Împământarea

Elena Josan
Încă din anii '70, academicianul rus Alexandr Mi­ku­lin, creatorul "motorului secolului" pentru avionul IL-2, numit și "tancul zburător", a scris o car­te care a devenit rapid un best-seller și care s-a bucu­rat de mai multe ediții.

Titlul cărții este "Longevitate acti­vă" și are ca temă lupta împotriva îmbătrânirii. Re­nu­mitul constructor de aeronave a început să se ocupe de această problemă în 1947, după se suferise un atac de cord sever. Mikulin a studiat structura și funcția or­ganelor precum și fenomenul îmbătrânirii, prin prisma unui tehnician, gândindu-se la metodele de îmbună­tățire a fiabilității și durabilității acestei "construcții" vii, care este organismul.

Între fizică și medicină

Douăzeci de ani de observații și de analiză au dus la un rezultat remarcabil: un sistem original de sprijin al sănătății, cu totul altfel decât recomandările obiș­nui­te ce circulau prin cărțile și revistele cu sfaturi me­di­cale. Mikulin a propus metode în lupta cu îm­bă­trânirea, despre care medicina nu auzise până atunci: vibrogimnastică, hrană cu un singur grup de nutrienți, ionizare etc. Pe unul din primele locuri ale remediilor sale s-a aflat însă împământarea. Mikulin sublinia faptul că pământul are o sarcină electrică negativă mare. Iono­sfera care înconjoară Pământul este alcă­tui­tă din ioni încărcați pozitiv. Între pământ și ionosferă există un câmp electric, la care s-au adaptat toate orga­nismele vii. Cu toate acestea, din cauza progresului tehnic, omul s-a izolat de sarcina negativă a pămân­tului. A­cest lucru duce la acumularea în organism de sar­cină po­zitivă în exces, cauzând slăbirea lui și apa­riția boli­lor.

Biofizica strămoșilor

Pentru a preveni efectele nedorite ale excesului de electricitate, omul trebuie să recurgă la împămân­tare. În cazul strămoșilor noștri care umblau multă vreme desculți sau purtau încălțăminte ușoară, contactul cu pământul era direct. Această regulă este reflectată în obiceiurile mai multor popoare. De exemplu, în mâ­năs­tirile budiste din Tibet, există de mii de ani un ritual care obligă călugării și pelerinii să meargă zilnic des­culți, de-a lungul unui râu de munte. Evreii și arabii aveau și ei obiceiul de a sta desculți pe pă­mânt, înainte de a se culca. În Rusia, din timpuri străvechi, se consi­dera că este foarte sănătos să mergi desculț prin roua dimineții. Oamenii chinuiți de afecțiuni severe folo­seau o metodă și mai complexă: se dezbrăcau în pielea goală și se rostogoleau prin iarba înrourată.
Odată cu evoluția civilizației tehnice, omul s-a în­călțat tot mai confortabil și sigur și a devenit izolat de sol, încălcând regulile echilibrului energetic, formate în cursul evoluției. De atunci, industria de încălțăminte a realizat un mare succes în protejarea picioarelor de leziuni fizice, de temperaturi scăzute sau ridicate, însă con­tactul cu pământul a fost întrerupt, excesul de electri­citate acumulându-se în organism.

Comod nu înseamnă și bun

Deosebit de dăunătoare, în acest sens, este încălță­min­tea cu talpă de cauciuc sau micropo­ros. În această categorie se includ și adidașii, atât de populari acum, pe care mulți îi poartă perma­nent. Adepții lor susțin că adi­dașii sunt foarte co­mozi. Cu toate acestea, când se descal­ță, omul se simte mult mai bine, ușurat. Moti­vul este simplu: tălpile pantofilor sunt o barieră de ne­trecut pentru contactul cu solul, eliminând posi­bili­tatea de descărcare a excesului de electricitate statică.
După cum arată studii recente, intensitatea mărită a câmpului electromagnetic al omului, provocată, în spe­cial, de acumularea de electricitate statică, cauzea­ză anomalii grave în activitatea organelor, hiperten­siune arterială, atacuri de cord și accidente vascular-cere­brale, inclusiv stres. În terapia alternativă există o ipo­teză care asociază decesul prematur, provocat de bolile sistemului cardiovascular, cu lipsa de împă­mântare. Situația este agravată și de faptul că - atât la locul de muncă, cât și la domiciliu - oamenii sunt izo­lați de pământ prin mochete, covoare sintetice și lino­leum, nemaivor­bind că majoritatea clădirilor sunt con­struite din beton armat. Ca rezultat, lo­cuitorul modern al orașului, este, prac­­tic, lipsit de capacitatea naturală de a scăpa de elec­tricitatea statică în exces. Dovezile sunt la înde­mână. De pildă, uneori, atin­gând accidental un robinet de metal sau un mâner de frigider, sim­țim un șoc elec­tric ușor. Acesta este un sem­nal că organismul este arhi­plin de o energie dăunătoare ce tre­buie elimi­na­tă. Desigur, noi nu putem să oprim sau să mic­șorăm pro­ducerea și degajarea electricității de către celule, dar putem recurge la măsuri. Cea mai la îndemână este îm­pământarea, care poate fi aplicată simplu.
Câteva practici simple
* Cercetările științifice au confirmat că eliminarea electricității statice îmbunătățește starea generală a omului, servește ca o măsură eficientă de prevenire a bolilor și - cel mai important - are un efect terapeutic vi­zibil.
* În procesul de evoluție, tălpile omu­lui au fost în con­tact permanent cu pă­mântul, asigurând purificarea energetică a întregului organism. În metoda intens popu­­larizată de întremare, a vindecă­toru­lui rus Porfiri Ivanov, un țăran dedicat vieții în armonie deplină cu na­tura, prima regulă este formulată după cum urmea­ză: "De două ori pe zi, toar­nă-ți pe corp 2-3 căl­dări cu apă rece sau scaldă-te oriunde ai po­sibilitatea - în lac, râu sau cadă. Îna­in­te de scăldat sau după, stai cu picioa­rele goale pe pă­mânt, iar pe timp de iarnă - pe zăpadă, cel puțin 2-3 minute." Procedura aceasta sim­plă descarcă organis­mul de excesul de electricitate sta­tică asemenea unui condensator, prin contact direct cu pământul.
* De mult succes se bucură în Rusia băile de apă cu împământare, în tratamentul hipertensiunii arteria­le. O procedură durează 30-60 de minute, timp în care tensiunea arterială se reduce în mod semnificativ.
Dacă vă încântă simplitatea metodei și doriți s-o prac­ticați, puteți alege tehnica de împământare în func­ție de condițiile existente. De exemplu, umpleți cada (doar dacă e din metal, cele de plastic se exclud) cu apă până la 8-10 cm, in­trați în ea cu picioarele și efectuați de 20-30 de ori genuflexiuni lente. La fiecare co­borâre, scufundați în apă palmele cu de­getele des­fă­cute. În absența căzii din metal, puteți utiliza un li­ghean împă­mân­tat (cu aju­torul unei sârme) la o con­ductă de apă sau orice țeavă metalică.
* Se cunoaște și metoda de aplicare a unui obiect me­talic pe zona dureroasă, în caz de migrenă, ce func­ționează după aceeași lege. Această procedură este deo­sebit de utilă pentru șoferii de cursă lungă, ce pe­trec toată ziua într-o cabină ecranată. Se îndepărtează per­fect oboseala și iritabilitatea, se normalizează ten­siu­nea arterială.
Dar, pe timp de vară, toți, fără excepție, ar trebui să umblăm dimineața desculți, pe iarba plină de picături de rouă sau de ploaie, deoarece umiditatea îmbunătă­țeș­te contactul electric cu pământul.

Metoda împământării a fost verificată în câteva cli­nici din America, pe bolnavii cu diabet, afecțiuni ner­voa­­se și cardio-vasculare. S-au luat analize de sânge cu o oră înainte și la trei ore după împământare. Medi­cii au rămas uimiți. Formula sângelui a devenit de două ori mai bună. A dispărut staza venoasă, provocată de elec­tri­citatea statică. Starea psihică a bolnavilor s-a îmbu­nă­tățit, deoarece celulele creierului au func­țio­nat mai bine.


Pentru prevenirea efectelor devastatoare ale acu­mu­lării de electricitate statică în corp, savantul rus Alexandr Mikulin folosește trei metode.
1. Plimbarea zilnică cu picioarele goale pe pământ (fără iarbă) timp de 20-30 de minute.
2. Baia în cadă de metal (prevăzută cu o țeavă me­ta­lică, care duce în pământ), cu apă până la glez­ne. Se fac genuflexiuni în care trebuie atinsă, pe­riodic, apa cu degetele mâinilor.
3. Pentru cei ce lucrează la birouri și stau mult în fața aparatelor ce produc câmp electric nociv: o sâr­­mă lungă se sudează la un capăt de o brățară care se fi­xează pe braț sau pe gleznă, în vreme ce capătul liber se unește cu o țeavă metalică, care se duce în pă­mânt.
4. Pe timpul nopții, Mikulin își sfătuiește cititorii să recurgă la îm­pământare cu ajutorul unui fir me­ta­lic, având un ca­păt legat la picior, iar celălalt capăt la un calorifer. Mi­kulin însuși a urmat cu strictețe eta­pele sistemului său și a trăit până la nouăzeci de ani, menținându-și func­țio­nalitatea completă a trupului și a minții (la sfârșitul vieții, a proiectat un motor ecologic de automobil).