TIA ȘERBĂNESCU - "Politicienii români nu par că înțeleg mizele alegerilor europene"

Claudiu Tarziu
Analiza politică a lunii MARTIE

"Europarlamentarii mandatați de noi, fie lenevesc, fie votează contra intereselor noastre"

- Spre sfârșitul lunii trecute, au fost depuse la Biroul Electoral Central listele de candidați la Parla­men­tul European (PE). Remarcați surprize în alcă­tui­rea lor?

- Au depus liste de candidați 15 partide, dar tot nu prea avem de unde alege. Dacă am analiza cu atenție, poate că din toate listele am putea încropi una singură, cu adevărat bună, de oameni care fie se pricep, fie sunt onești și pot învăța repede ce au de făcut. Toate parti­dele mari au optat pentru garniturile vechi de candidați, pe care le-au mai împănat pe ici, pe colo, cu nume noi. Este dezamăgitor că listele PSD și PNL sunt în conti­nuare tributare relațiilor de familie. Ne­li­niștitor este și că, deși sunt conduse de două vete­rane ale vieții par­la­mentare, cum sunt Corina Crețu, la PSD, și Norica Ni­colai, la PNL, au fost preferate drept lideri de listă două doamne care nu s-au dovedit foarte atașate valo­rilor europene. Ele au avut o atitudine constant critică față de UE, nu pentru motive reale, ci din rațiuni de afiliere la un bloc sau altul de partide din PE. Pe ace­leași considerente, europar­la­men­tarii liberali și pese­diști au votat împotriva buge­tului UE, în care România primea o suplimentare im­portantă de fonduri. Au ig­norat interesul național în fa­voa­rea celui de alianță politică. Cu astfel de atitu­dini îndepărtezi și bruma de interes a electoratului pentru alegerile europene. Mai ales că politicienii nu au pus deloc în dezbatere impor­tanța prezenței noas­tre în structurile de decizie ale UE. Nu au explicat electoratului de ce e important ce se hotărăște la Bruxelles, că legislația de acolo se aplică și în Ro­mâ­nia, mai devreme sau mai târziu.
Pe de altă parte, odată ajunși în PE, europar­la­men­tarii mandatați de noi fie lenevesc, fie votează contra intereselor noastre. Un alt motiv să privești cu scep­ti­cism alegerile europene. Sigur că sunt și ex­cepții, ca Monica Macovei, care nu doar că a fost de­clarată cel mai bun membru al PE, dar a reușit să ob­țină legife­rarea unei propuneri a sa, privind confis­carea extinsă a averii în cazurile de corupție. Ceea ce este aproape o revoluție în domeniu și o măsură care va fi aplicată în toate țările UE, inclusiv în România. Deci, dacă îți faci serios treaba ca parlamentar eu­ropean, e o muncă grea. Nu­mai că ai noștri o iau în ge­neral ca pe un fel de si­necură și ca pe o poziție din care poți să-ți angajezi ru­bedeniile și prietenii. De altfel, politicienii români în­țeleg greșit și miza politică a alegerilor europene, pe care le văd numai ca pe o tendință de vot pentru viitoa­rele alegeri pre­zidențiale și parlamentare naționale. Premierul Victor Ponta mai speră la un scor bun la alegerile europene pentru alianța electorală PSD-UNPR-PC-UDMR și din dorința de a înclina balanța din PE în favoarea socialiștilor, care să preia astfel con­ducerea UE de la Populari. Prin urmare, mizele alege­rilor europene din luna mai sunt, pentru politicienii de la București, cu to­tul altele decât cele privind întărirea PE, intro­du­cerea unei legislații mai bune pentru ce­tățenii euro­peni; dezvoltarea unor proiecte-alternativă de ali­men­tare cu gaz a statelor UE, pentru a împiedica șan­tajul rusesc; nici altele care țin de interesele conti­nentale: protejarea mediului, imigrația ilegală, sănătate, de­mo­grafie etc.

"Nu cred că independenții au șanse de-a fi aleși, câtă vreme nu sunt ajutați, fie și în mod neasumat,
de către un partid"


- În această cursă s-au înscris și 11 inde­pen­denți, cei mai mulți de până acum. E o performanță, având în vedere că fiecare a avut nevoie de 100.000 de sem­nături de susținere a candidaturii. În 2009, au putut să-și depună candidaturile numai doi independenți. Ce șanse de a fi aleși au?

- Aici se cuvine remarcată manevra abilă pusă la cale de Elena Băsescu și Partidul Mișcarea Populară. În­tâi, ea a anunțat că va candida ca independent și a în­ceput să strângă semnături. Și data trecută can­didase ca independent, susținută însă de PDL. Acum ne aștep­tam să fie sprijinită de PMP. La un moment dat, însă, câțiva lideri ai PMP i-au cerut public Elenei Băsescu să candideze pe listele partidului, unde i-au și rezervat locul doi. În cele din urmă, și virtuala can­didată, și liderii PMP, au anunțat că fiica președin­telui va intra în partid, dar renunță la candidatură, ca să nu se mai spună că e ajutată să-și asigure un loc la Bruxelles. Dintre independenții care și-au depus lis­tele cu sem­nături de susținere, cel mai cunoscut este Mircea Dia­conu. Domnia sa a fost declarat incompa­ti­bil de către ANI, lucru confirmat de o instanță de ju­decată, care i-a interzis să mai candideze la o funcție publică până în anul 2015. Din acest motiv, PNL nu l-a pus pe listele sale. Atunci, Mircea Diaconu s-a supărat și vrea să candideze independent. Firește, An­tena 3, mânată de Dan Voiculescu - Felix (pe numele său de turnător), un alt luptător contra justiției, a susținut campania de strân­gere de semnături pentru Mircea Diaconu, care, cu acest ajutor neprețuit, a dat cel mai jalnic spectacol al carierei sale de actor. Acum, să sperăm că Biroul Electoral Central îl va opri din cursă, respectând legea, căci altfel ar în­sem­na că legea este numai pentru unii.
În altă ordine de idei, nu cred că independenții au șanse de-a fi aleși, câtă vreme nu sunt ajutați, fie și în mod neasumat, de către un partid. Nu au participat la niciun fel de alegeri și contextul nu s-a schimbat ra­dical între timp. E foarte puțin probabil să reușească și pentru că, în general, nu sunt cunoscuți. Or, oa­menii nu mai merg la urne nici să voteze liste de par­tid, dară­mite să dea votul unor anonimi. Cei care se mo­bili­zează la vot sunt mai ales membrii și fanii par­tidelor. Pe urmă, și dacă ar câștiga mandatele, fără o afiliere partinică, independenții sunt cam ai nimănui și în PE. Nu pot face mai nimic, nici chiar dacă ar fi har­nici și onești. E nevoie să ai un partid în spate, care să se afle într-o alianță cu altele în PE, pentru a reuși să treci prin legislativ un raport, să propui o modi­fi­care, să blochezi vreo inițiativă care dăunează intere­selor naționale etc.

"Dreapta românească nu va învinge Stânga, dacă rămâne dezbinată"

- Dreapta franceză, aflată acum în opoziție, a câștigat alegerile locale din 30 martie a.c. De ase­me­nea, un sondaj de opinie proaspăt arată că în ale­gerile europene desfășurate în Franța, UMP, prin­ci­palul partid de dreapta, ar lua 24%, Frontul Na­țio­nal - 22%, iar Partidul Socialist - 18%. Există un reviriment al Dreptei la nivelul UE? Se poate trans­mite și în România?

- N-aș spune că în Franța s-a înregistrat o victorie a Dreptei, cât mai ales o înfrângere a Stângii. Stânga a dezamăgit cumplit. Și rar s-a văzut un președinte ca­re să cadă mai repede în sondaje decât François Hollande. Prin urmare, pe fondul pierderii încrederii electoratului în Hollande și în guvernul său, s-a pro­dus o revenire a Dreptei și, mai ales, o revenire în forță a extremei drepte, a Frontului Național, sub con­­ducerea Marinei Le Pen. FN a obținut cel mai bun scor din istoria sa, aproape 7% în alegerile locale. Când se epui­zează în­cre­derea în partidele democra­tice, au de câști­gat ex­tre­miștii, fie de Stânga, fie de Dreapta. Așa se explică ten­dința de creștere a Frontu­lui Național din Franța. Noi nu avem un partid si­mi­lar, sau avem, even­tual, PRM, care și-a depus la euro­par­lamentare două liste, cu două conduceri separate, una a lui Gheorghe Funar, cealaltă a lui Corneliu Va­dim Tudor. Dar nu știm dacă va fi ad­mi­să vreuna din liste la BEC, având în vedere conflic­tul în justiție din­tre cele două aripi, care s-ar putea invalida reciproc. Iar în sondaje, PRM nu mai există. Cât despre Dreapta noastră, evoluția ei nu este promi­ță­toare. Ca să-și ia revanșa, ar trebui să se unească. Așa, sin­gure, partidele care se revendică de dreapta - înce­pând cu PDL și PNL, care sunt cele mai mari, urmând cu PMP, care e tot mai vizibil și mai în­tremat, și conti­nuând cu Noua Republică, Forța Civică și PNȚCD -, nu vor reuși să înfrângă blocul socialist PSD-UNPR-PC, la care s-a adăugat UDMR. Stânga este la putere, are pe mână bani de dat pe pomeni elec­torale, are ca­na­le media puternice... Și, oricum, câteva dintre par­tidele de dreapta nu vor trece de pragul electoral de 5%.

- Recent, Vasile Blaga, liderul PDL, partid afiliat la PPE, a spus că unificarea Dreptei în România va în­cepe cu fuziunea PDL cu PNL, probabil până în 2016. Se pregătește ceva în acest sens? Este credibil un asemenea scenariu, după luptele duse de PNL cu PDL, după trădarea PNL, care a dat PDL afară de la guvernare și s-a aliat cu socialiștii, și după prestația sa la guvernare, care a fost scandaloasă și sol­dată cu dosare penale pentru miniștrii săi corupți?

- Liberalii și democrat-liberalii nu au fuzionat nici când erau pe val, cu Alianța DA. Cu atât mai puțin cred că ar face-o acum. Dar, desigur, n-ar fi rău să existe un sin­gur mare partid de dreapta, afiliat la Partidul Popular Eu­ropean, care este semnificativ în Parlamentul Euro­pean. Mi se pare însă imposibil, pentru că ani în șir, PNL și PDL au acumulat multe to­xi­ne, care nu pot fi eli­minate așa repede, și pentru că liderii lor nu au dovedit că sunt capabili să gândească strategic. Fuziu­nea e mai degrabă o ipoteză de lucru a unor specialiști din spatele politicienilor, care știu că asta e soluția corectă, dar e departe de a deveni reali­tate. Vanitățile și interesele mici, imediate, nu îi lasă pe liderii PNL și PDL să vadă imaginea de ansamblu și să găsească un drum comun spre același țel. E po­sibil, totuși, ca pre­siunea exercitată de forța Stângii să ducă la o alianță PNL-PDL, în turul doi al alegerilor prezi­den­țiale din acest an și, eventual, în alegerile parlamentare din 2016. Însă, dacă așa vor sta lucrurile, s-ar putea ca niciun candidat de dreapta să nu ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale. Iar de noul președinte va de­pinde mult cine va fi premier și în 2016.

- PNL pierde oameni, după ce a ieșit din USL și de la guvernare. Același fenomen de migrație împu­ținează și PDL. În ritmul în care se petrece această "hemoragie", de la un moment dat încolo nici nu va mai conta dacă PNL și PDL ar fuziona.

- E o situație dramatică, într-adevăr. Le pleacă parlamentari, în special, dar și primari, și consilieri locali și județeni. Aceștia din urmă se declară inde­pen­denți, ca să nu-și piardă mandatele, însă ei sunt deja înregimentați în tabăra Puterii, pentru că de acolo vin fondurile și privilegiile. De la PDL pleacă și în opo­ziție, la PMP, care pare mai promițător, cu Traian Bă­ses­cu locomotivă. Traseismul este în floare la noi, pen­tru că sentimentul de apartenență la un program, la un set de principii, de valori, ori simpla recunoș­tință că partidul ăla te-a pus unde ești nu au contat ni­ciodată.

"Nu putem avea încredere în Vladimir Putin"

- Pentru ultima întrebare, vă propun să ne re­fe­rim la politica externă. Mai exact, la ceva ce ne inte­resează în cel mai înalt grad, pentru că se întâmplă în proximitatea noastră. Cât de tare trebuie să ne îngrijoreze criza ucraineană în continuare?

- Nu e nimic de natură să ne liniștească. Nu putem avea încredere în declarațiile lui Vladimir Putin. Știe foarte bine să își ascundă adevăratele intenții și să atace la momentul oportun. A păcălit Occidentul mult timp, în felul ăsta, iar acum l-a luat prin surprindere din nou. Putin avansează pas cu pas în planul lui de refa­cere a imperiului sovietic. Nu se teme de Occi­dent, nici de sanc­țiunile acestuia și nu se va opri din expansiune decât din strategie sau pentru a-și trage sufletul. A în­țe­les că își poate permite multe, pentru că Vestul i-a lă­sat mult teren de manevră, pentru că UE nu are o po­litică externă unică și pentru că SUA nu mai sunt atât de vigilente ca odinioară, cu un preșe­dinte mult prea per­misiv și lipsit de reflexe de apă­rare. E limpede că liderul de la Kremlin vrea să recupereze din teritoriile pierdute prin destrămarea URSS și să-și mărească zona de influență, așa încât să opună Uniunii Europene pro­pria Uniune Euro-Asiatică. Și pentru asta, folosește toa­te mijloacele: bani, putere economică, alianțe poli­ti­ce și, la nevoie, forța. Momentul de față este unul de respiro pentru Putin, dar să nu ne amăgim că se va opri. Rusia nu va renunța niciodată la tentațiile ei imperiale. Peste toate, atmosfera de conflict face și mai grea re­dre­sarea economică a Europei, ieșirea ei din criză. Ve­chea civilizație europeană, bazată pe valori demo­cra­tice, este amenințată din prea multe părți și riscă să sucombe.