Comorile de la poalele Munților Căpățânii

Ciprian Rus
Aflată pe șoseaua națională care leagă Vâl­cea de Târgu Jiu, localitatea Horezu e cunoscută datorită celebrilor ei olari, care-și vând marfa în ma­gazine înșirate pe kilometri în­tregi.

Dar ceramica de Horezu e doar una din co­morile ascunse în "ținutul de piatră" al Vâlcii, care ur­că spre nord până la re­zer­vația naturală Buila-Vân­tu­rarița și apoi și mai sus, spre culmile Căpățânii. Pen­­tru cine n-a călcat nicio­dată acolo va fi o călătorie în paradis. Puține alte zone ale României oferă priveliști cu un echilibru așa de de­să­vârșit între piatră și furia vegetală, sate așa de sta­tornice în tradiția lor pas­to­rală, bucuroase să-și sal­ve­ze expresia ancestrală a ca­selor și a superbelor biserici din lemn, ctitorii monahale de rang inter­național, așe­zate sub pecetea spirituală și culturală a marelui Brân­coveanu, dar, poate mai presus decât toate, o bucu­rie fățișă a rostului ome­nesc împlinit, care le râde pe chipuri sătenilor din nordul Vâlcii, care la data călătoriei noastre acolo trăiau anotim­pul cositului și al turmelor urcate în munți. O Ro­mânie nouă, păstrată însă în chipul ei de-altădată, așa de statornic și dătător de liniște sufletească.
Dragi cititori ai revistei "Formula AS", dacă pentru vara asta vacanța dvs. n-are deocamdată contur, aruncați zarurile pe nordul Vâlcii. Oriunde veți "trage", la Horezu, Costești, Bărbătești sau Pie­treni, veți avea parte de comorile nordului ju­dețului Vâlcea, splendori naturale, spirituale și su­fle­tești.

Locul unde Ardealul și Oltenia își dau mâna


"Locul unde pământul ia formă" e zicerea cu care te întâmpină, pe drumul de aproape trei ore cu mașina, dinspre București - Râmnicu Vâlcea - Târ­gu Jiu, olarii aflați la intrarea în Horezu. Plămada aceasta de pământ și suflet, de lut ars în culorile fierbinți ale unei tradiții străvechi, te urmărește, apoi, pretutindeni prin nordul județului Vâlcea. Pentru că ceramica de Horezu nu e decât marca în­registrată a unei lumi fabuloase, care, la granița din­tre Ardeal și Țara Românească, a luat, parcă, ce era mai frumos și dintr-o parte, și din cealaltă.
"Vâlcea de piatră", cea lipită de munți, e un loc al bucuriilor naturale, un loc cu oameni senini co­sind fânul, la început de vară, în mijocul unor pei­saje sălbatice, în­­conjurați de mun­ții rar străbătuți ai Căpățânii, des­pre care ghidurile noastre turistice vor­besc prea pu­țin. Pe lângă a­ceastă ofertă pei­sa­gistică unică, Vâl­cea de nord are și o puternică dimensiune spirituală, ce vine, întâi de toate, dinspre mânăstirile ei celebre (Hu­rezi, Ar­nota, Govora, Bistrița), în­căr­cate de moaște și de amin­tirea unor per­sonaje cardinale pen­tru isto­ria noastră (Matei Basa­rab, Constantin Brân­co­veanu), dar și din mici revelații de su­flet - descoperirea, la tot pasul, prin satele de la poalele mun­ților, a unor bisericuțe splen­­dide și liniș­ti­te, locuri în care Dum­­nezeu te în­tâm­pină, sim­plu, într-un pridvor de lemn aidoma celor ale caselor ță­ră­nești. Și mai e ce­va ce face ca nordul Vâlcii să-ți meargă ime­diat la inimă. O curățenie aparte a satelor, o migăloasă grijă la detalii și în­că­pățânarea oa­me­nilor, atât de rară în zilele noastre, de a rămâne fideli tra­di­țiilor. Sunt sate în­tregi în jurul Ho­re­zului, în care ar­hi­tectura nouă, a că­soaielor colțu­roa­se placate cu rigips și colorate țipător nu a reușit să răz­beas­că. Chiar și vi­lele nou apărute în­cear­că să păstreze linia caldă a ve­chi­lor case țărănești, vop­si­te în alb și di­chi­si­te discret. Pre­tu­tindeni, acea sim­plitate și acea ele­ganță pe care fai­moasa ceramică de Horezu a reușit să le transforme în artă.

Atracții turistice

Parcul Național Buila-Vânturarița este cel mai mic, ca dimensiune, din țara noastră. Administrat de Asociația Kogayon, parcul a devenit, încet-încet, după 2004, dintr-o zonă aproape necunoscută, o destinație turistică, mai cu seamă pentru adevărații iubitori ai muntelui. Natura nealterată și biodiver­si­tatea bine conservată, care au atras atenția specia­liștilor din întreaga lume, fac din Parcul Buila-Vân­turarița o destinație de vis pentru vacanță. Masivul Buila-Vânturarița este situat în partea central-nor­dică a județului Vâlcea și face parte din Munții Că­pățânii. Se întinde de la vest de Cheile Bistriței și până la est de Cheile Olăneștilor, iar cel mai înalt dintre vârfurile sale, Vân­turarița Mare, tre­ce de 1885 de me­tri. Pentru amatorii de munte: nu trebuie ratat un traseu pre­cum cel din Dosul Bu­ilei, reco­man­dat "Formulei AS" de Florin Stoican, de la Par­cul Buila-Vân­turarița: "Se pornește la picior sau cu bi­cicleta din satul Pie­treni (12 kilometri de Horezu, pe DN 67), pe un traseu de 6 ore. Se a­junge la cota 1.600 de metri și se trece prin trei poieni fabuloase, Poiana de Piatră, Piscul cu Brazi și Poiana Fru­moa­să".
Schitul 44 de Iz­voare (fostul schit Sub­piatră), se află în satul Pietreni, o zonă cu ecouri dacice, nu­mită "Târsa" în ve­chi­me. Cuibă­rită în coasta Mun­telui Ar­nota, veche de peste 300 de ani și dis­cre­tă ca o căsuță de munte, bise­ri­cuța a fost re­cent renovată și stă măr­turie harului meș­terilor ro­mâni. De sus, din clopotnița ri­di­cată pe ruinele ve­chi­lor chilii, vizita­to­rii au un superb punct de belve­de­re. Carol I a vizi­tat zona în 1867 și (neamț cum era) s-a pus să numere puz­deria de iz­voare din jurul schi­tului, de unde și numele lo­cului.
Biserica din Gră­­mești - aflată la ieșirea din Pietreni (comuna Costești), o găsești doar dacă te abați câteva mi­nu­te de la drumul prin­cipal. Datată la 1664, e considerată una dintre capo­do­perele patrimo­niu­lui de lemn din nor­dul Vâlcii. Ridicată pe un soclu înalt de piatră, biserica te îm­bie cu pridvorul des­chis, întocmai ca o casă de țărani cum­­secade.
Mânăstirea Ar­no­ta - stă dea­supra Schitului celor 44 de Izvoare, la peste 800 de me­tri alti­tudine, înve­lită în­tr-o aură de gro­za­mă galbenă. Ctitorie în­cepută de tatăl dom­nitorului Ma­tei Ba­sarab și sfâr­șită de acesta din urmă, bi­serica Mâ­năstirii Ar­nota este unul din­tre mo­nu­mentele defini­torii pentru is­to­ria și arta veche românească. Pensula blândă a zugravului Stroe ni-i prezintă, în toată splendoarea lor aristo­cratică, pe Matei Basarab și pe distinsa lui soție, doamna Elina, două dintre cele mai erudite minți împărătești ale Europei timpului lor. Matei Ba­sa­rab își duce somnul de veci sub o lespede de o rară frumusețe, chiar la intrarea în biserica Mânăstirii Arnota, una dintre numeroasele sale ctitorii.
Complexul monahal Hurezi - e principala ctitorie ecleziastică a domnitorului Constantin Brâncoveanu. Aflată nu departe de Arnota, mâ­năs­tirea e parte a patrimoniului UNESCO. Scufundată în liniște și în taină, șoaptele se topesc în tăcere în ea, precum lumânarea din candela aprinsă sub fresca Sfinților Brâncoveni. Moaștele a 16 mari sfinți veghează rugăciunile pelerinilor ce trec pragul mânăstirii. Pictura, de un modernism ce impresionează mai cu seamă în scenele Judecății de Apoi, dă un aer de cultură înal­tă vizitei la ctitoria Brâncovenilor. Iar intra­rea în biserică, cu mormântul gol pe care Cons­tantin Brâncoveanu și-l pregătise încă dinainte de a împlini 60 de ani, fără să știe tragedia ce-l aștepta, sporește senzația unică de istorie ce nu poate fi scrisă fără acordul destinului.
Ulița Olarilor - este unul dintre locurile cele mai pline de farmec ale Horezului. Peste 20 de ateliere ale meșteșugarilor locali se înșiră, pe câteva sute de metri, pe strada Olarilor, la 4 ki­lometri nord de centrul orașului. Meșteșugarii au însă porțile deschise și acasă, în sat, pentru cei ce vor să admire sau să cumpere frumoasa ceramică de Horezu, dar și pentru cei dornici să afle câte ceva din secretele olăritului. În spatele fiecărei unduiri arse în lut, în spatele fiecărui desen stă o poveste, iar meșterii olari sunt în stare să-ți vorbească ore întregi despre șarpele casei, protectorul familiei, despre peștii albaștri care înoată în smalțul unei farfurii prinse pe perete sau despre faimosul cocoș de Horezu, cel care anunță, dimineață de dimineață, biruința luminii asupra întunericului, despre spirală, despre pomul vieții, despre spic sau despre pânza de păianjen...
Complexul culelor Măldă­răștilor, Mânăstirea Dintr-un lemn, Surpatele, Bistrița, Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul și Muzeul Tro­vanților sunt alte obiec­tive care merită bifate în timpul unei vacanțe pe tărâmul plin de comori al Vâlcii de pia­tră.

Recomandări de cazare


Puzderia de pensiuni apărute în ultima vreme oferă amatorilor locuri de cazare pe alese. Celor care merg în grupuri mai mari le recomandăm Pensiunea Da­na din Horezu (trei mar­ga­rete, 80 de lei camera dublă/ noapte, reduceri pentru grupuri și o bucătărie "la liber", în care gătesc turiștii, sau alta, oferită de gazde (telefon: 0720/84.96.48, www. pensiuneadana.ro)
Celor care doresc mai multă intimitate și care au pretenții mai ridicate le recomandăm pensiunea de patru margarete La Conac (aflată în afara localității Horezu, la capătul dinspre munte al satului de olari (trei camere duble și un apartament, la 250, res­pec­tiv 350 lei/ noapte; telefon: 0723/64.70.71, www. conachorezu.ro ).

Fotografiile autorului