până la urmă, a fost obligat să coboare dintr-un vehicul (USL-ul) care l-ar fi dus cu certitudine la ținta sa politică, președinția țării? Duritatea constatării poate fi motivată și astfel, dar ea certifică, mai degrabă, observațiile multor analiști ai evoluției PSD-ului, în sfertul de veac scurs de la răsturnarea comunismului. Valoarea afirmației este dată, așadar, de poziția de actor politic principal a lui Crin Antonescu, ce a trăit în interiorul grupării. Liderul liberal confirmă că, în esența lui, PSD-ul este un partid "pus pe furat, dar pe furat tare...". O recitire a observațiilor făcute, de-a lungul timpului, în istoria postdecembristă a celui mai mare partid de stânga românesc arată că, indiferent de denumirea sub care el s-a ascuns - FSN, FDSN, PDSR - PSD-ul a avut ca scop furtul avuției naționale, ronțăirea "ciolanului" și distribuirea discreționară a câștigurilor realizate. O analiză a istoriei economice a ultimului sfert de veac în România validează concluzia că, asemănător situației din "maica Rusia", "moștenitorii PCR"-ului și ai "brațului său înarmat", Securitatea, s-au transformat, prin sistemul de complicități mafiote, impus de ei ca "sistem de guvernare", într-o "stăpânire de tip feudal", într-o confederație de baroni locali ce domină totul și dictează totul.
Spațiul nu ne îngăduie să rememorăm marile afaceri prin care România a fost, literalmente, total jefuită de avuțiile sale. Articolul de față nici nu își poate propune asta. Cum nu își poate propune nici să surprindă modul în care, prin tactici de tip leninist, de genul "tovarășilor de drum", PSD-ul a distrus alte forțe politice care, într-un moment sau altul, s-au aliat cu el. PNL-ul a simțit-o pe propria-i piele. PDAR, PSM, PUNR, PRM și alte grupări politice satelitare au dispărut, după ce și-au îndeplinit rolul de a cauționa "democratic" mișcările interesate ale așa-zisului mare partid de stânga. Doar cu UDMR-ul jocul este ceva mai complicat, pentru că gruparea etnică, la fel de "baronizată" ca și PSD-ul, a constatat că acesta este dispus, din nevoia de a-și asigura câștigurile, să ignore limitele siguranței naționale, în anume situații. PSD-ul a devenit, deci, în douăzeci și cinci de ani, o formațiune politică de tip confederat, toți șefii săi, de după "întemeietorul" Ion Iliescu, bazându-se pe (și depinzând de) conducătorii filialelor județene, transformați în stăpâni absoluți ai unităților teritoriale, controlate politic de ei. Controlul politic a fost promotorul controlului economic, care a devenit, la rându-i, sursa eternizării lor politice la vârful filialelor în cauză. Anunțat ca partid socialist, PSD-ul s-a transformat într-un partid oligarhic, al corupției și arbitrariului, cultivând cu obstinație obișnuința "asistării", care îi face pe majoritatea alegătorilor din generațiile îmbătrânite să îi urmeze orbește "indicațiile", să îi susțină necondiționat candidații. Cine cunoaște bine istoria ultimului sfert de veac românesc nu ar trebui să se mire că în județe s-au format adevărate "dinastii" de politicieni și bogătași, că "dreptul", recunoscut ca atare, este cel seniorial, al stăpânitorilor totali. România realizează, datorită baronilor PSD-iști, istoria retro, a fărâmițării și anarhiei feudale. În Rusia, țara pe care "mișcarea" inițiată în 1989 de I. Iliescu a vrut s-o copieze, faza a fost depășită, ajungându-se la monarhia absolută. Nefericirea baronilor locali autohtoni este că țara a devenit membră a NATO și UE, fapt ce le blochează - prin reglementările lor - aspirațiile spre dominarea societății dincolo de orice aparențe.
Constituit astfel, bazat pe imposibilitatea "centrului" de a-și impune voința fără limite (cel puțin în fața UE, ale cărei principii politice au fost acceptate formal de România), PSD-ul s-a transformat într-un "partid" nereformabil. Mulți oameni de stânga, dar și observatori ai democrației noastre "originale", au sperat, după 1996, la prima alternanță la putere, că - trecut în opoziție - PSD-ul se va transforma, va deveni cu adevărat un partid social-democrat european. Succesorul lui Iliescu la șefia lui, Adrian Năstase, părea reformatorul decis să stopeze politica cu iz rusesc și balcanic a antecesorului său, impunând lideri noi la șefia filialelor și o orientare politică modernă, capabilă să-i alinieze gruparea la stânga democratică europeană. Lozinca "Și-au umplut sacul, să se retragă în pace!" nu a funcționat însă, iar Năstase (corupt el însuși până în măduva oaselor) a trebuit să constate că îndepărtarea de baronii locali duce la pierderea funcției de președinte la care a candidat, cea mai înaltă în stat. Episodul Mircea Geoană, ce a urmat, a confirmat că în PSD, bunul plac și aspirațiile reunite ale baronilor fac legea. Siguri de fiefurile lor, ei l-au împins în față, după eșecul prezidențial al "prostănacului", pe Victor Ponta, cel ce părea, asemenea lui Ceaușescu, la începuturile sale, ușor de manevrat, de condus. Asediați de cerbicia cu care Traian Băsescu, președintele în funcțiune, a susținut lupta cu "sistemul ticăloșit" și independența Justiției, ei i-au impus lui Ponta eliminarea "componentei liberale" din USL și prepararea lui personală pentru candidatura la președinția României. Baronii locali ai PSD-ului au fost dezamăgiți că USL-ul nu a reușit să adopte o nouă Constituție, să impună regionalizarea și descentralizarea (care le-ar fi dat puterea absolută în "zonele" lor), să legifereze amnistia, grațierea și superimunitatea (care îi puneau la adăpost de orice limitare legislativă). Regrupați, după eliminarea PNL-ului, baronii îi solicită ferm lui Ponta să candideze, pentru ca statul să treacă astfel, în întregime, în mâinile lor.
Pentru actualul lider de partid, opțiunea nu va fi ușoară. Pierderea "prezidențialelor" îi va nărui cariera; câștigarea lor îl va face "sclavul" baronilor locali. Ponta e, în secret, cum nu se poate mai mulțumit de operațiunile DNA, care îi "închide" pe dinozaurii PSD-iști (ca Nicolescu sau Constantinescu), pe care s-a angajat să-i apere. Justiția nu poate însă moderniza un partid în care locul "seniorilor" este rapid ocupat de "juniori" de același calibru (ca Mazăre, Șova etc.), vizând aceleași obiective. Noua generație de baroni este, după toate datele, mai feroce și mai rapace decât cealaltă.