Cura cu PRUNE

Ilie Tudor
- Deși România este printre cei mai mari producători de prune la nivel mondial, aceste fructe sunt încă prea puțin cunoscute și folosite la noi în țară, unde întâietatea o are țuica, o adevărată băutură națională. Păcat! Pe lângă faptul că are putere vindecătoare, o cură cu prune ne pregătește perfect organismul pentru sezonul rece care se apropie -

Denumirea științifică a prunului este Prunus domestica și este "rudă de sânge" cu pier­sicile, caisele și nectarinele. Primele în­semnări despre prune vin din vremea Romei antice, când deja existau nu mai puțin de 300 de varietăți produse în tot sudul Europei și în vestul Asiei. Din Eu­ropa, prunele au fost duse apoi în China și în Japonia, unde au fost obținute niște varietăți foarte diferite de ceea ce cunoaștem în zona noas­tră. Cât despre prunele românești, cultura lor ține de o tradiție care se pierde în negura timpului, însă este cert că, de mai bine de un secol, România este cel mai mare produ­cător european al acestor fructe. Soiurile românești de prune au fost conservate și dezvoltate mai ales în județele Argeș, Buzău, Vâlcea și Iași, dar le întâlnim pe tot cuprinsul țării, fiind o prezență familiară în fiecare livadă țărănească. La vreme de toamnă, găsim la noi mai ales prunele cu coaja de un albastru în­chis, care sunt și cele mai puternice în terapie, așa cum vom vedea.

O colecție de principii active

Prunele sunt printre cele mai interesante fructe din lume sub aspectul com­poziției chimice. De exemplu, gustul lor dulce accentuat este dat de o formă specială de zahăr natural, sorbitolul, care este un puternic laxativ, reglând în același timp acti­vitatea pancreasului și greutatea corporală. Pe urmă, culoarea închisă a cojii este dată de câțiva pigmenți, între care resveratrolul este printre cei mai puternici antioxidanți cunoscuți. Apoi, prunele conțin cantități mari din vitaminele A, C și K, dar și minerale și nu­meroase oligoelemente asimilabile (potasiu, fier, cupru, seleniu). Este adevărat, însă, că pentru a ne bucura de această bogăție de medicamente prezente în prune, este necesar ca aceste fructe să fie de calitate.

Ce fel de prune folosim în terapie

Poate părea incredibil, dar în țara unde se produc cele mai multe prune din Europa, rețelele de super­marketuri, dar și aprozarele de cartier aduc adesea aceste fructe din... import! Fiind destul de sensibile la transport, ele necesită, pentru a fi aduse de la dis­tanțe mari, culegerea lor în stare aproape crudă, coa­cerea în lăzi, iradieri, depozitare îndelungată în in­cinte frigorifice, ceea ce le reduce conținutul de prin­cipii active și, ca atare, valoarea terapeutică. De aceea, pruna de import, ținută mult timp în super­market, nu este o alegere foarte potrivită pentru te­rapie. În schimb, prunele din livezile noastre, culese la maturitate și aduse proaspete în piețe sunt un adevărat medicament. Alegeți prunele bine coapte, care au o culoare a pieliței cât mai închisă - semnul prezenței pigmenților cu efect antioxidant puternic.

Cura cu prune

Zilnic se consumă 400-600 de grame de prune, în mai multe reprize, cu aproximativ 15 minute înaintea meselor principale. Se mănâncă fructele bine spălate, din care s-au îndepărtat toate părțile stricate sau intrate în fermentație (pentru a evita deranjamentele gastro-intestinale). Este important, însă, ca fructele să fie consumate cu tot cu pielița închisă la culoare, care - din punct de vedere terapeutic - este cea mai valoroasă.
O cură cu prune durează mini­mum 14 zile și maximum 1 lună dar, de cele mai multe ori, este limitată de timpul în care găsim aceste fruc­te proaspete. În timpul curei cu pru­ne, se poate consuma, pe lângă fruc­tele ca atare, și sucul proaspăt, despre care vom vorbi în conti­nuare:

Sucul de prune

Se obține în mixer (blender), în care se pun 400 grame de fructe bine spălate și fără sâmburi, precum și 1-3 lingurițe de miere, eventual și un pic de zeamă de lămâie, pen­tru corectarea gustului. Sucul se bea imediat după preparare, fiind folosit mai ales ca laxativ și ca diuretic. 200-400 de mililitri, consumați zilnic, completează cura cu prune, având toate efectele tera­peutice ale acestora, fiind ușor și rapid de admi­nistrat.

Cura cu prune și sănătatea colonului

Dacă ar fi să alegem un aliment pentru detoxi­fierea colonului și contra constipației, cu siguranță că acela ar fi pruna, care conține o gamă largă de substanțe cu efect laxativ. Fibrele alimentare, sorbitolul natural, isatina, acizii organici din prune stimulează mișcările intestinului, reglează flora intestinală și curăță tubul digestiv, împingând materiile reziduale întocmai ca un piston.
Se recomandă sucul de prune băut dimineața, pe stomacul gol, minimum 400 de mililitri, precum și prunele în consum de-a lungul zilei. Este un remediu foarte bun contra constipației, inclusiv a celei cronice, contra sindromului de colon iritabil.

Cura cu prune și digestia

Studiile de medicină experi­men­tală au arătat că 150-300 de grame de prune, consumate cu 10-15 minute înainte de masă, sunt un excelent stimulent diges­tiv. Chiar la persoanele care au digestia foar­te lentă, care frecvent fac indigestii și au probleme de asimilare, cura cu prune funcționează. Ob­servații clinice au arătat că, la mulți su­biecți, prunele consumate după masă au ace­lași efect de stimulare a digestiei, ajutând la evi­tarea deranjamentelor digestive.

Cura cu prune = cură de slăbire

Sărace în calorii, foarte bogate în fibre alimentare, în vitamine, în acizi organici și enzime care stimu­lează metabolismul, prunele fac parte din clubul se­lect al alimentelor "anti-obezitate".
Se consumă înainte de fiecare masă (oricât de fru­gală) aproximativ 250 g de prune proaspete, ca ape­ritiv. Resveratrolul din ele este un accelerator al me­tabolismului. Primatele care au primit această sub­stanță nu au mai câștigat în greutate, în 4 săptămâni de tratament, chiar în condițiile unei diete ușor hiper­calorice. Ca atare, persoanele cu exces de greutate pot "abuza" de alimentele bogate în resveratrol, în special de prune, afine, varză și ceapă roșie, care sunt sărace în calorii și bogate în fibre alimentare.

Cura cu prune și imunitatea

Sucul de prune, consumat în cantitate de minimum 500 ml pe zi, este un remediu extraordinar în preve­nirea și în tratarea infecțiilor virale de tot felul. Ace­lași resveratrol blochează replicarea și proliferarea virușilor, în timp ce oligoelementele din aceste fructe ajută sistemul imunitar să lupte împotriva micro­organismelor invadatoare. Studii de laborator făcute în Japonia au demonstrat că principiile active con­ținute în prune inhibă și distrug virușii gripali de tip A. Apoi, o doză de doar 400 de grame de prune asi­gură peste 50% din necesarul de vitamina C al unui adult, stimulând puternic sistemul imunitar și ajutând la lupta împotriva infecțiilor sau a formațiunilor tu­morale.

Cura cu prune și cancerul

În cadrul unui studiu foarte complex, finalizat la "AgriLife Research Center", un institut de cercetări din Texas, Statele Unite, s-a testat potențialul antitu­moral a peste 100 de fructe, aduse din toată lumea. Spre surprin­derea tuturor, prin testele făcute în labo­rator, extractele de prune au dovedit o acțiune antitu­morală foarte intensă, care le fac să se situeze prin­tre cele mai bune remedii contra "maladiei seco­lului". Această acțiune antitumorală s-ar datora, între altele, conform studiilor biochimistului român Ion Brad, conținutului foarte ridicat de acid malic și a conți­nutului foarte scăzut de acid citric (cei doi acizi orga­nici sunt în proporție de 20:1) din prune. Se pare că toate fructele bogate în acid malic și sărace în acid citric ajută la prevenirea și chiar la involuția bolii can­ceroase. Dar prunele mai conțin alte șapte sub­stanțe anti-cancerigene extrem de puternice. Un co­lec­tiv de cercetători japonezi, condus de dr. N. Nakatani, a observat că acizii clorogenic și neoclo­ro­genic din aceste fructe blochează dezvoltarea tumo­rilor și le fac să intre în remisie. Conform studiilor exis­tente, câteva zeci de forme de cancer sunt pre­venite sau combătute cu ajutorul unei cure cu prune. Iată doar câteva dintre ele:
* Cancerul de colon - conținutul ridicat de fibre alimentare solubile și insolubile din prune le recomandă ca pe un remediu forte, pentru prevenirea cancerului intestinal. Prunele curăță foarte eficient colonul, reglează flora digestivă, creând un mediu sănătos, în care tumorile nu pot prolifera.
* Cancer la prostată - trei substanțe prezente în prune - seleniul, resveratrolul și zeaxantina, conținute de prune, sunt printre cele mai eficiente remedii pentru prevenirea și tratarea cance­rului la prostată.
* Cancerul pulmonar, cancerul bucal - prunele proaspete sunt bogate în vitamina A, fenoli și zeaxantină, toate cu o acțiune demonstrată de blocare a dezvoltării tumorilor care afectează plă­mânii și cavitatea bucală. Cura cu prune este reco­mandată persoanelor care lucrează sau locuiesc în zone cu aer puternic poluat, fumătorilor, precum și ce­lor care intră în contact cu substanțe cu potențial can­cerigen, cum ar gudroanele din fum, anumiți aditivi din alimente, reziduuri radioactive etc.
* Adjuvant în cancerul la sân - coaja prunelor foarte închise la culoare este bogată în resveratrol. Toate testele de laborator au arătat că această substanță are un efect de distrugere tumorală directă, acționând, practic, împotriva oricărui tip de tu­moră, dar în special asupra celor hormono-de­pen­dente. Altfel, resveratrolul este un adjuvant valoros nu doar contra tumorilor maligne la sân, ci și a celor localizate la uter, ovar, testicule. Alte studii au de­monstrat că, în multe cazuri, resveratrolul îmbună­tățește eficiența chimioterapiei în cancer.

Cura cu prune și vederea

Conținutul mare de pigmenți, dar și de vitamine (în special vitamina C) din prune, le recomandă ca pe un excelent mijloc de menținere a sănătății ochilor, de îmbunătățire a vederii noc­tur­ne și de prevenire a a­fecțiu­nilor oculare degenerative (de­ge­ne­rescență maculară, în special). Un studiu publicat în revista americană "Ar­chives of Ophthalmology" arată că per­soanele care con­sumă prune de culoare neagră-albăs­truie (ceea ce arată pre­zen­ța anumitor pigmenți), de măcar 5 ori pe săp­tămână, au un risc de a face degenerescență maculară cu 36% mai scăzut decât persoa­nele care consumă foarte rar sau deloc aceste fructe.

Cura cu prune, infarctul și accidentul vascular

Studiile arată că persoanele care consumă vreme de câteva săptămâni prune, în doze suficiente, înregis­trează o scădere a nivelului coleste­rolului total și al colesterolului negativ (LDL) în medie cu peste 10%. Apoi, prunele opresc evoluția aterosclerozei, împie­dicând oxidarea colesterolului pe artere și formarea plăcilor de aterom. Ele stimulează și eliminarea exce­sului de sodiu din organism, fiind din acest motiv un adevărat medicament contra hiper­tensiunii și a tul­bu­rărilor de ritm cardiac - prin­cipalele cauze ale pro­du­cerii infarctului și ale accidentului vascular cerebral.

Cura cu prune și creierul

Un studiu realizat în anul 2008, în laboratoarele Universității Cornell din SUA, arată că dozele mari de resveratrol din prune blochează procesele de îmbă­trâ­nire la nivelul sistemului nervos central. La ani­malele tratate, în cadrul experiențelor de laborator, cu resveratrol, s-a observat o încetinire cu peste 70% în medie a proceselor degenerative, la nivelul dife­ritelor părți ale creierului. Aceste studii sunt completate de altele, făcute în Italia, ce relevă faptul că animalele ca­re au luat doze suplimentare de resveratrol își păs­trea­ză anumite funcții cerebrale, între care și memo­ria, in­tacte până la vârste mai înaintate. Din aceste moti­ve, prunele sunt printre cele mai bune remedii contra ma­ladiei Alzheimer, dar și a altor boli care produc de­men­ță senilă. Alte două substanțe active din prune, nu­mi­te acid clorogenic și neoclorogenic, admi­nistrate sis­te­matic, ajută la menținerea nealterată a unor func­ții cognitive, cum ar fi atenția, raționa­men­tul sau me­moria.

Precauții și contraindicații

Toate studiile realizate până în prezent demon­strea­­ză că efectele adverse la consumul de prune sunt foarte rare și reduse ca intensitate, fiind cel mai adesea de­ranjamente digestive: diaree, balonare, ușoa­re colici ab­dominale. Pentru cei care au un sistem digestiv sen­sibil se recomandă administrarea de cărbune medicinal și de plante aromatice, cum ar fi chimenul, anasonul, feniculul, care sunt un ade­vărat antidot.