În Țara Hațegului, dinozaurii pitici se întorc acasă

Catalin Manole
PALEONTOLOGIE

Țara Hațegului e un loc foarte special. Un soi de magie plutește în aer, peste poveștile care nu se termină niciodată și peste peisajele mereu surprinzătoare și emo­ționante. De ani buni, "Formula AS" scrie despre această parte de rai a României, și parcă tot mai multe sunt de spus și de admirat. Un izvor nevăzut revarsă peste aceste tărâ­muri vechi povești, tradiții și înțelesuri. Din ele fac parte și di­nozaurii pitici. Ce păcat ca aceste rarități cul­turale să fi ră­mas la voia întâmplării, uitate și aban­donate de mo­der­nitatea timpurilor noastre! Din fericire, Universitatea Bucu­rești, împreună cu Academia Română, și-au dat mâna pentru a pune în valoare unul dintre cele mai spectaculoase și bogate locuri din Ro­mânia. În mod discret, dar cu tenacitate și entuziasm, Alexandru Andră­șanu și o mână de colabo­ra­tori ai Universității București au înscris Țara Hațegului în geo­parcurile aflate sub pa­tronajul UNESCO și se străduiesc să păstreze și să pună în valoare frumusețea și im­portanța ei științifică. Director al Geoparcului, domnul Alexandru Andrășanu este și cel ce a obținut sprijin pentru acest proiect, ce părea o himeră în urmă cu câțiva ani.

"În toată lumea, sunt aproximativ o sută de astfel de parcuri în rețeaua UNESCO"


- Geoparcul Dinozaurilor-Țara Hațegului poartă de zece ani distincția UNESCO. Ce înseamnă asta?

- Înseamnă că este un loc cu adevărat important și foarte spe­cial la nivel in­ter­național. Țara Ha­țegului oferă o poveste care începe cu pietre vechi de cinci sute de milioane de ani și se continuă cu apa­riția dinozaurilor, a omului, cu is­toria da­cilor, a romanilor, apoi a cava­lerilor, până în zilele noastre. Toate aces­te dimensiuni se în­tâlnesc în același loc și îi creează o iden­titate aparte. De altfel, asta și în­cercăm să facem: în fața unei globalizări agresive, vrem să păstrăm ce este unic aici și să îi convingem pe oa­meni că asta este esențial. Este și o mân­drie: în toată lumea, sunt apro­ximativ o sută de astfel de parcuri în rețeaua UNESCO și sun­tem bucuroși că facem parte dintr-un club atât de select. Asta impune, bineînțeles, și obligații. O astfel de dis­tincție nu o pri­mești pe viață: o dată la patru ani se face o eva­luare, și ră­mâi sau nu printre cei mai buni. Calitatea de mem­bru în­seamnă res­pectarea unei carte: cercetare, educație, con­ser­varea naturii, in­terpretare turistică, colaborare cu par­te­neri locali, fonduri, administrație. Adică o strategie de dez­vol­tare complexă, pe mul­te direcții, pentru cele peste 100 de mii de hectare ale geoparcului. Și, fără lipsă de modestie, sun­tem unul dintre cele mai dinamice geo­parcuri la nivel mondial.

- Pe aceeași uliță a satului General Berthelot stau față în față două instituții : o filială a Academiei Române și una a Universității București. Importanța științifică a Țării Hațegului a născut asemenea vecinătăți la poalele Munților Poiana Ruscă?

- Absolut! Este o legătură directă între natură, cu partea de biodiversitate, între pământ, cu partea de geologie, și lo­calnici. Aici putem observa cum identitatea locală a fost in­fluențată de resursele naturale și poți să prezinți o istorie a pă­mântului. De exemplu, în Bărăgan nu se poate face așa ce­va, că nu ai roci. Aici avem și roci, și plante, și comunități cu tra­diții legate de loc, sunt legende legate de pământ și natură. Elementul esențial este legătura dintre om și pământ. În plus, dinozaurii pitici des­coperiți în zo­nă sunt unul dintre ele­men­tele unicat ce pot a­trage atenția, de o im­portanță deo­se­bită pen­tru paleon­to­logie. Pro­gramul U­ni­ver­si­tă­ții include cerce­ta­re, aju­tăm și studen­ții, și fa­cem și o apli­care rea­lă a cu­noș­tințelor. E o u­ni­­ver­sitate în aer liber aici.
Unul dintre oamenii de bază ai Geo­parcului Dinozaurilor este Cristian Ciobanu. Tânăr cercetător, s-a implicat cu tot sufletul în acest proiect. Țara Hațegului i-a plăcut atât de mult, încât și-a construit o căsuță pe un vârf de deal în Densuș și s-a mutat împreună cu soția, Alina, și cei doi copii. Am stat de vorbă cu el, despre cum se desfășoară concret lucrurile în interiorul Geo­par­cului.

"Fără liceenii din Hațeg, multe dintre realizările noastre nu sunt posibile: tineri de excepție cărora le mulțumim"

- Din afară, lucrurile par simple, ai un ser­viciu de vis: să te plimbi toată ziua prin minunile Țării Hațegului. E chiar așa? Ești an­­gajat cu normă întreagă în Pa­ra­dis?

- E adevărat că pentru mine nu e un loc de muncă, e un fel de a trăi. To­tuși, nu e simplu: suntem cinci an­ga­jați per­manent și încă pe atâția co­la­boratori, și doar noi trebuie să ținem tot Geo­parcul la standardele UNESCO. Vizi­unea noas­tră este să nu avem un centru mare de vizitare și control, ci mai multe cen­tre mici, integrate în co­mu­nități. E mai simplu, e mai divers, și în felul ăsta sătenii sunt partenerii noștri, pentru că centrele trebuie să îi reprezinte în primul rând pe ei. Deocam­dată avem trei astfel de centre: unul la Sânpetru, unde există Ca­sa dinozaurilor pitici, unul la Ha­țeg, unde urmează ex­poziția Ba­lauri-Dragoni-Dino­zauri, și un Centru de Știință și Artă la Ge­neral Berthelot, un­de, în timp, vom expune repro­duceri în mă­rime naturală ale tuturor dino­zaurilor desco­pe­riți în Țara Ha­țe­gului. Urmează să se deschidă un centru de informare la Densuș, și tot acolo cons­truim Casa Vul­canilor, o casă de pământ, chiar lân­­gă locul un­de se pot vizita urmele vechilor vul­cani. Sigur că e foarte frumos să lucrezi aici, dar există și lucruri administrative pe care cineva trebuie să le facă.

- În urmă cu aproape zece ani, Geoparcul era o promisiune de "afaceri" frumoasă și bra­co­nierii scoteau bani buni din ouă și oase de di­nozaur. Astăzi, schimbarea în bine este evidentă. Ce le propuneți turiștilor care ajung aici?

- Sunt foarte multe de văzut aici. Noi am făcut câteva trasee și am marcat câteva lucruri impor­tante. Sigur că cel mai mult se discută despre dinozaurii pitici, poate pentru că sunt mai spec­taculoși. Dar sunt și alte lucruri interesante. De exemplu, Casa Vulcanilor, făcută din lut, despre care v-am spus. Locul este special pentru că poți ve­dea urmele vulcanilor ce au existat chiar îna­in­tea munților Carpați, pe vremea când Țara Hațe­gului era înconjurată de o mare tropicală. Traseele făcute de noi includ fânețele cu narcise, plantele carnivore de la Tăul fără fund, rezer­vația zim­bri­lor, bisericile vechi din piatră sau casele tradiționale, ba chiar și un turn medieval aflat la Răchi­to­va. Ideea a fost să propunem o călă­torie prin Țara Hațegului, care să fie și o călă­torie în timp, începând de la cinci sute de milioane de ani în urmă, până la tradițiile mineritului din ulti­mele decenii.

- Cum au privit localnicii efor­turile voastre de a promova zona? Ați simțit un sprijin din partea lor?

- Oamenii au fost extraordinari. Ei simt că aceste centre sunt ale lor, copiii lor merg la ele în fiecare zi și sunt ajutați să își dezvolte diferite aptitudini și să învețe despre istoria acestor locuri. Când a fost nevoie, de exem­plu la Densuș, angajații pri­măriei, indiferent de rang, au pus mâna pe lopeți și ne-au aju­tat cu muncă fizică. În plus, vo­luntariatul funcțio­nea­ză foar­te bine. Atât de blamata ge­nerație tânără a făcut ges­turi impresionante: sunt de o soli­daritate și o deschidere că­tre cauzele bune despre care nu auzi nimic la te­levizor. Fără liceenii din Hațeg multe dintre rea­lizările noastre nu erau posibile: tineri de excepție cărora le mulțumim.
După 70 de milioane de ani, dinozaurii se întorc acasă, în Țara Hațegului. Deo­cam­dată se plimbă și se fotografiază prin toată Europa. Povestea a început cu dragul de Ro­mâ­nia al unui paleo-artist canadian: Brian Cooley. Aflat acum la noi în țară, pentru a finaliza "Ba­laurul Bondoc", el a terminat deja alți doi di­no­zauri (Maghyarosaurus Dacus și Zamolxe), care vor veni, din expoziție în expoziție, până pe locu­rile de baștină, în satul General Berthelot. L-am găsit pe domnul Brian Cooley înconjurat de penele a patru curcani și două găini, lucrând cu migală la opera sa.

"Am o relație specială cu românii"

- Să refaceți un dinozaur e un proiect ști­ințific sau artistic pentru dumneavoastră? Ce v-a determinat să vă alăturați echipei Geo­par­cului?

- În primul rând, un proiect cu dinozauri este ceva foate interesant, o provocare. În plus, am o relație specială cu românii, îmi plac foarte mult și mă simt extraordinar de bine în mijlocul lor. E o prietenie foarte specială, care mă leagă cu toți românii pe care i-am întâlnit. Ca să nu mai vorbim de locul superb de aici, de lângă Rete­zat! Pentru mine e un proiect științific, dar în același timp e și unul artistic. Trebuie să ai am­bele părți. Fără știință, dinozaurul meu ar fi doar o creatură imaginară, iar fără artă, nu putea să de­vină concret. Încerc să ajung la cea mai bună combinație. E ceva real, dar în mare parte ima­ginar, pentru că ghicim, doar visăm la cum ară­tau. Dar cu cât echipa de cercetare face mai multe descoperiri, cu atât vom ști mai multe și ne vom apropia de adevăr, să știm cum arăta pielea lor, ce cu­loare aveau pe­nele sau cum erau muș­chii lor. Câ­­­teo­dată, mă simt ca un de­tectiv care în­cearcă să pu­nă cap la cap pie­sele u­nui puzzle pier­dut cu milioane de ani în urmă.

- Cum ex­pli­­­cați fasci­na­ția oa­­me­nilor pen­tru a­ces­te crea­turi? Dvs. sunteți pa­­sio­nat de dino­zauri?

- Pasiunea mea pentru dinozauri a în­ceput în copi­lă­rie, aveam colec­ții întregi. Deși ju­că­riile mele erau mici, ima­ginația mea le dădea dimensiuni co­losale și apoi tot eu mă speriam de mărimea lor. După ter­minarea fa­cultății, am primit o co­mandă pentru un exem­plar în mărime naturală și a fost foarte bine pri­mit de critică. Acum cu asta mă ocup și îmi pla­ce: regăsesc bucuria copilăriei, de a mă juca, de a-mi lăsa imaginația liberă. Di­no­­za­urii erau niș­te ființe incredibile și au trăit foarte mult timp pe Pământ. Fascinația oame­nilor pentru ele? Poa­te dorința de a evada în poveste și în fan­te­zie, într-o lume nesfârșită, cea a ima­gi­nației. Și da­că balaurii și dragonii au existat, poate că exis­tă și zânele și viața fără de moarte, nu-i așa?