Suntem mâncați de ciuperci? - Din nou, despre infecțiile urinare

Florentin Popa
- Infecțiile urinare cu viruși, bacterii, fungi și enterococi, se află pe locul unu în topul scrisorilor adresate redacției. Esența întrebărilor sună brutal: "Suntem mâncați de ciuperci?". Răspunsul vine din partea unui "intim" cunoscător al problemei: Dr. RAREȘ SIMU, medic specialist în imunologie clinică și alergologie, cu competență în homeopatie -

Trei cauze: antibiotice în exces, alimentație proastă și sedentarism

- Mai ales în cazul femeilor, infecțiile urinare au devenit o boală "la purtător", o infecție cronicizată, imposibil de vindecat. Care e cauza?

- Infecțiile urinare pot fi împărțite în două mari ca­tegorii: infecții urinare înalte (care afectează și rini­chii) și infecții urinare joase (care afectează vezica uri­­nară, uretra și prostata la bărbați). Principalul motiv care duce la creșterea numărului de infecții urinare re­zis­tente la tratament este abuzul de antibiotice. Putem spune că anti­bio­ticele sunt implicate aici prin două meca­nisme. Adminis­trarea in­corectă a lor duce la apa­riția fe­nomenului de rezistență. Bacte­riile își dezvoltă me­canisme de apă­rare și încep să se înmulțească acele tul­pini care au învățat cum să facă față antibioticului, care astfel devi­ne ineficient. În al doilea rând, uti­li­zarea antibioticelor în exces dis­truge flora microbiană bună, cea care face parte din mecanismele de apărare ale organismului. La ora actuală se știe că această floră are un rol foarte important în menți­nerea stării de sănătate. La femei, de exemplu, prin utilizarea exce­sivă și ne­jus­tificată a antibio­tice­lor, se distruge și flora va­ginală spe­cifică, lăsând cale liberă bacte­riilor patogene de tipul Esche­ri­chia coli, care se dezvoltă în voie și pro­duc infecția tractului urinar. Același fenomen poa­te apărea prin folosirea diafragmei sau a prezerva­tivelor, care conțin substanțe spermicide și care pot genera o alterare a flo­rei vaginale.
Creșterea numărului de infecții urinare rezistente la tratament mai ține de stilul de viață și de regimul alimentar. Se știe că o modificare în fluxul urinar, în sensul de obstrucție sau îngreunare a eliminării urinei, este un factor favorizant al infec­ției. Un stil de viață se­dentar, când se stă mult pe scaun (la birou, de exem­plu), când nu se consumă suficiente lichide, când nu se evacuează regulat vezica urinară, favorizează staza vezi­cală, ceea ce creează condițiile apariției infecției urinare. De asemenea, un regim alimentar neadecvat, mai ales consumul de sucuri artificiale, cu mulți adi­tivi, favorizează apariția nisipului sau a pietrelor la rinichi, factori care contribuie la apariția infecțiilor uri­nare recidivante. Creșterea frecvenței dereglărilor metabolice, în special diabetul zaharat sau hiperuri­cemia - afecțiuni determinate tot de stilul de viață și de alimentație, este o altă problemă care care favo­ri­zează infecțiile urinare.

- Ce factori infecțioși atacă vezica și căile uri­nare?

- Majoritatea infecțiilor urinare sunt produse de bacterii. Pe locul doi ca frecvență sunt fungii sau ciu­percile, de exemplu Candida albicans. Mai puțin co­mune sunt infecțiile cu virusuri sau paraziți. Acestea din urmă apar în special la persoanele cu imunitatea compromisă și se asociază cu anumite boli (diabetul, de exemplu), malformații sau obstrucții ale căilor uri­nare, ori la cei care au suferit o intervenție chirurgicală la nivelul aparatului urinar sau cei care au avut sondă urinară. Dintre bacterii, cel mai frecvent implicate în infecții sunt enterobacteriile. Escherichia coli este "vi­novată" de 75% din cazurile de infecții urinare (du­pă unele studii, chiar până la 95%). În restul cazurilor sunt implicate alte bacterii: Klebsiella, Pro­teus sau Pseu­domonas. O altă categorie de bacterii care pot favoriza apariția infecțiilor urinare sunt cocii, mai ales Enterococul și Streptococul. La pacienții spitalizați, mai pot fi implicate și Serratia sau sta­filococii.

Calea infectării este ascendentă, de la uretră spre rinichi

- Cum se ajunge la infecție? Pe ce căi pătrund aceste bacterii în organism?

- În mod normal, tractul urinar este steril, de la meatul uretral și până la rinichi. Principalul mecanism care menține această condiție este golirea regulată și completă a vezicii urinare. Alți factori care intervin în apariția infecțiilor sunt aciditatea urinei, valvele dintre vezică și uretere (care împiedică trecerea urinei din vezică spre rinichi), mucoasa urinară și factorii imu­no­logici de la acest nivel. Atunci când sunt perturbați acești factori, poate să apară o infec­ție urinară: eva­cuarea vezicii nu se mai face la timp sau complet, există leziuni la nivelul mucoasei urinare, factorii imu­­nologici sunt scăzuți etc.
Principala cale pe care se produ­ce infectarea este ascendentă, de la nivelul uretrei ter­minale, care este contaminată frecvent cu microbi din flora intestinală. Acești microbi urcă pe uretră și, dacă găsesc condiții favorabile, se dezvoltă în ve­zică sau mai sus, în ri­nichi, produ­când infec­ția. 95% din infecțiile urina­re apar pe această cale, restul fiind pro­duse prin di­se­mi­nare hematogenă (mi­­crobii ajung la ni­vel urinar prin sân­ge).

- De ce sunt atât de greu de com­bătut aceste bac­terii? Au de­ve­nit ele mai puternice, ori siste­mul imu­nitar uman este mai slab?

- Răspunsul este afirmativ la am­bele variante! Așa cum spu­neam, bac­teriile au devenit mai pu­ternice din cauza folosirii excesive a antibio­tice­lor. În prezent, aceasta este o problemă serioasă pe plan mon­dial. Antibio­ti­cele care acum 10-20 de ani făceau față cu succes la anumite bacterii, acum sunt inefi­ciente și trebuie dezvoltate noi și noi generații, din ce în ce mai puternice. Fenomenul rezistenței apare de mul­te ori la același pacient, cu a­ceeași infecție. El face tratament cu antibioticul la care este sensibil mi­cro­bul im­plicat, dar infecția nu dis­pare, iar când se repetă antibiograma, se constată ca microbul a devenit re­zistent la antibioticul respectiv.
Pe de altă parte, sistemul imu­nitar poate să fie slăbit sau depășit din cauza unor condiții sistemice sau locale. Aici putem enumera cauzele generale - diabe­tul zaharat sau alte boli cronice care epuizează siste­mul imunitar; cauze locale - obstrucția căilor urinare, igiena locală defi­ci­tară, anumite obiceiuri sexuale (par­teneri multipli, contact sexual anal), diverse ma­nevre medicale (sondă uri­nară, intervenții chirurgicale în sfe­ra genito-urinară).

Homeopatia blochează recidivele

- Ce soluții are homeopatia împotriva acestor infecții? Este mai eficientă în astfel de cazuri?

- Marele aport al homeopatiei în aceste situații se referă, în special, la infecțiile urinare care recidivează. De multe ori, se intră într-un cerc vicios, prin medi­cația alopată, care constă în antibiotice. Sunt pacienți care răspund foarte greu la terapia cu antibiotice, toc­mai din cauza apariției fenomenului de rezistență de care vorbeam. În această situație, homeopatia poate avea efecte salutare prin prevenirea recidivelor. Există remedii homeopate care se pot administra atunci când identificăm anumite condiții generale la pacientul respectiv - aici mă refer la remediile constituționale (preparate de medicul specialist). Avem și remedii pe care le putem administra atunci când identificăm con­diții particulare - de exemplu, Staphysagria este indicată la femeile cu infecții apărute la debutul vieții sexuale sau la care infecția apare după fiecare contact sexual. Sarsaparilla este indicat în cistitele recurente. Există remedii care pot fi admistrate în funcție de simp­tomele pe care le are pacientul: Equisetum este util în simptomele apărute atunci când se acumulează cantități mici de urină în vezică; Natrium carbonicum - atunci când apare durere la sfârșitul micțiunii; Ben­zoicum acid sau Nitricum acidum - atunci când urina este închisă la culoare și are un miros înțepător puter­nic; Cantharis - atunci când există senzații pu­ternice de arsură, Nux Vomica - atunci când pacientul este foarte sensibil la expunerea la rece.

- Cât durează un tratament homeopatic și ce avantaje aduce acesta, față de tratamentul alopat?

- Durata tratamentului homeopat se stabilește în functie de vechimea afecțiunii. La pacienții cu infecții urinare vechi de ani de zile, poate să dureze 6 luni sau chiar un an. La pacienții cu infecții recente, care nu au avut multe recidive, poate să fie suficientă și o lună de tratament. Mă refer la infecțiile recurente, reci­divante, pentru că aici consider că homeopatia aduce un aport deosebit în terapie. Avantajele, față de trata­mentul alopat sunt acelea că nu se distruge flora mi­crobiană bună pentru organism și nu se favorizează dez­vol­tarea unor tulpini bacteriene rezistente.

- În paralel, bolnavii pot folosi și alte tratamente complementare, de exemplu fitoterapia? Aveți câteva rețete cu plante eficiente în astfel de cazuri?

- Și plantele medicinale sunt eficiente în infecțiile urinare. Acestea se pot combina cu tratamentul ho­meo­pat, dacă sunt administrate sub formă de capsule. Dintre produsele pe bază de plante menționez: me­rișorul, coada-șoricelului, coada-calului, iarba nea­gră, ienupărul, mesteacănul, păpădia, usturoiul, pă­trunjelul, afinele, cătina.
În arsenalul terapeutic, un rol foarte important îl au uleiurile volatile. Acestea au eficiență, chiar și dacă sunt administrate ca tratament singular. Cele mai uti­lizate sunt uleiul de cimbrișor, uleiul de oregano, uleiul de cuișoare, uleiul de scorțișoară. O modalitate de administrare foarte eficientă o reprezintă ameste­carea lor în miere. Se pun 3-5 pică­turi de ulei într-o linguriță cu miere și se administrează de trei ori pe zi. Pentru copii, doza trebuie redusă la jumătate. Uleiurile volatile se pot combina și cu tinctura de propolis, care le sporește mult eficacitatea. Doza de propolis este de 20 picături, de trei ori pe zi, administrată în aceeași linguriță cu miere. Durata tratamentului cu uleiuri volatile este de 10-14 zile. Nu este recomandată utili­zarea uleiurilor volatile fără sfa­tul medicului.

- Ce sfaturi de îngrijire și de viață aveți pentru cei care se con­fruntă cu aceste infecții?

- Recomand în primul rând evi­tarea abuzului de antibiotice. Nu orice răceală, cât de mică, trebuie tra­tată cu antibiotice! În al doilea rând, trebuie asigurată o igienă locală foarte bună, în special la femei. Apoi, trebuie evitate sedentarismul, frigul, umezeala. Tre­buie asigurat un aport suficient de lichide și trebuie eva­cuată periodic vezica urinară, înainte să apară sen­zația de plenitudine sau de apăsare în zona perineală. Un alt aspect important pentru prevenirea recidivei este evitarea anumitor practici sexuale (contact anal, parteneri multipli, folosirea spermicidelor sau a dia­frag­mei) la persoanele predispuse la infecții urinare.


D-l dr. RAREȘ SIMU poate fi contactat la Cabinetul "APIMEDICA" din str. C. A. Rosetti nr. 31, tel. 021/317.37.91, 021/317.38.96 sau la Centrul de Sănătate și Viață "ARMONIA" din str. Italiană nr. 13, ap. 3, sector 2, București, tel. 031/437.96.29