ZODIACUL LUNII DECEMBRIE

Tana Rosca
Ultima lună a anului începe într-o notă optimistă, dinamică, grație aspectelor frumoase care se conturează între semnele de foc. Evident, ele sunt primele beneficiare ale acestor energii prietenoase, în primul rând Leii și Săgetătorii, Berbecii, și ei, dar ceva mai puțin. Către mijlocul lunii, atmosfera se întunecă, iar pe 15, Pluton în Capricorn și Uranus în Berbec se confruntă într-o nouă repriză. Persoane sau situații care nu ne mai sunt de folos (chiar dacă ne conferă un sentiment de stabilitate) pot să dispară brusc din viața noastră, pentru a face loc noului. Vine vremea să ieșim din zona noastră de confort, pentru a ne dezvolta noi însușiri. Saturn părăsește pe 23 zodia Scorpionului, pe care a supus-o multor încercări, din octombrie 2012 încoace. Cazat în Săgetător, Saturn pune accentul pe respectarea principiilor, pe valorile morale și pe puterea exemplului personal. Uranus revine în mișcare directă pe 22, semn că viața noastră socială se poate reașeza, în urma experiențelor din ultimele cinci luni. Sfârșitul de an vine cu o încredere prudentă în viitor, bazată însă pe estimări realiste.

BERBEC
Tolba cu prieteni


La sfârșit de an, vă doriți să eva­dați din cotidian, să plecați cât mai departe, pentru a schimba mediul și starea dvs. de spirit. Ace­ia dintre dvs. care nu-și pot per­mi­te o plecare în străinătate se pot mul­țumi cu o cură de cultură, căci veți fi dornici să vă lăr­giți orizontul și deveniți re­ceptivi la evenimente artistice. Puteți lega noi prietenii la drum sau puteți aprofunda legătura cu prietenii dvs. din străi­nătate. Prietenia joacă un rol impor­tant în viața dvs., așa încât unii dintre dvs. vor prefera să petreacă săr­bătorile cu prietenii, nu cu familia.
BANI: Aceasta este luna în care ma­rele malefic Saturn pă­ră­sește zodia Scorpionului, respectiv pe data de 23. Odată cu plecarea sa, o serie de restricții financiare pot să dis­pară. Relațiile cu băncile se îmbună­tă­țesc, iar participarea la afaceri co­mune cu alte persoane devine mai echi­tabilă.
CARIERĂ: Finalul de an vă dă oca­zia să vă remarcați în ochii șefilor, dar, în jurul datei de 25, e preferabil să nu faceți opinie se­parată. Mercur vă ajută să comunicați bine cu șefii, începând din 18.
DRAGOSTE: Berbecii îndrăgostiți pot trăi momente fru­moase alături de persoana iubită, mai ales la mijlocul lunii. În viața altora pot să reapară persoane iubite din tre­cut, creând derută. În cuplurile stabile, tensiunea latentă poate izbucni după 22.
SĂNĂTATE: Pe 6 există un risc privitor la accidente vizând zona capului și încheieturile brațelor, la fel și pe 21.

TAUR
Idilă familială


Atmosfera din fa­milie se anunță cât se poate de plăcută pe parcursul lunii decembrie. Totuși, începând din 9, o atitudine prea ospitalieră vă poate aduce pe cap musafiri de care vă des­co­torosiți cam greu sau care so­li­cită prea mult din timpul ori chiar re­sur­sele dvs. Cei mai mulți dintre dvs. sunt atrași de ideea de a petrece săr­bă­torile de iarnă altundeva decât acasă. Cea mai bună perioadă pentru a vă alege o destinație ideală începe din 10, iar pornirea la drum e propice după 18.
BANI: Cu toate că anul se apropie de sfârșit, activitatea de afa­ceri se poate înteți, cu rezultate fru­moase, mai ales până pe 17 inclusiv. Pe­rioada ideală pentru semnarea unor contracte lucrative este cuprinsă între 1 și 9, cu excepția datei de 2. Sta­bi­litatea contractelor încheiate acum va fi pusă la încercare de Saturn, după 23.
CARIERĂ: Ambiția de a vă afir­ma vă este indusă de Marte, începând din 5, însă printre co­legii dvs. de serviciu se găsesc unii ca­re lucrează în taină împotriva dvs., ceea ce poate deveni evident în jurul datei de 22.
DRAGOSTE: Cuplurile stabile, greu încercate de trecerea lui Saturn prin Scorpion, începând din oc­tombrie 2012, încep să se linișteas­că în preajma sărbătorilor, mai precis din 23. Cele care au rezistat până acum vor mai avea de depășit o mică pro­bă finală, la mijlocul anului următor.
SĂNĂTATE: Problemele dvs. legate de circulația sângelui în gambe și de insomnie în­cep să se mai calmeze după data de 22.

GEMENI
Fuga de sub escortă


Gemenii fac parte dintre zodiile care doresc să evadeze din plictisul vieții cotidiene și să se avânte la drum. Dacă vă avântați la drumuri lungi, vă sfătuim să aveți grijă la șofat, în special în jurul datei de 22 și în ultimele zile ale lunii. Tot atunci va trebui să fiți atenți și cum conduceți pe parcursul deplasărilor dvs. cotidiene. Aceia dintre dvs. care doresc să se re­mar­ce prin creativitatea ideilor sau bo­găția cunoștințelor vor avea ocazia să-și impresioneze auditoriul, în spe­cial în perioada Crăciunului. Ar fi, pro­ba­bil, o idee bună să vă invitați și prie­te­nii de Crăciun și de Anul Nou sau să ac­ceptați invitații la petreceri organi­zate de ei.
BANI: Un proiect de investiție ambițios poate suna tentant. Ar fi însă de preferat să nu vă angajați în el în ju­rul datelor de 15, 25 și 27. Contractele pot fi sem­na­te într-un context fa­vorabil începând din data de 18.
CARIERĂ: În prima zi a lunii v-am sfătui să evitați discuțiile cu șefii, căci nu puteți găsi decât cu greu abor­da­rea potrivită. Până pe 23, la dvs. la ser­viciu se produc ultimele ajustări, în­tr-o ierarhie care se va menține în aceas­tă formulă, ani buni de acum încolo.
DRAGOSTE: Momentele romantice nu lipsesc din viața de cuplu, până pe 10. Dar comunicarea e dinamică și plăcută până hăt, pe 21.
În poveștile de iubire pot interveni însă tensiuni accentuate la mijlocul lunii.
SĂNĂTATE: Tratați-vă intensiv bo­lile cronice, până pe 23, dacă vreți să se amelioreze până la sfâr­șitul anului.

RAC
Punct și de la capăt


Ați făcut față intensificărilor unor tensiuni din viața dvs. lu­na trecută, și acum simțiți ne­vo­ia să vă retrageți și să vă odih­niți. Ar fi bine să vă luați câteva zile libere înainte de Luna plină din data de 6, să plecați într-un loc liniștit. E bine să fiți în de­pli­­­nă­tatea forțelor, ca să puteți face față cu bine noului val de so­­lici­tări care se profilează în jurul datei de 15, când e posibil să fiți con­frun­tați cu nevoia de a lua decizii majore.
BANI: Mulți dintre dvs. au prins curaj din vară, când au în­ceput să le crească veniturile directe. Din 5 încolo vă puteți gândi la o afa­cere ori o investiție, dar e bine să în­cepeți prin a disponibiliza o sumă mo­dică. Data de 9 este contraindicată ope­rațiunilor cu caracter financiar.
CARIERĂ: Apare o compensare pentru dățile când, în ciuda strădaniilor dvs., planurile nu v-au reușit. Acum picați pe contexte care vă ajută să progresați în carieră, poate chiar spectaculos. Ex­cep­ția o constituie data de 15.
DRAGOSTE: O poveste de dragoste se poa­­­­te încheia sau, dimpotrivă, poa­te trece la următorul nivel (lo­godnă sau căsătorie) după data de 23. Cuplurile stabile sunt în general armonioase, partenerul își manifestă din plin impli­carea, în special din 18.
SĂNĂTATE: În prima zi a lunii nu prea sunteți în formă, picioarele se pot umfla, limfa circulă greu. Palpitații pot apărea pe 6, dar nu e ceva îngrijorător. Venus armonizează funcțiile organismului, până pe 17.

LEU
Infuzii de energie


Energia prietenoasă a mi­cu­lui benefic Venus vine să o sus­țină pe 5, pe cea a marelui benefic, Ju­pi­ter, care vă traversează zodia. Ulterior, Mercur și Soarele fac același lucru între 12 și 15. Aceste date pot fi pur și simplu zile plă­cu­te, care trec fără griji, sau puteți pune această energie la treabă, în mod creativ. Și cum mulți dintre dvs. sunt înzestrați cu talent, ar fi bine să vă consacrați timpul dezvoltării acestuia. La mijlocul lunii, viața socială poate pre­zenta anumite dificultăți, în sensul în care prietenia față de o persoană sau apartenența la un grup pot fi puse sub semnul întrebării, iar deciziile, oricare ar fi, implică și consecințe dureroase.
BANI: Pe 1 sunt de evitat in­ves­tițiile. Alte zile cu potențial de risc sunt 6 și 7, când nici discuțiile pe marginea afa­ce­rilor nu duc nicăieri. Pe 15, în schimb, puteți face un pla­sa­ment de capital inspirat.
CARIERĂ: Mulți dintre dvs. nu și-au putut actualiza po­ten­țialul profesional în ultimii doi ani, fiind prinși de probleme și res­pon­sabilități casnice ori fami­liale. Această situație se schimbă după 23.
DRAGOSTE: Deși e miez de iarnă, din punct de vedere sentimental, atmos­fe­ra se poate încinge, deci fiți pre­gătiți să vă îndrăgostiți. Cele mai multe șanse de-a începe o le­gătură romantică există până pe 10.
SĂNĂTATE: Tensiunea poate fi mare și pot apărea și dureri de cap, în primele patru zile ale lunii. Dar vine data de 11 și, odată cu ea, Ve­nus, re­introduce armonia.

FECIOARĂ
Revelații spirituale


În cea mai mare parte a ultimei luni din an, dvs., care vă numărați printre zodiile dependente de muncă, o lăsați mai moale și vă faceți mai mult timp pentru familie. Într-adevăr, aici vă așteaptă momente plăcute. Invita­ți-vă și prietenii, deoarece calitățile dvs. de gazdă se vor bucura de apre­ciere, mai ales până pe 10. După 23, în schimb, pot să apară griji legate de casă sau de cineva vârstnic din familie. Firi înclinate mai mult către știință decât către credință, puteți fi convertiți, sub in­fluența marelui benefic, Jupiter. Pu­teți avea revelația că viața pe pământ este orchestrată din planuri mai înalte (și nu ne referim la extratereștri) sau puteți dobândi încredere în viață, în­țelegând că ea ne oferă ceea ce ne tre­buie, nu ceea ce ne dorim.
BANI: O inițiativă lu­ată unde­va, în prima parte a lunii, poate fi fruc­ti­ficată cu succes către sfârșit de an, undeva în jurul datei de 25, când situațiile potrivite se pot ivi ca prin farmec.
CARIERĂ: Energia de care dați dovadă în ultimele zile ale anului îi inspiră pe colaboratorii dvs. să lucreze mai efi­cient, iar acest lucru nu va trece neob­servat de cei de care depinde o even­tuală promovare.
DRAGOSTE: Mulți dintre dvs. simt că partenerul de cuplu le scapă printre degete, că ascunde ceva, și s-ar putea ca instinctul dvs. să fie co­rect. Anumite relații de iubire cu o ten­tă ușor obsesivă pot înceta fără preaviz.
SĂNĂTATE: Odihna vă face bine, pof­ta de mâncare creș­te, cea de mișcare scade. Atenție la ki­lo­grame!

BALANȚĂ
Acceptați transformările


Aveți multe de evaluat în viața dvs., în care schim­bă­rile de direcție au fost dese, în ultimii trei ani și ceva. O nouă schimbare se profilează luna aceasta în jurul datei de 15 și ar putea implica mai multe domenii ale vieții dvs. Încercați să acceptați situațiile care apar pe neprevăzute, ele sunt puse în calea dvs. de destin. Poate fi vorba despre nevoia de schimbare a domi­ci­liului, despre tensiuni mocnite cu unii dintre membrii familiei dvs., ce tind să erupă, acestea din urmă, mai ales la începutul lunii. O binevenită liniște se face simțită în perioada Crăciunului, când veți putea constata că transformările din viața dvs. au și părți bune, în special pe 25.
BANI: Strâmtorările financiare pe care le-ați simțit, pe alocuri acut, din toamna lui 2012 încoace, pot lua sfârșit, după 23, odată cu ple­carea marelui malefic Saturn din Scor­pion. Cu cât ați fost mai chibzuiți cu banii până acum, cu atât mai repede se va drege situația.
CARIERĂ: Trăiți în continuare cu incertitudini, n-aveți încă o direcție bine precizată, dar asta nu înseamnă să dați amploare incidentelor care se pot petrece pe 1 și pe 6. Acestea pot avea și consecințe favorabile.
DRAGOSTE: Aveți răbdare cu partenerul dvs. de cuplu, al cărui comportament va deveni mai puțin imprevizibil după data de 22, când Uranus își reia mișcarea directă. Idile se pot înfiripa în preajma Crăciunului.
SĂNĂTATE: Labele picioarelor sunt sensibile; pot fi probleme și cu tiroida.

SCORPION
Relaxare totală


La începutul lunii octombrie 2012, marele ma­lefic Saturn își făcea intrarea în semnul dvs., punându-vă la încercare curajul, determinarea și dâr­zenia. Din fericire, dvs. nu vă speriați de pro­vocări, dimpotrivă, vă place să vă testați limitele. Dar de probele de rezistență saturniene nimeni nu trece fără câteva cicatrici, chiar dacă experiența ast­fel dobândită îi va servi, ulterior, pe perioada întregii vieți. Saturn părăsește semnul dvs. pe 23, lăsân­du-vă să vă relaxați cu adevărat de Crăciun. Vă veți reîntâlni cu el de-abia la anul, în vară, timp de circa patru luni, când planeta supranumită și "stăpânul karmei" va veni să verifice dacă ați înțeles lecțiile sale, legate de rigoare și disciplină. Chiar înainte de Sfântul Nicolae, energicul Marte vă poate determina să vă implicați fără rezerve în pregătirea casei și familiei în vederea sărbătorilor.
BANI: Cadourile vă pot parveni anul acesta la începutul lunii, când micul benefic Ve­nus, patroana banilor, Soarele cel creativ și abilul ne­gociator și comerciant Mercur își unesc forțele, ca să vă rotunjească veniturile.
CARIERĂ: Cei pe care Saturn, planeta carierei, i-a determinat să fie mai riguroși cu ei înșiși și mai toleranți cu ceilalți încep o ascen­siune frumoasă.
DRAGOSTE: Starea de însingurare se risipește după 22, dar încă nu știți prea bine ce vreți.
SĂNĂTATE: Evitați să munciți noaptea, ca să nu vi se dea peste cap ciclul veghe-somn. Gambele ar trebui protejate.

SĂGETĂTOR
Sub tutela lui Saturn


Soarele, Venus și Mercur în zodia dvs. vă asigură o bu­nă-dispoziție de invidiat. Stră­luciți fără efort, comunicați cu ușurință, iar Venus vă scoate în evidență farmecul natural. Com­binația persistă până pe 10, dar și mai încolo apar aspecte frumoase, care produc aceleași efecte. Mai puțin simpatic stau lucrurile către sfârșitul lunii, când marele malefic Saturn intră în semnul dvs., unde va petrece mai bine de doi ani, cu un respiro de patru luni, în vara anului viitor. Dvs. sunteți toleranți și nu obligați pe nimeni să trăiască în conformitate cu principiile dvs., indiferent cât de mult țineți la ele. Riscul venit de la Saturn e să încercați să le impuneți celor din jur ceea ce v-ar știrbi popularitatea. Cu­noș­tințele dvs. vor fi puse la încercare, iar do­rința dvs. de-a călători s-ar putea să fie greu de pus în practică.
BANI: Țineți-vă departe de orice speculații fi­nan­ciare la mijlocul lunii, mai ales dacă pri­miți ponturi din partea prietenilor sau aceștia vă pro­pun o asociere. După 15, situația se îmbunătă­țeș­te.
CARIERĂ: Greutățile pe care le întâmpinați la mijlocul lunii vin din altă direcție decât cea pe care o bănuiți dvs. Fiți prudenți!
DRAGOSTE: Vă faceți partenerul să se simtă gro­zav până pe 10. Pasiunile pot fi spec­taculoase ca intensitate, dar de scurtă durată.
SĂNĂTATE: Îngrijiți-vă cu rigurozitate afecțiu­nile cronice până pe 22 și puteți con­s­tata îmbunătățiri semnificative.

CAPRICORN
Sfârșiți ce-ați început


Marte vă ține în priză, în primele patru zile ale lunii. Asta înseamnă că autocontrolul dvs. nu e la fel de puternic ca de obicei, dar puteți fi mai spontani și mai înfipți. Planeta dvs. guvernatoare, Saturn, v-a testat relațiile de prietenie (îndeobște pe cele vechi) și apartenența la grupurile sociale pe care obișnuiați să le frecventați. Din 23 încolo, marele malefic intră în Săgetător. Începe o perioadă de eva­luare a ultimilor 7 ani. Proiectele curente trebuie duse la bun sfârșit, nu e indicat să începeți nimic nou. E bine să dați curs nevoii de-a vă retrage, de-a face bilanțul trecutului și pace cu ceea ce ați trăit până acum.
BANI: Investițiile dvs. pot da roade nesperat de bune și încă cu minim efort. S-ar putea să primiți informații privilegiate sau sprijin neașteptat din partea unui prieten sau a unei rude prin alianță.
CARIERĂ: Strategiile nu-și au rostul, acum se în­tâmplă evenimente prestabilite. Ce­le care se petrec în jurul datei de 15 ar putea fi greu de suportat, dar dacă nu vă lăsați copleșiți, veți vedea, după Crăciun, că totul a fost spre binele dvs.
DRAGOSTE: Sunteți pasionali în primele zile ale lunii și seducători, începând din 11. Pe 21 și pe 25, ar fi însă bine să fiți reținuți, căci re­ac­țiile pe care le stârniți pot fi imprevizibile.
SĂNĂTATE: Începând din 23, ar trebui să aveți ma­re grijă de oase (genunchii sunt pri­mii vizați), de piele și dinți.

VĂRSĂTOR
Energie marțiană


Terminați anul în forță, căci Marte intră în sem­nul dvs. pe 4 și vă imprimă energia lui hotă­râtă. Puteți avea idei îndrăznețe și originale, pe care nu vă sfiiți să le comunicați și altora. Ele pot fi bine primite, cu condiția să nu le prezentați într-o manieră prea radicală. Unora dintre dvs., înzestrați cu spirit de inovator, le pot veni în minte invenții pe care le pot și pune în practică rapid. În plan personal, ar fi bine să nu vă purtați ca un rebel care nu suportă să i se facă niciun fel de program. Un comportament ușor excentric, în schimb, vă poate sta bine. Accentul cade pe cuvântul "ușor". Planetele care se strâng în Ca­pri­corn, din 11 încolo, vă mai domolesc. Puteți fi al­ternativ extrovertiți, alergând de la un eveniment la altul, dar și introvertiți.
BANI: Și ce dacă prietenii dvs. sunt puși pe cheltuieli? Dvs. nu vă prea puteți permite să le urmați exemplul. Zilele în care vă vine să dați prea mulți bani pe distracții sunt 1 și 6.
CARIERĂ: O barieră invizibilă v-a ținut departe de ținta ambițiilor dvs. E vorba despre Saturn, care v-a testat motivația și pregătirea. Din 23 decembrie vi se pot deschide uși care din toamna lui 2012 au fost închise.
DRAGOSTE: Partenerul vă poate surprinde prin atenția - sau atențiile - cu care vă co­pleșește. Doar pe final de lună îl poate deranja, puțin, că dvs. luați toate hotărârile.
SĂNĂTATE: Infecțiile latente în corp pot ieși la suprafață până pe 4. În formă înce­peți să fiți din 11.

PEȘTI
Dispute pentru întâietate


Pe 1 și pe 6 vă vine tare greu să vă adunați. Gân­du­rile vă fug în toate di­rec­țiile și n-ar fi o idee inspirată să vă ocupați de lu­cruri care presupun atenție la detalii. Relațiile de prietenie cu bărbații pot fi problematice în pri­mele patru zile ale lunii. De vină pot fi ei, dacă vor să preia șefia grupului dvs. social, sau chiar dvs., dacă vreți să dați to­nul cu tot dinan­dinsul. Prima variantă este însă cea mai probabilă. Toți factorii perturbatori dispar însă din 11 încolo, odată cu apa­riția micului benefic Ve­nus, responsabilă și de re­la­ții­le de prie­tenie, nu doar cu cele de dra­gos­te. Din acest moment încolo, armo­nia revine și puteți între­prinde ac­tivități de grup re­ușite, fără să se mai nască ani­mo­zități.
BANI: Câștiguri surprinzătoare se pot mate­ria­liza în punga dvs. până la mijlocul lunii și către finalul anului, dar în preajama datei de 15 ar tre­bui să vă țineți departe de investiții.
CARIERĂ: Până pe 10 inclusiv sunteți avantajați de relațiile cu șefii dvs., care sunt calde și prietenoase. Comunicarea cu ei funcționează excelent până pe 17 (cu excepția zilelor de 1 și 6). După 22, Saturn vine să vă disciplineze.
DRAGOSTE: Vă simțiți confuzi și vulnerabili în re­lația pe care o aveți, pe 1 și 6 , când u­ne­le si­tuații din prezent vă pot trezi suferințe trecute sau vă pot face să trăiți nostalgii profunde, legate de trecut.
SĂNĂTATE: Aveți un tonus bun și energia nu vă lipsește. Dar sunteți înclinați către ex­cese care obosesc ficatul și bila.