Cum scăpați de coșmaruri

Cititor Formula AS
Stimată redacție,

Vă scriu din dorința de a-i ajuta pe cititorii revistei care se plâng că suferă de coșmaruri. Acum câțiva ani, sora mea avea aceleași probleme, pe care, însă, le-a rezolvat. Sper ca tratamentele ei să le fie de folos și altora.
* Primul "remediu" la care a recurs sora mea a fost Dumnezeu. A mers la un preot cu har și s-a spovedit. Se simțea cu sufletul greu, încărcat, și după ce s-a măr­turisit, s-a simțit mai ușoară, mai liniștită. În cazul ei este vorba de părintele Irimescu, de la biserica din localitatea Rădășeni, județul Suceava (la 8 km de Făl­ticeni). Trebuie găsit un preot cu har, să fie bun du­hovnic.
* Se ruga în fiecare zi cu rugăciunile ei simple, fără fel de fel de înflorituri, dar care exprimau direct suferința ei, căci Dumnezeu știe ce ne doare, nu trebuie să folosim fel de fel de cuvinte sofisticate, trebuie doar să credem din toate puterile că ne va ajuta.
* Făcea cel puțin 1/2 oră de gimnastică dimineața când se trezea și 1/2 oră seara, înainte de culcare.
* A ținut regim vegetarian, de fapt ovo-lacto-vegetarian, cu cât mai multe crudități: legume și fructe. Ultima masă era la ora 18 și consta dintr-un pahar cu lapte îndulcit cu o linguriță de miere (lapte crud de țară), o salată din legume crude, unul sau două mere și, mai târziu, chiar înainte de culcare, bea un ceai de odolean, amestecat cu alte plante.
* Se folosește rădăcină de odolean (valeriană). Planta este cunoscută ca unul din cele mai bune medi­camente cu acțiune calmantă asupra sistemului nervos, are proprietatea de a micșora stările de excitație (re­glea­ză pulsul și aduce un somn liniștitor). Efectele sedative se manifestă asupra encefalului, cât și asupra celorlalte segmente din sistemul nervos. Se ia câte un vârf de cuțit de pulbere de rădăcină de valeriană, de 3 ori pe zi, apoi se bea apă.
Ca somnifer, infuzia se prepară astfel: o linguriță la 200 ml de apă clocotită. Se bea toată cantitatea, înainte de culcare.
Odoleanul are un gust neplăcut, de aceea puteți cum­păra de la Plafar tinctură sau puteți să o preparați dvs. singuri. Rețetă: 20 g rădăcină măcinată se pune la macerat în 100 ml alcool de 70°, se lasă 8 zile, apoi se strecoară și se pune într-o sticlă închisă la culoare. Se iau 15-20 picături, de 2-3 ori pe zi. Pentru a mări ac­țiunea sedativă și calmantă a odoleanului, îl puteți aso­cia cu mușețel, levănțică, hamei, măghiran. Se gă­sesc la Plafar.
* Seara înainte de culcare se fac fumigații cu tă­mâie. Două-trei boabe de tămâie se aprind într-un mic recipient de metal. Fumul ei dă o senzație de li­niș­te, de siguranță, e ca un somnifer, iar dacă sunteți un om cre­dincios, veți avea senzația că vă aflați într-o bi­serică. Dumnezeu este lângă dumneavoastră și vă ocro­tește.

Spondiloză cervicală

Luați o frunză de brusture (captalan lat), proaspăt culeasă. Seara, la culcare, o puneți să stea 10-15 minute în alcool medicinal, până când se impregnează bine. Se pune pe ceafă o pânză subțire de bumbac, peste care se aplică frunza bine stoarsă, iar peste ea se pune o altă pânză, care se fixează pe ceafă, eventual cu un batic le­gat la spate, astfel ca frunza să nu alunece și să ră­mână pe loc până dimineața. Tratamentul să nu depă­șească 4-5 zile consecutiv. După prima sau a doua noap­te, puteți mișca capul.
MARIA TRIFINA - Suceava