- Îmi este foarte greu să cred că opinia publică românească mai este impresionată de războiul vorbelor dintre politicieni, fie că este vorba de tandemul Victor Ponta - Traian Băsescu, fie că este vorba de actori din roluri secundare, cum ar fi Crin Antonescu și Călin Popescu Tăriceanu. Viața noastră politică a devenit o imensă mahala cu dezbateri fără miză între combinatori mărunți. Dar pentru că nu avem altceva pe scena publică, să urmărim telenovela diversiunilor marca PNL. Este limpede că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu joacă rolul de pion al PSD, același rol pe care-l joacă cu talent din 2007 încoace, adică de când a eliminat PDL de la guvernare, pentru a conduce țara cu ajutorul PSD, PC și UDMR. Acum, rolurile s-au inversat: PSD a dat afară din coaliția de guvernământ partidul domnului Tăriceanu, PNL, dar l-a păstrat pe el, oferindu-i în schimb președinția Senatului. Poate că PSD urăște trădarea, dar sigur îi iubește pe trădătorii celorlalte partide! S-a speculat foarte mult asupra planurilor fostului premier, de a înființa un nou partid, care să fie un pol de atracție pentru liberalii interesați de participarea la guvernare, indiferent cu cine. Cu o abilitate care sugerează mai degrabă inteligența unui Viorel Hrebenciuc decât a domnului Tăriceanu, acesta din urmă a anunțat că va înființa doar o platformă economică reformistă, nu un partid, pentru a nu afecta șansele PNL în alegerile europarlamentare. Anunțul este evident menit să atragă simpatia PNL-iștilor nemulțumiți de decizia lui Crin Antonescu de a-și urma visul prezidențial, în dauna intereselor de a beneficia de banii publici. Președintele Băsescu, devenit subit prieten al lui Crin Antonescu și Klaus Johannis, mult huliți nu demult, a anunțat că "partea bolșevică a PNL se va duce după Tăriceanu", dacă PNL nu va obține un scor bun la europarlamentare. Las la o parte faptul că nu înțeleg de ce ar fi "bolșevici" adepții domnului Tăriceanu, și liberali autentici, cei care au rămas cu Crin Antonescu - eu cred că sunt toți o apă și un pământ - îndrăznesc să amintesc că domnul Tăriceanu, deși este inginer constructor, s-a distins mai degrabă în calitate de banal demolator, decât de creator. Nici nu prinsese bine puteri PNL în 1990, că domnul Tăriceanu rupea "aripa tânără", împreună cu Dinu Patriciu. Mai târziu a demolat metodic și Alianța D.A., după indicații primite de la Ion Iliescu și Dan Voiculescu, prin Dinu Patriciu. În plus, cu cine să înființeze domnul Tăriceanu un nou partid? În fiecare zi aflăm despre cel puțin un PNL-ist care trece la PSD, nu în virtutea unor convingeri "bolșevice", ci în numele oportunismului politic și al totalei lipse de convingeri și valori legate de binele public. Așadar, cine are de sărit în barca PSD nu așteaptă semnalul domnului Tăriceanu. Doar dacă, după europarlamentare, PSD va avea nevoie de un simulacru de partid liberal, pentru a pretinde că USL s-a refăcut, atunci domnul Tăriceanu va avea voie să înființeze un nou partid, care va fi un satelit al PSD, creat de PSD pentru PSD. În loc să urmărim certurile unor personaje minore din punct de vedere intelectual și moral, poate ar fi mai util să vedem ce se întâmplă cu liberalismul în România. Nu-l vom găsi în PNL, ci poate în partide care, tocmai pentru că sunt liberale, sunt blocate mediatic și politic. Abia aceasta ar fi o preocupare interesantă pentru românii care cred în liberalism.
- Cu trei noi europarlamentari, UDMR-ul va intona mai puternic aria autonomiei la Bruxelles. Oare colegii români au capacitatea să cânte mai tare?
- Oricât de tare ar intona aria autonomiei cei trei euro-parlamentari UDMR la Bruxelles sau Strasbourg, ei nu vor găsi audiență în forurile europene. Nici până acum nu au reușit să obțină nimic, nu numai pentru că lamentațiile lor privind "asimilarea" de către majoritari sunt lipsite de credibilitate, ci pentru că guvernele europene nu sunt interesate de mișcări autonomiste care ar putea să dea idei propriilor minorități - cum ar fi de pildă bretonii, bascii sau catalanii. În plus, în contextul anexării Crimeei de către Rusia și al intențiilor secesioniste ale Transnistriei, Europa a devenit alergică la agitații pe teme separatiste, fie ele și înveșmântate în retorica autonomiei, iar Ungaria lui Viktor Orban este ea însăși percepută la Bruxelles ca stat ostil principiilor europene, mai degrabă apropiat de filozofia imperială a Rusiei, căci ambele state încearcă să-și extindă influența prin manipularea minorităților maghiară și, respectiv, rusă, din statele vecine. Acestea fiind zise, trebuie să spunem că nici până acum europarlamentarii celorlalte partide din România nu au făcut mare lucru pentru a contracara retorica autonomistă a UDMR, mai întâi - pentru că majoritatea, oricum nu fac mai nimic și apoi, pentru că, atunci când ești aliat în țară cu UDMR, cum este PSD și a fost PDL, este greu să te ridici împotriva aliaților tăi la Bruxelles. Mă preocupă mai puțin însă ce va face UDMR în PE și mult mai mult ceea ce face în România, căci formațiunea condusă de Kelemen Hunor a redactat un proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, care vizează județele Mureș, Covasna și Harghita. Știrea a venit de la președintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, care a susținut că a primit proiectul Uniunii în 21 martie, când a fost semnat protocolul de colaborare dintre cele două formațiuni. Faptul că liderii UDMR au evitat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor pe această temă, nu face decât să confirme suspiciunile cu privire la susținerea cauzei autonomiei secuiești, mai ales că, încă din noiembrie 2013, Kelemen Hunor anunța că în 2014, UDMR va prezenta Parlamentului un proiect de lege vizând autonomia Ținutului Secuiesc. O fi domnul Hunor mai discret pe această temă acum, după ce UDMR a intrat la guvernare, pentru a nu-i crea dificultăți premierului Ponta, dar protocolul cu PCM sugerează că nu-și poate permite - și poate nici nu dorește - să renunțe la cauza autonomiei. Chiar dacă UDMR va susține o variantă mai atenuată de autonomie, demersul în sine legitimează aspirațiile autonomiste și vizează enclavizarea Ținutului Secuiesc, generând o diversiune gravă, într-o țară care are cu totul alte priorități, legate de economie și de pericolul rusesc. Or, este în interesul expansionismului rusesc ca România să fie agitată de mișcări separatiste, care s-o slăbească și s-o tulbure. Cred că nu insistăm destul asupra tăcerii asurzitoare a lui Victor Ponta, pe tema preocupărilor autonomiste ale partenerilor săi de guvernare. Riscăm să plătim scump această neglijență.