"Am senzația că am scăpat din infern"

Cititor Formula AS
Mă numesc Virginia, sunt din București, am ter­mi­nat Facultatea de Drept, sunt licențiată, dar când să-mi fac dosarul de stagiatură, m-am îmbolnăvit.

Diagnosticul a fost foarte grav: psihoză discordantă. Această boală care mi-a spulberat toată munca și spe­ranțele a debutat în 2000. Atunci am fost prima dată internată la spitalul "Alexandru Obregia", după care au urmat și alte internări și m-am simțit din ce în ce mai rău. Am luat multe medicamente, de fiecare dată alt tratament. Medicii și-au dat tot interesul, dar simp­tomele s-au agravat: frică, halucinații vizuale, auditive, frisoane. În această perioa­dă, părinții mei au luat legătura cu diferiți terapeuți și preoți. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, prin intermediul revistei "For­mu­la AS", l-am cunoscut pe d-l Bogdan Victor, tera­peut, cercetător apicol, și din data de 18.11.2005, am urmat un tratament cu amestec de produse apicole, "APISAN FORTE", 2 linguri pe zi, masaj și dietă. De atunci mă simt mult mai bine, am redus trata­mentul și pot să vorbesc, să mă spăl zilnic, să mă plimb și, sper, cât de curând, să-mi găsesc un ser­vi­ciu. Am senzația că am scăpat din infern!
Vă scriu aceste rânduri pentru a fi de ajutor și altor tineri suferinzi.
Vă doresc multă, multă sănătate!

VIRGINIA - București
(Pentru amănunte, telefonul meu se află la redacție!)