TIA ȘERBĂNESCU - "Această campanie electorală este una dintre cele mai deprimante pe care le-am avut"

Analiza politică a lunii SEPTEMBRIE

"Amestecul Justiției în jocul politic este la fel de nociv ca amestecul politicului în actul de justiție"

- Lista de candidați pentru funcția de președinte al României e certă azi. Au rămas 14. Este, între aceștia, candidatul-surpriză, pe care mulți dintre noi îl așteptam?

- Surpriza este că n-a apărut nicio surpriză. Multă lume se aștepta, din disperare, să apară pe ultima sută de metri un candidat care să capteze toată bunăvoința populației, să întruchipeze o speranță... Și s-a ițit d-l Teodor Meleșcanu, până mai ieri șeful Serviciului de Informații Externe (SIE). Ce să spun? Surpriza, în cazul d-lui Meleșcanu, este că domnia sa își permite să can­di­deze venind direct de la SIE. Mulți s-au pro­nunțat că foștii șefi de servicii secrete ar fi bine să fa­că o pauză, înainte de a intra în viața politică, pentru a nu fi bănuiți că beneficiază de informații la care alții nu au acces, că au sprijinul serviciului respectiv sau că au dublă comandă. D-l Meleșcanu nu s-a sinchisit de asemenea obiecții. Este foarte suspectă această can­didatură, având în vedere că semnăturile de susți­nere au fost strânse de ofițerii în rezervă ai colo­ne­lului Mircea Dogaru, pe care îi știm ce jocuri fac. Ei sunt cei care au semnat protocol cu USL, condusă pe atunci de d-nii Victor Ponta și Crin Antonescu, pentru desființarea Direcției Naționale Anticorupție, a Curții Constituționale, a Agenției Naționale de Integritate, a Consiliului Superior al Magistraturii... Alături de acești rezerviști, candidatura d-lui Meleșecanu a mai fost sprijinită de un partid-fantomă, Partidul Drep­tății Sociale, unul de stânga, condus de un fost pesedist.
D-l Meleșcanu spune că ar fi onorat dacă ACL, adică alianța PNL-PDL, l-ar susține la președinție, în cazul în care d-l Klaus Johannis va fi scos din cursă printr-o decizie de incompatibilitate a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Și a declarat că, oricum, vizează vo­turile electoratului de dreapta. Foarte ciudat: sus­ți­nut de stânga, vrea voturile de dreapta. Asta, probabil, pentru a-i ușura mai mult drumul d-lui Ponta spre Cotroceni. Cum face și d-l Călin Popescu-Tăriceanu. Ori­cum, pe centru-dreapta era aglomerație de candi­dați: Elena Udrea, Monica Macovei, Klaus Johannis și Tăriceanu luptând pentru același electorat. Toată lu­mea se înghesuie la voturile de dreapta ca la pro­moțiile de tigăi din supermarketuri. Nu știu ce or avea voturile de stânga, de nu le vrea decât Victor Ponta. Iar atacurile celor de dreapta sunt concentrate, mai degrabă, asupra lui Klaus Johannis, care are deja o ten­dință de scădere în sondajele de opinie, ceea ce ne poate furniza o finală dezamăgitoare: Ponta - Tări­ceanu. În cazul lui Johannis, Justiția a făcut lucrurile și mai complicate, amânând, până acum, un verdict definitiv, în procesul său de incompatibilitate, deschis de ANI. Dacă sentința îi va fi favorabilă, suspiciunea oricum rămâne, iar dacă îi va fi defavorabilă, de­ranjează grav competiția electorală, eliminându-l din ea pe unul dintre cei mai bine cotați candidați. Ori­cum ar fi, de data asta Justiția ne-a arătat că ames­te­cul său în jocul politic este la fel de nociv ca ames­tecul politicului în actul de justiție. În aceeași ordine de idei, scoaterea din alegeri a lui Johannis i-ar bucura deopotrivă pe Ponta, al cărui plan este să-l ajute pe Tăriceanu să ajungă în turul doi, pentru a-și adjudeca victoria fără emoții, dar și pe Băsescu, care o cre­ditează nelimitat pe Elena Udrea, cu speranța, de nimic justificată, că aceasta ar putea câștiga. În fine, această campanie electorală este una dintre cele mai deprimante pe care le-am avut. Niciunul dintre cei pro­puși nu are anvergură de șef de stat. Iar pers­pectiva ca PSD să pună mâna pe toată puterea este neagră. De această situație se face vinovat în primul rând Traian Băsescu, care, în zece ani cât a fost pre­șe­dintele României, nu a putut să găsească un om tânăr, școlit, inteligent, capabil, cu charismă și dis­curs, pe care să-l pregătească pentru fotoliul de la Co­troceni. De la PSD nu ne așteptam decât la o con­tra­selecție, dar de la Băsescu aveam alte așteptări, iar acum ne-o servește pe Elena Udrea.

"Kelemen Hunor se deconspiră prin întrebări stupide"

- Bătălia se dă, de fapt, între Victor Ponta și Klaus Johannis, ori între Ponta și următorul clasat după Johannis, dacă acesta va fi oprit de Justiție. Ce rost au celelalte candidaturi?

- Din cei 14 candidați, vreo doi sunt de umplutură, n-a auzit nimeni de ei și probabil că ei se ambițio­nează să se facă vizibili. Alți doi candidează ca să se afle în treabă, sunt complet expirați: Vadim Tudor și Gheor­ghe Funar. Alții candidează pentru un număr de pro­cente incert, în ideea de a negocia cedarea votu­rilor în turul al doilea. Ce să negocieze nu știm, dar bă­nuim. Kelemen Hunor, de la UDMR, deși n-are nicio șansă, candidează, pentru că vrea să rămână la pu­tere și după aceste alegeri. Știe că are, la o adică, șase procente de promis cuiva. Sau mai puține, că acum va împărți voturile maghiarilor, cu Zsolt Si­laghi, candi­datul din partea Partidul Popular Maghiar din Transil­vania. Această concurență între Hunor și Silaghi, de altfel, a dus la radicalizarea primului, care a venit cu o propunere stupefiantă, mai ales în con­textul in­ternațional actual, privind proclamarea "Ți­nutului Secuiesc" drept regiune autonomă, cu pre­ședinte propriu, legislativ separat, justiție separată, cu trans­ferul proprietăților statului din zona aceea la așa-zisul "Ținut Secuiesc". Deci, cere o enclavă în centrul țării, pe întinderea a trei județe. De data asta, Kelemen Hunor, care trecea drept un politician intelectual și moderat, a sărit pragul de respectabilitate și de supor­tabilitate. Și a făcut-o cu cinism, pretinzând că ma­joritatea românească are obligația să rezolve proble­mele cu minoritățile, ca și cum acestea n-ar fi rezol­vate de mult, ca și cum Kelemen Hunor n-ar fi vice­pre­mier al României, calitate în care militează pentru des­prinderea unei părți din teritoriul național, în­căl­când grav Constituția. D-l Hunor se întreabă insidios dacă România e pregătită să aibă "conductori de lo­comotivă maghiari, electricieni maghiari, brutari maghiari". Păi, să facă mai întâi pâine, să vedem dacă știu, pentru că, până acum, politicienii maghiari nu s-au dovedit deloc gospodari în județele pe care le administrează de 25 de ani încoace. Acolo e prăpăd, sunt printre cele mai sărace județe din țară. Nimic n-au făcut. Iar acum vor să le și izoleze. Și când face Kelemen Hunor acest demers? Taman când Rusia se străduiește, zilnic, să mai ia câte o bucată din Ucraina. Sigur, pe Kelemen Hunor nu l-a bănuit nimeni că ar fi ofițerul acoperit de care vorbea Traian Băsescu, dar domnia sa se deconspiră prin asemenea întrebări stu­pide. Cum te întrebi dacă România acceptă elec­tri­cieni maghiari, când România are vicepremier și mi­niștri maghiari de ani mulți? Măcar la capitolul relația cu minoritățile, România este un exemplu în Europa. E aiuritor să te plângi de asta!

- În acțiunea sa, liderul UDMR a profitat și de emoția creată de organizarea referendumului pen­tru independență din Scoția, care însă a avut un rezultat descurajator pentru astfel de tendințe.

- Faptul că n-a ieșit rezultatul scontat de premierul Scoției, Alex Salmond, care a și demisionat din acest motiv, e un semn bun. E un semn de luciditate. E bine că se păstrează unitatea Marii Britanii. Este bine și pen­­tru UE, și pentru continentul european, și pentru scoțieni. E mai bine să faci parte dintr-un stat mare, puternic, cu tradiții și reguli, decât să fii separat și să pă­­șești într-un necunoscut care ascunde multe pe­ricole. Nu întotdeauna independența este soluția câști­gătoare. Uitați-vă la Kosovo. Nu cred că vrea cineva să meargă să trăiască acolo. Așa încât ar trebui să revină la luciditate și UDMR.

"Agentul zero-zero-zero"

- Candidații și-au făcut lansarea, fiecare în stil propriu, punând mai puțin preț pe programul politic și mai mult pe coregrafie și atacul cât mai colorat la adresa adversarilor. Lansarea d-lui Victor Ponta însă a fost cea mai comentată.

- Da, pentru că d-l Ponta și-a lansat candidatura în mod faraonic, pe stadion, în prezența a zeci de mii de oameni, serbându-și totodată și ziua de naștere. Ceea ce n-am mai văzut din vremea lui Ceaușescu. Dacă d-l Ponta va fi ales președinte, vom tot avea parte de astfel de aniversări. Noul 26 ianuarie va fi 20 septem­brie. Prin mitingurile sale megalomanice, Victor Ponta ne arată că țintește foarte sus. De pildă, se vrea un unificator al românilor, la Alba Iulia. Dar pe cine să unească? Probabil, să ne "unească" în jurul său și al PSD, care aspiră să devină partid unic (prin absorb­ția a filiale întregi și a numeroși aleși locali de la celelalte partide, dar și prin felul în care guvernează). Popu­lismul lui Victor Ponta nu e întrerupt de nicio referire la adevărata realitate și, mai ales, nu la reali­tatea economică, de care este direct responsabil. Știe foarte bine că nu l-ar avantaja, pentru că bilanțul gu­ver­nării sale este zero. Motiv pentru care Elena Udrea, candi­dat la președinție, l-a deconspirat drept "agentul zero-zero-zero".

"«Defecțiunea» lui Robert Turcescu a pus o nouă umbră asupra presei"

- Debutul acestei campanii electorale a fost marcat de discuțiile pe seama avertismentului dat de președintele Traian Băsescu, potrivit căruia ar exista un ofițer acoperit al serviciilor secrete printre candidații la președinția statului, pe care, dacă nu-și va completa CV-ul în timp util, îl va deconspira. În siajul declarației sale s-a produs o autode­cons­pirare neașteptată, cea a jurnalistului Robert Tur­cescu. Acesta a susținut că este ofițer acoperit, și-a pus ce­nușă în cap și a cerut să fie judecat. Care sunt re­sorturile scandalului Turcescu? Ce l-a declanșat și în ce scop?

- Stripteas-ul d-lui Turcescu a lăsat multă lume nedumerită, atât din pricina a ceea ce a "dezvăluit", cât și din cauza manierei în care a făcut-o. D-l Tur­cescu a repetat că speră ca și alții să-i urmeze exem­plul, să se des­povăreze, și că vrea să ajungă în fața unui jude­cător, deci, cu trimitere directă la candidatul ofițer acoperit, pe care Traian Băsescu nu l-ar putea de­conspira fără să încalce legea, decât într-o instanță de judecată. Dacă d-l Turcescu și-a imaginat că va de­clanșa o astfel de mărturisire, a avut o iluzie infantilă. Pe de altă parte, d-l Turcescu n-a riscat nimic, pentru că documentele prin care pretindea că își probează afirmațiile nu dovedesc că sunt ale unui ofițer aco­perit. E vorba despre un livret militar de rezervist și despre câțiva fluturași de salariu, care pot fi ai oricui. Probabil că urmărea să ajungă în fața instanței, ca să poată spune ce știe despre candidatul ofițer acoperit, fără să fie acuzat că a încălcat legea. Însă, felul în care a jucat Robert Turcescu această dramoletă poate fi semnul că a traversat un moment "psihotic", după cum spunea psihiatrul Florin Tudose.
Una peste alta, "defecțiunea" lui Robert Turcescu a pus o nouă umbră asupra presei și a readus în discuție, cu mai mare acuitate, tema agenților de ser­vicii secrete infiltrați în politică și în presă. Într-o țară democratică, presa și politica ar trebui să-și îndepli­nească misiunea fără dublă comandă - una trans­parentă și alta ocultă. Altminteri, nu vom ști niciodată ce urmărește cu adevărat un articol de presă sau o decizie politică. De aceea, ar trebui ca, folosindu-se mijloace legale, să fie deconspirați sau retrași toți ofițerii de servicii secrete din presă și din politică. Avem parte și așa de prea multe surprize neplăcute, măcar să mai eliminăm o parte din ele.