"Vă rog, cumpărați dulceață!"

Cititor Formula AS
Dragă "Formula AS",

Acest mesaj I-l scriu Lui Dumnezeu, îți scriu ție, revistă dragă, oamenilor din spatele articolelor tale și, nu în ultimul rând, cititorilor.
De 12 ani sunt și eu o cititoare fidelă a revistei și Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că ai intrat în viața mea, încă din adolescență. Articolele tale cu povești despre oameni, despre necuvântătoare, despre frumusețile naturii, despre puterea rugăciunii și despre leacurile naturiste au contribuit foarte mult în definitivarea educației mele spirituale, fizice și psihice. Acum, ajunsă la maturitate, mamă a unei fetițe în vârstă de 2 ani și câteva luni, îmi cresc copilul în același spirit pe care voi îl insuflați tuturor cititorilor, săptămână de săptămână. De când mi s-a născut copilul, prioritățile mele s-au schimbat. El este lumina ochilor mei și îmi înveselește fiecare zi din viață, chiar dacă am trecut și încă mai trec printr-o perioadă destul de grea. De când am rămas acasă cu fetița, am știut că nu voi mai fi pri­mită înapoi la serviciu, după cei doi ani de concediu. Ideea că va veni ziua în care nu îmi voi putea câștiga singură nici măcar pâinea de fiecare zi mă măcina cumplit. După nopți de frământări, mi-am adus aminte de anii copilăriei, pe care mi i-am petrecut cu bunica. De aici a luat naștere noua mea preocupare. Am în­ceput să răscolesc în podul casei și am găsit caietul cu file galbene, în care bunica mea avea notate rețete de dulcețuri, siropuri, compoturi, zacuscă, cozonac și fur­securi. Tot acolo existau și explicații despre cum să tricotezi pulovere și șosete de lână. Și uite așa, am început încet, încet, să fac dulcețuri tradiționale, fără conservanți, și tricotaje din lână. De-a lungul celor câțiva ani nu mi-am permis să investesc pentru a mă dezvolta, pentru a putea participa cu produsele mele la târguri sau pentru a produce cantități industriale. Produc singură, în puținul timp liber pe care îl am. Acum, borcanele mele cu dulceață, botoșeii și șosetele tricotate stau cuminți, aranjate la fereastra dinspre drum a micuței case în care locuim, și așteaptă să fie luate acasă. Sunt zile în care mă trezesc plină de spe­ranța că voi reuși mai mult de atât, că poate îmi va bate cineva în fereastră și va vrea să cumpere sau să in­vestească în pasiunea mea, și alte zile, în care sunt dez­nădăjduită. Nu de puține ori m-am regăsit în po­vestea "Fetița cu chibrituri" a lui Andersen, rugân­du-mă la Dumnezeu să cumpere cineva produsele mele. Sunt produse bune, proaspete și gustoase. Din când în când, se mai oprește câte cineva și cumpără. Sunt mul­­țumiți și mai vin. Dar trec atât de puțini oameni prin fața casei, încât nu îmi pot asigura existența zil­nică. Dulceața de trandafiri, de fragi, de nuci verzi, de vișine, de coacăze sau de cireșe amare nu este o simplă dulceață. Sunt borcane ce au în ele gândurile, frământările și speranțele mele că, într-o bună zi, casa bunicii va deveni un spațiu în care poți găsi produse tra­diționale, conserve, fursecuri, tăiței de casă, trico­taje, săpun de casă și multe altele.
Vă rog, ajutați-mă să-mi cresc copilul prin muncă cinstită, făcută cu pasiune.
Vă rog, cumpărați dulceață!
Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă.
"Cămara bunicii", ANA-MARIA - Sinaia, str. Mihail Kogălniceanu nr. 75, jud. Prahova tel. 0724/53.82.36

OFERTĂ

Vă rog să mă ajutați să găsesc o creșă sau o grădiniță care are nevoie de îmbrăcăminte pentru fe­tițe, sub formă de ajutor. Am o fetiță de 4 ani și jumătate și multe hăinuțe și pantofi care i-au rămas mici. Hainele sunt în condiție foarte bună și în număr mare. O creșă dintr-un sat de români unde copiii au nevoie de hăinuțe și s-ar bucura de ele ar fi adresa corectă. Poate cunoașteți vreo educatoare cu suflet, care s-ar ocupa și de distribuirea lor, după nevoi. Noi trăim în Elveția, iar pachetele le-aș trimite prin poștă.
Vă mulțumesc pentru ajutor!
Cu respect,
RALUCA - Elveția
(Așteptăm solicitări la telefoanele redacției.)