Pusă între paranteze de regimul comunist, vreme de aproape 50 de ani, Biserica Ortodoxă Română a fost considerată, în derâdere și în opoziție cu alte confesiuni, o biserică "slujitoare", și nu una "luptătoare". Mai pe înțeles, o biserică "pasivă", a "bodogănelii" de la amvon, a vorbelor meșteșugite și a pildelor livrești, și mai puțin o biserică a faptelor sociale, a implicării în ajutorarea materială a bolnavilor, bătrânilor și săracilor, a intervenției milostive acolo unde statul este neputincios. În realitate, BOR, ca biserică a începuturilor creștine, a fost dintotdeauna și slujitoare, și luptătoare, iar tradiția implicării ei în viața socială se pierde în negura vremurilor. Imediat după 1989, "lanțurile" apatiei impuse au fost rupte, iar Biserica, organizată în 160 de protopopiate, a pornit reconstrucția edificiului milosteniei lăsat moștenire de Sfântul Vasile cel Mare. Condusă de ierarhi luminați, cu toate criticile ce li se pot aduce, Biserica Ortodoxă Română a anului 2014 este, în plan social, o biserică filantropică, de nerecunoscut, în comparație cu aceeași biserică a anului 1989. Ne aplecăm doar asupra unui singur caz: Centrul Creștin Social Medical de Zi din Sighișoara, fondat de părintele protopop Ovidiu Dan, inspirat de așezământul similar din Laslea, al doctorului Petru Oprean. Un complex de clădiri modernizate cu fonduri europene (PHARE) și cu generoase contribuții din partea fundației elvețiene "Pro Sighișoara", a Consiliului Județean Mureș și a Primăriei Sighișoara, te întâmpină într-o zonă liniștită a orașului. Restaurate cu mult bun gust, înconjurate de verdeață și flori, clădirile găzduiesc peste o sută de persoane fără niciun ajutor și fără nicio speranță. Unii rămân și noaptea, mai ales în timpul iernii, iar alții își petrec aici, în demnitate, sfârșitul vieții, sub o îngrijire binevoitoare și caldă. Un loc al miracolelor, aș putea spune, în care părintele Dan, de 28 de ani paroh în zonă, a reușit să pună în practică, în chip fericit, învățăturile biblice. A învins birocrația instituțiilor, a stăruit pe lângă consilierii din Bruxelles, a atras fonduri din piatră seacă, și iată-l fericit că sute de orfani și sute de bătrâni dezmoșteniți ai sorții și-au găsit, în ultimii zece ani, o casă și o familie.
"Filantropia Bisericii Ortodoxe o poate concura pe cea Catolică, în orice moment al istoriei"
- În ciuda unor critici aduse Bisericii Ortodoxe, că nu se implică suficient în plan social, de la revoluție încoace, "ieșirea în stradă" în scopuri umanitare este un fenomen care nu poate fi contestat. În calitatea dvs. de "activist" în acest demers al Bisericii, vă rugăm să ne dați câteva amănunte convingătoare.
- Grija pentru săraci, bolnavi și pentru cei aflați în suferințe de diferite feluri a fost dintotdeauna și va rămâne o preocupare permanentă a Bisericii Ortodoxe în interiorul comunităților creștine din toate timpurile și din toate locurile. Trebuie să demontăm de la bun început părerea eronată care s-a încetățenit, cum că Biserica Ortodoxă a fost mai mereu restantă la capitolul social. Ei bine, nici pe departe așa ceva, Biserica Ortodoxă a practicat dintotdeauna filantropia și asistența socială, însă le-a practicat îmbrăcate în haina smereniei, în taină, fără a face mare vâlvă. Oricine ia și cercetează studii de istorie bisericească va regăsi acele așezăminte cu caracter social-filantropic, acele puzderii de bolnițe (instituții spitalicești ale Bisericii Ortodoxe române din trecut), care reprezintă nimic altceva decât începuturile instituționalizate ale medicinii românești. Se cunosc bolnițe pe lângă mânăstiri: Cozia, Putna, Neamț, Curtea de Argeș, Vodița, Tismana, Bistrița, Hurezi, Prislop etc. Apoi, în curgerea secolelor, Biserica Ortodoxă Română a desfășurat, pe lângă spitalele bisericești, și alte forme sociale: colecte, cantine, burse pentru copiii și tinerii săraci, dar merituoși etc. E dureros faptul că, în perioada comunistă, biserica noastră nu a mai putut face niciun fel de filantropie, pentru că a fost deposedată de resursele ei, și poate de aceea s-a creat și impresia greșită că ortodoxia românească doar după decembrie 1989 se implică și pe tărâm social. Pe perioada dictaturii comuniste, biserica efectiv nu a putut face acte caritabile. Însă după 1989, și-a reintrat pe deplin în rolul ei de mângâietoare a sufletelor celor mulți, dar și de ocrotitoare și protectoare, din punct de vedere social. Așadar, Biserica Ortodoxă Română a fost dintotdeauna și rămâne o biserică "slujitoare" - este slujitoare și atunci când se roagă pentru sufletele tuturor credincioșilor ei și este slujitoare și atunci când se implică pe tărâm social.
- A devenit și Biserica Ortodoxă o biserică "luptătoare", precum cea Catolică?
- Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna și va rămâne o biserică luptătoare, diferența față de Biserica Catolică o fac doar resursele material-financiare diferite de care dispun cele două biserici, în detrimentul Bisericii Ortodoxe. Dar chiar și cu posibilități materiale destul de reduse, filantropia Bisericii Ortodoxe o poate concura pe cea Catolică, în orice moment al istoriei. Pe de altă parte, prin implicarea în fapte sociale, Biserica Ortodoxă respectă cu siguranță chemarea Mântuitorului Iisus Hristos, care este El Însuși modelul desăvârșit al filantropiei creștine. Se cunosc din Sfânta Scriptură multe episoade în care Domnul Iisus Hristos a săvârșit acte filantropice, fiind, așadar, un exemplu și un model pentru toată creștinătatea. Vorbind de mentalitatea clerului ortodox, despre care unii spun că s-ar fi schimbat în ultimul timp, nu putem identifica nicio schimbare; nu este vorba de o "adaptare forțată" la cerințele moderne ale societății. Biserica și-a dorit totdeauna să facă mai multe fapte filantropice, însă mulți factori au împiedicat-o de-a lungul timpului: stăpâniri străine, mai ales în Transilvania, lipsa fondurilor materiale, lipsa salarizării clerului (de abia în 1898 preoții primesc o remunerare numită congruă), regimul comunist care a închistat întreaga societate românească etc. Dar, cu toate acestea, biserica noastră practică filantropia ei, însă de cele mai multe ori nu face publicitate cu acest lucru.
"Milostenia nu trebuie să creeze o discriminare religioasă"
- Instrumentele "forte" ale sectelor au fost și sunt așa-zisele ajutoare materiale acordate săracilor, cu scopul de a-i atrage în rândurile lor. Inițiativa dvs., ca și celelalte similare, le lasă însă fără obiectul muncii. Creștinul sărac mai degrabă se sprijină pe ajutorul Bisericii-Mame, când există, decât pe cel al unor străini necunoscuți. Aici, în Sighișoara, se simte această întoarcere către matcă?
- Avem destule dovezi că năpăstuiții sorții, de orice confesiune ar fi, văd în cele două instituții social-filantropice, "Centrul Creștin Social Medical de Zi" și "Centrul Creștin Social de Noapte Sf. Irineu", care-și desfășoară activitatea la Sighișoara, o mamă iubitoare, o oază de liniște și de ajutor material și spiritual. Și cum n-ar vedea dacă, de aproximativ 10 ani, în cadrul acestor instituții se oferă hrană zilnică 7 zile din 7, trei feluri de mâncare, alături de asistență socială, asistență medicală, igienizare și tot ce este nevoie pentru cele peste 120 de persoane vârstnice? Avem un cabinet medical, cu medic și asistent, precum și cu un mare număr de medici voluntari, care oferă gratuit asistența necesară; avem un cabinet de kinetoterapie, unde cei suferinzi își alină durerile; oferim asistență medicală la domiciliu celor ce nu se pot deplasa; mai mult, acestora le-am plătit chiar facturile de întreținere și de gaz, pe timpul iernii. Centrul nostru nu face diferență de religie și nicio altă discriminare, urmând îndeaproape modelul Sfântului Vasile cel Mare. Mai mult, am reușit să construim și un Centru Social de Noapte, la inițiativa psihologului Gabriela Dan și a societății filantropice elvețiene "Pro Sighișoara", unde se odihnesc peste noapte și primesc hrană și igienizare câteva zeci de persoane vârstnice nevoiașe, care mai au deasupra capului doar pe Dumnezeu și Cerul cu stele. Este încă o mărturie în plus că aici, în Ardeal, la acest nivel al omului simplu, nu există nicio divergență generată de religie, naționalitate, culoare a pielii. Pe Crucea Golgotei, Domnul Hristos s-a răstignit pentru toți. Sângele Lui a spălat cu prisosință păcatele fiecăruia dintre noi; și ale maghiarului, și ale sasului, și ale românului, și ale țiganului. Iar după slăvita Înviere, Mântuitorul Hristos a spus: "Mergând, învățați toate neamurile..." . Da, săracii văd în Biserica Ortodoxă și în Centrul nostru de binefacere o mamă, singura capabilă să le mai aducă mângâiere. De aceea, în cadrul lucrării noastre filantropice din cele două centre sociale, cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor buni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, am trecut de la forma declarativă la forma practică a ecumenismului despre care vorbesc de decenii, întâistătătorii bisericilor creștine. Milostenia nu trebuie să creeze o discriminare religioasă, fiecare om, indiferent de religia lui, are nevoie de ajutor de la Dumnezeu și de la oameni. La noi, la Sighișoara, acest lucru se vede cu deosebire, fiind un oraș cu multă încărcătură de sacru, iar relațiile între confesiunile religioase istorice fiind deosebit de puternice. De mai bine de 20 ani, în fiecare an, are loc așa numita "Săptămână ecumenică", în care preoții, împreună cu credincioșii lor, sunt prezenți pe rând, în fiecare seară, într-o biserică a confesiunilor istorice, pentru a se ruga împreună.
- Care este relația Centrului dvs. cu copiii nevoiași și orfani?
- Am reușit să amenajăm cinci garsoniere în cadrul Centrului Creștin Medical de Zi, în care oferim cazare și masă pentru 10 copii de la țară, ai căror părinți, de condiție modestă, nu au posibilitatea de a le asigura școlarizarea la liceu în Sighișoara. În mansarda clădirii, care este deosebit de generoasă, intenționăm să amenajăm un internat pentru copiii buni la carte, de la țară. Preconizăm organizarea a 40 de locuri.
- Cum se va desfășura bucuria Învierii Mântuitorului în rândul asistaților din Centrul dvs.?
- Sărbătoarea Învierii este praznicul prin excelență al bucuriei. Este cea mai mare minune pe care Domnul Hristos a săvârșit-o asupra propriei Sale persoane. Fiecare creștin, bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, singur sau înconjurat de cei dragi, trebuie să fie fericit în ziua de Paști și, după bunele noastre rânduieli, și la Crăciun, și la Sfintele Paști, precum și în fiecare zi a anului bisericesc, le oferim asistaților noștri, pe lângă bucuria sufletească, și mângâiere pentru trup. Ciorba și friptura de miel, sărmăluțele, drobul, cozonacul și dulciurile vor fi nelipsite de pe mesele lor. Ceea ce mănâncă preotul trebuie să mănânce și omul necăjit.