AUTOSUGESTIA

Andrei Cheran
- Vindecarea după metoda Coué -

"În fiecare zi, din toate punctele de vedere, mă simt din ce în ce mai bine"

Sugestia, sau mai degrabă autosugestia, este un subiect destul de puțin cunoscut, datorită conotației sale ușor "ireale", privită cu suspi­ciune, într-o lume aflată sub inchiziția absolută a științei, care cere ca totul să poată fi explicat și de­mon­strat pe cale rațională. Ei bine, există o mulțime de lucruri cărora nu li se pot aplica legități, fără a în­semna că asta le anulează existența. Printre ele se află și subconștientul omenesc, o zonă greu de eluci­dat din punct de vedere științific, dar cu manifes­tări remarcabile. Primul european care s-a ocupat de studiul autosugestiei - înte­meind o școală, o clinică și adunând o ca­zuis­tică impresionantă - a fost far­macistul și psihologul francez Emile Coué. Privit mai degrabă ca un "original" decât ca un om de știință, cercetările și experiențele sale au fost preluate "în forță" de noua școală ame­ricană de psihologie și psi­hiatrie, care îi aplică metodele cu succes, atât în zona vieții cotidiene (viziunea op­timistă și pozi­tivă asupra lumii), cât și ca terapie alter­nativă.

Cei doi "eu"


"Pentru a înțelege fenomenul autosu­gestiei, este necesar să știm că în interio­rul nostru există două individualități dis­tincte", spune Emile Coué. "Amân­două sunt inteligente, dar în timp ce una este conștientă, cealaltă este inconștientă. Acesta este motivul pentru care existența celei de-a doua trece în mod general neobservată. Cu toate acestea, prezența ei este ușor de constatat. Iată un exemplu: toată lumea a auzit despre somnambulism. Toți știu că un som­nam­bul se scoală noaptea din pat fără să se trezească din somn, iese din cameră după ce s-a îmbrăcat sau nu, coboară pe scări, traversează coridoare și, după ce a executat anumite acțiuni sau a terminat o anu­mită activitate, se culcă la loc, iar a doua zi se miră, văzând terminată o treabă pe care o lăsase neter­mi­nată. Cu toate că el este autorul, ignoră faptul acesta. Cărei forțe i s-a supus trupul său, dacă nu forței subconștiente?".
Dacă facem o comparație între partea conștientă și cea inconștientă a eului omenesc, constatăm că, în vre­me ce partea conștientă (rațiunea) este dotată, ade­seori, cu o memorie infidelă, subconștientul are, din contră, o memorie sclipitoare, care înregistrează, fără ca noi să știm, cele mai mici evenimente din viața noastră. În plus, inconștientul este credul și acceptă, ca un ostaș, ceea ce i se spune, el execută tot ce îi porun­cim. Și cum el conduce funcționarea tuturor organelor noastre, prin intermediul creierului, ceea ce i se spune să facă este fundamental.

Dresaj de înaltă școală

Înainte de-a păși mai departe în metoda elaborată de Emile Coué, e cazul să spunem că farmacistul și psihologul francez n-a fost doar un simplu teoretician al autosugestiei, ci și un practician renumit, cu o im­pre­sionantă experiență concretă, constând în mii de cazuri de vindecare, adunate în rafturi de biblioteci. Așa se explică siguranța aserțiunilor sale și claritatea eșafodajului teoretic, ușor de înțeles. "Subconștientul omenesc poate fi îmblânzit și condus, la fel cum îm­blânzim un râu de munte sau un cal sălbatic", spune Coué. "Fără hamuri și șa, animalul face ce vrea. O dată disciplinat, va face doar ce vrem noi". Conclu­zia? Și subconștientul poate să fie dresat, dar pentru asta e nevoie să știm că se poate (aproape toată lumea ignoră acest fapt), iar apoi să învățăm cum se face acest dresaj. Ei bine, mijlocul este foarte simplu, auto­sugestia!
Procedeul este următorul: în primul rând, trebuie să cântărim bine care vor fi temele autosugestiei și să repetăm de mai multe ori, fără să ne gândim la altceva, un anume îndemn pozitiv, de tipul: "Am fost bolnav, în­cepând din clipa aceasta sunt bine!". Dacă incon­știentul acceptă aceste sugestii, el se autosugestio­nează, iar lucrurile la care ne-am gândit se realizează. "Sugestia nu este altceva decât un hipnotism care se produce prin influența subconștientului asupra mo­ralului și al fizicului uman", spune Coué.
Atunci când ne convingem noi înșine că putem să facem un lucru oarecare, cu condiția ca acesta să fie posibil, îl vom face, oricât ar fi de greu. Dacă, din contră, ne imaginăm că nu putem să realizăm acel lucru, el va deveni pentru noi un obstacol de netrecut. Este suficient să te gândești că o durere trece, pentru a simți cum dispare puțin câte puțin și, invers, este de ajuns să te gândești că te doare ceva, pentru a simți imediat cum chiar apare durerea. Există unele persoane care prezic că vor avea mi­grene într-o anume zi, în anumite cir­cumstanțe și, într-adevăr, în ziua aceea durerile apar. Acei oameni și-au chemat ei înșiși durerea, la fel cum alții și-o alun­gă prin intermediul autosugestiei con­ști­en­te (există și o autosugestie incon­știen­tă, suportată de o persoană bol­navă în tim­pul somnului, atunci când cineva îi su­ge­rează că se va vindeca). "Știu că, în general, trec drept nebun în ochii lumii când lansez aceste idei ne­obiș­nuite", spune Coué. "Ei bine, cu ris­cul de a trece drept nebun, afirm că multe persoane sunt bolnave moral și fizic toc­mai pentru că își imaginează că sunt bol­nave, fie pe plan moral, fie fizic". Neuras­tenia, bâlbâ­iala, fobiile, cleptomania, anumite parali­zii etc. nu sunt altceva de­cât rezultatul inconștientului negativ asupra planului fizic sau moral. Dar dacă inconștientul este sursa mul­tora dintre suferințele noastre, el poate, de asemenea, să ne vindece afecțiunile psihice sau fi­zice. El poate să repare nu numai răul pe care l-a făcut, ci să vindece boli reale - așa de puternică este acțiu­nea sa asupra or­ganismului. Rețeta e simplă: izo­lați-vă într-o ca­me­ră, așezați-vă pe un fotoliu, închi­deți ochii pentru a evita să fiți distrași și spuneți-vă timp de câte­va minu­te: "Mă simt perfect, răul a tre­cut". Dacă în­tr-ade­văr, v-ați autosugestionat, adică dacă subcon­știen­tul și-a însușit ideea pe care i-ați ofe­rit-o, veți fi mirat să ve­deți că se întâmplă lucrul pe care vi l-ați imaginat.
"După cele spuse mai sus, se pare că nimeni nu ar trebui să fie vreodată bolnav. Este adevărat! Orice maladie, aproape fără excepție, poate ceda în fața autosugestiei, oricât de îndrăzneață ar părea afir­ma­ția mea. Nu am spus că «cedează întotdeauna», ci că «poate ceda»", conchide Coué. Principiul metodei se rezumă în doar câteva cuvinte: orice gând care ocupă în totalitate spiritul nostru devine adevărat pentru noi și are tendința să se transforme în act.

"Trece, trece!"

În fiecare dimineață când ne trezim și în fiecare seară când ne băgăm în pat, trebuie să închidem ochii și, fără a încer­ca să ne fixăm atenția asupra a ceea ce spu­nem, să repetăm de 20 de ori, pronun­țând destul de tare pentru a ne auzi pro­priile cuvinte (ca să nu pierdeți șirul, folo­siți un fir cu douăzeci de noduri), fraza ur­mătoare: "În fiecare zi, din toate punc­tele de vedere, mă simt din ce în ce mai bine". Cuvintele "din toate punctele de vedere" cuprind totul, este inutil să facem autosugestii particulare, referitoare la un anume organ. Această autosugestie tre­buie făcută în mod simplu, copilăresc, cât se poate de mecanic, fără niciun efort. În­tr-un cuvânt, formula trebuie repetată ase­menea litaniilor. În acest fel, vom reuși să pă­trundem în mod mecanic în subconștient și să acțio­năm asupra lui. Trebuie să urmăm toată viața această metodă, care este atât preventivă, cât și curativă. În plus, de fiecare dată, când în timpul zilei sau chiar noaptea, resimțim o suferință fizică sau morală, tre­buie imediat să ne spunem nouă înșine că ea nu va continua și că va dispărea, apoi trebuie să ne izolăm cât mai mult cu putință (într-un loc liniștit), să închi­dem ochii și, trecându-ne o mână peste frunte, dacă este vorba despre ceva moral, sau peste partea dure­roasă, dacă este vorba despre ceva fizic, să repetăm foarte repede, din vârful buzelor, cuvintele: "Trece, trece...", atâta timp cât este necesar. Cu un pic de obișnuință, vom reuși să facem să dispară durerea morală sau fizică după 20-25 de secunde. Trebuie să facem acest lucru de fiecare dată când este nevoie. Această metodă dă rezultate absolut minunate și este ușor de înțeles de ce.
Emile Coué oferă un exemplu concludent în acest sens: "O fetiță pe care o ajutasem să se vindece de astm, boală pe care o avea de opt ani, mi-a spus într-o zi că trebuie să i se scoată un dinte. Cum o știam foarte sensibilă, m-am oferit să o ajut să nu simtă nimic. A acceptat cu plăcere și am mers împreună la dentist. După ce s-a așezat pe scaunul acestuia, m-am postat în fața ei și privind-o în ochi i-am zis: «Nu simți ni­mic, nu simți nimic...». În timp ce-mi continuam su­ges­tionarea, i-am făcut semn dentistului. Peste o cli­pă, dintele era scos, fără ca fetița să fi clipit măcar. Cum se întâmplă deseori, a pornit o mică hemoragie. În loc de-a folosi un hemostatic oarecare, l-am rugat pe dentist să mă lase să încerc oprirea hemoragiei prin sugestie, fără să știu dinainte ce se va întâmpla. Am rugat-o pe fetiță să se uite la mine și i-am sugerat că în două minute hemoragia se va opri. Exact după două minute, sângele s-a oprit și în locul unde fusese dintele se formase un cheag".
Cum se explică acest fenomen? Într-un mod foarte simplu. "Sub influența ideii «hemoragia trebuie să se oprească», subconștientul le trimisese capilarelor și venelor ordinul de a nu mai lăsa să curgă sânge și, încet, ele s-au contractat în mod natural, la fel cum ar fi făcut-o artificial, în contact cu un hemostatic", spune profesorul francez. Același raționament ne per­mite să înțelegem cum poate dispărea un fibrom ute­rin, de exemplu. Inconștientul acceptând ideea că "fi­bro­mul trebuie să dispară", creierul le dă arterelor care îl hrănesc ordinul de a se contracta. În scurt timp, fi­bromul lipsit de hrană moare, se resoarbe și dispare.
Concluzia acestui articol este simplă și se poate exprima în puține cuvinte: posedăm în noi o forță incalculabilă care, în clipa în care o mânuim în mod inconștient, ne este de multe ori nefavorabilă. Dacă, din contră, o dirijăm într-un mod conștient, calculat, ea ne aduce stăpânirea de sine și ne permite nu numai să ne sustragem pe noi, ci să-i sustragem și pe alții din maladiile fizice și morale, să trăim fericiți, oricare ar fi condițiile din jurul nostru. Această forță minunată poate fi aplicată și pentru regenerarea morală a celor care au ieșit de pe calea binelui.
Nu uitați: "În fiecare zi, din toate punctele de ve­dere, mă simt din ce în ce mai bine".