MARIA OPREA - "Munții Apuseni sunt ca degetele unei mâini; nu poți tăia unul, fără ca întreaga mână să nu aibă de suferit"

Ion Longin Popescu
Directorul agenției de turism ELMARIA din Câmpeni, județul Alba

În ziua de 19 octombrie 2013, în timp ce marșu­rile de protest împotriva proiectului Roșia Mon­tană și a gazelor de șist ajungeau la punc­tul maxim în București, Cluj-Napoca și în alte mari orașe din țară și străinătate, moții liberi din Apuseni s-au adunat în centrul orașului Câmpeni, ca să-și ex­prime îngrijorarea pentru pierderea a mii și mii de sluj­be și pentru pagubele imense presupuse de even­tuala exploatare minieră din zonă. Mișcarea a dat un nou suflu luptei pentru salvarea Munților Apuseni, pu­nând pe jar atât autoritățile locale și centrale, cât și com­pania RMGC, care-și vedea propaganda privind crea­rea de mii de locuri de muncă lipsită de credi­bi­litate. Hotărâți să-și apere până la capăt dreptul la me­diu curat, dezvoltare durabilă și mod de viață specific, cei prezenți la marea adunare au adoptat cunoscuta "Proclamație de la Câmpeni" - unul dintre cele mai importante documente publice adoptate de români, de la Proclamația de la Timișoara din 1989 încoace. Prin­tre cei prezenți la acea mare adunare s-a numărat și Maria Oprea, proprietarul și directorul agenției de turism ELMARIA din Câmpeni. Astăzi, la mai bine de o jumătate de an de la eveniment, când proiectul mi­nier este pus în paranteze chiar de statul român, dezvoltarea alternativă a Munților Apuseni este în curs de a se impune cu adevărat drept singura direcție legitimă și logică de dezvoltare. Cu atât mai mult cu cât, în mod nesperat, are și sprijinul Consiliului Jude­țean Alba.

"Noi nu cerșim la ușile altora, alții au venit la ușa noastră și încearcă să ia și să distrugă ceea ce ne aparține!"

- Vă rog să le reamintiți cititorilor noștri care sunt principalele puncte ale Proclamației de la Câm­peni. În ce măsură sunt acestea de actualitate?

- Sunt și vor fi mereu actuale. Nimeni nu le poate uita, fiind vorba de puncte care fac trimitere la viața noastră, a copiilor și a nepoților noștri. Iată, într-o scurtă înșiruire, ce s-a cerut în octombrie și a ajuns subiect de prima pagină în multe publicații din lumea întreagă: 1. "Locuitorii Apusenilor sunt cei îndrep­tă­țiți să decidă care e cel mai potrivit mod prin care bo­gățiile cu care ne-au înzestrat natura și bunul Dumne­zeu vor fi valorificate în folosul comunității noastre și al României! 2. Avem pășuni pe care putem să ne creș­tem vitele, avem păduri din care, cu bună măsură, putem lua lemne pentru fabricile noastre de mobilă. Noi nu cerșim la ușile altora, alții au venit la ușa noas­tră și încearcă să ia și să distrugă ceea ce ne aparține! 3. Din activitățile alternative mineritului și din dez­voltarea lor se pot colecta taxe și impozite care să fie administrate în folosul nostru și al cetățenilor români. 4. Orice străin e binevenit în Munții Apuseni, atâta vreme cât ne respectă modul de viață și nu întreprinde nimic în măsură să-l schimbe, împotriva voinței noas­tre. Ne păstrăm dreptul de a lupta împotriva tuturor ce­lor care, prin viclenie, hoție și corupție, vin aici pen­tru a fura ce e al nostru ori pentru a distruge resur­sele naturale și istorice de care depinde viața noastră".

- Au existat și revendicări punctuale, care i-au alertat pe guvernanți și pe primarii din zonă.

- Dintre cele mai puternice revendicări ale noas­tre, aș insista asupra necesității respingerii de către Parlament a tuturor proiectelor de lege care prevăd măsuri speciale de expropriere a cetățenilor români, precum și alte măsuri derogatorii, în favoarea compa­niilor miniere de orice tip. Aceste proiecte se află chiar în aceste zile pe ordinea de zi a Camerei Depu­ta­ților. Mai mult, dorim interzicerea prin lege a utili­zării cianurii în activitățile miniere din România; ce­rem includerea Roșiei Montane pe lista tentativă a României pentru UNESCO; solicităm crearea unei co­misii parlamentare de anchetă a afacerii Roșia Mon­tană, sub toate aspectele: înstrăinarea zăcămin­te­lor, acordarea licenței, sponsorizările RMGC către instituții publice și private, ONG-uri, persoane fizice, in­fluențarea deciziilor politice, încălcarea unor hotă­râri judecătorești definitive, modul în care publici­ta­tea oferită de companie a afectat libertatea presei și dreptul la liberă exprimare etc. În fine, pe lângă adop­tarea unor politici care să prevadă utilizarea resur­selor în folosul statului român și sprijinirea întreprin­zătorilor locali, cel puțin în măsura în care a fost spri­jinită compania străină RMGC, Proclamația cere instituțiilor publice abilitate să demareze cercetări penale, în cazul persoanelor care au semnat sau au participat la elaborarea și avizarea de documente cu pri­vire la proiectul Roșia Montană. Adunarea nu a uitat nici de flagelul gazelor de șist, cerând atât in­terzi­ce­rea prin lege a utilizării metodei fracturării hidraulice, cât și respectarea voinței cetățenilor cu care suntem soli­dari.

"Propunem o dezvoltare «înceată», dar durabilă, în Apuseni, pe bază de turism și industrii mici, locale"

- Recent, compania-mamă a RMGC din Cana­da, Gabriel Resources, a amenințat statul român cu un arbitraj internațional, în cadrul căruia va cere 4 miliarde de dolari despăgubire pentru ne­acor­darea avizelor pentru proiectul Roșia Montană. Are a se teme România de o astfel de amenințare?

- Accesul la justiție este un drept al democrației, dar asta nu înseamnă că tot ce se cere se și obține. Avem certitudinea că, odată cu demararea acestui eventual proces, cu siguranță vor ieși la lumină toate eta­pele "negre" ale încercării de demarare a proiec­tului de la Roșia Montană. Mă refer la modul suspect în care a fost obținută licența de exploatare, la modul în care a fost mărit, prin încălcarea legii, perimetrul de exploatare, la acordurile dintre statul român și so­cietatea canadiană, mai mult sau mai puțin legale, la modul în care s-a închis vechea mină și au fost con­cediați 750 de muncitori etc. La un eventual arbitraj, care nu va fi nicidecum în favoarea companiei mi­niere, se va vedea că aici a fost vorba, de-a lungul unui deceniu și jumătate, de un loc al fărădelegii, cum spunea cineva în revista dumneavoastră. Com­pania ar face mai bine să se abțină de la amenințări, deoarece aici, în Apuseni, stă pe o bombă cu ceas, pe care și-a pus-o singură ca fundament al activității din ultimii 15 ani. Acest lucru ar trebui să-l știe și pri­ma­rul din Câmpeni, un "darling" al companiei RMGC care, se spune, a afirmat că e nevoie să fie aprobat proiectul minier, iar dacă totuși va ieși prost, el va pă­răsi localitatea, doar n-o să stea într-o zonă polua­tă... Ce se poate comenta? Revenind la amenințarea Goldului cu înalta Curte de Arbitraj Internațional, noi avem încredere în apărătorii de renume (aici mă refer la avocați) ai României, care au reușit să apere interesele poporului român la Haga, în procesul cu Insula Șerpilor. În cazul Roșiei Montane, știu că vor apăra vieților oamenilor din Munții Apuseni și nu numai. Nu dorim un asemenea proiect, indiferent de presiunile făcute de peste Ocean.

- Care sunt, în viziunea dvs., alternativele de dezvoltare în Munții Apuseni? Cum răspundeți ce­lor ce doresc să muncească la mină?

- Proclamația dă toate răspunsurile, iar fiecare dintre moții prezenți la adunare are în fața ochilor si­tuația întregii zone a Apusenilor. Aici, fiecare vale se învecinează cu alta, fiecare munte dă naștere unui izvor sau unui pârâu care ajunge la aceeași destinație, în Mureș sau în Criș, iar apoi în Dunăre. Puține zone de locuit din lume sunt atât de compacte, atât de bine­cuvântate cu o diversitate biologică extraor­di­na­ră. Munții Apuseni sunt ca degetele unei mâini; nu poți tăia unul, fără ca mâna întreagă să nu aibă de suferit. Noi propunem dezvoltarea "înceată", pe bază de tu­rism și industrii mici, locale. Însuși președintele Con­siliului Județean, Ion Dumitrel, fost sprijinitor al pro­iectului minier de la Roșia, a conștientizat că turis­mul, și nu mineritul, este "lider" în dezvoltarea dura­bilă a Munților Apuseni. Nu este de glumă nici cu adunatul fructelor de pădure. Numai în toamna anului trecut, din zona Câmpeni s-au colectat fructe de pă­du­re în valoare de 2 milioane de euro! Or, mineritul cu cianuri și tăierea pădurilor ar aduce deșertul pe capul nostru. Ecosistemul zonei ar fi distrus pentru secole. Degeaba ar crea RMGC 2000 de locuri de muncă tem­porare, "la lopată", căci ar dispărea, în schimb, celelalte mii de locuri pe termen lung existente în prezent! Ce afacere e asta? Nu zic, pot face unii și minerit, dar numai prin exploatarea haldelor de steril, fără cianură, și eventual, prin extracție pe galerii (cum recomandă Academia Română), pe o perioadă de minimum 200 de ani, fără a afecta principalele galerii romane. Să iasă șapte-opt generații la pensie din minerit, nu o jumătate de generație, cât propune Gold Corporation. Asta, dacă unii localnici ar ține să păstreze cu orice chip această tradiție a mineritului. Ea ar putea fi transferată și în structura turistică; vine turistul și, în schimbul unei taxe, primește permi­siu­nea de a căuta aur cu șaitrocul în perimetre bine delimitate. La plecare, vinde statului, la prețul pieței, tot ce a găsit. Poate pleca cu doi lei în buzunar sau cu două milioane. Un Eldorado european, o țintă pentru mii și mii de turiști de aventură.

"Munții au rămas ca-n palmă, un peisaj selenar cum n-a fost niciodată în istorie"

- Pe lângă aur, Apusenii au și multe păduri. Cana­dienii/americanii vor aur, austriecii, lemn. De fapt, tot aur, dar verde. Nu demult, locuitorii din zo­nă s-au răzvrătit împotriva tăierii nebunești a pădu­rilor. Ce i-a nemulțumit?

- S-au adunat peste 500 de moți din Horea, Arie­șeni și Gârda. Oameni care au observat că pădurile sunt rase fără milă de aceste companii străine, iar pen­tru ei, pădurea este viața însăși. S-au răzvrătit, deci, pentru a-și apăra viața. Făuritorii de ciubere au ajuns să nu mai poată tăia lemn pentru a-și practica meș­teșu­gurile tradiționale; ei au văzut că suprafețele de pădure ale comunelor, și mai ales ale statului, dispar de la o lună la alta, ca printr-o magie neagră. Munții au fost rași de păduri, au rămas ca-n palmă, un peisaj selenar, înfricoșător, cum n-a fost niciodată în istorie. Dacă astăzi distrugem munții Roșiei Mon­tane, înăl­țăm iazul cu cianură la Corna, distrugem pădurile din munți pe sute de mii de hectare, cine să mai viziteze acest ținut? Cine să mai ocupe sutele de pensiuni ridi­cate cu greu de oameni curajoși, orientați spre turism rural și spre sporturi de iarnă? Pârtiile frumoase, în toată lumea, coboară printre brazi. Dacă ai tăiat coni­ferele din Arieșeni, la ce bun să mai vii la schi? Să te dai cu schiurile printre cioate? Turismul va dispărea. Sutele de milioane de euro investite în ridicarea de pen­siuni se vor face scrum. UE ar trebui să fie informată că banii contribuabililor europeni, ajunși în Apu­seni, au căzut într-o capcană. Statul român a încu­rajat contractarea de fonduri europene, dar a atras, aproape pe ascuns, și capitaluri de risc, în contradicție cu destinația celor dintâi. Cineva trebuie să răspundă. Procurorii de la DNA vor decide cine.

Detalii despre activitatea turistică din Apuseni, pe www.elmariaturism.ro