Răspuns pentru IONELA - Baia Mare, F. AS nr. 1140 - "Mă simt foarte rău. Am lupus, poliartrită reumatoidă sau altceva?"

Redactia
Dr. MIRCEA PEIA - specialist medicină complementară și reflexoterapie - Timișoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24, e-mail: mirceapeia@yahoo.com

Analizând semnele și simptomele pe care le acu­zați de aproximativ un an, se poate tra­ge concluzia că suferiți de lupus siste­mic eritematos, și nu de poliartrită reu­ma­toidă, așa cum ați fost diagnosti­cată a doua oară, chiar dacă formele de ma­ni­festare ale celor două boli se asea­mănă și, uneori, ele pot fi confundate. Simptome precum durerea articulară prelungită, oboseală și slăbiciune, fe­bră, scădere ponderală etc. reprezintă fără îndoială tabloul clinic al lupusului sistemic, la care se adaugă și faptul că boala s-a declanșat pe timpul sarcinii, amănunt deloc de neglijat dacă luăm în considerare faptul că lupusul sistemic eritematos poate apărea pentru prima dată tocmai în timpul acestei perioade. Ceea ce trebuie să înțelegeți este că lupusul eritema­tos sistemic (boală din categoria colagenozelor, și în același timp, cea mai comună formă de lupus), sem­nifică afectarea mai multor sisteme ale organismului, cu predilecție pielea, sistemul nervos, rinichii, plă­mânii și inima, pe lângă afectarea articulară tradusă prin inflamație, durere, rigiditate și, ocazional, ro­șeață le nivelul articulațiilor. În multe cazuri, este posibil ca boala să nu producă probleme serioase, însă, pentru unele persoane, lupusul re­pre­zintă o afecțiune majoră ce ne­ce­sită control adecvat pentru preve­nirea sau tratarea complicațiilor grave, în special cardiace și renale, dar și a complicațiilor care pot sur­veni în urma tratamentului.
Tratamentul lupusului depinde de severitatea sa și de formele de pre­zentare (modul în care se mani­festă), utilizându-se în acest scop antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi Ibuprofenul și Aspirina, care pot ajuta la contro­lul durerii și al inflamației asociate lupusului. O altă opțiune repre­zin­tă inhibitorii de COX-2, cum ar fi Celebrex și Bextra. Aceste medicamente sunt o alternativă în ca­zul în care analgezicele uzuale produc efecte adverse, cum ar fi durerile gastrointestinale și episoa­dele he­mora­gice. Uneori, tratamentul lupusului recla­mă utilizarea corticoterapiei (ex. Prednison) pentru con­trolul infla­mației sau medicamente ca hidroxiclo­rochina (Pla­quenil) și medicamente imunosupre­soare ca azatio­prina (Imuran), ciclofosfamida (Cy­toxan) sau mico­fenolatul mofetil (CellCept).
Oricum, datorită riscului pe termen lung asociat lupusului și tratamentului său, este important ca me­di­cul dvs., să monitorizeze atent statusul bolii și me­dicamentele pe care le utilizați. În același timp, con­trolul lupusului include, ca și în alte afecțiuni mus­culare și articulare, desfășurarea activităților zilnice pentru prevenirea slăbiciunii musculare și ame­liora­rea rigidității articulare. Chiar dacă nu vă simțiți în sta­re să faceți exerciții în timpul perioadelor de recă­dere, recurgerea la activități fizice ușoare și la fizio­te­rapie este esențială pentru menținerea condiției fizice.
În concluzie, deși lupusul sistemic, ca oricare altă patologie autoimună, este dificil de controlat, mijloa­cele de tratament alopat au un rol important în ame­lio­­rarea simptomatologiei și prevenirea riscului unor complicații severe, iar asocierea unui tratament natu­rist este oricând binevenită, cu condiția ca acest tip de terapie să țină cont de necesitățile și statusul bolii dvs. Pentru alte lămuriri, contactați-mă telefonic!
Să auzim numai de bine!

Dr. ANDREI MANU-MARIN - medic primar urologie, specializare neuro-urologie și urodinamică, EVOMED București, www.evo-med.ro, tel. 0740/07.73.37, e-mail: andrei.manumarin@yahoo.com

"În urma unui AVC hemoragic vezica nu-mi mai funcționează"
(Răspuns pentru LEU ANTOFI, F. AS nr. 1140)


În urma unui accident vascular, în majoritatea cazurilor, apare retenția de urină. Refacerea funcției vezicii urmează recuperării pacientului, adi­că unui pacient recuperat, ca dvs., ar trebui să-i fie recuperată și funcția vezicală. Gradul recuperării și efi­cien­ța vezicii pot fi constatate prin pro­ba uro­di­namică, care măsoară pre­siunile din vezica uri­nară. Ca urmare, analiza ar tre­bui făcută înainte de ope­rație. În plus, nu există o ope­rație care să refacă func­ția vezicii urinare. Doar prostata poate fi operată, ca să ușu­­reze golirea vezicii, dar în cazul în care vezica nu se con­tractă, tot nu se va putea goli și, ca urmare, operația de pros­tată poate fi inutilă.

"Am incontinență urinară după extirparea prostatei"
(Răspuns pentru NICOLAE H., F. AS nr. 1140)


Există tratamente pentru în­tă­rirea perineului și, implicit, a sfinc­terului urinar. Acestea, aso­ciate cu exerciții și stimulări elec­trice ale sfincterului, ajută la toni­fierea și controlul îmbunătățit al mușchilor implicați în conti­nența urinară. De asemenea, ar trebui investigată și funcția vezicii, care dacă este mai sen­sibilă sau hiperactivă, poate fi tratată cu un calmant, lucru care ar ajuta, și el, la ameliorarea con­tinenței urinare. Ar trebui să începeți prin efectuarea unei uroculturi și apoi să completați un calendar micțional pe două zile, pe care să le trimiteți scanate pe adresa de e-mail a cabinetului nostru.

Ing. BOGDAN VICTOR - specialist în fitoterapie, reflexoterapie și bioenergie - București, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98 (între orele 20-22)

"Știe cineva un tratament pentru epilepsie?"
(Răspuns pentru ANDREEA - Sebeș, F.AS nr. 1133)


Epilepsia este o afecțiune caracterizată prin dis­funcții ale creierului manifestate prin descărcările celulelor nervoase ale cortexului cerebral, având drept cauze: un grad ridicat de toxine, ca urmare a consumului exagerat de medicamente, a unor tumori ce apar în zona creierului sau a unor infecții. În pre­zent, se cunosc peste șaisprezece tipuri de epilepsie. Acestea pot fi generalizate sau parțiale. Cele gene­ralizate se manifestă prin pierderea totală a cunoș­tinței și convulsii a căror durată poate fi de ma­ximum cincisprezece minute. Cele parțiale sunt definite de tulburări de cunoștință sau nu, de manifestări motorii și psihice.
Stimată doamnă Andreea, am un răspuns îmbu­curător pentru dvs.: vă puteți vindeca, dacă respectați tratamentul prezentat mai jos. În sprijinul acestei afirmații vă precizez că în nr. 1033 al revistei "For­mula AS", doamna Maria Voican din București mi-a mulțumit că s-a vindecat de epilepsie, intitu­lându-și mulțumirea în felul următor: "Epilepsia - o boală nevindecabilă, pe care dl. Victor Bogdan o vindecă!"
Ca să vă vindecați, trebuie, în primul rând, să mâncați timp de 6 luni doar următoarele alimente: orez, grâu (pâine neagră, arpacaș), legume cu ulei sau un­tură, produse lactate, toate fructele, ouă, spanac, sucuri dulci de fructe preparate în casă și zahăr, sare în cantitate mică și miere de albine. Sunt interzise ur­mătoarele alimente: carnea, peștele, toate intoxican­tele, fasole, băuturi fierbinți, ceai negru și verde, cafea, oțet, usturoi, ceapă, praz, alimente uscate ca: porumb (mămăligă, condimente iuți, ardei iute etc.). Obligatorii: Apisan-Forte, 2 linguri pe zi (două luni) și o lingură pe zi (timp de 4 luni).
* Un automasaj făcut de două ori pe zi este, de ase­menea, benefic. (Zonele de masat și durata masa­jului le puteți obține dacă îmi dați un telefon la 0723/74.23.98, seara, între orele 20:00-22:00). Preci­zez că masajul făcut de un maseur nu este indicat.
* Trebuie ca o perioadă de timp să beți, în loc de apă obișnuită, doar apă distilată. Cantitatea de apă distilată pe care trebuie să o beți, în total, este de maxi­mum 90 de litri. Nerespectarea cantității mențio­nate poate duce la efecte nedorite. Pe perioada trata­mentului, trebuie să aveți o gândire pozitivă, adică să doriți și să fiți convinsă că vă faceți bine. În acest sens, este bine să spuneți de 10-15 ori pe zi, cu voce tare sau în gând, următoarele: "Trebuie să mă fac bine!". "Mă fac bine!". "Doamne Dumnezeule, aju­tă-mă să mă fac bine!".
Rețete naturiste pentru epilepsie
* Se macerează timp de 15 zile: 200 g de rădăcini proaspete de valeriană, într-un litru de alcool de 60 grade. Conținutul sticlei se agită zilnic, pentru omo­genizare. Se filtrează și se pune în sticle închise la culoare. Se iau 40-50 picături, în jumătate de cană cu ceai sau apă, seara la culcare.
* Câte 19 semințe de muștar, de 3 ori/ zi, timp de 3 săptămâni.
* Se amestecă ulei de măsline cu fagure și ceară de albine topite pe "bain-marie". Se unge cu acest preparat o bucată curată de pânză și se aplică, sub for­mă de compresă, pe co­loana vertebrală.
* Se fac băi cu decoct din fân de pădure.
* Se fac cure succesive, de câte 40 de zile, cu 15 zile pauză, luând pe nemâncate câte o linguriță de pulbere de brânca-ursului, de 3 ori pe zi.
NOTĂ: Rețetele se fac pe rând, una câte una, indiferent de ordine.
Acest tratament este eficient pentru toate tipurile de epilepsie. Vă doresc multă sănătate!