PUTEREA RUGĂCIUNII

Cititor Formula AS
"Copilul meu este sănătos!"

- Sfântul Nectarie a mai împlinit un miracol: o tânără de 21 de ani a învins cancerul -

Stimată doamnă Sânziana Pop,
Știu acum mai mult ca niciodată că datorită revistei pe care dumneavoastră o conduceți și pe care o citesc cu bucurie la fiecare apariție, l-am descoperit pe bunul Dumnezeu, într-un moment dramatic al vieții mele, când unicul meu copil a fost salvat în ultima clipă de la o moarte cumplită și sigură. Am citit în revista "For­mula AS" despre puterea rugăciunii și despre miraco­lele făcute de moaștele sfinților. Așa l-am descoperit pe Sfântul Nectarie, izbăvitorul celor bolnavi de cancer, iar bunul Dumnezeu m-a ajutat chiar să ajung la moaș­tele lui, la Mânăstirea Radu Vodă din București (eu sunt din Constanța).
Povestea mea începe în primăvara anului 2009, când fata mea, studentă în anul I, de nici 20 de ani (îi împlinea pe 25 aprilie), a fost operată în ziua de Buna­vestire, pe 25 martie, de chist ovarian. Doamna doctor care a operat-o mi-a spus să nu-mi fac niciun fel de griji, că dânsa operase zeci de fete tinere cu chisturi ovariene. Într-adevăr, operația a decurs bine și fără pro­bleme, dar din cauza mărimii respectivului chist, unul dintre ovare a fost înlăturat, trimițându-se probe la laboratorul de histopatologie. Rezultatul avea să îngrozească pe toți cei din jur: cancer ovarian! Primeam această veste la trei luni de la dece­sul mamei mele, în decembrie 2008. Ce a fost în sufletul meu la aflarea îngrozitorului diag­nos­tic? Durere, revoltă, deznădejde, des­curajare, multe, multe lacrimi. Când doamna doctor de la histopatologie mi-a dat rezultatul, mi-a spus următoarele: "Mergeți în prima biserică, aprin­deți o lumânare și mulțumiți bunului Dumnezeu că fata a ajuns pe masa de operație la timp". Acela a fost momentul în care, brusc, mi-am adus aminte de articolele citite în "Formula AS", unde oa­menii mulțumeau Sfântu­lui Nec­tarie pentru minu­nile să­vâr­șite de acesta, în urma rugă­ciunilor. Am făcut rost ime­diat de Acatis­tul Sfântului Nec­tarie și am în­ce­put rugăciunea (aproape ne­în­­cetat - zi și noapte). Odată cu rugăciunea (pe care o spu­neam, indiferent unde mă aflam: la ser­viciu, pe stradă, în autobuz sau acasă, unde era mai intensă și cu multe lacrimi curgând fără în­ce­­tare) am mers la un duhovnic și am făcut prima spovedanie cura­tă și am început să țin toate pos­turile. Icoana Sfântu­lui Nectarie, pe care nu am găsit-o în orașul meu, am achiziționat-o mai târziu, de la Mâ­năstirea Radu Vodă din București. După operație, fata mea a trebuit să fie luată în evidență la secția de oncologie și, implicit, să înceapă chimioterapia (toate astea se-ntâm­plau în Săp­tămâna Mare), dar se pare că Dumnezeu a avut alte pla­nuri cu noi. Ca să fim siguri că acesta era diagnosticul corect, am luat lamelele de la laboratorul din Con­stanța, pentru a fi lucrate și la Insti­tutul Onco­logic din Cluj Napoca, ulterior ducându-le și la alte trei spitale din București: Polizu, "Victor Babeș" și Fun­deni. Spe­cialiștii din Cluj, în urma rezul­tatului, au spus că este ne­cesară o a doua intervenție chirurgicală. Pen­tru că nu cunoșteam pe nimeni în Cluj, ne-am hotărât s-o operăm în București, la Fundeni. Copilul meu a rămas în spital, iar eu a trebuit să mă reîntorc la servi­ciu. Nu după mult timp, bunul Dumne­zeu a făcut să pot ajunge și eu lângă ea, căci până atunci îi fusese aproape doar tatăl ei. Pen­tru că bunul Dum­nezeu ne-a adus una lângă cealaltă, în mo­mentele cum­plite prin care tre­ceam, nu am stat pe gânduri, și pașii ni s-au îndreptat spre Mânăstirea Radu Vodă, unde se găsesc moaștele Sfântului Nectarie. Ajun­se la mânăs­tire, nu ne venea să credem ceea ce vedeam - o mare de oameni care se ru­gau transfigurați, în liniște, în ge­nunchi sau în picioare, având în mâini Acatistul Sfân­tului Nectarie. O coadă ordonată trecea prin fața raclei cu moaște, la capătul căreia un călugăr ungea cu mirul de la candela ce ardea acolo neîncetat - mâinile, frun­tea și fața celor care se închinau. Îmi era teamă să res­pir, îmi era teamă să vorbesc, îmi era teamă să nu înti­nez cu ceva atmosfera aceea cutremurătoare.
În mulțimea de oameni, la un moment dat, m-am pierdut de fata mea, dar ducându-mă spre altar, am vă­zut-o. Îngenuncheată în fața Sfântului Altar, în fața unei icoane, se ruga plângând. Instantaneu, și ochii mei s-au umplut de lacrimi și, fără a o deranja, m-am retras. Când și-a terminat rugăciunea, m-a căutat și am stat îm­preună la sfânta slujbă ce se oficia chiar atunci, după care am dat spre citire un acatist de 40 de zile, pentru să­nătatea ei. Eu am revenit acasă, iar ea a rămas în Bu­curești, pentru că urma să fie supusă unei noi ope­rații.
Pe 5 iunie 2009, copilul meu este operat a doua oară. Cu inima strânsă și cu lacrimi ce nu mai încetau să curgă, am așteptat rezultatul biopsiei. Și minunea s-a produs! Biopsiile arătau țesut curat, dar trebuia să mai așteptăm încă o săptămână până la rezultatele finale. O săptămână de chin, dar și de rugăciune continuă la Sfân­tul Nectarie. Îmi devenise așa de apropiat, că îl simțeam lângă mine când mă rugam. Eu nu cred că între sfinții degrabă ajutători să fie cineva așa de pre­zent, așa de hotărât să potolească durerea și sufe­rința. A venit și data de 12 iunie 2009: biopsii bune, țesuturi curate. Cu toate acestea, copilul meu a trebuit să facă chi­mioterapie, pentru că respectivul chist ova­rian mărit și extirpat odată cu ovarul pe care se fixase fusese atins de cancer, în pro­porție de 3%.
Nu vreți să știți ce a însemnat perioada de tratament ce s-a întins pe durata a șase luni, atât pentru mine, dar mai ales pentru fiica mea, care s-a trezit cu acest coșmar la o vârstă atât de tânără și pe care, cu siguranță, nu-l va putea uita niciodată.
Un lucru e sigur - mă ru­gam clipă de clipă, ceas de ceas, în special la miezul nopții ca bunul Dumnezeu și Maica Domnului să aibă grijă de acest suflet nevi­novat, s-o ajute să treacă cu bine de această trau­mă și să-și poată continua stu­diile care, odată cu apariția bo­lii, fuseseră abando­nate (reu­șise să susțină doar examenele din sesiunea de iarnă).
Eram ca un robot atunci: ser­viciu - casă - rugăciune, fără pof­tă de mâncare, fără somn (câteva ore pe noapte), fără puterea de a nu mă mai gândi la ceea ce s-a-ntâmplat, dar totuși, cu un licăr de spe­ranță că acolo, sus, există cine­va care ne iubește necondiționat. Nu mai exista atunci pentru mine nimic, nici TV, nici radio, nici calculator, ci doar rugă­ciunea, telefonul și apariția săptămânală a revistei mele de suflet, "Formula AS". (Simt dorința, în momentul acesta, să vă mulțu­mesc încă o dată pentru munca de­pusă, pentru sprijinul pe care ni-l acordați tuturor celor care vă citim. Pentru unii dintre noi ați fost - și sun­teți - îngerul păzitor ce a fost trimis la timp pentru a ne readuce la viață. Să fiți răsplătiți veșnic de Dumne­zeu.)
Acum, fata mea este bine, a terminat facultatea, merge din trei în trei luni la control în București, iar eu nu am destulă putere să îi mulțumesc bunului Dumne­zeu cât aș vrea, că mi-a salvat copilul de la moarte, întorcându-și fața spre mine.
Stimați cititori ai revistei "Formula AS", nu încetați nicio clipă să vă rugați (nu numai când aveți necazuri), căci Dumnezeu ne răspunde tuturor la rugăciuni, chiar dacă noi suntem păcătoși și uităm că tot ceea ce avem: viață, sănătate, bunăstare materială le avem de la El, Creatorul cerului și al pământului.
Îți mulțumesc din toată inima și ție, Sfinte Nectarie, că la rugăciunile și lacrimile mele ai răspuns așa cum ai știut mai bine, iar rezultatul este miraculos - copilul meu este sănătos.
Rugăciunea către Domnul să vă însoțească oriunde și oricând!
CAMELIA B. - Constanța

P.S. Dacă cineva este interesat de povestea mea și ar vrea să mă contacteze, am lăsat adresa și numărul de telefon la redacția "Formula AS".