Un basarabean candidează la alegerile europarlamentare din România!

Ion Longin Popescu
ALECU RENIȚĂ - Președinte de onoare al Partidului Verde Ecologist din Republica Moldova

"Nu a existat imperiu sau dictatură care să ascundă pentru totdeauna adevărul că Basarabia e românească și că basarabenii sunt români"

Până zilele trecute, eram sigur că nu voi mer­ge la vot pe 25 mai. Mă număr printre cei deza­mă­giți de clasa politică românească, în ansamblul ei. La ce bun să pun ștampila pe sigla unui partid căruia nu-i pasă de existența mea decât o dată la patru-cinci ani? Și atunci, doar să mă prindă la urne... În fine, tul­burarea asta de conștiință a luat sfâr­șit ca prin far­mec, de îndată ce am aflat că prietenul bun al revistei "Formula AS", basarabeanul Alecu Re­niță de la Chi­și­nău, cetățean român, a intrat în cursa pentru eu­ro­parlamentare din partea Partidului Verde din Bucu­rești. Da, acum am pe cine vota, mi-am spus. Îl cu­nosc bine pe Alecu, e un ecologist con­vins, un luptă­tor pentru cauza națio­nală, încă din timpul URSS, când bolșevicii l-au ținut trei ani la puș­că­rie pentru convingerile lui românești, manifestate în studenție. Cavaler al Ordinului de Onoare și Ca­valer al Ordi­nu­lui Republicii, fost depu­tat în primul parlament liber de la Chișinău, a votat cu entuziasm Declarația de Independență și a contribuit la introdu­cerea alfabe­tului latin în Basarabia. Grație pro­punerii sale, ca fost deputat "verde", codrii Basa­rabiei au fost protejați prin Constituție. Așa se explică de ce, peste Prut, pă­du­rile sunt încă intacte. Este di­rectorul revistei na­ționale NATURA și președinte de onoare al Parti­dului Verde Ecologist din Republica Moldova. Dacă ar ajunge în Parlamentul European, știu că noi, toți iubi­torii de natură din Carpați, am avea o voce clară și ho­tărâtă, care să ne apere interesele.

"Verzii de pe ambele maluri ale Prutului sunt împreună de un sfert de veac"

- Cum a reușit un ecologist de peste Prut să intre în atenția ecologiștilor de la București, a Partidului Verde din România?

- Imediat după prăbușirea dictaturii co­mu­niste, în decembrie 1989, când în Țară se vărsa sân­ge pentru dezrobire și libertate, am căutat păr­tași de idei, su­fle­tiști, la București și la Iași, pen­tru a crea o Mișcare Ecologistă comună, panro­mâ­nească. În România, ca și în R. Moldova, se cu­noaște foarte puțin des­pre rezistența anti­so­vietică basarabeană, despre faptul că la Chișinău, "verzii neformali" se aflau încă din anul 1985 pe prima linie, în subminarea min­ciunilor și a mi­turilor comuniste privind grija partidului față de natură și oameni; că la Chi­și­nău, ecologiștii reușiseră să smulgă sigiliul de pe unele subiecte-tabu și să-l dea jos pe președintele Academiei de Științe, pentru că mințea cu neruși­nare și ascundea ecocidul organizat de Kremlin îm­potriva mol­dovenilor transformați în cobai ai experimentelor criminale ale ideologiei și econo­miei sovietice. Nimeni nu poate ascunde că pro­cesele de deștep­tare și renaștere națională din Basarabia au pornit de la problemele de mediu, apoi, treptat, s-au extins spre cele legate de supra­viețuirea ființei noastre românești, în închisoarea popoarelor, cu numele de Uniunea Sovietică. Afirm acestea ca să se știe că, în anul 1990, "verzii" basara­beni, împreună cu cei din Țară, au ini­țiat un proiect foarte îndrăzneț pentru acea perioadă - crearea unei Mișcări Ecologiste unitare, cu o con­ducere comună, la Chișinău și București. La început, lucrurile au mers foarte bine, dar pe urmă, Mișcarea Ecologistă din România a deviat de la proiectul comun și s-a angajat, cu ziua, pe la diferite partide de la guvernare, până și-a pierdut numele. În consecință, au apărut mai multe formațiuni ecologiste, care au creat confuzie în mintea alegătorilor. Magia ecolo­gismului a dispărut în luptele politice de pe malurile Dâmboviței, iar pierderile suportate de societate pot fi observate în orice ecosistem sau comunitate. Partidul Verde a apă­rut mai târziu, cam prin 2005, și a reușit performanța să devină membru deplin în Partidul Verzilor Euro­peni. E un câștig mare. Și Partidul Verde Ecologist din R. Moldova a fost primit în anul 2008 în rândul verzilor europeni. Deci, verzii de pe ambele maluri ale Prutului sunt împreună de un sfert de veac și urmează să recuperăm risipa de timp, să ne forti­ficăm pentru a deveni o forță politică românească respon­sabilă.

"Partidul Verde e pe poziția 10, în buletinul electoral, și are drept siglă floarea-soarelui"

- Ce șanse credeți că aveți, ținând cont că ați fost înscris abia pe locul 4 în listele electorale?

- Este locul cel mai bun pe care l-au acordat parti­dele din România candidaților basarabeni. E un loc eligibil, care poate propulsa un român din stânga Prutului în Parlamentul European, dacă alegătorii vor vota Partidul Verde, care e pe poziția 10, în buletinul electoral, și are drept siglă floarea-soarelui. Și, desi­gur, Partidul Verde e necesar să acumuleze cât mai multe voturi, ca să depășească pragul de 5%, așa cum prevede legea.

- Cu ce experiență veniți din Basarabia, de aco­lo de unde pădurile nu au fost decimate ca în Româ­nia?

- Precizez că nu "tot ce mișcă ecologic" în Ba­sa­rabia e legat de numele meu. La început, în iunie 1983, când am pornit la drum lung, am fost câțiva, dar după ce am făcut primele breșe în zidul minciu­nilor, am avut sute, apoi zeci de mii de susținători și prieteni. În primul Parlament am intrat nu pitulat sub o listă de anonimi de partid, ci în urma unor con­fruntări dure cu politrucii comuniști, în prezența mii­lor de alegători din circumscripție, care au avut posi­bi­litatea să ne asculte în dezbateri și să ne spună ce au pe suflet. Poporul simte vocile false, profitorii și far­sorii. Lumea a fost prostită de cârdul de lăcuste de la pu­tere, dar nu e deloc proastă. Am încercat să-mi ono­rez cele două mandate de parlamentar și să nu mă rup de poporul din care m-am născut. De 24 de ani, editez revista națională NATURA; de 20 de ani, sunt președintele Mișcării Ecologiste din Moldova; am fost 10 ani reprezentantul Centrului "Naturopa", al Con­si­liului Europei, pentru R. Moldova (1995-2005); am deținut funcțiile de vice-președinte al co­mi­siei parlamentare de mediu (1990-1994) și de pre­ședinte al subcomisiei de ecologie (1998-2001), și am îndrăznit să modelez politicile de mediu mai aproape de interesul național, îndepărtându-le de pof­tele clanurilor de la putere. Evident, am avut și pier­deri, și trădări, dar multe lucruri bune au fost "infil­trate" în legi, iar faptul că reprezentanții Mișcă­rii Eco­logiste din Moldova au izbutit să fixeze în Con­sti­­tuție că pădurile sunt un bun public a apărat fon­dul fo­restier național de măcelul hrăpă­re­ților. E im­por­tant de reținut că lupta cu aceștia nu s-a încheiat, ei continuând să facă și azi presiuni asupra guver­nan­ților, pentru a-i determina să amendeze Constituția și să le permită jefuirea/privatizarea pădurilor.

"Am acceptat să candidez, pentru a avea posibilitatea să vorbesc de la microfonul principal al Europei, despre necesitatea unificării neamului românesc"

- Este pentru prima dată când un basarabean ecologist candidează pentru un mandat în P.E. Să fie acesta un semn că R. Moldova s-a desprins de spațiul ex-sovietic și revine în spațiul european?

- Nu a existat imperiu sau dictatură care să as­cun­dă pentru totdeauna adevărul că Basarabia e ro­mâ­nească și că basarabenii sunt români. Dincolo de interesul conjunctural al partidelor de la București, Ro­mânia adevărată știe că mâna ei cea dreaptă a fost prinsă, în august 1944, de sârma ghimpată trasă de stră­ini peste Prut, și mai știe că mâna ei cea dreaptă nu s-a uscat, e vie, și nu e departe ziua când va putea să-și facă cruce în fața lui Dumnezeu nu ca un ciung, nu cu stânga, ci cu dreapta. Otrava inoculată de Krem­lin în mințile moldovenilor nu a dispărut defini­tiv, dar deja ea nu mai are putere să-și atingă scopul. Ine­vitabil, vor mai fi convulsii și împotriviri, dar ni­meni nu ne poate opri să fim împreună, în Europa unită.

- În Europa, verzii sunt percepuți a fi la stânga eșichierului politic. Cum veți reuși să mențineți linia națională, de centru-dreapta?

- Mulți au încercat să urce verzii în căruța lor, vop­sită în roșu și revopsită în roz; nu puțini ne spun că suntem de stânga sau de centru-stânga. Dar în URSS, îndeosebi verzii moldoveni și cei baltici au or­ganizat primele acțiuni de protest într-un imperiu care mergea cu tancurile peste protestatari. Tot ei, verzii, au generat idei, atitudini și stări de spirit ce subminau autoritatea partidului și ideologia comunistă, având un rol important în mișcările de eliberare națională a popoarelor din imperiu. Cu siguranță, nu suntem de stânga și, de la începuturi, ne-am opus ideologiei co­muniste și populismului iresponsabil. Indiferent unde aș fi - la Chi­și­nău, Kiev, Bucu­rești sau Bruxelles - nu voi re­nun­ța la convingerile mele și la crezul meu de re­întregire a poporului ro­mân. Nu pot să-mi ima­ginez - și aș plesni de rușine! - că s-ar putea în­tâm­pla să ajung să schimb zbaterea și idealul meu de o viață pe un mandat efemer de eu­ro­­par­lamentar. Dim­po­trivă, am acceptat să can­di­dez pen­tru a avea posi­bilitatea să vorbesc cu ar­gumente de la microfonul principal al Europei despre ne­cesi­ta­tea unificării neamului românesc.

- Ce va conține acest discurs?

- Când ai o șansă rară, să contribui la în­lă­turarea unei mari nedreptăți istorice ce a fost fă­cu­tă națiunii tale, nu lăsa misiunea pe seama altora sau a timpului. Sunt convins că R. Mol­do­va are nevoie de foarte mulți prieteni și susțină­tori în cancelariile occidentale și mondiale, pentru a deveni membru deplin al Uniunii Euro­pene. La fel, nu putem face abstracție nici de ță­rile care se împotrivesc cursu­lui european al Chi­șinăului, nici de o parte însemnată a populației îndoctrinate și nostalgice după sclavia comunistă sau sovietică. Nu rareori instituțiile eu­ropene gân­desc despre o țară prin oamenii care repre­zintă acea țară. Felul lor de a fi și de a relaționa cu colegii, de a expune și de a aborda proble­me­le, e destul de important în luarea deciziilor co­lective. Ceea ce pot spune astăzi este că, în even­tua­litatea pre­zen­ței mele în Parlamentul Euro­pean, reîntoarcerea Basarabiei în spațiul ei firesc va deveni o cauză a verzilor europeni și a majorității colegilor din P.E.

- Care sunt subiectele legate de protecția me­diului din România pentru care vă veți bate în P.E?

- Nu am făcut și nici nu voi face parte din rândul deputaților care preferă confor­tul personal, jilțul și biroul. Mi-a plăcut să fiu pe te­ren, în mijlocul oa­me­nilor, să fiu parte din ei. Nu am fost absent de la bă­tăliile pentru natură, nu am accep­tat compromisuri dezonorante, nu mi-am trădat cauza pentru care mă zbat de o viață. România are un patri­mo­niu natural fabu­los, care nu poate fi scos la mezat, fie că e vorba de păduri, de Roșia Mon­tană sau de bo­gățiile sub­so­lului. E nevoie să schim­băm atitu­dinile ostile și men­talitățile colective față de natură, să gândim pe termen lung și să nu trans­formăm banul în unitatea de măsură a comorilor naționale și a vii­torului unei națiuni.