Din rețetele domnului farmacist Bobaru: Plante aromatice - CIMBRUL

Redactia
- Bun de pus în bucate, dar mai ales pentru sănătate -

Între plantele aromatice cu efecte vindecătoare, Cimbrul este "vedeta", datorându-și celebri­tatea îndeosebi condimentării bunătă­ților culi­nare. De exemplu, un grătar exotic la "iarbă verde", făcut undeva, într-o pajiște înflorită, este de necon­ceput fără câteva fire aromate de cimbrișor, culese di­rect din grădina naturii.
În scopuri medicinale (și culinare), se folosesc trei spe­cii de cimbru: cimbrul de grădină (Sa­tureya hor­tensis), cimbrul de cul­tu­ră (Thymus vul­garis), cimbrul de câmp sau cimbrișorul (Thymus ser­pyllum).

Descrierea plantelor
Cele trei specii de cimbru (de gră­di­nă, de cultură și de câmp) au în apa­rență aceeași înfățișare, micile deose­biri constând în dimensiunea lor, as­pec­tul frunzelor și coloritul diferit al florilor.
Cimbrul de cultură crește sub formă de tufă globuloasă, cu tulpină lemnoasă, având talia cea mai mare din­­­tre speciile de cimbru. Are frunze mici, iar florile, tot mă­runte, sunt de culoare alb-roz, așe­za­te la subsuoara frunzelor supe­ri­oare. Prezintă interes pen­tru marii procesatori de plan­te medicinale, care obțin un ulei esențial (Aetheroleum thymi) care reprezintă ma­teria primă pentru obținerea de me­dica­men­­te pentru uz intern sau ex­tern.
Cimbrul de grădină are tulpina dreaptă și foarte ramificată, iar florile mici, dis­puse în vârful ramificațiilor, sunt de culoare vio­lacee sau alburie. Este nelipsit din grădina cu legume din jurul casei, plantându-se primăvara, odată cu aces­tea.
Cimbrișorul are tulpina culcată la pământ (târâ­toare), cu frunzele cele mai mici, ovale, iar la vârf as­cuțite. Florile sunt de culoare roz-violaceu, așezate în vârful ramificațiilor tulpinii.
Toate cele trei specii au un miros caracteristic, foar­te aromat, ușor de identificat, mai pronunțat prin frecarea frunzelor.

Recoltare și uscare
În scopuri terapeutice se folosesc părțile aeriene ale cimbrului (ramificațiile tinere, mai puțin lem­noa­se, împreună cu frunze și flori).
Ca regulă generală, cele trei specii de cimbru se recoltează când trei sferturi din flori s-au desfăcut. În­târzierea recoltării conduce la un produs de calitate infe­rioară. Îmbătrânirea tulpinilor și frunzelor scade conținutul în ulei volatil. Când se urmărește obținerea uleiului esențial, cimbrul de cultură trebuie cules chiar înainte de înflorire. Uscarea se face la umbră, în strat subțire, pe rame de lemn, coli de hârtie sau ro­gojini, în spații aerisite și bine ventilate (poduri, ve­rande, balcoane), în care temperatura nu trebuie să de­pășească 35 de grade, altfel pierderea în ulei volatil este mare. Florile se afânează zilnic, pentru a evita brunificarea. Randamentul la uscare este de 4/1, adi­că din 100 g plantă proaspătă se obțin aproximativ 25 g plantă uscată. După uscare, Cimbrul se amba­lează în săculeți de tifon sau pungi de hârtie. Se păs­trează până la momentul preparării ca plantă întrea­gă, mărunțindu-se înaintea utilizării.

Compoziția chimică
Este asemănătoare la cele trei specii, ingredientul cel mai important fiind uleiul volatil format în prin­ci­pal din cineol, geraniol, timol și borneol. Alături de uleiul esențial s-au mai identificat: flavonozide, acid cafeic, tanin, acid ursolic și oleanolic.

Preparate din Cimbru pentru uz intern
- Efectele sunt aceleași, indiferent de specia pe care o alegeți -


Pulberea
Părțile aeriene uscate ale cimbrului se mărunțesc fin cu ajutorul unei râșnițe de cafea. Pulberea rezul­tată se păstrează în recipiente bine închise, puse la întune­ric, ferite de umezeală excesivă. Pulberea se folo­sește pentru condimentarea dife­ritelor preparate culinare de proveniență ani­mală sau vegetală.

Infuzia
Mod de preparare: 1 linguriță de Cim­bru uscat și mărunțit se opă­rește cu 250 ml apă fiartă, se lasă 30 de mi­nute în vas aco­perit cu capac, după care se filtrează. Se îndulcește după gust, cu zahăr sau miere.

Tinctura
Mod de preparare: 10 gra­­me de cimbru uscat și mă­runțit se pun la macerat în 100 grame alcool alimentar sau alt produs distilat, obținut în gospodărie. Se lasă timp de 10 zile, agitân­du-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se pune la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpe­zire. Se trece ușor partea lim­pe­de într-un alt flacon, înde­părtându-se eventualul rezi­duu depus pe fundul vasu­lui. Se păstrează în recipiente de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de doi ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe peri­oada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

Vinul terapeutic
Mod de preparare: 20 de grame Cimbru uscat și mărunțit se pun la macerat, într-un litru de vin alb, timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. Când perioada expiră, vinul se filtrează, apoi se lasă la decantat 6 zile, separân­du-se par­tea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin, pâ­nă la 1 litru. Se pune la păs­trat în sticle, de preferat de 200 sau 250 ml. Termenul de va­labilitate este de un an de zile, la tem­pera­tura camerei, dacă vinul fo­losit la pre­parare are con­cen­trația al­cooli­că de cel puțin 11 gra­de. În cazul con­centrației mai mici de 11 gra­de, vinul medicinal se va păs­tra la frigider. Datorită conținutului în alcool, tinctura și vinul nu se reco­mandă conducă­to­rilor auto sau celor cu intole­ranță la alcool.

Preparate din cimbru pentru uz extern

Oțet medicinal
Mod de preparare: 20 de gra­me cimbru uscat și mărunțit se țin la macerat, timp de 10 zile, în 500 ml oțet, de preferat obținut din vin. Se agită de 2-3 ori, după care urmează filtrarea și con­servarea în flacoane brune.

Ulei terapeutic
Folosind uleiuri vegetale la pre­­pararea reme­diilor din Cimbru (ca și în cazul altor plante aro­ma­tice), obținem produse foarte bo­gate în principii active, prin faptul că uleiul esențial din păr­țile aeriene ale Cimbrului este solubil în uleiu­rile vegetale.
Mod de preparare: 10 grame de cimbru uscat și mă­­runțit se fierb câteva minute împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui pe baie de aburi, în flacoane de sti­clă. Se lasă în repaus timp de două zile, după care se filtrează. Se păstrează la loc răcoros, ferit de lumină.

Tratamente cu Cimbru
Ca terapie complementară, preparatele din Cim­bru ameliorează sau vindecă o mulțime de boli. Din punct de vedere medical, aromoterapia face parte din grupul terapiilor naturiste ce completează în mod pozitiv medicația alopată recomandată de medici.

Intern

* Boli ale aparatului digestiv - colici, meteorism, flatulență, balonări și stări spastice ale aparatului digestiv, dispepsii.
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, după masă, îndulcită după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, după masă, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de două ori pe zi, după masă.

* Afecțiunile anusului și rectului - hemoroizi, fisură anală, prurit anal, rectită, anită
Se recomandă folosirea infuziei, câte o cană, de 3 ori pe zi, înainte de masă, și spălături locale seara și după fiecare defecație.

* Boli hepato-biliare - hepatite, colecistite, litiază biliară, colici biliare
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, după masă, îndulcite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, după masă, adăugate într-o cană de ceai de păpădie.
Notă: Condimentarea preparatelor gastronomice cu Cimbru, pe lângă efectul gustativ plăcut, ajută și la accelerarea digestiei, uleiurile volatile din Cimbru contribuind la declanșarea secreției biliare din ficat (efect coleretic) și la drenarea bilei (fierii) în tubul di­ges­tiv (efect colagog, adică menține bila în stare flui­dă și nu îi permite să treacă în starea de gel). "Bila leneșă", destul de frecventă, mai ales la femei, este o cauză a formării de calculi biliari la nivelul vezicii biliare. O secreție insuficientă de bilă declan­șează așa-numitul disconfort digestiv "mi s-a aple­cat", care se manifestă după o masă copioasă, în special cu mâncăruri bogate în proteine și grăsimi, sub for­mă de dureri de cap, fotofobie (intoleranță la lumi­nă), amețeli sau chiar vomă.

* Boli ale aparatului respirator - traheite, bronșite, astm bronșic, pneumonii
Infuzia: se administrează călduță, câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după mesele principale.
(Tratamentul intern se completează cu tratamentul extern sub formă de inhalații.)

* Boli ale aparatului cardio-vascular - insuficiențe cardiace, hipertensiune arterială, nevroză cardiacă
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, după masă, îndulcite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de pi­cături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo biloba sau saschiu. Se în­dulcește după gust, cu miere sau zahăr.
Vinul: se administrează 3 lin­guri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Boli ale aparatului circulator periferic - fragilitate capilară
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 pică­turi, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai din frunze de ginkgo bilo­ba sau saschiu.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după mesele principale.

* Boli virale - răceală, gripă, guturai
Infuzia: se administrează călduță, după masă, câte 3 căni pe zi, îndulcite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei, după masă.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
Tratamentul intern se completează cu frecții loca­le, folosind oțetul sau uleiul medicinal de cimbru.

* Boli ale aparatului uro-genital - cistite, pielite, colici renale
Infuzia: se administrează călduță, câte 3 căni pe zi, îndulcite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Boli parazitare la nivelul tubului digestiv - viermi intestinali, oxiuri, tenie, giardia
Infuzia: se administrează câte o cană, seara, la culcare, îndulcită după gust cu miere.
Tinctura: se ia câte o linguriță, seara, într-o cană de ceai de volbură.
Vinul: se administrează 50 ml, seara. Tratamentul durează o săptămână. Se recomandă ca la sfârșitul tra­tamentului să se folosească un laxativ sau purgativ (ulei de ricin, sare amară - câte 30 g), pentru elimi­narea paraziților.

* Bolile sistemului nervos central - insomnii, anxietate, nervozitate
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, în­dul­cite cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Pentru copii - diaree, flatulență, colici
Infuzia de cimbru, pregătită după metoda clasică, are efecte pozitive în afecțiunile digestive ale copi­lului. Se folosește în doze de 2 lingurițe (la copilul de 1-2 ani), sau 1 lingură (la copilul de 2-3 ani).

* Bolile pielii și anexelor ei - dermatite, dermatoze, infecții stafilococice și streptococice, dermatită seboreică, eczeme, prurit, eriteme
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de trei frați pătați.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
(Tratamentul intern se completează cu tratamen­tul extern, sub formă de tinctură, oțet sau ulei, în aplicații locale, de 2 ori pe zi.)

* Afecțiuni alergice
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
(Tratamentul intern se completează cu tratamen­tul extern sub formă de tinctură, oțet sau ulei, în aplicații locale, de 2 ori pe zi.)

* Boli neurologice - cefalee, migrenă, distonii neurovegetative
Infuzia: se administrează câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de pică­turi, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de tei.
Vinul: se administrează 3 lin­guri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Boli din sfera ORL - amigdalite, rinite, faringite, laringite

Infuzia: se beau câte 3 căni pe zi, îndul­cite după gust cu miere.
Tinctura: se iau câte 30 de pi­că­turi, de 3 ori pe zi, adăugate în­tr-o cană de ceai de mușețel, coa­da-șori­celului sau salvie.
Vinul: se administrează câte 3 lin­guri, de 2 ori pe zi, după masă.

* Inapetență
Lipsa poftei de mâncare poate fi combătută prin folo­sirea tincturii de Cimbru, câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, sau cu 3 ceșcuțe de vin din Cimbru, admi­nistrate cu 30 minute înainte de masă.
Prudență! Folosite cu măsură, pre­­­paratele far­ma­­ceutice din Cimbru sunt bine acceptate de orga­nism. De­pă­și­rea dozelor uzuale poate crea însă fe­no­­mene adverse, în special diges­tive. Se adeve­rește, și în cazul Cimbrului, că de la do­za tera­peutică la doza de disconfort nu-i decât un pas.

Extern

* Băi vaginale
Cimbrul alături de florile de lavandă, luate în can­tități egale (2 linguri din fiecare, la 2 litri de apă) se recomandă pentru obținerea unor infuzii utilizate ca spălături vaginale în leucoreea funcțională sau înainte de aplicarea unor creme și ovule cu efect topic.

* Gargarisme - utile pentru igienizarea cavității bucale, în afte, gingivite, stomatite, abcese dentare
Gargara se face după fiecare masă, folosind o in­fu­zie din ceai de Cimbru. Se poate aplica local și un colutoriu (gel pentru badijonarea cavității bucale) specific bolii respective.
(Farmacia Faltis prepară frecvent asemenea pro­duse la prescripția unor medici ORL sau stoma­tologi.)

* Inhalațiile
făcute cu infuzie de Cimbru sunt re­comandate în bolile aparatului respirator, bolile din sfera ORL sau bolile virale, precum răgușeala. Teh­nica pentru inhalații este cea clasică: 2 linguri de Cim­bru uscat și mărunțit groscior se pun într-un litru de apă dată în clocot. Se apleacă capul deasupra vasu­lui și se acoperă cu un prosop, făcându-se timp de un minut exerciții de inspirație a vaporilor de apă bogați în ulei volatil.

* Pensulații locale
în afecțiunile pielii și în bo­lile alergice, cu tinctură, oțet sau ulei, seara.

* Frecții locale
cu oțet sau ulei de cimbru pentru combate­rea reu­matismului și a formelor febrile de gri­pă.

Pentru informații despre procesarea plantelor me­dicinale sau despre alte preparate produse în labora­torul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: [email protected] Pre­paratele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei www.farmaciafaltis.ro
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică far­­maceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciștilor din România.