DIANA DUMITRESCU - "Renasc, precum verdele crud al naturii"

Ines Hristea
De la suflet pentru suflet

- În zodiac se spune că anul 2014 este o perioa­dă de mari schimbări. În cazul tău, pare să fie adevărat. De unde până mai ieri te vedeam în se­rialele de la Acasă TV, acum ne zâmbești de la emi­siunea "De Suflet", de pe PRO TV Interna­țional. Ce s-a întâmplat?

- N-a fost decizia mea să renunț la seriale, ci, pur și simplu n-am mai fost solicitată pentru altele noi. În schimb, a venit propunerea cu emisiunea și, cum îmi doresc și îmi place mult să muncesc, am luat no­ua pro­­punere ca pe o provocare. Totuși, la primele apa­riții din emisiunea "De Suflet" am avut niște emoții incre­di­bile! Când revăd acum înregistrările pentru pro­mo-uri și-mi aud vocea tremurândă... Biata de mine! (râde) Și a mai fost ceva: eu am preluat emi­siu­nea de la Dana Rogoz, care a intrat în concediu de maternitate. Or, Dana a făcut o treabă extraor­dinară și mi-am dorit foarte mult să țin șta­cheta ridicată la același nivel. Ceea ce m-a ajutat a fost faptul că emisiunea aceasta e chiar... de suflet, are invi­tați de ca­li­tate și un ton de-a dreptul delicat, plin de emo­țio­nalitate. Iar abordarea a­ceas­ta mi s-a potrivit de mi­nune! În plus, și echipa m-a sus­ți­nut. Am fost ime­diat adoptată și sen­timentul aces­ta de apartenență mi-a sporit încre­de­rea în mine. M-aș bucu­ra mult dacă și după întoarcerea Da­nei, postul Pro Tv Inter­na­țional va consi­dera că mai are ne­voie de mine. Aco­lo e chiar o at­mos­feră de familie. Iar ecou­rile pe ca­re le primesc de la te­lespectatori sunt și ele în­cura­ja­toare. Inclusiv pe pa­gi­na mea de Facebook, pri­mesc o su­me­denie de mesaje de susținere, dar și su­gestii apro­po de con­ți­nutul emisiunii. Și să știi că le iau în se­rios, le trans­mit producătoarei mele, iar ma­­joritatea se transformă în realitate: ajungem să dis­cutăm în emisiune pe te­me­le care ne-au fost soli­ci­tate și in­vităm persona­li­tățile dorite de tele­spec­ta­tori.

- Tot în zona schim­bărilor fiind, ți s-a mai îndepli­nit un vis: în 2012, ai de­butat în film. Mai întâi în scurtmetrajul "În film la Nașu", în regia Cristinei Iacob, care a fă­cut parte din trilogia "Hot Shorts", pre­zen­tă în mul­te festi­va­luri de presti­giu din lume (la Cannes, Lo­carno, Sa­rajevo, Varșovia ori Salo­nic), iar apoi în lungme­trajul "Minte-mă fru­mos", în regia lui Iura Lun­cașu.

- Da, Cristina m-a che­mat la cas­ting și, spre sur­priza mea, am câștigat ro­lul. Abia apoi am aflat că mă stu­diase de mult și se con­vinsese că eram în sta­re să joc o zăpăcită auten­tică. (râde) Problema a fost că după ce am în­ceput să lucrăm, m-am tre­zit ca și când aș fi ate­rizat pe Lună. Stilul era total diferit de acela cu care eram obișnuită. La seriale, se stă la masă, se face textul, se operează even­tualele modificări și ga­ta! Stările și jocul le faci direct la cadru, ca să fie totul proas­păt. Uneori te surprinzi chiar tu pe tine cu ceea ce scoți într-o scenă. La film, rețeta e total diferită. Fie­care sce­nă se repetă înainte, tre­buie să fii ochi și urechi la indicațiile regizorale... Mi se părea foarte ciudat! Am izbutit, totuși, să mă adaptez, fiindcă nimeni nu m-a certat și echi­pa a fost mulțumită de cum mi-am interpretat per­so­najul. Apoi am mers la cas­tin­gul pentru "Minte-mă fru­mos", care e o comedie ro­man­tică delicioa­să. L-am lu­at, am fost foarte fericită, du­pă care a venit și cireașa de pe tort: am aflat că par­tener direct avea să-mi fie Andi Vasluianu, un actor pe care îl ador!

- Și ai debutat și în teatru! Joci la Godot Café, în piesa "Prestez servicii artistice", în regia lui Chris Simion. Noua schimbare, de la film la lumi­nile rampei, a fost grea?

- E o poveste întreagă. După ce am făcut "Min­te-mă frumos", Adri­an Lustig, scenaristul fil­mu­lui, mi-a făcut cunoștință cu domnul George Mihăiță, di­rectorul Teatrului de Co­me­die. Și dânsul m-a întrebat abrupt: "Nu vrei să joci și teatru?". Răspunsul meu a venit pe nerăsuflate: "Nu cred c-aș fi în stare". Dar domnul Mihăiță a tot insistat și, după vreo câteva luni, mi-am luat inima-n dinți și am început repe­ti­țiile pentru o piesă, care în­să nu s-a mai materializat. După ca­re am fost chemată de Chris, pentru "Prestez servicii ar­tistice". Și, cu toa­te că a­veam ini­­ma încă strânsă, m-am dus. Spre sur­priza mea, Chris m-a tratat ca pe toți ceilalți membri ai echipei. Mi-a spus: "Ești actriță, nu? Ei, atunci, dă-i dru­mu'!". As­ta pentru mine a fost o dovadă imensă de în­cre­dere. Și-am făcut ce mi-a spus. Mi-am dat dru­mul, de nu m-a mai putut nimeni opri. Cu toate astea, înainte de premieră, am avut niște emoții de sim­­țeam că paralizez. Ulterior, vă­zând și reacția en­tu­ziastă a publicului, am început să mă mai relaxez.

Când inima bate de două ori

- Toate schimbările acestea po­zitive au venit, din păcate, pe fondul unui eveniment trist: divorțul. La începutul verii trecute, te-ai des­păr­țit de soțul tău, pro­du­cătorul Ducu Ion. Ai re­ușit să depă­șești criza?

- Eu sunt o fată de mo­dă veche, care a con­si­derat mereu că o căs­nicie e pentru totdeauna, așa că dificil a fost, în pri­mul rând, să mă pro­iec­tez, mai întâi în min­tea mea, departe de omul alături de care crezusem că aveam să îmbătrânesc. Până la urmă, am luat totuși decizia să divorțez. A fost cea mai grea hotărâre din viața mea de până acum, dar și singura pentru care nu am simțit nevoia să obțin o confirmare din partea nimă­nui. Nici măcar cu mama nu m-am sfătuit. Mi-am rosto­go­lit singură gân­durile prin minte și sentimen­tele prin suflet, după care am discutat cu Du­cu și, împre­ună, am ho­tărât să punem punct. Apoi... Pri­mele luni, chiar nu știu să-ți spun cum au trecut: am stat închisă în casă și am ci­tit. Cufun­dându-mă în alte lumi, în po­veș­tile altor oa­meni, am putut să mă detașez foarte mult de poves­tea mea. La un moment dat, mi-am dat sea­ma însă că nu puteam să merg așa la infinit, că nu era să­nă­tos. Și-atunci am scos din nou capul în lume, în via­ță și... l-am întâlnit pe Dan (n. red. actorul Dan Rădulescu). Noi jucaserăm îm­pre­­u­nă într-un serial, dar apoi, personajul lui fiind secun­dar, a dispărut și, oricum, nici unul dintre noi nu-l "fixase" pe celălalt. Ne-am adus aminte de epi­sodul ăsta târziu. Așa că întâlnirea noastră adevărată s-a produs într-o seară, când o prietenă m-a luat cu ea la teatru, la o piesă în care juca Dan. După spectacol, am ieșit cu toții la o ca­fea. Am stat de vorbă cu el, mi-a plăcut că rezonam pe multe subiecte, ne-am re­văzut încă o dată și încă o dată și încă o dată, până când am devenit foarte buni prieteni și apoi, pe ne­sim­țite, prietenia noastră a că­pătat și nuanțe roman­ti­ce. Vezi, e aproape straniu cum, în su­fletul omului, pot să coabiteze două stări aparent conflic­tua­le: eu continuam să cern în mine sen­ti­mentele legate de des­trămarea căsni­ciei - și mai fac asta și acum - dar, si­multan, petrecând timp cu Dan, mă sim­țeam în si­gu­ranță, îmi spu­neam că pot să am în­credere în el, că față de el pot să-mi des­chid sufletul. Și-am îndrăznit. Iar intui­ția mea s-a dovedit corectă. Relația cu Dan nu în­seam­nă doar tandrețe și com­por­tament de în­dră­gos­tiți, înseamnă și discuții legate de viață. Vorbim des­pre tot, ne sfă­tuim în legătură cu tot ceea ce în­seam­nă existența noastră. Pentru mine, felul acesta în care mi se îm­plinesc zilele alături de Dan îmi dă mul­tă liniște și o stare de bine.

- Deci primăvara te găsește cu zâmbetul pe buze?

- Da, viața mea și-a schimbat cursul radical și am impresia că renasc precum verdele crud al naturii. De curând, m-am mutat undeva, foarte aproape de Ciș­migiu, și-am descoperit plăcerea de a merge în parc cu un termos cu cafea și cu o carte. Mă așez pe o ban­că, citesc, privesc oamenii care se plimbă sau păsă­re­lele care-și au cartierul general printre ramurile copa­ci­lor aceia bătrâni... E un sentiment de revenire, chiar și doar preț de câteva ore. Pe de altă parte, pen­tru mine, primăvara se aso­ciază întotdeauna cu sărbă­toarea Paștelui, o săr­bătoare mult prea urbanizată în București, lipsită com­plet de magie spirituală. Dar și în privința asta eu am noroc. La noi în familie, tra­di­ția este să ne reu­nim pentru Înviere în căsuța noastră din Deltă, o că­suță dintr-un sat în care, până acum doi-trei ani, nici măcar curentul electric nu pătrun­sese. Dar nouă toc­mai de-asta ne place: fiindcă, privându-ne de multe dintre comoditățile urbane, ne întoarcem către viața adevărată, aceea care ține de lu­mina sufletelor și nu de lumina becului. Așa că, pe mă­sură ce zilele ne apro­pie de Sfânta Înviere, sim­bo­lul sărbătorii crește în in­tensitate în sufletul meu și-mi dau seama cât de feri­cită sunt că pot să primesc Lumină, alături de părinții și de sora mea. Și în legă­tură cu Paștele, am fost foarte bucuroasă că, pentru ediția specială a emisiunii "De Suflet" (care va fi di­fuzată nu sâmbătă, ca de obicei, ci chiar în duminica de Paște, de la ora 20:30), am avut ocazia, nu doar să îmbrac un costum popular su­perb, dar și să abordez niște subiecte menite să rea­du­că în memorie, tradi­țiile românești adevărate, le­gate de această sărbă­toare. Singura mea supărare a fost că, din lipsă de timp, n-am putut să-mi fac rost și de o pereche de opinci, așa că am fost nevoită să în­calț o pereche de pantofi cu toc, care, în opinia mea, nu se prea potri­vesc cu minunăția aceea de costum popular. Dar până atunci, aș vrea, dacă-mi dai voie, să le urez prin intermediul revistei "Formula AS", tuturor românilor din țară, dar și din diaspora, Paște fericit și la mulți ani pentru 29 aprilie, ziua Pro Tv Interna­țional.