Opera lui Lev Nicolaevici Tolstoi, mereu reeditată, retradusă, ecranizată, are și va avea parte în toată lumea de o hermeneutică nuanțat-comprehensivă. Însă omul care a creat-o continuă să fie o enigmă, fiindcă geniul nu poate fi vârât în tiparele gândirii comune. De aceea interesul pentru cel ce a dat patrimoniului universal atâtea capodopere e viu și în secolul XXI, sub diverse forme. Ca să dau doar două exemple, în 2010, la comemorarea unui secol de la moartea lui Tolstoi, am putut citi docu-romanul americanului Jay Parini, "Ultima gară" (tradus tot la Humanitas), o carte de ficțiune în care se reconstituia celebra fugă a patriarhului de la Iasnaia Poliana spre mânăstirea Optina și moartea lui în gara Astapovo. Tot atunci, Michael Hoffman a realizat o coproducție cinematografică pe același subiect, "Ultima toamnă", cu Helen Mirren și Christopher Plummer în rolurile principale. Occidentalii însă, și în special americanii, oricât de bine s-ar documenta, nu pot pătrunde în abisurile sufletului rus, au o tendință de simplificare (o dovedesc și filmele și serialele TV făcute de ei după "Război și pace" sau "Anna Karenina", incomparabil mai superficiale decât cele rusești). Pavel Basinski, critic, istoric literar și romancier rus născut în 1961, a comemorat și el 100 de ani de la moartea lui Tolstoi prin cartea pe care vi-o recomand azi drept cea mai bună, mai obiectivă și înțelegătoare biografie a genialului scriitor. Basinski a strâns materialul faptic colosal, dispersat în foarte multe surse - jurnalele lui Lev Nicolaevici, ale soției lui, Sofia Andreevna, ale unora din copiii lor, ale lui Certkov, scrisori între toți aceștia, articole din presa vremii, mărturii ulterioare, biografii scrise de discipoli tolstoieni, precum Briukov ș.a. - și l-a organizat tematic în jurul ideii de fugă din propria viață, nesatisfăcătoare spiritual, care-l obseda de decenii. Cu o fugă începe drumul lui conștient în viață, la 18 ani, când părăsește Universitatea și tot cu o fugă se sfârșește la 82 de ani. Tolstoi e văzut ca un om pentru care importantă nu e atât libertatea, cât voința: imediat ce presiunile din afară devin mai mari decât forțele proprii, îngrădindu-i voința, recurge la fugă. Exegeții și biografii au discutat mult, întorcându-le pe toate părțile, relațiile lui Lev Nicolaevici cu soția lui, Sofia Andreevna Bers, făcându-i acesteia un portret în general defavorabil și găsind în ea sursa dezamăgirilor și suferințelor scriitorului. Basinski îi face dreptate acestei femei normale, plină de prejudecățile de clasă ale timpului său, care și-a împărțit viața cu un geniu 48 de ani, i-a născut 11 copii și i-a fost devotată. Dar nu a putut accepta faptul că el prefera "poporul" bunăstării familiei, că donase drepturile de autor și era gata să renunțe și la moșie. Din această cauză atmosfera de la Iasnaia Poliana se înveninează, iubirea-ură dintre soți ia forme violente: "Incompatibilitatea cu soția lui a fost una din cauzele fugii (...). Rolul soțului și tatălui cumsecade care adună pentru copii și nepoți comori materiale e respingător ca un mormânt". Lev e nedrept când vede în Sofia întruchiparea cupidității detestabile, când ea nu dorește să apere decât bunăstarea copiilor ei, la care a contribuit din greu, administrând domeniul, copiind manuscrise și ocupându-se de editare. E drept că Sofia e o fire geloasă, nu doar pe fostele ibovnice ale soțului, ci și pe secretari și pe discipoli devotați, precum Certkov, care au o influență mai mare decât ea asupra scriitorului, pe dorința lui de perfecționare morală prin sărăcie și iubire de aproape ("El iubește tot și pe toți, iar eu vreau să mă iubească numai pe mine" - notează ea în Jurnal). Nemulțumirile ei cumulate duc la scene de isterie, care-i accentuează bătrânului soț dorința de a fugi din "această casă de nebuni". Evadarea finală, oprită în gara Astapovo, își găsește motivația psihologică (Sofia o vede însă ca pe o insuportabilă trădare și are o tentativă de sinucidere). Dorința expresă a lui Lev Nikolaevici a fost ca, în timpul agoniei lui, soția să fie ținută la distanță. Apariția ei în casa șefului de gară îi bântuia muribundului coșmarele. Sofia i-a supraviețuit 9 ani, întreținându-i cultul și dorind să facă uitate neînțelegerile. Despre fuga ultimă a lui Tolstoi avea să spună că "e de neînțeles". Cartea lui Pavel Basinski te ajută într-un mod pasionant să luminezi misterul.