Despre Forța vindecătoare a rugăciunii

Dr. PAVEL CHIRILĂ - "Numai Dumnezeu poate vindeca orice suferință și orice boală"

- D-le doctor, sunteți cunoscut ca un medic pen­tru care profesia nu poate fi despărțită de cre­dință. V-ați confruntat vreodată cu cazuri de vinde­care provocată prin rugăciuni?

- De-a lungul carierei mele de medic, am constatat multe cazuri de vindecări prin rugăciune. Mi-amintesc acum de o toxicomană, un copil cu epilepsie și o tâ­nă­ră cu septicemie. Acel copil cu epi­lep­sie făcea zilnic 30-40 de crize mi­nore. După prima împărtășanie, ca prin mi­nune, crizele i-au scăzut la trei pe zi... E sigur că pe acei oameni i-a vindecat credința în Dumnezeu și ru­gă­ciunea, întrucât acele cazuri evo­luau de multă vreme, fără vin­de­care, în ciuda trata­men­telor cla­sice apli­cate. S-au însă­nătoșit în clipa când au început să fie făcute rugăciuni pentru ei sau când ei înșiși s-au întors spre Biserică.
"Mecanismului" vindecării nu-i tre­buie asociat ceva misterios. Nu! Me­canismul vindecării prin rugă­ciu­ne e simplu: apelăm la Creator, Cel care a făcut Cerul și Pă­mântul și pe Om, ca pe o încununare a Crea­ției. Numai El poate vindeca orice boală și orice su­ferință. Sigur, se pune problema unor etape ale vin­decării prin rugă­ciune: 1. Pocăința - cu care omul trebuie să înceapă; 2. Asu­ma­rea bolii, a sufe­rin­ței - ca o ispășire a păcatelor proprii; 3. Mulțumirea - în rugăciunile sale, omul tre­buie ca, după ce s-a pocăit și și-a asumat boala, să-i mulțumească lui Dumnezeu-Creatorul, pentru tot: că există, că a cunoscut lumea și pentru tot ce a primit în viață... Abia după aceea ur­mează rugăciunea fierbinte pentru iertarea pă­ca­telor și rugăciunea pentru vinde­care. Nu trebuie nicio­dată uitat ca-n finalul unei rugă­ciuni să-i dăm slavă lui Dum­nezeu.

"Trupul este degradabil până la moar­­te. Sufletul este perfectibil până la mântuire"

- Rugăciunea adevărată, care sperăm să fie pri­mită de Dumnezeu, are un anumit protocol? Există o anume structură a ei?

- Am avut o pacientă - medic - cu can­cer la sân. Era speriată, pentru că știa ce o așteaptă. Mi-a spus c-a citit un studiu recent, privind efectele benefice ale rugăciunii, dar nu știa cum să se roage. Am trimis-o la un preot și el i-a spus foarte simplu: "Cheamă nu­me­le lui Dumne­zeu și zi din toată inima ta: «Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă, vindecă-mă, miluiește-mă, ca să pot să slăvesc numele Tău, până la sfârșitul vieții mele»". În afară de rugăciunea spon­tană, cum a fost cea de mai înainte, există și rugăciuni rânduite de Bi­se­rică: dez­legări, rugă­ciuni pentru diferite suferințe, ru­găciu­nile Sfân­tului Va­sile cel Mare, Molif­tele Sfân­tului Va­sile cel Mare, rugă­ciu­nile Sfântului Maslu.
Noțiunea de sănătate și de boa­lă trebuie să ex­pri­me le­gătura in­di­solu­bilă dintre trup și suflet, atât din punct de vedere al suferinței, cât și din punct de vede­­re al vin­de­­cării. Trupul este degradabil până la moar­­­­­­te. Sufletul este per­fectibil până la mântuire. Pen­­tru acest adevăr omul trebuie să se roa­ge până la moar­te, chiar dacă sufe­rința lui trupeas­că nu se amelio­rează și tre­buie să și-o poarte toată viața. Pentru suflet este dator să se roage, pentru că sufletul su­feră împreu­nă cu tru­pul, dar sufle­tul are șansa mântuirii, a vieții veș­ni­ce și de-aceea nu trebuie pără­sit nicio­dată.

"Rugați-vă neîncetat!"

- Pe vremea când conduceați așe­ză­mântul medical "Christiana", ați ridicat și o capelă în mijlocul spita­lului. Care era rostul ei?

- Am gândit ca în acel așezământ să li se întoc­meas­că bolnavilor o foaie de ob­­ser­vație clinică - fă­cută de me­dic - și o foaie de observație, întocmită de preot. Voiam să corelăm suferința medi­cală, bio­logi­că, cu suferința spi­ri­tuală a bolnavului. Bolnavii, în schimb, au primit în mod diferit acest gest al nostru de a des­chide în spital o ca­pelă. Am avut bolnavi care-și cereau internarea acolo, pen­tru că exista o capelă și o asistență spirituală sus­ți­nută, dar am avut și bolnavi care au refuzat categoric să intre în capelă în primele zile de spitalizare, au refuzat asis­tența preotului. Important e că majoritatea au plecat din spital întorși spre Dum­ne­zeu și con­vertiți, în cele din urmă.

- Domnule doctor, ați tipărit în 1992 - alături de părintele Mihai Valica - o carte de excepție: "Me­di­tație la medicina bibli­că". Ce v-a determinat să scrieți o carte ală­turi de un preot?

- Studiul pentru această carte fusese înce­put în ur­mă cu mulți ani, în perioada regi­mu­lui ateu când - din experiența mea cu bolnavii - am văzut că foarte pu­țini erau aceia care-L chemau pe Dum­nezeu la pa­tul lor de suferință. N-o făceau nici chiar atunci când erau pe moarte. Și această depărtare a bolnavului de Dum­ne­zeu m-a impresionat foarte mult și atunci m-am gândit să caut în Sfânta Scriptură pro­ble­me me­dicale, pe care le-am scos la lumi­nă, ca să arăt oame­nilor ce important este să cerceteze Sfân­ta Scriptură pe patul de sufe­rință...
De aceea ar fi bine să ne aducem aminte de cu­vin­tele Apostolului Pavel, care a spus: "Rugați-vă ne­în­­ce­tat!". Și dacă el a zis să facem asta, când suntem să­nă­toși, cu atât mai mult s-o facem când suntem bol­navi!

- D-le doctor, ați înființat lângă Bucu­rești, în orașul Voluntari, Centrul de în­grijiri paliative "Sf. Irina", care se ocupă cu asis­ta­rea medicală și spirituală a bolnavilor de cancer în fază terminală, iar în prezent, repetați a­ceastă ini­țiativă și în Banat, pe Valea Nerei, unde se ridică un nou centru de re­cuperare oncologică. Cum se aso­ciază credința și ru­găciunea în actul me­dical?

- Conceptul de fericire creștină are o bază antro­pologică. Pentru omul credincios, care crede cu tărie că este o ființă creată și că Dumnezeu este Creatorul lui, este absolut firesc să îl roage pe Creator să-l vin­dece atunci când are o suferință oarecare. De pildă, Pă­rintele Paisie Aghioritul spunea așa: "Dumnezeu îmi va dărui ceea ce-I cer, dacă eu însumi sunt dăruit Lui". Savanții și-au pus problema, mai ales în ultimul secol, cum pot proba științific efectul rugăciunii. Așa au apărut în SUA două studii care au fost făcute în cli­nici universitare de vârf, în secții de asis­tare a bolna­­vilor coronarieni. Oamenii de știință au făcut o cer­ce­tare "dublu-orb", în care au testat două lo­turi de bol­navi. Asupra unuia s-au făcut rugăciuni susținute, iar celălalt nu a fost inclus în programul de ru­găciune. Du­pă câteva luni, au fost cercetate evolu­țiile acestor bol­navi, complicațiile apărute, mortali­ta­tea, tulbură­rile de ritm cardiac, insuficiențele cardia­ce, recidivele de infarct, intervențiile chirurgicale pe cord etc. Toate aceste observații au fost contorizate și, când s-au ana­lizat rezultatele, s-a constatat că lotul de bolnavi asu­pra căruia se făcuseră rugăciuni a evo­luat mult mai bine. După o vreme, studiul s-a re­luat în altă parte a A­mericii și s-a ajuns exact la ace­leași re­zul­tate. Deci, există și o dovadă științifică des­pre faptul că rugăciu­nea are un efect terapeutic, atunci când e făcută de bol­­navul însuși, ca și atunci când e făcută de comuni­ta­tea în care trăiește. Și noi am făcut astfel de obser­va­ții, în centrul de îngrijiri paliative, unde sunt doar bol­navi grav. A contat foarte mult fap­tul că, aflați în această situație, cei mai mulți s-au re­întors cu fața că­tre Dumnezeu, și din 3.000 de bolnavi care au ajuns în centru, doar mai puțin de 10% au re­fu­zat Taina Măr­­turisirii și a Împărtășaniei, înainte de moarte. Au fost oameni care s-au împăcat cu semenii lor și cu Dum­ne­zeu. Acum construim Clinica de recu­perare onco­lo­gică de pe Valea Nerei, care se va adresa bol­navilor aflați în faza inițială a bolii canceroase (sta­diile I, II), unde terapia psihologică de susținere este extrem de importantă. Multe studii efectuate în țările occidentale au dovedit că, dacă în această fază bol­na­vul este sus­ți­nut psihologic, șansele de supraviețuire sunt maxime.

Prof. univ. dr. ing. ALEXANDRU MĂRUȚĂ - "Un laser al gândirii"

- Sunteți om de știință și, în cadrul cursurilor de siner­ge­tică pe care le-ați ținut la Uni­ver­sitatea Eco­logică din București, v-ați ocu­pat de legătura dintre rugă­ciune și sănătate. Cum ex­pli­cați efectele sacroterapiei?

- Dincolo de funcția ei reli­gi­oasă, spi­rituală, noi inter­pretăm rugăciunea ca fiind un laser al gân­dirii, indiferent de modul în care credinciosul își reprezintă în minte Divini­ta­tea, de apartenența la o religie sau alta. Mai exact, noțiu­nea de laser o utilizăm în sensul con­­centrării atenției într-o sin­gură direcție, prin am­pli­ficarea energiei numită spirit, cu efecte ce pot fi con­siderate de-a dreptul mira­cu­loase.
Terapiile realizate cu ajutorul rugăciunii pot fi denumite, într-o accepțiune mai lar­gă, sacroterapie sau spiritoterapie și pot duce la ame­lio­rarea sau chiar vin­decarea unor maladii. Aceste terapii se aseamănă cu psihoterapiile, cu gândirea pozitivă - acceptate deja de psihologia oficială ca fiind în măsură să schim­­be, în anumite situații, realitatea obiectivă. Pu­terea rugăciunii - bine făcută, nu for­mală, nu mi­mată - a fost relevată ca având rezultate miraculoase de Alexis Carell, celebrul om de știință, lau­reat al Pre­miului Nobel.

- Ce înțelegeți prin "rugăciune bine făcută"?

- În momentul rugăciunii, concentrarea spre a in­tra în comuniune cu Dumnezeu trebuie să fie ma­xi­mă. Nu e suficientă împreunarea mâinilor și re­ci­tarea unei rugăciuni. Cel mai important este ca gândurile să fie canalizate spre o sin­gură di­rec­ție, spre Cel de Sus. Primul efect pozitiv al rugă­ciu­nii este înlă­tura­rea aproa­pe in­stantanee a senza­ției de anxie­tate, de tea­mă, de depresie - fac­tori ce influ­en­țează, de altfel, com­portamen­tul uman și gră­besc evoluția bolilor. În final, se înregistrează o accelerare cu totul aparte a proce­sului de vin­decare. Vă voi da două exemple din care veți înțelege mai bine efectele rugăciunii...

1. Cu mai mulți ani în urmă, am cunoscut un domn care fuma din cale afară de mult. El mi-a povestit cum, cu 15 ani înainte, tot din pricina fumatului excesiv, ajun­sese în Spitalul de Ftiziologie de pe Șoseaua Viilor din București. Avea tuber­cu­loză în ultimul grad. Medicii nu mai aveau ce-i face și l-au externat ca să moară-n patul lui. Marele lui noroc a fost un vecin de salon, pa­cient ca și el, un preot. Când și-au luat "rămas bun", preotul i-a spus: "Dom­nule, când vei simți că ți se-apropie ceasul, roagă-te!". Omul s-a dus acasă, fără să fi luat prea tare în seamă spu­sele preotului. Dar sta­rea lui se-nrăutățea pe zi ce trecea. Într-o seară, și-a dat sea­ma că nu va mai apu­ca zorii. Și-atunci, și-a amintit de cuvintele preo­tului. A în­ge­nun­cheat și s-a rugat cum n-o mai făcuse vreo­dată în viața lui, și nici după aceea. Dimineața nu mai avea nimic!

2. Acum vreo 15 ani, o renumită doctoriță ho­meopată mi-a trimis să studiez un caz mai deosebit: o tânără grav bolnavă, că­reia medicii nu reușeau să-i stabi­lească un diag­nostic. Organismul fetei era com­plet răvășit și nu reacționa de­loc la niciun trata­ment. Împreună cu câțiva spe­cialiști, am reușit să-i depis­tăm boala și să-i prescriem tratamen­tul adecvat (fata avea de mulți ani giar­dioză, care de acum nu mai apărea la ana­lize, îi atacase chiar siste­mul ner­vos, dar îi apăreau și simptome false). Sunt convins că, singur, tratamen­tul nos­tru n-ar fi fost eficient în acea fază a bolii, dacă n-ar fi fost dublat de în­crederea ei că Dumnezeu o va vindeca. Acesta a fost marele ei avantaj: era deosebit de credincioasă. Și astăzi mă sună mama ei să-mi mul­țumească... Deși, credința ei a vindecat-o!