"Șoldăneștenii" de la Roșia Montană

Ion Longin Popescu
Primăria din Roșia Montană, aflată încă în solda companiei RMGC, încear­că pe toate căile să blocheze dezvoltarea alternativă a localității, sfidând inte­re­sele roșienilor.

Primarul Eugen Furdui, probabil singurul edil din lume care s-a opus vreodată introducerii unei localități pe lista UNESCO, a convocat consiliul lo­cal "în regim de urgență" și a dispus pre­lungirea cu trei ani a Planului de Ur­banism General (PUG). Cu toate că acesta fusese anulat de Justiție, primăria nu ține cont de astfel de "nimicuri" și răs­­punde, exclusiv, la poruncile Gold-ului. Speriată de vizita organizației eu­ropene "Europa Nostra", care a văzut și la fața locului de ce Roșia Montană a fost alea­să drept unul dintre cele șapte si­turi mondiale aflate în pericol de moar­te (7 Most Endangered), Gold-ul a emis, cu grăbire, ordinul "pe unitate". Soldatul credincios Furdui s-a grăbit să îl exe­cute, iar majoritatea consilierilor i-au făcut jocul, deși unii dintre ei se aflau în con­flict de interese. Sperietura a fost cu atât mai mare, cu cât "Europa Nostra" a ve­nit însoțită de reprezentanți ai Insti­tutului Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și ai Băncii de Dezvoltare a Con­siliului Europei - simboluri clare de ac­țiune și dezvoltare fără cianuri. De unde îl credeam în hibernare, lingându-și ră­ni­le primite de la Parlament, pândacul au­rului din Apuseni, RMGC, a găsit re­sursele pentru a-și mobiliza "șoldă­neș­tenii" și a-i pune la lucru: "Prelungiți PUG-ul! Țineți Roșia Montană încă trei ani sub umbrela noastră monoin­dus­trială! În ăștia trei ani, se pot întâmpla multe. Dacă vine PDL din nou la putere, mascat în PNL? Sau dacă reușește Vic­tor Viorel să-i păcălească pe îndărăt­ni­cii din Parlament"? Cam așa va fi sunat porunca dată goldistului de nădejde de la primărie. Mai ales că vicepreședintele "Europa Nostra", Costa Carras, s-a ex­primat săptămânile trecute fără mena­jamente: "În ziua de astăzi, principiul de bază este cel al dezvoltării durabile, iar proiectul RMGC este tot ce poate fi mai antitetic din acest punct de vedere". În același timp, președintele Organi­za­ției Europene a Patrimoniului, Denis de Kergorlay, a punctat la fel de clar: "Proiectul minier ar putea salva câteva elemente ale patrimoniului, dar știind că Muntele Cârnic se va distruge, nu cred în salvarea propusă de companie". De ochii lumii, anticulturalul primar va organiza și o consultare publică, în fața unei audiențe plimbate de colo-colo cu autocarele întreprinderii. El beneficiază și de un ordin ministerial și neconsti­tuțional emis de demnitarul de Vlașca, Liviu Dragnea, care exclude, cu de la sine putere, consultările publice în a­dop­tarea planurilor de urbanism. Așadar, "forță majoră" poruncită prin telefon la Roșia Montană! Miniștrii, compania, primarul, consilierii fierb în oală seacă, încercând să fenteze din nou legile și ONG-urile. Este de la sine înțeles că așa-zisele studii de fundamentare ale PUG-ului, prezentate de site-ul România Curată, nu iau în calcul patrimoniul cul­tural: Munții Cârnic și Orlea, cu o rețea impresionantă și unică în lume de galerii romane, medievale și moderne. Din feri­cire, avocatul asociației Alburnus Ma­ior, Marius Harosa, a și depus plângerea la tribunal, semnalând încă o ilegalitate din lungul șir al fărădelegilor ultimilor 15 ani. Am fost tentat să scriu un elogiu la adresa DNA, impresionat de arestările din ultimii doi-trei ani. Dar am renun­țat... Se pare că, din motive necunos­cu­te, Roșia Montană nu se află încă printre prioritățile celebrei direcții de procurori. Deși, în acest caz, care se întinde pe un deceniu și jumătate, ar avea o "recoltă" demnă de Guiness Book.