Așa cum hazardul produce uneori bizare simetrii în viața noastră, există pentru cititorul de plăcere și întâlniri întâmplătoare cu volume înrudite. Anul trecut scriam aici despre "Întoarcerea acasă. Povestea adevărată a unui drum anevoios spre libertate" de Slawomir Rawicz, tradusă la Editura Corint. Senzaționala carte non-fiction fusese publicată cu peste o jumătate de veac în urmă, ajunsese best-seller mondial și revenise în atenție după ecranizarea din 2010 a lui Peter Weir, "The Way Back", film de succes, nominalizat la Oscar. Rawicz relata odiseea lui de tânăr ofițer polonez internat în gulagul sovietic după împărțirea Poloniei prin pactul Molotov-Ribbentrop, evadarea de acolo împreună cu alți deținuți și felul cum evadații sfidează limitele capacității omenești de a rezista fizic și psihic mii de kilometri prin medii ostile, din Siberia până în India, trecând peste Himalaya. În 1956, când a apărut cartea lui, Occidentul știa prea puține - și nici nu voia să știe - despre lagărele comuniste, execuțiile în masă și anularea tuturor libertăților individuale din "cea mai dreaptă dintre orânduiri". De aceea motivul evadării și parcursul nebunesc spre libertate li s-a părut occidentalilor (mulți îmbătați de mitul utopic al comunismului) incredibil. Abia târziu, spre sfârșitul secolului XX, au început să descopere dimensiunile ororii practicate în numele "dictaturii proletariatului" și să accepte dovezile aduse de literatura carcerală. Chiar și în anii '90 (Rawicz încă trăia, a murit în 2004, la 89 de ani), drumul parcurs de evadați din taigaua siberiană, prin deșertul Gobi, stepele Mongoliei și Chinei, prin Tibet, până în India li s-a părut omenește imposibil, o invenție. Francezul Sylvain Tesson, un tânăr geograf, jurnalist și scriitor, și-a propus să verifice personal dacă traseul evadaților poate fi străbătut și eventual să găsească urme ale trecerii lor. Și-a numit experimentul Axa lupului fiindcă în Istorie migrațiile și marile rute comerciale balansau între Est și Vest, doar hoardele de înfometați și lupii și-au căutat supraviețuirea de la Nord spre Sud. Tesson și-a început așadar aventura din inima Siberiei, din Iakutsk, urmând pas cu pas, cu aproximativ aceleași mijloace și în aceleași condiții, calea evadaților din gulag, pentru a stabili dacă un om chiar poate să își depășească limitele de anduranță și adaptabilitate. Desigur, din experiența extremă a francezului a lipsit teroarea hăituirii și neîncrederea în semeni (în URSS, omisia denunțului era pasibilă de pedeapsa capitală), dar "regula jocului" - de a reconstitui întocmai parcursul, fără a recurge la mijloace moderne de transport, a fost respectată. De la Iakutsk la Calcutta, folosind doar resursele mediului, Tesson s-a bazat doar pe voința de supraviețuire, pe speranța care dă puteri înzecite. "Forța evadatului - a înțeles el - stă în faptul că nu are nimic de pierdut și că fiecare pas îl apropie de moarte sau de dezrobire, ceea ce înseamnă în ambele cazuri o situație preferabilă infernului lăsat în urmă". Într-o relatare la fel de dramatică și pasionantă ca și "povestea" lui Rawicz, aventurierul nostru modern demonstrează că se poate, chiar dacă el nu are motivația care i-a împins pe evadați până la capăt, ci doar dorința de a afla adevărul. Pentru Rawicz și companionii lui, cuvintele "a te opri înseamnă a muri" erau o crudă realitate. Tesson se poate opri oricând, dar onestitatea, pariul cu sine însuși, nevoia de a dovedi că epopeea evadaților nu e o fantezie, cum cred mulți, îl împing înainte pe traseul consemnat de polonez. Reporterul din el notează permanent impresii și constatări și caută în toate "haltele" posibile mărturii ale trecerii evadaților. Nu găsește dovezi, dar i se pare plauzibil ca acestea să nu existe, căci evadatul, scrie el, "e doar o umbră pe care libertatea o lasă pe drum". O umbră pe care nicio ideologie totalitară, nicio poliție politică nu o pot împiedica să se întindă până la țelul visat.