O metaforă pe internet

Toma Roman
Surprinzătorul anunț (postat pe Facebook), prin care premierul Victor Ponta își anunță posibila retra­gere din politică, este numai aparent surprinzător.

Toată suflarea PSD-istă se aștepta ca el să își anunțe can­di­datura la președinția României. Nici Ponta, nici PSD-ul nu au alternativă la această soluție. Pentru premierul în vârstă de patruzeci și doi de ani, președinția este singura mo­da­litate de a-și continua cariera politică. O așteptare de cel pu­țin cinci ani, cât ar dura un mandat oferit altcuiva la Co­troceni (în contextul păstrării obligatorii a actualelor atri­buții prezidențiale), ar putea însemna lichidarea lui ca poli­tician activ. Ponta știe că "succesele guvernării televizate" s-ar putea încheia, mai ales cele legate de pregătirea "cadou­ri­lor" acestui an electoral. În 2016, PSD-ul nu va mai fi aproa­pe deloc sigur că va câștiga "parlamentarele", oricât de tare se vor înstăpâni (prin actuala propunere de descen­tralizare) baronii săi peste țară. O pierdere a parlamentarelor sub un guvern condus de el va însemna și trecerea sa în "cimitirul elefanților". Cinci ani (cel puțin) la Cotroceni vor fi o foarte onorabilă "ieșire din politică". Pentru liderul PSD-ist, președinția este - în acest moment - singura cale de supraviețuire publică. Opțiunea este valabilă și pentru partidul pe care-l conduce. Toți "greii" PSD-ului își amin­tesc cu nostalgie de "anii mirifici" ai mandatelor prezi­den­țiale ale lui Ion Iliescu. Justiția nu mișca în front, iar procu­rorii nu acționau decât "cu voie de la stăpânire", victimele lor fiind, desigur, diverși "acari Păun". Baronii partidului îl presează pe Ponta să candideze, tocmai pentru ca ei înșiși să scape de presiunea ANI și DNA, instrumentele principale ale Justiției independente.
Postarea ambiguă din 4 aprilie a.c. - prin care V. Ponta își anunță doar încheierea misiunii de a duce la capăt "acest an... greu" și retragerea la valorile familiei - este rezultatul unui calcul abil. Pe de o parte, premierul vrea să sensi­bi­lizeze opinia publică, demonstrând că implicarea lui a fost un sacrificiu deliberat în lupta împotriva "tiraniei băsiste" și a linșajului practicat de "ziariștii fascisto-comunistoizi" aflați în slujba acesteia. Linșajele mediatice produse de Antena 3 împotriva dușmanilor săi, evident, nu contează. Ponta speră astfel că "poporul PSD-ist", adică masa celor dependenți de pomenile electorale ale baronilor partidului său, se va înflăcăra de emoție, solicitându-i, în cor, reveni­rea. Cu o "susținere populară masivă" în spate, el se va "sa­crifica" iarăși, candidând. Pe de altă parte, el a vrut să trans­mită baronilor înfricoșați de ultimele acțiuni ale DNA (blo­carea mafiilor județene conduse de Mircea Cosma, Nicușor Constantinescu sau Adrian Duicu) că numai prin sprijinirea lui monolitică pentru ocuparea Cotrocenilor problemele lor se vor rezolva. "În noiembrie, după ce câștigăm această ultimă și vitală bătălie, mă voi putea declara mulțumit de ce am realizat!", a notat el, sugerând că "victimele justiției băsiste" trebuie să fie prudente și să aibă răbdare. Baronii vor ceva mai mult și, eventual, chiar acum! Amenințarea voalată a baronului de Constanța, Radu Mazăre, cum că nu se va implica în campania PSD pentru "europarlamentare" (pentru că guvernul Ponta nu i-a cedat încă "mina de aur" a portului din oraș), este o mostră a relațiilor de dependență ale premierului de "feudalii" săi județeni. Ponta încearcă să-i "aducă la rațiune", să-i liniștească momentan.
Mesajul lui Ponta este un adevărat semnal (informal) de "strângere a rândurilor". Liderul PSD vrea să apară în fața electoratului drept omul detașat de interesele materiale ale celor din jur, dornic de curățenie și liniște, împotriva mani­festărilor excesive din anii de până acum ("...abuzuri, persecuții politice, calomnii, nedreptăți, trădări și deza­măgiri"), statul de drept fiind, la urma urmei, și ținta lui. Asaltul DNA împotriva spoliatoarelor complicități locale, puse la cale de baronii județeni, nu a mai fost (spre deose­bire de alte momente ale luptei cu "băsismul") comentat. Pon­ta știe că o condamnare zgomotoasă a acțiunii procu­rorilor i-ar putea îndepărta pe votanții încă convinși că Băsescu și guvernarea PDL-istă le-au adus în case consecin­țele crizei economice mondiale, dar sceptici în privința performanțelor guvernării PSD-iste. Obiectivul său este ca la "europarlamentare" PSD-ul să obțină un scor de peste 40% din opțiuni. O anunțare pe față a intenției de a-i "ierta" pe baronii dovediți drept corupți ar fi percepută drept o angajare personală contra Justiției. Dreapta, indiferent cine ar fi candidatul ei final la prezidențiale, ar avea - într-o asemenea situație - numai de câștigat. Anunțul că, după câștigarea bătăliei prezidențialelor din noiembrie, se va declara mulțumit, îi vizează de fapt pe baroni, care ar trebui să priceapă că, până atunci, el nu va putea face, practic, nimic. Victoria finală merită, insinuează el, acceptarea unor pierderi, a unor "victime colaterale". Premierul nu știe însă cât de capabili sunt baronii amenințați să-și păstreze răbda­rea, să accepte punerea la îndoială, fie și prin dezvăluirea puterii lor uriașe, a statutului lor de stăpâni ai zonelor pe care le controlează.
Postarea cu iz melodramatic a lui Victor Ponta indică, to­tuși, și câteva trăsături de caracter ale omului în cauză. Pre­mierului îi e frică de orice angajare tranșantă într-o di­recție sau alta. Ca lider al celui mai mare "partid" românesc - în fapt, o federație mafiotă de grupări oligarhice locale, el suportă presiunea uriașă a membrilor acestuia. PSD-ul vrea, în mod clar, să confiște statul în ansamblul lui, să domine toate puterile acestuia. Baronii săi sunt dispuși să sacrifice fără scrupule poziția țării în UE și NATO, dacă interesele lor sunt amenințate. Ponta a fost impus ca lider de partid în vederea acestui scop. Dacă el nu va fi atins, transformarea lui într-un cadavru-viu politic va fi imediată. Obișnuit să tergiverseze, să răspundă ambiguu la provocări, el nu s-a dezmințit nici de această dată. "Retragerea din politică" a fost o metaforă prin care a vrut, în realitate, să le răspundă tuturor, lăsându-i în ceață pe cei ce nu au priceput.