Învierea din morți - o realitate posibilă?

Natasa Galche
- În toate culturile și religiile lumii există credința conform căreia, după moartea fizică a trupului, sufletul pornește într-o călătorie eternă. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au străduit să descifreze taina vieții de după moarte, ce se petrece dincolo de această graniță? Tanatologii, savanții care se ocupă cu cercetarea condițiilor, cauzelor și naturii decesului, afirmă că moartea este un proces ireversibil. Cu toate acestea, există cazuri, și nu puține, de oameni care au înviat. Recent, studii din domeniul medicinei au demonstrat faptul că trezirea morților la viață ar putea fi posibilă! -

Experiența lui Jung

"Deci, suspinând, iarăși, Iisus, întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră și o piatră era așezată pe ea. Iisus a zis: «Ridicați piatra!». ... Și zicând aces­tea, a strigat cu glas mare: «Lazăre, vino afa­ră!». Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu ma­hramă. Iisus le-a zis: «Dezlegați-l și lăsați-l să meargă»." (Evanghelia după Ioan, Capitolul 11).
Orice creștin cunoaște povestea biblică din Noul Testament a învierii lui Lazăr de către Iisus Christos. Dar oare minunea învierii lui Lazăr este un miracol ce nu poate fi pătruns cu mintea umană, este o simplă "poveste", un mit inventat de Biserică, pentru a aduce oamenii mai aproape de credință, sau învierea din morți este o realitate posibilă? Și dacă, totuși, po­vestea nu este decât o poveste, cum se explică faptul că în toată lumea există mii de cazuri de oameni care au murit și au înviat, după ce toate funcțiile lor vitale încetaseră? Cum de oameni din culturi și religii di­fe­rite, care au trăit experiența morții clinice, au povestit aproape aceleași lucruri, pe­tre­cute în aceeași ordine? Cum de oa­me­nii care au trecut granița dintre viață și moar­te sus­țin cu tărie că sufletul este viu și nemuritor?
Mai toată lumea a auzit de Carl Gus­tav Jung, celebrul psiholog și psihiatru elvețian, fondator al psihologiei analitice (a fost președintele Centrului de Cercetare pentru psihologie aplicată, autor a nu­meroase studii de o valoare excepțională) dar nu toată lumea știe că acest om a supraviețuit morții! În anul 1944, Jung a căzut și și-a rupt piciorul, în același mo­ment suferind și un atac de cord. Expe­riența sa uluitoare în viața de dincolo de moarte este relatată în cartea sa auto­bio­grafică "Amintiri, vise, reflecții".
La început, s-a simțit ca și cum ar fi plutit în spațiul cosmic. În depărtare, sub el, se vedea Pământul albastru, cu mări, con­tinente, de­șerturi și munți. Apoi, lângă el, de asemenea plu­tind, a zărit un bloc i­mens de granit, care îi amintea de Templul Dintelui de pe insula Ceylon, pe care îl vizitase. Psihiatrul a avut simțământul foarte puternic că în acest templu poate obține toate răspunsurile cu privire la soartă, la scopul și sensul vieții. Dar tot atunci, Jung a mai avut o viziune: "De jos, dinspre Europa, se ridica o imagine. Era medicul meu - sau, mai curând, imaginea lui - încadrat de un lanț de aur sau de o cunună aurită de lauri. Am realizat imediat: «Iată, ăsta-i medicul meu care m-a tratat»." Între cei doi a avut loc un soi de dialog tacit. Se pare că medicul fusese trimis să îl aducă înapoi la viață, căci celebrul psihiatru încă nu avea dreptul de a părăsi Pământul. Imediat după conștientizarea acestui mesaj, întreaga imagine a dispărut. După "trezire", Jung a căzut într-o depresie grea. Nu putea mânca nimic și do­rința de a mai trăi îi dispăruse complet. După în­toarcerea din morți, se simțea ca un prizonier într-o închisoare. Pe de altă parte, întoar­cerea trupului său la viață i-a adus psihiatrului și o abilitate deosebită: aceea a premoniției. Jung a înțeles văzându-l pe me­dicul său în lumea de dincolo, că acesta își închisese "cercul" vieții pe pământ. A rea­li­zat în cel mai clar mod că medicul său avea să moară cât de curând. Dar, deși a încercat să-l prevină de tragedia ce avea să se petreacă, Jung nu a reușit să-i împiedice sfârșitul, așa cum și-ar fi dorit. În scurt timp, premoniția lui s-a îndeplinit: medicul s-a îmbol­năvit brusc și în câteva zile a decedat. După experiența morții clinice, Jung s-a schimbat covâr­șitor. Noile stări, presimțiri și senzații care s-au născut în el, odată cu revenirea la viață, l-au marcat atât de profund, încât, pentru a le putea face față, psihiatrul s-a cufundat cu totul în munca sa de cer­ce­tare. În­cepând cu acel an, C. G. Jung a început să-și scrie cele mai faimoase cărți!

Călătorii în lumea de dincolo

Despre fenomenul de decorporalizare, de ieșire din trup a sufletului, a început să se vorbească în mod intens în cercurile științifice în anii '20 ai secolului trecut. Acest fapt s-a petrecut ca rezultat al progre­selor medicinii, doctorii reușind să resusciteze tot mai mulți pacienți aflați la granița cu moartea. Interesant este faptul că toți acești oameni au avut "viziuni" aproape identice! Majoritatea celor care au trecut prin ex­periența morții clinice au asociat aceas­tă stare cu o călătorie fabuloasă. Aproape toți au mărturisit că au avut viziunea unui tunel semi-întunecat, la capătul căruia se putea vedea o lumină strălucitoare, pe care toți o percepeau ca fiind o energie extrem de pu­ternică și de pozitivă. Cei care cred în Dumnezeu și în Viața de Apoi sunt con­vinși că acea lumină stră­bate de la porțile Raiului, unde începe via­ța viitoare, cea veșnică. Oamenii de știință, însă, explică împrejurarea mult mai pragmatic. Din punctul lor de vedere, moartea clinică este un fenomen fizio­logic, biologic și psihologic. De pildă, potrivit oamenilor de știință, lumina strălucitoare din tunel pe care o văd oamenii este cauzată de variația foarte puternică a tensiunii ar­teriale. Toate acestea, însă, nu sunt decât ipoteze.

Înviată, după trei zile

Alexei Pohabov, un vestit cercetător rus în domeniul paranormalului, și-a dedicat întreaga activitate cercetării vieții de după moarte: unde merg sufletele, în așteptarea "marii judecăți"? După ce a experimentat el însuși moar­tea clinică, susține cu tărie că sufletul există și după moarte, că el pornește într-o călătorie spre alte dimensiuni. "Sufletul este un fel de matrice care tot timpul renaște. Moar­tea cli­ni­că este, de fapt, un somn în care nu se poate controla nimic. Oamenii credincioși sunt convinși că sufletul lor după moarte se duce în Rai sau în iad, în funcție de viața pe care au trăit-o pe Pământ. Dar oare nu cumva Raiul și iadul sunt niște lumi paralele? Poate că Raiul este o lume cu o frec­vență înaltă, iadul una cu o frecvență joasă, iar lumea pământeană este una de mij­loc, între cele de sus și cele de jos. Pentru a înțelege ideea, gândiți-vă la gama de frec­vență a sunetului. Să nime­rești în oricare dintre aceste lumi este, probabil, aleatoriu, nicidecum în funcție de pă­catele săvârșite în viața de muritor", afirma Pohabov în­tr-un interviu acordat ziarului "Pravda".
În anul 1964, întreaga presă din regiunea Altaiului, nordul îndepărtat al Rusiei, vuia despre un caz miraculos: o femeie de 40 de ani, din ora­șul Barnaul, murise și înviase după trei zile! Klavdia Us­tiuja­nina era o femeie simplă, ce avusese parte de o viață chi­nui­tă. În anul în care a împlinit vârsta de 40 de ani, fe­meia a fost lovită de o altă pedeapsă: i s-a pus un diagnostic crud - cancer avansat la pancreas. Medicii nu îi dădeau șanse mari de supraviețuire, însă Izrael Isaevici Neimark, un renumit medic chirurg și un om ex­cepțional, nu s-a lăsat "intimidat" de această afec­țiune ucigătoare și a hotărât ca pacienta să fie operată imediat, convocând pentru intervenție câțiva colegi chirurgi cu o vastă experiență. Când au deschis însă abdomenul pa­cientei, doctorii au realizat că femeia era un cadavru ambulant: toate organele interne erau "mâncate" de cancer! În timpul intervenției chirur­gicale, inima pacientei s-a oprit și, cu toate eforturile, medicii nu au mai reușit să o aducă la viață. Pro­fesorul Neimark și-a șters fruntea cuprinsă de sudoare și a șoptit, stors de vlagă, înfrânt într-o bătălie ne­dreaptă: "Scoateți de aici cadavrul!" Trupul neînsu­flețit a fost dus la morga spitalului, unde a stat timp de trei zile, până ce rudele au venit să îl ridice pentru înmormântare. Și atunci, s-a întâmplat incredibilul: infirmierii au constatat că femeia dă semne de viață. Sub privirile lor îngrozite, Klavdia a început să se miște, a deschis ochii și gura ei se străduia să articuleze ceva. Întreg spitalul s-a alertat și medicii au demarat operațiunea de resus­citare. Așa ceva era de-a dreptul un miracol! Nu se mai pomenise ca un om să zacă timp de trei zile la morgă și apoi să se în­toarcă la viață! După ce Klavdia și-a revenit complet în simțiri, a povestit tot ceea ce se petrecuse cu ea în timpul morții. Mărturia ei a uluit atât familia, cât și întreaga echipă de medici ai spitalului. "Când am murit, nu am simțit cum sufletul mi-a ieșit din trup, dar deodată, mi-am văzut corpul întins pe masa de operație. Știam că am murit și asta nu mi-a trezit nicio emoție, de parcă aș fi văzut un obiect oarecare și nu trupul meu. Vedeam și auzeam cum medicii se străduiesc din răsputeri să mă readucă în simțiri. Dintr-odată, m-am trezit într-o altă lume, unde nu existau nici case, nici oameni, nici animale, nimic din ceea ce mi-era familiar. O alee se întindea de-a lungul unui câmp cu iarbă de un verde crud, o alee nici largă, nici îngustă, al cărei capăt se pierdea în zare. Soare nu se vedea, însă totul era invadat de o lumină splendidă. Simțeam că nu sunt pe Pământ și am fost cuprinsă de dorința covâr­și­toare de a desco­peri unde mă aflu. În stânga mea se ve­dea o poartă imensă, strălucind ca un soare or­bitor, ce-mi amintea de poarta bisericii de la mine din localitate. Când am întors privirea în dreapta, am văzut cum spre mine se îndreaptă o femeie înaltă, cu capul acoperit, cu o ținută sobră, purtând o robă lungă, ca o haină monahală. Când picioarele ei atingeau pământul, iarba se unduia sub greutatea pașilor, însă când talpa se ridica, firele ierbii stăteau drepte, ca și cum nimic nu le strivise. Acum știu că femeia aceea era îngerul meu păzitor. Ajungând în dreptul meu, a rostit deodată: «Doamne, unde o trimitem pe femeia aceasta?». O voce tunătoare, dar blândă, a umplut ae­rul: «Trebuie trimisă înapoi! Timpul ei nu a sosit încă!». Apoi, m-am trezit în trupul meu, la morgă."
Dar miracolul nu se încheiase aici! Se pare că, în timpul morții sale clinice, femeia se vindecase complet de cancer! Drept dovadă a rămas raportul complet al medicului care a tratat-o și a operat-o, al profesorului Neimark, document ce a ieșit din nou la iveală după prăbușirea comunismului, când o parte din dosarele KGB-ului au fost desecretizate și făcute publice.

Sufletul cântărește 21 de grame!

În anul 1906, medicul american Duncan MacDougall, în urma unui experiment neobișnuit, a reușit să demonstreze că sufletul există și că se desprinde de trup după moarte. Cu ajutorul unui pat special, care era totodată și un cântar foarte sensibil, ce reușea să măsoare chiar și un gram, americanul a dovedit lumii întregi că sufletul cântărește aproxi­mativ 21 de grame! Rezultatele experimentelor sale au fost publicate la vremea respectivă în revista ști­ințifică "American Medicine": "În primul meu stu­diu, am luat ca subiecți bolnavi de tuberculoză în sta­diu terminal. Această afecțiune mi s-a părut cea mai potrivită pentru experimentul meu, căci moartea cauzată de această boală nu este însoțită de spasme mus­culare necontrolate care ar putea afecta mă­su­rarea exactă a greutății trupului muribundului, îna­inte și după momentul decesului", afirma profesorul MacDougall.
După mai multe ore de monitorizare constantă a șase pacienți aflați la limita morții, bolnavii au decedat brusc și, la fel de brusc, acul cântarului s-a mișcat, arătând o pierdere în greutate a cadavrelor de 21 de grame. Pierderea subită în greutate nu poate fi cauzată nici de evaporarea apei din organism prin transpirație, acest proces producându-se lent, și nici de mișcarea organelor interne în momentul morții, care ar putea exercita, de asemenea, un efect asupra greutății corporale. "Rezultatele de netăgăduit ale experimentelor efectuate cu participarea pacienților muribunzi demonstrează, în mod cert, că în mo­men­tul morții, greutatea corporală scade brusc, din mo­tive ce nu pot fi explicate științific. Oare, nu cumva această pierdere în greutate a trupului nu reprezintă decât ieșirea sufletului din organism? Noi credem că da! Potrivit ipotezei noastre, sufletul părăsește trupul omului care moare! Și acest suflet cântărește 21 de grame!", a concluzionat Duncan MacDougall.

Copilul care moare și învie când vrea

De multe ori, moartea clinică acționează asupra omului ca un catalizator, provocând într-o per­soa­nă absolut obișnuită trans­formări fenomenale. Există multe cazuri de oameni care au trecut prin experiența morții clinice și, odată readuși la viață, au descoperit în ei abilități pe care nu le dețineau, capacități su­pra­naturale, paranormale, cum ar fi telepatia, darul premoniției sau al clarviziunii.
Wolf Messing este un om-legendă, cel mai mare telepat și hipnotizator al secolului al XX-lea, un medium extraordinar! Capacitățile sale fenomenale au fost studiate de savanți din întreaga lume, despre el s-au scris sute de cărți si s-au turnat zeci de filme, dar puțini sunt cei care știu cum a dobândit Wolf Messing aceste superputeri. Pe vremea când avea 11 ani și nu era decât un băiețel sărman, care își câștiga traiul lustruind pantofii trecătorilor, a leșinat, pră­bu­șindu-se de foame pe caldarâm. A fost dus de îndată la spital, dar medicii nu au reușit decât să constate moartea. Băiețelul nu mai avea puls, inima sa nu mai bătea deloc. A doua zi, însă, unul dintre studenți a constatat, absolut întâmplător, că inima micuțului pacient reîncepuse să bată. După o lună de la moartea sa clinică, fostul lustragiu devenise o celebritate a Berlinului. La circul orașului, sub privirile a sute de oameni, băiatul-minune își oprea singur bătăile inimii, inducându-și starea de catalepsie, asemănă­toare morții, în care reușea să rămână minute în șir! Ce se întâmplase oare cu Wolf Messing în lumea morților, și de unde se născuseră în el asemenea capacități senzațio­na­le?! Conform unor teo­rii, aceste abilități sunt de fapt prezente în om încă de la naștere, însă ele se dezvăluie abia du­pă ce individul sufe­ră o trau­mă gravă, după ce or­ganismul său este supus unui șoc violent. Alții sus­țin că în creie­rul u­man apar modifi­cări esen­țiale, ca rezul­tat al experienței morții cli­ni­ce. Oricare ar fi ex­pli­cația, este cert că există oameni care, du­pă ce s-au întors din morți, au căpătat puteri nebănuite.
Așa s-a petrecut și cu Nazira Rustemova, femeia care a murit, a fost înmormântată și, ca printr-o mi­nune, a reușit să supraviețuiască, trezindu-se din morți. Deși are 46 de ani, Nazirei îi place să se joace cu păpușile, desenează și își petrece mai tot timpul alături de fetița ei, în parcurile de joacă pentru copii, bucurându-se de farmecul copilăriei, ca și când ar avea cinci-șase ani. Mult timp, Nazira i-a ascuns fe­tiței sale că, în copilăria sa, nu s-a jucat niciodată ală­turi de alți copii. Pe vremea când avea patru anișori, a suferit o moarte clinică, a fost îngropată de vie și apoi, revenindu-și în simțiri, a fost dusă la spital, unde a intrat într-un somn letargic timp de...14 ani!
S-a născut într-un cătun din regiunea Turkistan, din Asia Centrală. Încă din primii ani de viață, Nazira era chinuită de dureri atroce de cap. Într-una din zilele în care o apucau migrenele, și-a pierdut cu­noș­tința. Deși a fost dusă urgent la spital, Nazira nu a mai putut fi salvată și medicii au constatat, nepu­tin­cioși, decesul copilului. A fost înmormântată la foarte scurt timp, după datinile strămoșești. Trupul i-a fost înfășurat într-un giulgiu și apoi așezat în mormânt, fără sicriu. Conform religiei islamice, în groapa din pământ, largă doar cât pentru a încăpea trupul dece­datului, cel trecut în neființă este supus unui inte­rogatoriu de către doi îngeri ai morții. În aceeași sea­ră, bunicul Nazirei a avut un vis: se făcea că nepoata lui nu a murit și se răsucește de vie sub pământul ce o apasă greu. Di­mi­neața, alertată de pre­moniția bunicu­lui, întreaga familie s-a dus la cimitir. Spre uluirea și groa­za tuturor, mor­mân­tul era răscolit și pe mar­ginea gro­pii ză­cea trupul Na­zirei, tresăltând în spasme. Copilul a fost iarăși dus la spital, de data a­ceasta direct la Taș­kent, în capitala Uz­bekistanului. De­și se afla sub supra­ve­gherea medicilor, fe­tița a căzut inertă, în­tr-un somn letargic, care a durat 14 ani. Când nimeni nu mai credea că va reveni la viață, Nazira s-a trezit, brusc, când un telefon din camera infirmierelor a în­ceput să sune. Me­di­cii erau de-a dreptul năuciți! Era incre­di­bil că cineva își poa­te reveni din comă, după atâta amar de ani.
Când și-a revenit complet, a povestit că, în tot acest timp, ea nu dormise, ci tră­ise o adevărată viață, doar că într-o altă lu­me! "Am stat alături de stră­moșii mei, a căror strănepoată sunt. Era tare liniște și armonie în acea lume!" Dar cel mai uluitor era faptul că Nazira își păstrase niște abilități feno­me­nale pe care, conform spuselor sale, le dobândise în cealaltă dimensiune, în care trăise 14 ani. Oa­me­nilor de știință care au supus-o la diferite experimente și studii nu le venea a crede: în fața ochi­lor lor se afla un adevărat "super­man"! "M-am tre­zit că înțeleg gra­iuri diferite despre care nici nu au­zisem vreodată ru­să, arabă, uz­bekă, engleză, franceză. Puteam să levitez minute în șir, pu­team să fiu în ace­lași timp în locuri diferite, a­veam abi­litatea de a vindeca boli doar prin atin­gere. Tru­pul meu nu resimte căldura sau frigul, atât iarna, cât și vara um­blu desculță, doar în rochie", povestește Nazira Rustemova.
Dacă astăzi a fi "îngropat de viu" este mai mult un subiect de romane fantastice, în urmă cu doar o sută de ani, cazurile celor socotiți morți și apoi aruncați în groapă de vii, dintr-o eroare, erau mult mai dese decât ne imaginăm! Se pare că așa a fost și în cazul scri­itorului rus Nikolai Gogol, celebru pentru ro­ma­nul "Suflete moarte". În 1839, marele prozator s-a îm­bolnăvit de encefalită malarică, boală care îi pro­voca leșinuri periodice, urmate de un somn prelung. Din cauza acestor simptome, Gogol a ajuns să fie urmărit de o obsesie chinuitoare: aceea că va cădea într-un somn letargic și va fi îngropat de viu. Se spu­ne că de ce îți este cel mai frică de aia nu scapi! Go­gol a murit în martie, 1852, și a fost înmormântat du­pă cum și-a dorit, în pământul unei mânăstiri, cea a Sfântului Daniil, din Moscova. La mijlocul vea­cului trecut, când mânăstirea a fost închisă de re­gimul sovietic, osemintele sale au fost deshumate pentru a fi re­în­humate în cimitirul Novodevicii. Spre groaza gro­parilor care i-au scos la iveală rămășițele, craniul scriitorului era răsucit în mod straniu, într-o parte, și fragmente din sicriul din lemn păreau a fi zgâriate, ca și cum cineva din interior se străduise, în chinuri inimaginabile, să des­chidă cufărul mortuar.

Medicul care ar putea învia morții

Datorită pro­gre­selor revoluționare din domeniul științei re­suscitării, realizate cu precădere în ultimii 20 de ani, se pare că moartea nu mai este un proces ireversibil! Con­form studiilor re­cente, omul poate fi readus la viață chiar la mai multe ore după ce inima sa a încetat sa bată și creierul nu a mai avut activitate.
Sam Parnia este me­dic specialist în res­uscitare, la Spitalul Universitar "Stony Brook" din New York, Statele Unite. Cei care suferă un atac de cord și sunt duși la spitalul unde lucrează doc­torul Parnia au șanse în proporție de 33% să fie readuși la viață. În medie, în alte spitale americane, aceste șanse sunt mult mai mici, de aproximativ 18%, iar în cele din Europa, posibilitatea de resuscitare este și mai mică, de 16%. Până de curând, me­dicii erau convinși că, după 20 de minute de la ultimele bătăi ale inimii, creierul este ireversibil afectat și organismul uman nu mai poate fi readus la viață. Conform teoriei lui Sam Parnia, dacă pacientului i se face la timp o anumită resuscitare, în niște momente-cheie, apli­cân­du-i-se pe piept apăsări de o anumită forță, el poate fi re­înviat. În cartea sa "Erasing Death" ("Anihilând moartea"), publicată în februarie anul trecut, spe­cia­listul în resuscitare susține că, după ce moartea se ins­talează, teoretic, și creierul nu mai primește can­titatea necesară de oxigen pentru funcționare, acesta nu este afectat imediat, ci, în anumite condiții, poate intra într-un fel de proces de "hibernare", o moda­litate prin care organismul se apără împotriva morții. "Desigur, atunci când organismul este profund afec­tat de o boală cum este cancerul sau suferă un trau­matism grav, este imposibil ca omul să fie readus la viață. Dar dacă omul a suferit un atac de cord, s-a îne­cat sau s-a sufocat, acesta poate fi readus dintre cei morți, chiar după mai mult timp!", susține Sam Parnia.
În medicina contemporană, deja se cunosc foarte multe lucruri despre procesul somnului letargic, despre comă sau despre fenomenul morții clinice, dar încă rămâne un mister ce se petrece cu sufletul omului după trecerea lui în neființă. Există, oare, viață dincolo de moarte?