După 25 de ani de retrocedări ilegale, practicate cu timiditate la început (pe timpul lui Petre Roman), dar grăbite de țărăniști, după apariția legii "restitutio in integrum", situația proprietății în Transilvania este dezastruoasă pentru statul român. S-a ajuns până acolo încât, în numele refacerii fostelor proprietăți, judecători corupți sau ignoranți și-au pus semnătura pe retrocedarea unor sate întregi, cu case și cimitire, precum Idicel și Nadăș. Au fost retrocedate zeci de mii de clădiri (școli, spitale, palate, vile, case de cultură, case de reședință etc.). Practic, întoarcerea proprietăților la urmași nebuloși ai foștilor grofi, conți, baroni, husari, csendori și ce rang au mai purtat asupritorii poporului român din Transilvania a însemnat, în bună măsură, anularea actului Marii Uniri din 1918! Pentru că aproape toate aceste proprietăți au fost răscumpărate de statul român în aur și dolari, încă din anii '30 ai secolului trecut! Redeschizând răni istorice, retrocedările ne-au întors la structura proprietății din secolele al XVII-lea - al XVIII-a, dinainte de Răscoala lui Horea, readucând și reașezând rânduieli feudale, în care românii erau excluși! I-am solicitat președintelui Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, profesorul Ioan Sabău Pop, jurist de vază din Târgu Mureș, unul dintre puținii avocați de mare curaj și patriotism, un luptător pentru dreptatea istorică a românilor, să recapituleze situația retrocedărilor din ultimii 25 de ani. Rezultatul este halucinant!
"Parlamentul României nu se dezminte de amatorismul consecvent, dovedit după 1990"
- Ce noutăți există în domeniul retrocedărilor de proprietăți, față de situația arătată de dvs. în urmă cu doi ani, domnule profesor? A pus guvernul Ponta lucrurile în ordine?
- Față de cele ilustrate de revista dvs. în 2012, nu se întrevede nicio ameliorare și nicio preocupare din partea autorităților statului, pentru a se pune capăt jafului la care este supusă proprietatea poporului român, prin lozinca de așa-zisă "restituire a proprietăților preluate abuziv de statul comunist", adică "restitutio in integrum". După ce noi am tras clopotele de alarmă asupra acestui pericol care aduce România la un imens dezastru, după ce am văzut că tema a fost preluată de televiziuni, presă scrisă, de personalități ale vieții civice românești, am sperat și chiar am avut impresia că lucrurile se pun în mișcare, că ele intră în atenția și preocuparea efectivă a autorităților. Nu s-a întâmplat nimic. Aceeași platitudine ideatică, având în spate o regie bine pusă la punct; același total imobilism, fie că este vorba de primul-ministru, de guvernul său, de parlament și de autoritățile judiciare. La scară națională, jaful se multiplică. Prin Decizia pilot din 2010, CEDO a cerut sentențios României să clarifice normativ și să dea un orizont de finalitate tuturor cazurilor de restituire. A fost timp destul pentru documentare și s-ar fi putut promova o lege care să pună capăt disputei și jafului. Am făcut și eu o propunere de nișă legislativă, la fel și Forumul "Transilvania Furată", în 6 iunie 2014, pentru a se reglementa situația proprietăților istorice, a marilor latifundii acaparate în Transilvania după împilare seculară, având la bază raptul prin legea celui mai puternic. Nu i-a interesat pe guvernanți și, deopotrivă, pe legiuitorul român care, de ochii lumii, a votat Legea nr. 165/2013, pe care o promitea premierul Ponta la preluarea guvernării, care complică și mai mult lucrurile. Parlamentul nostru nu se dezminte de amatorismul consecvent, dovedit după 1990.
- Care sunt cele mai scandaloase retrocedări din Transilvania ultimului sfert de secol?
- N-ar trebui să ne mărginim doar la Transilvania, pentru că sămsăreala aceasta cu terenuri și construcții, lichidarea fizică a pădurilor, sunt generalizate la nivelul întregii țări. Ca să răspund, totuși, la întrebare, afirm că sunt mai multe, chiar foarte multe, retrocedările cu cântec în Transilvania. Iată o mică enumerare: pădurile din Parcul Național Retezat (43.000 de hectare), proprietatea statului și care aparțin Academiei Române (în administrare), încă din anul 1925, au fost revendicate de moștenitorii familiei Kendeffi (Cândea, din Țara Hațegului); moșiile întinse pe 3.000 de hectare de pădure și pășuni, în zona Topliței, din Munții Călimani, au fost retrocedate unui pretins moștenitor al grofului Urmanczi, nume care are o conotație foarte tristă pentru populația românească din zonă și din județul Bihor, în urma masacrelor criminale din timpul celor două războaie mondiale; un alt exemplu este suprafața de 2.000 de hectare de pe Valea Mureșului și din Sovata, restituită urmașilor foștilor grofi și conți: Teleki, Banffy, Kemeny, Bethleen, Elteto. Retrocedarea a fost parțial stopată, deoarece acești urmași, alături de o societate-fantomă, Gudea Mesterhazy, și de "Societatea Ardeleană", solicită, de fapt, peste 70.000 de hectare de pădure. Putem să exemplificăm și cu imobilul de 91.800 metri pătrați, numit Centrul Cultural "Arcuș", din județul Covasna, aflat în proprietatea Ministerului Culturii, care a fost retrocedat unor pretinși urmași ai lui Szentkereszty Bela, decedat la data de 28.07.1944. Acești urmași nu s-au arătat niciodată la față, sunt dubii puternice asupra dreptului și calității lor. Despre Banffy, fost ministru al guvernului Horty, aflăm de la CNSAS că a fost criminal de război și condamnat în consecință. Cu toate acestea, justiția română de azi i-a cadorisit urmașii cu 9.300 de hectare de pădure pe Valea Mureșului, sub pretextul că ar fi fost o pădure confiscată abuziv de comuniști. Fals! Pădurea criminalului Banffy a fost confiscată potrivit Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944, când comuniștii nu veniseră la putere. Deci nu se califică, din punct de vedere juridic, pentru retrocedare!
"Cred că este o acțiune dirijată de la Budapesta, de epurare a instituțiilor culturale și de învățământ, din centrele urbane reprezentative"
- Am citit despre documentul CNSAS, care-l incriminează pe Banffy. Se mai poate valida retrocedarea în acest caz?
- Vorbim de o răsturnare de situație recentă. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), dovedind vinovăția de instigare la crime împotriva umanității a fostului ministru horthist, a readus în instanță un proces prin care s-a retrocedat o suprafață de 9.323 de hectare de pădure în județul Mureș. Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mureș a promovat o cerere de revizuire împotriva Sentinței civile din 28 iunie 2007, pronunțate de Judecătoria Reghin, prin care s-a reconstituit suprafața de 9.323 ha teren cu pădure, pentru moștenitoarele lui Banffy Daniel - Bethlen Anna, Bethlen Susana și Szenkuti Eva. Prin urmare, Comisia Județeană a apreciat că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut fără respectarea legii. Potrivit documentului CNSAS, conduita lui Banffy Daniel în perioada de ocupație horthystă din Ardeal a fost "vădit contrară intereselor României și populației românești din Ardeal, și față de această conduită, averea autorului Banffy Daniel a fost preluată de statul român". Subprefectul județului Mureș, Vasile-Liviu Oprea, a declarat că pe rolul instanțelor de judecată din țară se află 8 procese, în diverse etape, pentru revendicarea a încă 65.612 hectare de pădure, de către urmașii fostelor familii nobiliare din județul Mureș. Într-un număr de alte 10 dosare s-au pronunțat sentințe definitive și irevocabile în defavoarea Comisiei Județene, iar în 11 dosare, pentru 44.362 hectare de pădure, a avut câștig de cauză această comisie, adică statul.
- Ce s-a întâmplat cu principalele clădiri reprezentative din orașele Ardealului?
- Sunt de-a dreptul scandaloase mai ales restituirile făcute unor culte religioase: Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică. Cred că este o acțiune concertată și dirijată de la Budapesta, de epurare a instituțiilor culturale și de învățământ din centrele urbane reprezentative ale Transilvaniei: Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu, Brașov, Arad, Alba Iulia și altele. Lista este sumbru de lungă. Mă mărginesc la câteva exemple: clădirile a două licee reprezentative din Târgu Mureș, "Bolyai" și "Unirea", au fost restituite fără drept cultelor religioase maghiare, catolic și reformat, de unde românii fie au plecat, fie sunt somați ultimativ să plece. Nedreptatea este cu atât mai mare, cu cât colegiul "Unirea" a fost construit din fonduri publice, nu din fonduri ale bisericilor maghiare. În Cluj-Napoca, peste 60 de clădiri reprezentative sunt așa-zis restituite unor culte religioase maghiare sau altor entități și persoane. Vorbim de o strategie a capturilor de proprietate, în centrul căreia se află în special Arhidieceza din Alba Iulia și Statusul Romano-Catolic, reconstituit în acest scop. La fel în Oradea: acolo s-au restituit sau sunt în curs de restituire 16 clădiri (sedii școlare, de cultură, alte instituții publice). Centrul municipiului Timișoara a fost, practic, "eliberat" de români. La Târgu Mureș, pe străzile Bolyai și Călărași, statul român a cedat mai multe clădiri către așa-zisa "biserică a minorităților" - o entitate ce nu există în realitate! Se înțelege că patronajul acestor clădiri, cărora li se adaugă Liceul de Artă, a fost preluat de Biserica Romano-Catolică. La Brașov, clădiri din centrul municipiului, respectiv Muzeul Etnografic și Muzeul de Artă, s-au închis, sunt în blocaj de activitate, din cauza noului proprietar - Biserica Evanghelică. Aceeași biserică s-a trezit proprietară peste clădirea Grupul Școlar "Șoimii Sibiului" din Sibiu. De altfel, în Sibiu, inventarul restituirilor a ajuns la circa 80 de clădiri, cu sedii și destinații publice. La Alba Iulia, statul a predat celebra bibliotecă publică, "Batthyaneum", arhidiecezei romano-catolice fără litigiu! Cum a fost posibil?
"Moara răului pe care o dirijează guvernanții acestei țări toacă, încet, rădăcina poporului român"
- Cine poartă răspunderea acestor crime împotriva statului și poporului român, unice în cadrul fostelor țări comuniste?
- Cine? Politicienii. Toți guvernanții. La Târgu Mureș se spune că însuși prim-ministrul Ponta i-a amenințat pe inspectorii școlari cu destituirea, dacă nu semnează în 24 de ore cedarea colegiului "Unirea" și transformarea lui în Colegiul etnic maghiar "Rakoczi". Câțiva consilieri locali PDL, pe lângă cei ai PSD, oameni de serviciu ai UDMR, se pregătesc să voteze zilele acestea scandalosul transfer. Ca fapt istoric, acest masacru al proprietăților publice a fost declanșat după anul 2002, sub pretextul aplicării O.U.G. nr. 94/2000 și Legii nr. 10/2001. La păduri, geneza este Legea nr. 1/2000, făcută cu dedicație și avându-l inițiator pe fostul deputat țărănist, Vasile Lupu, care astfel intră și el în istorie. Apogeul l-a constituit perioada 2004-2008, sub guvernarea Tăriceanu, guvernare în care atașamentul, mai degrabă obediența față de UDMR și întreaga acțiune pusă la punct în Ungaria, după enunțul "restitutio in integrum", au fost totale. Disprețul față de valorile naționale, față de interesele poporului român are ca vârf al aisbergului ordonanța pronunțată de Tăriceanu, cu concursul ministrului de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, cu o inconștiență nonșalantă sau poate la o anumită comandă, privind averea "Fundației Gojdu". Prin aceasta, s-a pus în practică naționalizarea în favoarea Ungariei a unei proprietăți private. Așadar, se întâmplă ceea ce vedem, numai cu complicitatea și trădarea unor responsabili ai autorităților române, la toate nivelele executive și judecătorești, inclusiv la nivelul instanței supreme. Practic, ceea ce s-a întâmplat în ultimele două decenii și jumătate va avea repercusiuni negative de proporțiile unui dezastru economic și social. Instituțiile românești, tinerii care le frecventează se mută, volens-nolens, la periferiile marilor orașe, în clădiri improvizate. Ca într-un joc absurd de societate, noi, românii, ne evacuăm pe noi înșine, ne dăm "cu stângul în dreptul". Elevii români au ajuns să învețe în școli închiriate, deși până mai ieri acestea aparținuseră, de drept, statului. Închirierea depinde însă de "îngăduința" noilor proprietari, iar chiriile sunt exorbitante. Spre exemplu, la Târgu Mureș, pentru Liceul Bolyai, statul român plătește 19.000 de euro pe lună! 228.000 de euro pe an!
- Domnule profesor, dar unii spun că statul a fost nevoit să procedeze astfel, ca o condiție a accesului în NATO și UE.
- Că asemenea măsuri au fost impuse forțat României, de marile puteri ale Europei sau de America, nu poate fi adevărat! Cu atari argumente vin în fața noastră guvernanții și legiuitorii mincinoși din perioada ultimelor două decenii fatidice. Indiferent de partidele din care provin, îi aseamănă pe toți ispita de a pune mâna pe bani și bucate, prin metode cunoscute de când lumea, de corupție directă, cu plicul, până la cele mai sofisticate, cum ar fi comisioanele, cesiunile din afacere, călătoriile în străinătate, participările la aparente mese rotunde, la tratative pentru "treburile țării". La întoarcere, într-un buzunar aveau arginții lui Iuda și în celălalt, poruncile pe care trebuiau să le execute. Ceea ce au și făcut, abandonând crezul pentru care au depus jurământ de fidelitate față de locuitorii acestei țări. La rele și la furat s-au înțeles tot timpul Puterea cu Opoziția, au mimat foarte convingător. Moara răului pe care o dirijează cei care guvernează această țară toacă, încet, rădăcina poporului român și duce totul în derizoriu.
"Deși Ungaria a fost obligată, prin Tratatul de la Trianon, să restituie arhivele istorice și de proprietate luate de pe teritoriul Transilvaniei, nu a făcut-o nici astăzi"
- Poate ar fi necesar să vorbiți și despre "optanți", al căror nume a ieșit din nou la lumină?
- Tânărul stat român, reîntregit în 1918, România Mare, a promulgat Legea reformei agrare pentru Transilvania, Banat și Crișana, la 30 iulie 1921. Legea nu a fost acceptată însă de marii latifundiari maghiari care dețineau zeci de mii de hectare, pe familii. Ei sunt cunoscuți cu numele de "optanți unguri", pentru că, în baza Tratatului de la Trianon, puteau să opteze pentru cetățenia română sau pentru cea maghiară. Acești exponenți ai aristocrației cu reminiscențe feudale au repudiat cetățenia română, nu au recunoscut Tratatul care consfințea Unirea și au contestat Reforma agrară, la diferitele organisme și instanțe internaționale ale timpului. În fine, România și-a pledat cauza și a avut câștig, în sensul dreptului său suveran de a aplica reforma agrară, considerată cea mai generoasă și democratică, pentru că viza pentru împroprietărire întreaga populație de la sate, indiferent de naționalitate: veterani, văduve de război, orfani, răniți; populația satelor era sleită de război și trăia într-o sărăcie lucie. Au fost expropriate marile proprietăți ale grofilor unguri, demers legitim apreciat de instanțele internaționale, interesele României fiind apărate magistral de Nicolae Titulescu, Sigmund Rosenthal și Alexandre Millerand (fost premier al Franței). În schimb, România a plătit despăgubiri însemnate prin Fondul de la Bâlle - Franța, unde a efectuat vărsăminte în echivalent franci-aur și coroane, la nivelul a 3,48 tone aur plus 187 milioane de dolari SUA (aproximativ 40 de miliarde de dolari în zilele noastre!). Ungaria datora această imensă sumă României, ca despăgubire de război, dar România a renunțat la bani cu generozitate, pentru a-i plăti din greu pe "optanți". Pentru toate acestea sunt documente de arhivă, atât tabele cu optanții expropriați, cât și cu sumele care s-au plătit. Numai că mutațiile de proprietate nu au fost operate în cărțile funciare, deși efectele reformei s-au produs. Era ca și în zilele noastre, foarte costisitor pentru familiile țărănești sleite material, pe de o parte, iar pe de alta, arhivele au fost duse în Ungaria și nu se putea opera în evidențe. Deși Ungaria a fost obligată, prin Tratatul de la Trianon, să restituie arhivele istorice și de proprietate luate de pe teritoriul Transilvaniei, nu a făcut-o nici astăzi. Evenimentele s-au repetat după Diktatul de la Viena (1940-1944), când, în retragere, armata horthystă, care a lăsat în urmă masacre în masă împotriva populației românești, a sustras și arhivele. Ca efect pervers, urmașii optanților care au fost despăgubiți după anul 1923, revendică din nou aceleași proprietăți. Așa cum am spus, s-au dat despăgubiri după cum s-a stabilit prin arbitrajul de la Paris, privind contenciosul româno-maghiar, iar România a făcut un efort considerabil, din dorința de a închide o carte tristă de istorie; ba, mai mult, a plătit în plus 10% "pentru deranjul în proprietate" cum spun documentele, și 10% pentru "recoltele care nu au fost culese".
"Ingineri silvici, funcționari și avocați români formează «grupuri de lucru», care au misiunea de a pune în practică strategia devalizărilor de proprietate"
- Cum procedează urmașii "optanților", pentru a determina statul român să plătească a doua oară, ceea ce a plătit Regele Ferdinand cu vârf și îndesat în 1923?
- Indivizi care se pretind moștenitorii acelor familii de mari latifundiari, care au plecat din Transilvania după 1918, solicită restituiri ale acelor proprietăți care nu li se cuvin. Metodele după care își fabrică dosare și calități sunt multiple, deseori recurg la plăsmuiri și la falsuri, pe care nu le constată nimeni, de parcă România ar fi un sat fără câini. Ba chiar li se vând "ponturi" de către unii ingineri silvici români; funcționari și avocați formează "grupuri de lucru" care au misiunea de a pregăti minuțios și de a pune în practică strategia devalizărilor de proprietate. Bisericile interesate au echipe de lucru formate în Ungaria, care urmăresc atent fenomenul, "recrutează" intermediari și au la dispoziție fonduri financiare care dublează o armată de specialiști. Serviciile secrete, de care facem atâta caz, par a nu face nimic pentru a dezmembra rețelele formate și a-i trage la răspundere pe cei vinovați. Sau, când totuși își fac meseria, cum s-a întâmplat de atâtea ori, guvernanții nu-i bagă în seamă. Instituțiile noastre nu se organizează ca să facă față acestei ofensive, statul nu este apărat cu profesionalism în procese, instanțele dau cu o ușurință de neiertat clădiri publice și mii de hectare de teren, care nu li se cuvin nici bisericilor maghiare, nici entităților anume înființate pentru a acapara proprietăți.
- Un zvon de coșmar circulă pe internet: a fost revendicat Cimitirul Vesel din Săpânța! Domnule profesor, vă rog să-mi spuneți că nu este adevărat...
- Îmi pare rău, dar este cât se poate de adevărat! În Săpânța, Maramureș, una dintre cele mai frumoase așezări din România, comunitatea își pierde proprietatea și întreg satul, dat pe bucățele la tot felul de intruși constituiți în entități dubioase, care aduc tot felul de înscrisuri contrafăcute și pe care autoritățile noastre nu le evaluează critic. Arhivele istorice și de proprietate ale comunei Săpânța se află, colac peste pupăză, la Ujgorod, în Ucraina, iar înainte de 1920, Ujgorodul a aparținut Ungariei... La Săpânța, sunt în stadiu avansat de a fi pierdute trei clădiri publice, biserica, Cimitirul Vesel, pădurea și pășunea. Practic, acolo s-a pus la cale o distrucție care usucă de la rădăcină elementul românesc. Cândva, se spunea că la București răsare soarele pentru toți românii. În prezent, pentru românii din Transilvania, tot la București și apune.
Profesorului Ioan Sabău Pop îi puteți scrie la
e-mail: cabinet.sabau_pop@yahoo.com