Cu fiecare nou volum a dovedit că e unul dintre acei scriitori de forță, preocupați deopotrivă de temele grave ale omenescului etern și ale timpului nostru, inserate în intrigi diabolic de bine conduse, șocante dar și ironice, capabile să fascineze prin problematică, ritm și calitatea stilului. Un mare scriitor care demonstrează că succesul de public nu e apanajul literaturii comerciale, că talentul, inteligența, ingeniozitatea și cultura temeinică puse în slujba artei narative au impact asupra oricărui tip de cititor. Cel mai nou roman al lui McEwan, scrupulos tradus de Dan Croitoru (care i-a transpus în românește și alte cărți, e familiarizat cu stilul specific și a adăugat note de subsol lămuritoare pentru nume și referințe istorice și politice mai puțin cunoscute la noi) e un amestec de povești de spionaj, de dragoste și satiră pe fundalul anilor 1970. Chiar anii tinereții romancierului (născut în 1948) dintr-o Anglie în plin război rece, marcată și de terorismul IRA, de conflicte sociale, de libertinajul hippie intrat în contradicție cu moravurile conservatoare tradiționale. Vocea naratoare aparține unei provinciale frumoase și mediocre, Serena Frome, fiică de episcop anglican, cititoare pasionată de romane, care, la presiunea familiei, studiază nu Engleza, ci Matematica la Cambridge, absolvind la limita de jos. După mai multe tribulații sentimentale, amorul pătimaș cu un profesor cinquagenar, cu un trecut tenebros de agent secret, îi deschide drum spre angajarea la agenția de contraspionaj intern, MI5, pe un post mărunt și plicticos, la registratură. După un timp, datorită și înfățișării ei atrăgătoare, e cooptată în "operațiunea Sweet Tooth", mult mai interesantă pentru ea. În cadrul războiului rece, acest plan soft, botezat ironic "poftă de dulciuri", consta în finanțarea discretă, prin intermediul unei fundații, a unor tineri scriitori promițători, persuadați să scrie literatură anticomunistă. Prin acest proiect MI5 voia să impresioneze CIA "care de-a lungul timpului finanțase cultura în Europa mai mult decât o să ne dăm seama vreodată". De altfel și rușii, în sens invers, procedau la fel, cumpărând artiști ca factori de influență pro-comunism. În războiul ideologic se cheltuiau mulți bani. Serenei îi e repartizat un tânăr prozator, Tom Haley, care publicase articole ostile URSS, dar și câteva nuvele reușite și căruia i se oferă prin intermediul ei o bursă substanțială pentru a scrie un roman. Firește, între cei doi se naște o dragoste nebună care compromite atât misiunea spioanei sub acoperire, cât și pe cea a romancierului debutant nărăvit la bani. Interferența lucidității programate cu pasiunea amoroasă, a realității cu imaginația creatoare dau peste cap "operațiunea" concepută de tehnicienii de la MI5 și CIA (deși existau precedente cu scriitori ca Orwell, Koestler sau Ian Fleming, finanțați de DSI, care nu le-a impus ce să scrie, dar a asigurat o largă circulație cărților lor anticomuniste în toată lumea). De fapt, miezul întregului roman e o analogie între spionaj și literatură, între închipuire și realitate. Ca și spionul, scriitorul urmărește pentru a le folosi, întâmplări, personaje, idei, piste false sau deducții. Ian McEwan nu scapă ocazia de a-și expune propriile păreri despre literatură și despre romancierii anglo-saxoni contemporani, uneori cu destulă maliție, dar și despre așteptările cititorilor. Chiar Serena, întruchipare a clasei de mijloc și a inteligenței medii, vrea să se regăsească în romanele pe care le citește cu nesaț, să întâlnească elemente cunoscute: "În opinia mea, scriitorul trebuie să respecte un pact nescris cu cititorul. Niciun element al lumii ficționale, niciunul dintre personajele acesteia nu trebuie să se dezintegreze după bunul plac al autorului. Imaginarul trebuie să fie la fel de solid și consecvent precum realul". Solide și consecvente precum realul sunt în "Operațiunea Sweet Tooth" recrearea minimalistă a atmosferei londoneze din anii 70, a lumii literare, editoriale și de presă, a unor scene de intimitate. Mi-a plăcut mai puțin finalul - o surpriză, o lovitură de teatru cam uzată, conținând in nuce și un happy-end. Dar poate că acest artificiu e și el ironic, făcut pentru a mulțumi cititorul mediu de tip Serena.