Ședința trebuia să realizeze o analiză a situației și, după amendarea cauzelor zdrobitoarei căderi, să stabilească strategia partidului pentru viitorul imediat. PSD-ul nu putea să nu procedeze la o serie de ajustări ale acțiunilor proprii, tocmai pentru că înfrângerea, cea de a treia, succesivă, la "prezidențiale", s-a produs la un scor uluitor. Nici Adrian Năstase, nici Mircea Geoană, candidații stângii la precedentele alegeri, nu au pierdut la o diferență atât de mare precum Victor Viorel Ponta, actualul premier, președinte al PSD și candidatul, socotit de neînfrânt, al stângii. Klaus Werner Johannis, reprezentantul opoziției la administrația în funcțiune, a recuperat cele 10 procente cu care fusese depășit de socialistul Ponta și a câștigat, în plus, alte 9 procente, cum nu s-a întâmplat la niciuna din alegerile anterioare. Comitetul Executiv al PSD trebuia, în consecință, să stabilească motivele spectaculoasei răsturnări și, după necesare modificări structurale (constând și în pedepsirea responsabililor), să instituie o "linie directoare" pentru perioada de coabitare cu președintele de altă culoare politică, până la alegerile parlamentare din 2016. Dacă, în democrațiile consolidate, după o asemenea înfrângere, conducerea oricărui partid "se retrage" în bloc, în cazul PSD-ului, se presupunea că măcar doi-trei lideri majori și strategi politici vor plăti prețul, demisionând. Nu s-a întâmplat așa. Comitetul Executiv a ales măsurile paleative ale excluderii din partid a doi lideri marginali, fără legături cu alegerile, Mircea Geoană și Marian Vanghelie, la care l-a adăugat pe Dan Șova, un aspirant "demascat" la șefia lăsată liberă de prezumtivul succes al lui Ponta și, concomitent, un lider urmărit de DNA. Contestatarii mai vocali ai conducerii în funcțiune, precum Robert Negoiță, primarul sectorului 3 al Capitalei, nu au fost sancționați. Comitetul Executiv al PSD nu a reacționat, practic, în niciun fel la rezultatul alegerilor prezidențiale. Dar, PSD-ul, care la trecutele "parlamentare" a obținut un procentaj electoral mai mult decât confortabil (peste 65%, împreună cu sateliții), nu poate să ignore severa admonestare pe care i-au administrat-o, în 16 noiembrie a.c., alegătorii. După orice bătălie electorală, câștigătorul ia - potențial - totul. În conformitate cu Constituția României, președintele nou ales poate sugera o "reașezare" a majorității parlamentare sau, pe un fond de blocaj instituțional, organizarea unor alegeri anticipate. O renunțare normală, de altfel, după "corecția" de la prezidențiale, la șefia executivului de către candidatul perdant ar fi permis o tranziție lină, spre prima alternativă, mai ales că promisiunile electorale făcute de el vor greva dur bugetul țării, pe anul viitor. Retragerea de la guvernare a lui Ponta ar putea permite PSD-ului să spere la o revenire în 2016, după ce noua majoritate se va uza, spetindu-se să repare consecințele promisiunilor (pomenilor) făcute de fostul său candidat. Dar Ponta nu a acceptat o asemenea soluție, pentru că, în primul rând, pierderea administrației ar duce, automat, la demiterea sa de la conducerea partidului și, ca urmare, încheierea carierei lui politice. De aceea, în Comitetul Executiv, el a apelat la găsirea unor "acari Păun" și la diversiunea debarcării posibile a "părintelui-fondator" al PSD, Ion Iliescu, recunoscut (abia acum!), drept comunist-remanent. Cerința retragerii "la umbră" a baronilor locali (cei care l-au impus drept candidat pe Victor Ponta) a fost una strict formală, făcută cu jumătate de gură, pentru că aceștia sunt "coloana vertebrală" a partidului, conceput așa de chiar fondatorul lui. La Comitetul Executiv, baronii l-au susținut în continuare pe Ponta, "omul lor", pentru că pierderea executivului ar însemna nu numai pierderea accesului privilegiat la resurse, ci și eliminarea unui "sistem de siguranță" în raport cu DNA, brațul de fier al Justiției independente.
Soluția găsită în Comitetul Executiv al PSD de gruparea Ponta-Dragnea e, însă, una agonică. Cel puțin pentru o vreme, executivul nu-și mai poate permite să obstrucționeze demersurile Justiției, care pare, într-adevăr, pornită pe amendarea necruțătoare a tuturor actelor de corupție și jafurilor din fonduri publice, ce au furnizat substanță averilor baroniale. Ponta și propagandiștii săi, inclusiv televiziunile-vuvuzea, nu vor mai putea reveni la tema "agresivității băsismului", Klaus Iohannis anunțând "un alt stil prezidențial", care nu exclude susținerea fermă a instituțiilor Justiției și respectarea strictă a reglementărilor constituționale, respingându-se încercările de modificare conjuncturală a lor. O limitare sau o pierdere a puterii baroniale va duce, însă, la pierderea "bazei" PSD-iste, formată din populația săracă și neinformată, dependentă de bunăvoința și pomenile "stăpânilor locului". Felul în care românii din diaspora au contribuit la distanțarea ruralilor, pensionarilor și șomerilor de "cadourile otrăvite" ale baronilor în turul secund al prezidențialelor arată că se poate. Restrângerea puterii potentaților economici corupți, reducerea posibilităților de manevră politică pentru acoperirea (interesată) a lor vor face ca parlamentari ai grupării la putere să încerce migrația (după "obiceiul pământului"), regruparea în alte formațiuni politice, regândirea posibilităților de a mai continua evoluția pe scena publică, cu "riscurile" pe care ea le incumbă. Chiar PSD-ul se va fisura interior, între cei (puțini) aspirând la un partid de stânga european și cei preocupați de salvarea afacerilor proprii, atunci când membrii lui vor constata că o coabitare de tipul Ponta-Băsescu nu mai este posibilă.
Cu cât agonia în care a plonjat falsul partid de stânga, sub conducerea unei găști mafiote, ce dorea impunerea pontismului (a minciunii ca mijloc politic) va fi mai lungă, cu atât posibilitatea redresării actualului PSD va fi mai redusă.