Un sfert de secol de retrocedări ilegale

Ion Longin Popescu
Prof. dr. IOAN SABĂU POP - Cadru didactic la Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureș, membru al Curții Internaționale de Arbitraj Comercial - "Cimitirul Vesel din Săpânța este pe cale de a fi retrocedat «foștilor proprietari»"

După 25 de ani de retrocedări ilegale, prac­ti­cate cu timiditate la început (pe timpul lui Petre Roman), dar grăbite de țărăniști, după apariția legii "restitutio in integrum", situația pro­prietății în Transilvania este dezastruoasă pentru sta­tul român. S-a ajuns până acolo încât, în numele refa­cerii fostelor proprietăți, judecători corupți sau igno­ranți și-au pus semnătura pe retrocedarea unor sate întregi, cu case și cimitire, precum Idicel și Na­dăș. Au fost retrocedate zeci de mii de clădiri (școli, spi­ta­le, palate, vile, case de cultură, case de reședință etc.). Practic, întoarcerea proprietăților la urmași nebu­loși ai foștilor grofi, conți, baroni, husari, csendori și ce rang au mai purtat asupritorii poporului român din Transilvania a însemnat, în bună măsură, anularea actului Marii Uniri din 1918! Pentru că aproape toate aceste proprietăți au fost răscumpărate de statul român în aur și dolari, încă din anii '30 ai secolului trecut! Redeschizând răni istorice, retrocedările ne-au întors la structura proprietății din secolele al XVII-lea - al XVIII-a, dinainte de Răscoala lui Horea, rea­ducând și reașezând rânduieli feudale, în care românii erau excluși! I-am solicitat președintelui Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, profesorul Ioan Sabău Pop, jurist de vază din Târgu Mureș, unul dintre puținii avocați de mare curaj și patriotism, un luptător pentru dreptatea istorică a românilor, să recapituleze situația retrocedărilor din ultimii 25 de ani. Rezultatul este halucinant!

"Parlamentul României nu se dezminte de amatorismul consecvent, dovedit după 1990"

- Ce noutăți există în domeniul retrocedărilor de proprietăți, față de situația arătată de dvs. în urmă cu doi ani, domnule profesor? A pus guvernul Ponta lucrurile în ordine?

- Față de cele ilustrate de revista dvs. în 2012, nu se întrevede nicio ameliorare și nicio preocupare din partea autorităților statului, pentru a se pune capăt jafului la care este supusă proprietatea poporului ro­mân, prin lozinca de așa-zisă "restituire a proprie­tă­ților preluate abuziv de statul comunist", adică "res­titutio in integrum". După ce noi am tras clopotele de alarmă asupra acestui pericol care aduce România la un imens dezastru, după ce am văzut că tema a fost preluată de televiziuni, presă scrisă, de personalități ale vieții civice românești, am sperat și chiar am avut impresia că lucrurile se pun în mișcare, că ele intră în atenția și preocuparea efectivă a autorităților. Nu s-a întâmplat nimic. Aceeași platitudine ideatică, având în spate o regie bine pusă la punct; același total imo­bi­lism, fie că este vorba de primul-ministru, de gu­ver­nul său, de parlament și de autoritățile judiciare. La scară națională, jaful se multiplică. Prin Decizia pi­lot din 2010, CEDO a cerut sentențios României să clarifice normativ și să dea un orizont de finalitate tuturor cazurilor de restituire. A fost timp destul pen­tru documentare și s-ar fi putut promova o lege care să pună capăt disputei și jafului. Am făcut și eu o pro­punere de nișă legislativă, la fel și Fo­rumul "Transil­vania Furată", în 6 iunie 2014, pentru a se reglementa situația pro­prietăților istorice, a marilor latifundii aca­parate în Transilvania după împilare secu­lară, având la bază raptul prin legea celui mai puternic. Nu i-a interesat pe gu­ver­nanți și, deopotrivă, pe legiui­torul român ca­re, de ochii lumii, a votat Legea nr. 165/2013, pe care o promitea premierul Ponta la pre­luarea guvernării, care com­plică și mai mult lucrurile. Parla­mentul nostru nu se dezminte de ama­to­rismul con­secvent, dovedit după 1990.

- Care sunt cele mai scandaloase retrocedări din Transilvania ultimului sfert de secol?

- N-ar trebui să ne mărginim doar la Transilvania, pentru că sămsăreala aceasta cu terenuri și construcții, li­chidarea fizică a pădurilor, sunt generalizate la nive­lul întregii țări. Ca să răspund, totuși, la întrebare, afirm că sunt mai multe, chiar foarte multe, retroce­dă­rile cu cântec în Transilvania. Iată o mică enume­ra­re: pădurile din Parcul Național Retezat (43.000 de hectare), proprietatea statului și care aparțin Aca­demiei Române (în administrare), încă din anul 1925, au fost revendicate de moștenitorii familiei Kendeffi (Cândea, din Țara Hațegului); moșiile întinse pe 3.000 de hectare de pădure și pășuni, în zona Topliței, din Munții Călimani, au fost retrocedate unui pretins moș­tenitor al grofului Urmanczi, nume care are o co­notație foarte tristă pentru populația românească din zonă și din județul Bihor, în urma masacrelor cri­mi­nale din timpul celor două războaie mondiale; un alt exemplu este suprafața de 2.000 de hectare de pe Va­lea Mureșului și din Sovata, restituită urmașilor foș­tilor grofi și conți: Teleki, Banffy, Kemeny, Bethleen, Elteto. Retrocedarea a fost parțial stopată, deoarece acești urmași, alături de o societate-fantomă, Gudea Mesterhazy, și de "Societatea Ardeleană", solicită, de fapt, peste 70.000 de hectare de pădure. Pu­tem să exemplificăm și cu imobilul de 91.800 metri pătrați, numit Centrul Cultural "Arcuș", din județul Co­vas­na, aflat în proprietatea Ministerului Culturii, care a fost retrocedat unor pretinși urmași ai lui Szentkereszty Bela, decedat la data de 28.07.1944. Acești urmași nu s-au arătat niciodată la față, sunt dubii puternice asupra dreptului și calității lor. Despre Banffy, fost ministru al guvernului Horty, aflăm de la CNSAS că a fost criminal de război și condamnat în consecință. Cu toate acestea, justiția română de azi i-a cadorisit ur­mașii cu 9.300 de hectare de pădure pe Valea Mu­re­șului, sub pretextul că ar fi fost o pădure confiscată abu­ziv de comuniști. Fals! Pădurea cri­mi­nalului Banffy a fost confiscată potrivit Con­venției de Ar­mis­tițiu din 12 septembrie 1944, când comu­niș­tii nu ve­ni­seră la putere. Deci nu se califică, din punct de ve­dere juridic, pentru retrocedare!

"Cred că este o acțiune dirijată de la Budapesta, de epurare a instituțiilor culturale și de învățământ, din centrele urbane reprezentative"

- Am citit despre documentul CNSAS, care-l in­cri­minează pe Banffy. Se mai poate valida retroce­darea în acest caz?

- Vorbim de o răsturnare de situație recentă. Con­siliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), dovedind vinovăția de instigare la crime împotriva umanității a fostului ministru horthist, a readus în instanță un proces prin care s-a retrocedat o suprafață de 9.323 de hectare de pădure în județul Mureș. Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mureș a promovat o cerere de revizuire împotriva Sentinței civile din 28 iu­nie 2007, pronunțate de Judecătoria Reghin, prin care s-a reconstituit suprafața de 9.323 ha teren cu pă­dure, pentru moștenitoarele lui Banffy Daniel - Bethlen Anna, Bethlen Susana și Szenkuti Eva. Prin ur­ma­re, Comisia Județeană a apreciat că reconsti­tui­rea dreptului de proprietate s-a făcut fără respectarea legii. Potrivit documentului CNSAS, conduita lui Banffy Daniel în perioada de ocupație horthystă din Ardeal a fost "vădit contrară intereselor României și populației românești din Ardeal, și față de această con­duită, averea autorului Banffy Daniel a fost pre­luată de statul român". Subprefectul județului Mureș, Vasile-Liviu Oprea, a declarat că pe rolul instanțelor de judecată din țară se află 8 procese, în diverse etape, pentru revendicarea a încă 65.612 hectare de pădure, de către urmașii fostelor familii nobiliare din județul Mureș. Într-un număr de alte 10 dosare s-au pronunțat sentințe definitive și irevocabile în defavoarea Co­mi­siei Județene, iar în 11 dosare, pentru 44.362 hectare de pădure, a avut câștig de cauză această comisie, adică statul.

- Ce s-a întâmplat cu principalele clădiri repre­zentative din orașele Ardealului?

- Sunt de-a dreptul scandaloase mai ales res­ti­tuirile făcute unor culte religioase: Biserica Romano-Ca­­tolică, Biserica Reformată, Biserica Evanghelică. Cred că este o acțiune concertată și dirijată de la Bu­dapesta, de epurare a instituțiilor culturale și de învă­țământ din centrele urbane reprezentative ale Transil­vaniei: Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu, Bra­șov, Arad, Alba Iulia și altele. Lista este sumbru de lungă. Mă mărginesc la câteva exemple: clădirile a do­uă licee reprezentative din Târgu Mureș, "Bolyai" și "Unirea", au fost restituite fără drept cultelor reli­gioase maghiare, catolic și reformat, de unde românii fie au plecat, fie sunt somați ultimativ să plece. Ne­drep­tatea este cu atât mai mare, cu cât colegiul "Uni­rea" a fost construit din fonduri publice, nu din fon­duri ale bisericilor maghiare. În Cluj-Napoca, peste 60 de clădiri reprezentative sunt așa-zis resti­tuite unor culte religioase maghiare sau altor entități și persoane. Vorbim de o strategie a capturilor de pro­prietate, în centrul căreia se află în special Arhi­dieceza din Alba Iulia și Statusul Romano-Catolic, reconstituit în acest scop. La fel în Oradea: acolo s-au restituit sau sunt în curs de restituire 16 clădiri (sedii școlare, de cultură, alte instituții publice). Centrul municipiului Timi­șoa­ra a fost, practic, "eliberat" de români. La Târgu Mu­reș, pe străzile Bolyai și Călă­rași, statul român a cedat mai multe clădiri către așa-zisa "biserică a minori­tă­ților" - o entitate ce nu există în rea­li­tate! Se înțelege că pa­tro­najul acestor clădiri, cărora li se adaugă Li­ceul de Ar­tă, a fost pre­luat de Bi­se­rica Romano-Ca­to­lică. La Bra­șov, clădiri din centrul munici­piu­lui, res­pectiv Mu­­zeul Etnografic și Muzeul de Artă, s-au în­chis, sunt în blocaj de activitate, din ca­u­za noului pro­prietar - Bi­serica Evan­ghe­lică. Aceeași biserică s-a trezit pro­prie­tară peste clă­direa Grupul Școlar "Șoimii Si­biu­lui" din Sibiu. De altfel, în Sibiu, inven­tarul resti­­tui­rilor a ajuns la circa 80 de clădiri, cu sedii și des­tinații pu­blice. La Alba Iulia, statul a pre­dat celebra biblio­tecă publică, "Batthyaneum", ar­hi­­die­cezei romano-catolice fără litigiu! Cum a fost po­sibil?
"Moara răului pe care o dirijează guvernanții acestei țări toacă, încet, rădăcina poporului român"

- Cine poartă răspunderea acestor crime împo­triva statului și poporului român, unice în cadrul fostelor țări comuniste?

- Cine? Politicienii. Toți guvernanții. La Târgu Mu­­­­reș se spune că însuși prim-ministrul Ponta i-a ame­­nințat pe inspectorii școlari cu destituirea, dacă nu semnează în 24 de ore cedarea colegiului "Uni­rea" și transformarea lui în Colegiul etnic maghiar "Rakoczi". Câțiva consilieri locali PDL, pe lângă cei ai PSD, oameni de serviciu ai UDMR, se pregătesc să voteze zilele acestea scandalosul transfer. Ca fapt is­­toric, acest masacru al proprietăților publice a fost de­clan­șat după anul 2002, sub pretextul aplicării O.U.G. nr. 94/2000 și Legii nr. 10/2001. La păduri, geneza este Le­gea nr. 1/2000, făcută cu dedicație și avân­du-l ini­țiator pe fostul deputat țărănist, Vasile Lupu, care ast­fel intră și el în istorie. Apogeul l-a cons­tituit perioa­da 2004-2008, sub guvernarea Tări­ceanu, guver­nare în care atașamentul, mai degrabă obediența față de UDMR și întreaga acțiune pusă la punct în Un­garia, după enunțul "restitutio in inte­grum", au fost totale. Disprețul față de valorile națio­nale, față de interesele poporului român are ca vârf al aisbergului ordonanța pronunțată de Tăriceanu, cu concursul ministrului de Externe, Mihai Răzvan Un­gu­reanu, cu o inconștiență nonșalantă sau poate la o anumită comandă, privind averea "Fundației Goj­du". Prin aceasta, s-a pus în practică naționalizarea în fa­voarea Ungariei a unei proprietăți private. Așadar, se în­tâmplă ceea ce vedem, numai cu complicitatea și tră­darea unor responsabili ai autorităților române, la toate nivelele executive și judecătorești, inclusiv la ni­­­velul instanței supreme. Practic, ceea ce s-a întâm­plat în ultimele două decenii și jumătate va avea repercusiuni negative de pro­por­țiile unui dezastru economic și social. Instituțiile ro­mâ­nești, tinerii care le frecventează se mută, volens-no­lens, la periferiile marilor orașe, în clădiri im­pro­vi­zate. Ca într-un joc absurd de societate, noi, ro­mâ­nii, ne evacuăm pe noi înșine, ne dăm "cu stângul în dreptul". Elevii români au ajuns să învețe în școli închiriate, deși până mai ieri acestea aparținuseră, de drept, statului. Închi­rierea depinde însă de "îngă­du­ința" noilor proprietari, iar chiriile sunt exorbitante. Spre exemplu, la Târgu Mu­reș, pentru Liceul Bolyai, statul român plătește 19.000 de euro pe lună! 228.000 de euro pe an!

- Domnule profesor, dar unii spun că statul a fost nevoit să procedeze astfel, ca o condiție a ac­ce­sului în NATO și UE.

- Că asemenea măsuri au fost impuse forțat Ro­mâniei, de marile puteri ale Europei sau de America, nu poate fi adevărat! Cu atari argumente vin în fața noas­tră guvernanții și legiuitorii mincinoși din pe­rioada ultimelor două decenii fatidice. Indiferent de partidele din care provin, îi aseamănă pe toți ispita de a pu­ne mâna pe bani și bucate, prin metode cunos­cute de când lumea, de corupție directă, cu plicul, până la cele mai sofisticate, cum ar fi comisioanele, cesiunile din afacere, călătoriile în străinătate, par­ticipările la aparente mese rotunde, la tratative pentru "tre­burile țării". La întoarcere, într-un buzunar aveau arginții lui Iuda și în celălalt, poruncile pe care tre­buiau să le execute. Ceea ce au și făcut, abandonând crezul pen­tru care au depus jurământ de fidelitate față de locuitorii acestei țări. La rele și la furat s-au înțeles tot timpul Puterea cu Opoziția, au mi­mat foarte convingător. Moara răului pe care o dirijează cei care guver­nează această țară toacă, încet, rădă­ci­na popo­rului român și duce totul în derizoriu.

"Deși Ungaria a fost obligată, prin Tra­tatul de la Trianon, să restituie arhivele istorice și de proprietate luate de pe teritoriul Transilvaniei, nu a fă­cut-o nici astăzi"

­ ­ - Poate ar fi necesar să vorbiți și despre "op­tanți", al căror nume a ieșit din nou la lumină?

- Tânărul stat român, reîntregit în 1918, România Mare, a promulgat Legea reformei agrare pentru Transilvania, Banat și Crișana, la 30 iulie 1921. Legea nu a fost acceptată însă de marii latifundiari maghiari care dețineau zeci de mii de hectare, pe familii. Ei sunt cunoscuți cu numele de "optanți unguri", pentru că, în baza Tratatului de la Trianon, puteau să opteze pentru cetățenia română sau pentru cea maghiară. Acești exponenți ai aristocrației cu reminiscențe feudale au repudiat cetățenia română, nu au recu­noscut Tratatul care consfințea Unirea și au contestat Reforma agrară, la diferitele organisme și instanțe internaționale ale timpului. În fine, România și-a pledat cauza și a avut câștig, în sensul dreptului său su­veran de a aplica reforma agrară, considerată cea mai generoasă și democratică, pentru că viza pentru împro­prietărire întreaga populație de la sate, indife­rent de naționalitate: vete­rani, văduve de război, or­fani, răniți; populația satelor era sleită de război și trăia într-o sărăcie lucie. Au fost expropriate marile pro­prietăți ale grofilor unguri, demers legitim apreciat de instanțele internaționale, interesele Ro­mâniei fiind apărate ma­gis­tral de Nicolae Titulescu, Sig­mund Rosenthal și Ale­xandre Millerand (fost pre­mier al Franței). În schimb, România a plătit despăgubiri în­semnate prin Fondul de la Bâlle - Franța, unde a efec­tuat vărsă­min­te în echivalent franci-aur și coroa­ne, la nivelul a 3,48 tone aur plus 187 milioane de dolari SUA (aproximativ 40 de miliarde de dolari în zilele noas­tre!). Ungaria datora această imensă su­mă României, ca despă­gubire de război, dar România a renunțat la bani cu gene­ro­zi­tate, pentru a-i plăti din greu pe "optanți". Pentru toate acestea sunt docu­mente de arhivă, atât tabele cu optanții expropriați, cât și cu sumele care s-au plătit. Numai că mutațiile de proprietate nu au fost operate în cărțile funciare, deși efectele reformei s-au produs. Era ca și în zilele noas­tre, foarte costisitor pentru fami­liile țărănești sleite material, pe de o parte, iar pe de alta, arhivele au fost duse în Un­garia și nu se putea opera în evi­dențe. Deși Ungaria a fost obligată, prin Tra­tatul de la Trianon, să restituie arhivele istorice și de proprietate luate de pe teritoriul Transilvaniei, nu a fă­cut-o nici astăzi. Evenimentele s-au re­pe­tat după Diktatul de la Viena (1940-1944), când, în retragere, armata horthys­­tă, care a lăsat în urmă masacre în masă împotriva popu­lației românești, a sustras și arhive­le. Ca efect pervers, urmașii optanților care au fost despăgubiți după anul 1923, revendică din nou ace­leași pro­prietăți. Așa cum am spus, s-au dat des­pă­gubiri după cum s-a stabilit prin arbitrajul de la Paris, privind con­ten­ciosul româno-maghiar, iar Ro­mânia a făcut un efort considerabil, din dorința de a închide o carte tristă de istorie; ba, mai mult, a plătit în plus 10% "pen­tru deranjul în proprietate" cum spun do­cu­men­tele, și 10% pentru "recoltele care nu au fost cu­lese".

"Ingineri silvici, funcționari și avocați români formează «grupuri de lucru», care au misiunea de a pune în practică strategia devalizărilor de proprietate"

- Cum procedează urmașii "optanților", pentru a determina statul român să plătească a doua oară, ceea ce a plătit Regele Ferdinand cu vârf și îndesat în 1923?

- Indivizi care se pretind moștenitorii acelor fa­milii de mari latifundiari, care au plecat din Transil­vania după 1918, solicită restituiri ale acelor proprie­tăți care nu li se cuvin. Metodele după care își fabrică dosare și calități sunt multiple, deseori recurg la plăs­muiri și la falsuri, pe care nu le constată nimeni, de parcă România ar fi un sat fără câini. Ba chiar li se vând "ponturi" de către unii ingineri silvici ro­mâni; func­ționari și avocați formează "grupuri de lucru" care au misiunea de a pregăti minuțios și de a pune în practică strategia devalizărilor de proprietate. Bise­ricile interesate au echipe de lucru for­mate în Un­garia, care urmăresc atent fenomenul, "recru­tează" intermediari și au la dispoziție fonduri finan­ciare care dublează o armată de specialiști. Serviciile secrete, de care facem atâta caz, par a nu face nimic pentru a dez­mem­bra rețelele formate și a-i trage la răspundere pe cei vino­vați. Sau, când to­tuși își fac meseria, cum s-a în­tâmplat de atâ­tea ori, guver­nan­ții nu-i ba­gă în seamă. Ins­tituțiile noastre nu se orga­ni­zează ca să facă față acestei ofensive, statul nu este apă­rat cu profesionalism în procese, instanțele dau cu o ușurință de neiertat clădiri pu­blice și mii de hec­tare de teren, care nu li se cuvin nici bise­ri­cilor ma­ghiare, nici entităților anume înființate pentru a aca­para proprietăți.

- Un zvon de coș­mar cir­culă pe inter­net: a fost re­ven­dicat Cimitirul Vesel din Să­pânța! Domnule pro­fesor, vă rog să-mi spu­neți că nu este ade­vă­rat...

- Îmi pare rău, dar este cât se poate de ade­vărat! În Săpânța, Ma­ramureș, una dintre cele mai frumoase așezări din România, comu­ni­tatea își pierde proprie­ta­tea și întreg satul, dat pe bucățele la tot felul de in­truși constituiți în entități dubioase, care aduc tot felul de înscri­suri contra­făcute și pe care auto­ri­tățile noas­tre nu le evaluează critic. Arhi­vele istorice și de pro­prie­­tate ale comunei Săpânța se află, colac peste pu­păză, la Ujgorod, în Ucraina, iar înainte de 1920, Uj­go­­rodul a aparținut Ungariei... La Săpânța, sunt în sta­diu avan­sat de a fi pierdute trei clădiri pu­blice, biserica, Ci­mi­tirul Vesel, pădurea și pășunea. Prac­tic, acolo s-a pus la cale o dis­trucție care usucă de la ră­dăcină elemen­tul româ­nesc. Când­va, se spu­nea că la București răsare soa­rele pentru toți românii. În pre­zent, pentru românii din Transil­vania, tot la București și apune.


Profesorului Ioan Sabău Pop îi puteți scrie la
e-mail: [email protected]