Cura cu pepeni - un miracol!

Ilie Tudor
Denumirea științifică a pepenelui este Ci­trullus lanatus, iar originile acestui fruct le găsim în Africa de Sud, în zonele semi­deșertice, unde și acum cresc anumite varietăți sălba­tice ale sale. Pentru oamenii deșerturilor, miezul roșu al pepenelui, care conține foarte multă apă, la care se adaugă zaharuri și nutrienți, a fost de nenumărate ori salvarea la vreme de secetă și foamete. De aceea, pe­pe­nele roșu a și fost luat în cultură cu 4.000 de ani în urmă, când primele plantații au apărut pe valea Nilu­lui. În Europa, acest fruct a pătruns în vremea Anti­chi­tății, diferitele sale varietăți ajungând și pe actualul teri­toriu al României. Până acum jumătate de deceniu, varietatea cea mai răspândită avea culoarea cojii de un verde închis și era aproape perfect sferică. În ulti­mul timp, e la modă pepenele lunguieț, cu coaja verde deschis, mai productiv și mai rezistent.

O farmacie într-un... pepene

Foarte mulți "specialiști" consideră că miezul pe­pe­nelui nu este altceva decât apă, cu puține zaharuri și vitamine. Complet greșit! Într-adevăr, miezul pe­pene­lui roșu conține 95% apă, însă restul de 5% este de o complexitate fascinantă. De exemplu, culoarea aceea roșie, sănătoasă a pepenelui este obținută de Na­tură din nu mai puțin de patru pigmenți, fiecare cu o va­loare terapeutică extraordinară: licopenul este un pigment roșu cu un efect antitumoral remarcabil, beta-carotenul are culoarea galbenă și este important pentru piele și ochi, zeaxantina e tot galbenă și, totodată, este unul din cei mai puternici antioxidanți din lume, iar luteina are culoarea portocalie, fiind un elixir pentru sistemul cardiovascular. Toți acești pig­menți dau cu­loarea aceea apetisantă miezului de pe­pene, dar și o parte din efectele sale terapeutice. Pe­penele roșu mai conține nu mai puțin de șase vitamine (C, A, precum și vitaminele B1, B5, B6 și B7) și patru minerale (po­tasiu, magneziu, cupru, mangan), esențiale pentru funcționarea organismului. Ne-ar lua pagini întregi să descriem toate substanțele cu valoare terapeutică din miezul de pepene, însă mai important este să vedem cum se face o cură cu acest aliment-medicament.

Cura cu pepene roșu

Dat fiind că este atât de bogat în apă și sărac în ca­lorii, acest fruct se pretează la un consum în canti­tăți impresionante, fără a ne pune cu nimic în pericol sănă­tatea și greutatea ci, din contră, fiind un excep­țional detoxifiant și tonic al organismului. Pe timpul curei, zilnic, se consumă 1-2 kg de pepene, de regulă în mai mul­te reprize, cu cca 30 de mi­nute înaintea me­selor prin­cipale. Pepenele trebuie să fie bine copt, dulce, și nu trebuie evitat nici consumul părții de miez din apro­pie­rea cojii, deși gustul său este ceva mai fad, pentru că efectele terapeutice compensează din plin această deficiență. Aproape o treime din greutatea unui pepe­ne este reprezentată de coajă, de aceea un pe­pene pen­tru o zi de cură trebuie să aibă în jur de 3 kilograme.

Șapte beneficii ale curei cu pepene roșu


Pepenele și slăbitul
Deși are un gust dulce, foarte plăcut, pepenele roșu este unul din cele mai bune alimente pentru a da jos ki­logramele în plus. Este foarte sărac în calorii (un pe­pe­ne de 3 kg are o valoare calorică mai mică decât o trei­me din rația zilnică necesară), conține fibre ali­mentare care rămân mult timp în stomac, împiedicând reapa­riția senzației de foame și, în plus, are efect laxa­tiv. Pepenii roșii sunt cu adevărat un aliment pe care îl pu­tem consuma fără limite și fără teama că ne-am putea îngrășa. Consumat înainte de mesele principale, el va limita drastic cantitatea de hrană pe care o vom ingera, acționând astfel ca un reglator natural și foarte plăcut al poftei de mâncare. Pentru a fi eficientă, cura cu pepeni va dura minimum 3 săptămâni, timp în care se va consuma zilnic acest fruct. Procesul de eliminare a kilogramelor în plus va fi mult accelerat de consu­mul unor suplimente care cresc arderile în organism (cum ar fi extractul de cafea verde) sau care dimi­nuează apetitul alimentar (cum ar fi extractul de garcinia).
Pepenele și rinichii
Apa biologică, filtrată prin rădăcinile plantei și îmbogățită cu minerale și enzime, pe care pepenele o conți­ne, dar și anu­mite substanțe cu efect diuretic, antiinflamator și stimulent imunitar, sunt un adevărat elixir pentru bolile de rinichi.
* Contra infecțiilor urinare recidivante se re­co­mandă o cură de două săptămâni cu pepene roșu, ținută în paralel cu administrarea medicației speci­fice. Pe perioada curei (mai ales imediat după inge­rarea pepenelui), se recomandă evitarea frigului și a curenților de aer în zona bazinului.
* Contra calculilor re­nali se recomandă mi­­nimum 2 kg de miez de pepene roșu pe zi, corelate cu admi­nis­tra­rea de plante me­di­ci­nale. Cu trei zile îna­inte de a începe cura de pe­pene și în ultimele trei zile de cură, se iau plante care sfărâmă calculii re­nali, aportul de apă de la pepene ajutând la elimi­na­rea frag­mentelor rezultate.
Plantele care mărunțesc calculii renali sunt: frunzele de mesteacăn (Betula al­ba), frunzele de merișor (Vac­cinium vitis idaea), rășina de pin (Pinus syl­ves­tris), boabele de ienupăr (Juniperus communis). Dacă am luat și plantele care sfărâmă calculii, 1-2 ore după ce am consumat pepe­nele vom ține pe zona rinichilor o sticlă cu apă foarte caldă.

Pepenele și cancerul
Licopenul, unul dintre pigmenții care dau apeti­santa culoare roșie mie­zului pepenelui, este considerat una din­tre cele mai puternice sub­stanțe pen­tru preve­nirea bolii can­ceroase cu diverse loca­li­zări. Mai multe studii făcute în Sta­tele Unite, China și Aus­tralia au de­monstrat faptul că și alți pigmenți din pepenele roșu (în special luteina și zeaxantina) protejează celu­lele sănă­toase de mutațiile care le-ar transfor­ma în celule canceroase. Mai mult, aceste substanțe active încetinesc sau blochează evoluția anumitor forme de cancer, cum ar fi cel pulmonar, de pros­tată, ovarian, gastric, testicular etc. Pentru potențarea efectului anti-can­cer al curei cu pepene pot fi folo­site și suplimentele cu efecte antitu­mo­rale puternice, sub formă de capsu­le, cum ar fi extractul de ciupercă ti­be­tană sau de astragalus. Nu în ulti­mul rând, cura cu pepene roșu trebuie corelată cu eliminarea din dietă a unor alimente nocive, cum ar fi carnea (mai ales cea obți­nută în ferme de tip industrial), aditivii alimentari sau zahărul.

Pepenele și pielea
Cantitatea impresionantă de apă și substanțe de­purative pe care acest fruct le conține îl recomandă în mod special pentru tratarea afecțiunilor dermato­lo­gice. Pielea, mai rapid ca orice alt organ, răspunde la curele de detoxifiere, autovindecându-se, căpătând stră­lucire și elasticitate.
* Contra acneei și a bolilor infecțioase ale pielii se recomandă cura cu pepene, vreme de două săptă­mâni, corelată cu o dietă pentru mărirea imunității, adi­că foarte bogată în verdețuri, și din care s-au elimi­nat alimentele suprarafinate (zahăr, făină albă, orez decorticat, îndulcitori artificiali). Simultan, se admi­nistrează suplimente imunostimulente, cum ar fi extractul de măslin sau ciuperca tibetană.
* Contra psoriazisului, a bolilor de piele cu o com­­ponentă autoimună, precum și contra alergiei se recomandă curele de minimum 4 săptămâni cu pe­pene, asociate cu o dietă preponderent vegetariană. Pen­tru a intensifica procesele de vindecare, se ia de trei ori pe zi 1 linguriță cu vârf de pulbere de trei-frați-pătați (Viola tricolor), pe stomacul gol, cu puțină apă.

Pepenele și fertilitatea
Cercetătorii au observat că mai multe substanțe din pepenele roșu sunt un foarte bun tonic pentru gonade, atât la femei, cât și la bărbați. Pepenele roșu este foarte bogat în licopen, substanță care susține ovulația nor­mală la femei și previne sau ameliorează multe din afecțiunile care produc infertilitate feminină, cum ar fi endometrioza, sindromul ovarelor polichistice, insufi­ciența ovariană. În cazul bărbaților, licopenul este aju­tat în acțiunea sa de un aminoacid foarte puternic ca acțiune, numit citrulină, care susține procesul de for­mare a spermatozoizilor, ajutând la creșterea con­centrației, dar și a motilității acestora. Cura cu pepene va dura o perioadă cât mai îndelungată, fiind corelată cu renunțarea la alimentele care perturbă activitatea hormonală, cum ar fi carnea (mai ales cea obținută in­dustrial), băuturile alcoolice, aditivii sintetici (cele­brele E-uri).

Pepenele și bolile cardiovasculare
Acest fruct conține fibre alimen­tare care reduc valorile trigliceri­de­lor și ale colesterolului din sânge. Apoi, vitaminele și pigmenții din mie­zul pepenelui provoacă oxidarea colesterolului și trigliceridelor, pre­ve­­nind astfel formarea plăcilor de ate­rom pe pereții arterelor și apariția unor afecțiuni cum ar fi ateroscle­roza, ischemia cardiacă, arterita obli­terantă. Mai mult, pepenele conține cantități mari de potasiu, care re­glează ritmul cardiac și ajută la men­ținerea tensiunii arteriale în limitele normale. Aportul de apă și de sub­stanțe depurative din acest fruct ajută și la eliminarea sodiului în ex­ces din organism, ducând la scăderea tensiunii ar­teriale. Se țin cure de 4 săptămâni, timp în care se con­sumă minimum 1 kg de pepene roșu pe zi.

Pepenele și intoxicațiile cronice
Pentru că asigură un aport masiv de apă și substan­țe depurative, cura cu pepene roșu are, dintre toate tra­ta­mentele naturiste, efectul cel mai puternic de mo­bi­li­zare și eliminare din organism a toxinelor și a de­șeu­rilor de metabolism. Câte 2 kg de miez de pepene roșu, consumat zilnic, pe o perioadă de timp de mi­ni­mum 20 de zile, ajută la eliminarea surplusului de acid uric din organism, la prevenirea și tratarea gutei, dar și a calculilor renali cu urați. Aceeași cură este utilă per­soanelor care consumă sau au consumat frec­vent ali­mente cu aditivi, deoarece ajută la elimi­narea mul­tor substanțe toxice, între care și nitrații, nitriții, ben­zoații etc. Nu în ultimul rând, pepenele roșu este re­comandat fumătorilor, deoarece ajută la eliminarea unor substanțe toxice din fumul de țigară și conține an­­tioxidanți (licopen, zeaxantină, vitamina C) care in­hibă efectul cancerigen al gudroa­nelor din acest fum.
În cazul intoxicației cu metale grele, cura cu pe­pene roșu va fi corelată cu administrarea zeolitului sili­cic, câte 1,5-3 g pe zi, care va asigura o eliminare op­timă a plumbului, cadmiului, mercurului sau a ce­siului din țesuturi. În cazul intoxicației cu aluminiu, se va administra, în paralel cu această cură, zincul biologic, care catalizează eliminarea acestui element.

Precauții și contraindicații la cura cu pepeni

Pepenele roșu este în general foarte bine tolerat de organism și nu are niciun fel de reacții adverse. Se va administra cu precauție, în cantități mici la început, doar în cazurile de colită de fermentație, diaree acută sau cronică, gastrită hiperacidă, pentru a nu accentua aceste tulburări digestive. La persoanele cu digestia dificilă nu este indicată asocierea, la aceeași masă, a pepenelui roșu cu alimente mai grele (prăjeli, fripturi etc.) ori bogate în proteine (ouă, carne), deoarece poate produce indigestie.