OLIMPIA MELINTE - "Eu știu că Îngerul meu chiar există"

- E frumoasă, e talentată. Și e și harnică. La recent încheiatul festival de film de la Cluj a fost prezentă cu trei filme și a fost unul din invitații speciali la "Tiff Lounge", pentru o discuție față în față cu publicul. Protagonista filmelor "Canibal" și "Selfie", pe care le puteți vedea zilele acestea pe marile ecrane, a fost considerată "revelația anului" de criticii de film spanioli, care i-au răsplătit performanțele cu "Premiul pentru cea mai bună actriță" -

Performanța spaniolă

- Dragă Olimpia, criticii spun că 2014 e anul tău.

- Nu e anul meu, e anul Calului de lemn! (râde) Anii mei vor urma. Mai am mult de lucru și așteptări pe măsură. Pur și simplu, s-a întâmplat ca trei din fil­me­le pentru care am lucrat în ultimii doi ani să aibă pre­miera deodată: "Canibal", "Selfie" și "O lume no­uă".

- "Canibal", filmul regizorului spaniol Manuel Martin Cuenca, ți-a adus anul acesta și titlul de cea mai bună actriță, în cadrul Galelor Goya.

- "Canibal" a aprins o scânteie și a atras atenția foarte multor regizori asupra mea. Joc rolul unei ro­mânce care pleacă să lucreze în Spania, ca maseuză, la un centru de reabilitare. Nina întâlnește un bărbat alături de care trăiește tot felul de lucruri, de la an­goa­sa căutării surorii sale dispărute, până la unele des­­­coperiri despre sine. E un bărbat foarte prezen­tabil, un stilist foarte cunoscut, care îi îmbracă pe cei mai importanți oameni ai Granadei, dar care ascunde o poveste extrem de dureroasă. Nu vreau să vă spun mai mult, vă las să descoperiți filmul, va avea pre­mie­ra și în România, în iulie. Vă avertizez că nu e un thriller, așa cum pare după titlu, ci mai degrabă o po­veste de dragoste.

- Filmul s-a turnat în spaniolă. Cum te-ai descur­cat cu limba?

- Am stat trei luni în Spania la filmări, iar primele două săptămâni au fost dedicate în mod special ca să învăț spaniola. Cea mai mare frică a regizorului a fost că nu voi stăpâni limba. Era foarte important să ajung să vorbesc fluent, fiindcă am avut și o mare parte de improvizație în film. Trebuia să mă simt liberă. În cele două săptămâni mi s-a aplicat un trata­ment-șoc. Am stat cu o tânără profesoară, care mi-a de­venit și foarte bună prietenă. Fa­ti­ma nu avea voie să vor­bească decât în spa­niolă cu mine, orice s-ar fi întâm­plat. După două săptămâni m-am deblocat și am început să vorbesc și eu. Spaniola chiar nu e grea.

- Dar cu echipa de pe platou cum te-ai înțeles?

- M-am bucurat să constat că există oa­meni care gândesc ca mine în meseria asta, ca­re au înțeles că, pentru a fi un actor bun, tre­buie să te simți în primul rând liber. M-am înțeles foarte bine cu ei și am simțit că, lucrând cu oamenii ăia, ceva s-a schimbat și în mine, am evoluat profund. Mă simt mult mai matură profesional. Iar rolul pe care l-am fă­cut după, cel din "Selfie", e considerat de foarte mulți cel mai bun rol al meu de până acum.

Obsesia perfecțiunii: fetele-­păpuși

- În mod paradoxal, ai ajuns să dai tot ce poți într-o comedie mai "ușurică": "Selfie".

- Multă lume, încercând să nu jignească proiectul, mă întreabă cum de am acceptat provo­cări așa de mari, cum ar fi să mă în­graș zece kilo­gra­me, pentru o co­medie comercială, făcută de Media Pro. Ei bine, am acceptat, pentru că e un film care se adresează tinerilor, iar tinerii din ziua de azi au niște va­lori foarte nesigure, urmăresc lucruri foarte înșelătoare și de suprafață. Când am aflat că trebuie să joc o ado­les­cen­tă plinuță, cu pro­bleme, Roxy, care ajunge să des­co­pere că facebook-ul nu e cel mai im­portant lu­cru din viața ei, că mai există și iubire și comuni­care pe viu, am zis "da, sigur, oricând." Genul acesta de exemplu e foarte bine primit de tineri, fiindcă e o poveste foarte vie, colorată, dinamică. E un scenariu foarte bine scris, despre peripețiile a trei fete care pleacă la mare cu trei zile înainte de bac și ai căror pă­rinți află și pleacă și ei după ele. E un film la care am lucrat cu mare drag. Ne-am și distrat destul de bine în timpul filmărilor, la mare.

- Tu simți în jurul tău pericolul adus de in­ter­net?

- Eu simt pericolul pe care canalele media l-au accentuat, bombardându-ne tot timpul cu modelul perfecțiunii. La televizor nu mai vezi decât femei per­­fecte. Photoshop-ul, acel program pe computer care corectează orice defect al feței înainte de publi­carea unei poze, a făcut infinit de mult rău, fiindcă a con­tribuit la promovarea unor frumuseți ireale. A transformat adolescentele de azi în niște păpuși ob­sedate de perfecțiune. De aici vin și depresia, și ano­rexia, și o grămadă de alte tulburări. Ajung să se sim­tă niște rebuturi și-și ratează cei mai frumoși ani, în loc să se dezvolte interior, să cultive pasiuni, să ci­tească, să caute. Îmi pare rău, pentru că își vor da sea­ma mai târziu cât de mult pierd. Îmi amintesc de mine, cât am suferit în copilărie că voiam să fiu înal­tă. Câtă energie cheltuiam aiurea, măsurându-mă toa­tă ziua. Și n-aveam cum să fiu mai înaltă. Dacă atâta m-a lăsat Dumnezeu, atâta sunt! Eram fraieră, lăsam atâtea bucurii să treacă pe lângă mine.

"Acasă e unde este familia mea"

- Cum e viața pe platou, Olimpia? În primul interviu acor­dat revistei noastre, a­cum doi ani, ne po­vesteai că ești căsă­to­rită. Cum împaci fa­mi­lia cu lunile petrecute pe platou, prin țară sau străinătate?

- Eu întotdeauna plec la drum foarte spe­riată. Pen­tru mine, aca­să e unde e familia mea. Nu-mi pla­ce deloc să mă despart de ai mei, simt că-mi dispare brusc suportul emoțional. Mi-e foarte greu, întotdea­una plec la drum cu multă frică și anxietate. Primele zile trebuie să lucrez cu mine și să mă autoconving că nu sunt singură, că trebuie să pe­trec timp și cu mine, să mă descopăr și așa mai departe. M-am mai relaxat în ultima vreme, am descoperit că e plă­cut să fii și singur, să stai cu ti­ne, fără să vorbești cu ni­meni. Dar dorul ră­mâne. Și acum, când mă despart de soțul meu, îmi vine să plâng, am senzația că n-o să ne mai ve­dem nicio­dată. Avem o legătură foarte puternică. Da­că nu vorbesc cu el într-o zi, sunt terminată. N-a exis­tat zi în ultimii zece ani în care să nu vorbim mă­car o dată.

- Ești aproape o excepție. Actorii sunt oameni foarte liberi, rar se lasă prinși în mrejele unui ma­riaj.

- Da, chiar sunt o excepție, eu cred, pur și simplu, că sunt foarte noro­coa­să. Am găsit omul potrivit pen­tru mine și l-am găsit de­vre­me. Am crescut îm­preună. Eu nu știu cum e fără el, el nu știe cum e fără mi­ne. Pe lângă iubiți, suntem și frați, și cei mai buni prie­teni și tot ce vrei. E omul căruia pot să-i spun orice.

- Aveți și copii?

- Copii n-avem, dar sunt pe drum. Sunt însăr­cinată în 5 luni și vom avea un bă­iețel. Nu te-ai prins, fiindcă mi-am as­cuns burtica sub șal. (zâm­bește) Acum, de când am bebele cu mine, parcă nu mă mai simt așa singură, parcă mai e cineva care mă așteaptă să-i zic o vorbă, să mă mai ocup și de el.

- Felicitări! Nu te sperie faptul că industria fil­mului nu e prea tolerantă cu mamele? O femeie care naște trece o vreme pe tușă, iar tu ești abia la început.

- Mentorii mei au fost și sunt actrițele mari de la Hollywood, care au reușit să-și construiască cariere extraordinare și care toate sunt și mame, și nu de la 35 de ani în sus, ci de la 25 în sus. Au făcut copii de­vreme. Mi-am zis că, dacă ele au fost capabile, atunci trebuie să pot și eu, la 27 de ani, într-o țară mai mică, în care se fac mai puține filme. Sunt conștientă că va fi greu și că va fi o schimbare enormă pentru mine. Dar îmi doresc sarcina asta, îmi doresc să cresc, să mă maturizez. Chiar și în meserie există un mo­ment când vrei să renunți la rolurile de adoles­centă și să treci la altceva. Și nu poți face asta, dacă nu ai și ex­pe­riența reală, oricât ai inventa și ai im­proviza. Cât despre industria filmului, atâta timp cât eu, în oc­tom­brie, o să nasc, iar în noiembrie o să fil­mez deja, în­seamnă că oamenii și-au mai schimbat men­talitatea. Va fi greu, mă va ajuta și mama, dar mi se pare foarte important să muncesc în continuare, aș înnebuni dacă ar trebui să stau deoparte.

- Gwyneth Paltrow și-a luat pauză doi ani după fiecare copil.

- Da, dar ea își permitea. Avea și imaginea, și Oscarul pe etajeră. Eu mai am mult de muncă și nu mă gândesc deloc la pauză. Mă gândesc mai degrabă că o să creștem împreună.

- Moștenești de la ai tăi devotamentul ăsta pentru familie?

- Nu-mi dau seama, poate că puterea exemplului a contat. Ai mei se iubesc foarte mult și sunt fericiți. Mai am și un frate mai mare, care este preot, e căsă­torit și are trei copii. Am fost înconjurată de familie. Dar eu n-am fost dintotdeauna așa. La 20 de ani, nici nu-mi trecea prin cap să mă mărit, iar la 22, eram gata luată. (râde) Am fost crescută foarte liber, pentru că ai mei sunt foarte liberi, foarte jucăuși și foarte veseli, nu mi-au impus nimic. În casa noastră din Iași, am văzut în copilărie foarte multe petreceri. Aveau prie­teni buni, era o atmosferă de liber­tate și prietenie. M-au susținut în orice am vrut să fac, deși nu eram pri­mul copil, ci al doilea, venit mult mai târziu, aveau pes­te 30 de ani când m-au făcut. Cu ei am petrecut nenumărate vacanțe împreună, mergeam cu rulota, fă­ceam focul, băteam dea­lurile, munții. Chiar și anul trecut am mers în vacanță cu ei, mai exact ei au venit să mă vadă la filmări în Spania, și atunci i-am plim­bat puțin pe aco­lo.

Școala de actori de la Iași

- Și actriță când ai decis să devii?

- Mi-am dorit de mică, era jocul meu preferat să rămân sin­gură prin casă și să mă transform în ceva. Am făcut Liceul de Arte, secția Artă Dra­matică, și Fa­cul­tatea de Actorie la Iași, și abia apoi am venit la Bucu­rești, ca să fiu mai aproape de lu­cru­rile care se în­tâmplă în meseria asta. Ai mei erau foarte mândri că voi deveni actriță, nu și-au pus nicio clipă pro­ble­ma că va fi dificil sau că nu voi avea bani. Doar când a venit prima oară să mă vadă pe platoul de fil­mare din Italia, mama mi-a mărtu­risit că, dacă știa că e atât de greu, nu m-ar fi lăsat să fac profesia asta. (râ­de)

- Sunt tot mai mulți actori talentați care vin de la Iași: Marius Manole, Vlad Logigan, Cos­mina Stra­tan, Cristina Flutur, Anamaria Ma­rinca și alții. Cum îți explici? E o școală așa de bună aco­lo?

- La Iași nu există tentații, ca la București. În afară de Teatrul Național, unde poți să colaborezi ca stu­dent și asta-ți prinde bine, nu există recla­me, nu poți intra în seriale, ca să fugi dintr-o parte în alta toată ziua. Nu te tentează banul, fiindcă efec­tiv nu ai de unde să-l câștigi, și-atunci te con­centrezi, efectiv, pe școală. De aia absolvenții de la Iași vin foarte bine pregătiți la București. Sun­tem foarte competitivi și cred că asta ține de edu­cația pe care o primim în școală, să nu ne lăsăm orice ar fi, fiindcă suntem buni și avem tot ce ne trebuie să ajungem departe. La asta se mai ada­ugă și seriozitatea profesorilor. Eu nu-mi amin­tesc o zi în care profesorii mei să nu fi venit la ore, pe motiv că filmează sau că au spectacol.

- Faptul că ai urmat școala de la Iași îți dă o si­gu­ranță în plus și în lumea atât de nesigură a Ca­pitalei?

- Am fost norocoasă că am avut profesorii pe care i-am avut, deși înclin să cred că, și dacă n-ar fi fost așa, ceva din mine m-ar fi împins pe același drum. Sunt o luptătoare, o ambițioasă, ni­ciodată n-am gân­dit că un anumit lucru n-o să iasă, niciodată nu mi-a fost teamă de eșec.

- De unde vine atunci siguranța asta?

- Din credința în Dumnezeu. Nu sunt practicantă și nu-mi place să fac din asta ceva vizibil. Am avut un bunic care mi-a fost foarte apropiat și care m-a cres­cut spiritual. El îmi spunea mereu că există un înger deasupra mea și că, orice lucru rău mi s-ar întâmpla, o să vină un moment în care va fi bine, pentru că în­ge­rul ăla va lucra în favoarea mea. Știu că ce spun acum pare pentru mulți o nebunie, "Ce înger? Nu vezi în ce lume trăim și cât rău e în jur?", dar eu știu că Îngerul meu chiar există, m-a făcut să descopăr în mine multe lucruri și mi-a dat forța de a nu lăsa niciun eșec să mă îngroape. Oricât de jos am picat în viața asta, totdeauna m-am ridicat.

Extemporal

- O imagine a ta, copil?

- În fața oglinzii, la mamaia, tăindu-mi bretonul.

- O melodie pe care o asculți pe repeat?

- "Real Hero", de la Kavinsky.

- Un loc în care vrei să te întorci?

- Mânăstirea Văratec.

- Un vis pentru băiețelul tău?

- Am sentimentul că va fi violonist.

- Ultima bucurie pe care ai avut-o?

- Când bebelușul a mișcat prima oară.

- Trei lucruri de care ți-e frică pe platoul de filmare?

- Să trebuiască să refacem o secvență bună, din cauza unor defecțiuni tehnice, să mă inhibe sau intimideze partenerul de joc sau să ies din semn, adică din perimetru.

- Un defect de care ai vrea să scapi?

- Obiceiul de a mă uita în oglindă.

- Modelul tău de actriță?

- Un mix între Isabelle Huppert, Tilda Swinton, Ana Karina și Kate Winslet.

- Un rol pe care ți-ar plăcea să-l joci?

- Mă bântuie Katharina, din "Îmblânzirea scor­piei".