De ce ne dăruiesc fericire atingerile?

Gilda Fildan
- Contactul fizic este vital pentru noi. Nicio comunicare verbală, nicio imagine, niciun miros sau gust nu pot egala forța uriașă a unei îmbrățișări. Dar ați știut că mângâierile au și virtuți tămăduitoare? -

Cel mai puternic simț

Suntem cuprinși de emotie, profund mișcați, ni se face "pielea de găină"... Până și cuvintele folosite în limbajul nostru uzual reflectă importanța pe care o acordăm atingerilor! Sintagmele citate mai sus arată că nu există vreo altă experiență senzorială pe care s-o percepem cu o asemenea intensitate.
Putem întoarce privirea în altă parte, dacă dorim, ne putem astupa urechile sau nările, însă ne este im­posibil să nu simțim. Simțul tactil e mereu prezent - de la începutul și până la sfârșitul vieții noastre. El se dezvoltă deja din a șaptea săptămână de sarcină, cu mult înainte ca un copil aflat în pântecele mamei să fie capabil să audă, să vadă, să miroasă ori să distingă un gust. Iar pe patul de moarte, când vederea ni se în­ce­țoșează, auzul ne slăbește și simțul olfactiv nu ne mai ajută, încă putem percepe atingerile.
Chiar și identitatea noastră poar­tă în mare măsură amprenta atinge­rilor. "Simțul tactil este unicul nos­tru simț reflexiv", precizează medi­cii și psi­ho­logii specializați în psi­ho­somatică. E cel dintâi simț care ne permite per­ce­perea propriei noas­tre persoane, ca una autonomă în raport cu mediul. Dr. Tiffany Field, de la University of Miami, merge și mai departe, afir­mând că atingerea "are o însemnătate crucială pentru supraviețuirea speciei umane".
Ce urmări dramatice poate avea expresia fizică a lipsei de afecțiune s-a constatat deja în secolul 13, când împăratul Friedrich II a fost curios să afle ce limbaj își însușesc mai întâi copiii, atunci când adulții nu li se adresează verbal și nu-i mân­gâie. Rezultatul? Nou-născuții au murit. Tot atât de dramatice sunt și con­cluziile unui studiu ame­rican, care a analizat situa­ția orfanilor crescuți în ca­se­le de copii supra­po­pulate din România. În final, cer­cetătorii arată că neglijarea micuților duce la tulburări afective, pre­cum și la difi­cultăți de co­municare prin limbaj și la un coeficient de inteli­gență redus, având o valoare apro­piată de cea a oamenilor cu dizabilități psihice.
Dar și omisiunile mai puțin grosolane lasă urme: spe­cialiștii sunt convinși că persoanele care nu au be­neficiat în copilărie de suficientă tandrețe, mani­festată inclusiv în planul fizic, nu vor reuși niciodată să re­cupereze integral acest deficit, în decursul întregii lor vieți: "Unele studii din Japonia și Olanda pun în evi­dență legătura dintre lipsa de afecțiune și de apro­piere fizică, suferită în perioada copilăriei, și depre­siile apărute la vârsta adultă. Totodată, există indicii ce sugerează că absența atingerilor în primii ani de via­ță poate declanșa mai târziu tulburări ale im­pul­sului de hrănire."
Și în ceea ce-i privește pe pacienții diagnosticați cu afecțiuni psihice s-a observat că ei au avut parte de foarte puține atingeri.

Masajul crește imunitatea

Și alte cercetări atestă puterea tămăduitoare a atin­gerilor. Specialiștii americani au descoperit că masajul aplicat adulților poate spori capacitatea natura­lă de apărare a organismului, prin creșterea numărului de celule imunitare și diminuează secreția de hormoni ai stresului, cum este cortizolul. Cercetă­to­rii britanici au stabilit că mușchii cefei se află în legă­tură cu o arie cerebrală care controlează atât res­pirația, cât și func­țiile inimii, pul­sul și tensiunea arte­rială - de aceea, ma­sajele efectuate regulat pe ceafă au un efect de scădere a tensiunii. Și onco­logii de la Spi­talul Charite din Berlin au des­coperit că, la femeile cu cancer ma­mar, masajul clasic reduce suferințele fi­zice, stările de epuizare și labilitatea psihică.
Însă nu numai ședințele prelungite de masaj, ci și micile atingeri dau rezul­tate uimitoare, așa cum con­sem­nează o serie de studii internaționale. Astfel, în cadrul unui experiment, fe­meile au reacționat mai slab la stimulii dureroși, în timp ce erau ținute de mână de către partenerii lor. Bol­navii și-au luat mai disciplinat medicamentele, dacă medicul i-a strâns ușor de braț, în momentul când le-a cerut să nu uite de tratamentul prescris. Chelnerii au primit un bacșiș mai consistent, după ce au atins ca din întâmplare brațul clientului, când i-au prezentat nota de plată. Și tot din aceste stu­dii aflăm că bărbații s-au arătat mai dispuși să-și asu­me riscuri, dacă o femeie le-a răspuns la salut, dân­du-le mâna.

Atingerile nu înseamnă doar erotism

Dar de unde provine această forță a atingerilor? "Contactul corporal agreabil co­boa­ră nivelul corti­zo­lu­lui, care este un hormon al stresu­lui, și calmează sistemul nervos. Pe lângă aceasta, organismul secretă o cantitate spo­rită de oxitocină, așa-numitul hor­mon al alintărilor, care ne creează o plăcută stare de bine", explică specialiștii. "Atingerea nu are de-a face numai cu erotismul și cu exci­tația sexuală. Ea reprezintă o con­fir­mare a afecțiunii și atașa­men­tului, ne oferă sprijin, ocrotire și con­solare, sentimentul că ne aflăm în siguranță."
Multor oameni le lipsește toc­mai acest sentiment. Dintr-un son­daj organizat de "Institutul de Mar­ke­ting YouGov" în luna ianuarie a anului în curs, reiese că aproape ju­mătate din­tre europeni (47%) con­si­deră că, în general, co­na­ționalii lor se îmbră­ți­șează prea puțin, iar o treime și-ar dori personal mai multe îmbrățișări. În 2011, un studiu similar al "Institutului Ipsos" sta­bi­lise că aproape 13% din­tre eu­ro­­peni resimt lipsa atinge­ri­lor și unul din trei ar fi dis­pus să plătească pentru a avea contactul cor­poral do­rit.
Aceasta este o tendin­ță de care industria cen­tre­lor de recreere se gră­bește să profite. Piața se dezvoltă spectaculos. Sumele chel­tuite pentru masaje și alte proceduri de tip well­ness cresc de la an la an. Venind de la New York, a tre­cut Ocea­nul și s-a împământenit pe vechiul conti­nent moda ciudată a "petrecerilor cu dezmierdări", unde oameni care se văd pentru prima oară în viața lor se întâlnesc pentru a schimba între ei mângâieri. Și ni­meni nu se mai miră, văzând în zonele pietonale din marile orașe europene persoane care împart trecă­to­rilor "free hugs", adică îmbrățișări gratuite.
Specialiștii descriu și un fenomen colateral mor­bid, apărut în societatea noastră, atât de zgârcită cu atingerile: "Ne este cunoscut din cercetările noastre că mulți dintre cei care stau astăzi în sălile de aștep­tare ale cabinetelor medicale nu au de fapt o pro­ble­mă organică, ci una psihică. Ei au nevoie de atenție, le lipsesc atingerile, se simt ignorați de cei din jur. Medicul este unica persoană care îi ascultă, se apro­pie de ei și îi atinge."
De regulă, oamenii singuri suferă mai frecvent de un deficit de atingeri decât cei implicați într-o relație. Iar cuplurile care obișnuiesc să se atingă des își eva­luează relația ca fiind mai fericită decât a celor care au rareori contact fizic. "Persoanele care trăiesc alături de un partener se îmbolnăvesc mai rar decât cele sin­gure, iar aceasta ar putea avea de-a face cu atin­ge­rile. Este un lucru știut că îndrăgostiții care nu se mai satură să se îmbrățișeze au un sistem imunitar deo­sebit de puternic."
Cât contact fizic ne este necesar și în ce formă, pen­tru a fi mereu sănătoși și mulțumiți? Aceasta e o ches­tiune strict individuală, care depinde și de cali­tatea atingerilor. "Și cea mai tandră mângâiere va deveni cu timpul banală, dacă rămâne neschimbată", avertizează psihologii. Când sărutul de rămas-bun dat dimineața și îmbrățișarea de la întoarcerea acasă seara se petrec mecanic, fără niciun fel de participare inte­rioară, organismul celor doi nu mai produce oxitocină, hormonul stării de bine.
Și e nevoie de atât de puțin, ca să ne simțim cu ade­­vărat mulțumiți și să dăruim fericire celor dragi! Nu trebuie decât să conferim gesturilor noastre un con­­ținut afectiv autentic, să nu fim grăbiți și neglijenți în conviețuirea cu partenerul, ci să ne rezervăm sufi­cient timp pentru alintări și atingeri, să ne strângem la piept mai des copiii și părinții și să-i îmbrățișam din toată inima pe prietenii noștri apropiați.­

Mic tratat de masaj: Ce ne ajută și când

Nenumărate studii atestă valoarea terapeutică a masajului. Dar care metodă este cea potrivită? În cele ce urmează, vom trece în revistă câteva terapii.
Masajul clasic - Cea mai cunoscută dintre me­tode provine din Suedia. Maseurul frământă, lovește ușor și netezește pielea pentru a elimina tensiunile și contracturile mușchilor, precum și pentru a activa cir­culația locală și a stimula metabolismul. Se recomandă contra durerilor cronice de spate, după un program spor­tiv solicitant, în momentele de mare stres, la for­me ușoare de depresie și la afecțiuni reumatice.
Lomi Lomi - Acest tip de masaj a fost preluat din medicina tradițională hawaiană și are o acțiune rela­xantă și purificatoare asupra corpului, minții și su­fletului. Maseurul întrebuințează mult ulei și lucrează cu tot antebrațul, mișcându-se ritmic, pe un fundal sonor de muzică și cântece hawaiene, de jur-împre­jurul mesei de masaj. Metoda ajută împotriva contrac­turilor musculare, a durerilor de cap, ceafă și spate, a stresului și a stărilor de epuizare.
Drenajul limfatic manual - Când vasele limfa­tice nu mai pot asigura circulația limfei și se produc staze dureroase, un drenaj limfatic ne poate fi de folos. El pune din nou lichidul în mișcare și dă un impuls binevenit sistemului imunitar. Pentru a deschide chiar și valvulele fine de la periferia sistemului limfatic, te­ra­peutul face uz de manevre speciale, mărind presiu­nea exercitată asupra vaselor limfatice, pe tot traseul acestora.
Osteopatia - Această "medicină manuală" ur­mărește să realizeze un echilibru între structurile dure ale corpului, cum sunt oasele, și cele moi, ca mușchii, tendoanele și ligamentele. Osteopatul - un medic specializat în domeniul respectiv sau un fizioterapeut cu solide cunoștințe de anatomie - palpează porțiunile tensionate de mușchi și țesutul conjunctiv sau bloca­jele din articulații și le elimină prin tragere ușoară sau apăsare blândă. Tratamentul este util la dureri de cap, migrene, dureri de spate, ceafă și articulații, ba chiar și la tinitus.
Masajul reflexogen - Toate organele și grupele de mușchi corespund anumitor puncte de pe suprafața tălpilor. Terapeutul aplică o presiune pe aceste puncte reflexogene, pentru a influența pozitiv, de exemplu, sto­macul, ficatul, intestinul sau glanda tiroidă. Trata­mentul are scopul de a întări sistemul imunitar și de a combate tulburările intervenite în funcționarea organe­lor interne.


Mângâieri pentru trup și suflet

* Masajele destind mușchii, micșorează secreția de hormoni ai stresului, stimulează sistemul imunitar și ne creează o stare de bine. Faceți-i o asemenea plă­ce­re partenerului dvs., întrebuințând, de pildă, un ulei parfumat de migdale, portocale sau lavandă. Iar cine n-are un partener pe care să-l maseze, poate valorifica propriul potențial terapeutic în avantajul personal.
* Atingerile proprii produc efecte tot atât de po­zitive: bătăile inimii se liniștesc, este secretată oxito­cina și apare relaxarea. Ungerea cu o loțiune specială de corp, după duș, vă oferă clipe de adevărată delec­tare.