- Eliminarea de la "Vocea României" a însemnat pentru mine o dezamăgire cruntă. Cu atât mai mult cu cât, după părerea mea, în seara aceea, avusesem cea mai bună prestație a mea din întreg concursul. În orice caz, am avut nevoie de o perioadă lungă în care să îmi vindec rănile, să mă adun. După care mi-am spus că a știut Dumnezeu de ce a aranjat așa lucrurile. Până la urmă, am obținut de la acest concurs exact ceea ce-mi dorisem: mai multă vizibilitate. Iar asta s-a simțit aproape instantaneu: nici înainte nu duceam lipsă de solicitări pentru angajamente profesionale, dar după "Vocea României", numărul propunerilor a depășit orice imaginație. Timpul a devenit acum o comoară extrem de prețioasă pentru mine.
- Continui să joci cu succes la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploiești. Există viitor artistic la un teatru, așa-zis, de provincie?
- Pe "frontul" de la Ploiești, totul decurge extraordinar de bine. Am mers înainte cu spectacolul "Eroi ca-n vise", în care jucam dinainte de a începe "Vocea României", iar de curând, la "Toma Caragiu" a sosit cunoscuta regizoare Alice Barb, care are planuri mari: va monta celebrul musical "My Fair Lady"! Când am aflat vestea, am intrat, de-a dreptul, în trepidație: să joc în "My Fair Lady" e visul meu dintotdeauna! Așa că am mers la casting și - Doamne! - am primit cel mai minunat cadou: o voi juca chiar pe Eliza Doolittle! Și încă în regia doamnei Alice Barb! Abia aștept să începem repetițiile!
- Dar muzica? Pentru ea cât mai ai timp?
- Eu și trupa mea, Arena Band, muncim pe brânci. Ne onorăm contractele pentru diversele cântări (corporate, private, de club etc.), dar lucrăm intens și la primul single pe care vrem să-l scoatem pe piață. Suntem pe ultima sută de metri cu piesa la care lucrăm. Nu doar că mi se pare superbă, dar mă și reprezintă până în cel mai ascuns cotlon al sufletului. E o melodie pop, cu un beat foarte modern, punctată de niște accente clasice, realizate cu instrumente clasice: viori și violoncele. E exact ceea ce îmi doream: o melodie pe care o simt cu inima, pe care o cânt vibrând deplin. Eu cred că ăsta e secretul succesului: să cânți cu tot sufletul! Abia atunci oamenii te acceptă și se lipesc de tine ca artist. Fără emoție nu există succes.
- "Antrenorii" de la "Vocea României" le promit mereu concurenților care ies din concurs în etape finale, un viitor muzical. Tu ai păstrat legătura cu cineva?
- Da, cu Smiley. Ne-am mai văzut de câteva ori la el la studio și am discutat, m-am mai sfătuit cu el și prin telefon, iar acum, după ce voi încheia de înregistrat primul single, am de gând să-l rog să-l asculte, să-mi spună ce părere are și să mă consult cu el și pe partea de producție. Atitudinea lui mi-a crescut enorm respectul față de el: Smiley este un artist cu o cotă extraordinară, muncește fantastic de mult, e teribil de solicitat și de ocupat și, cu toate astea, întotdeauna când l-am sunat, mi-a răspuns la telefon, întotdeauna când i-am cerut un sfat, și-a făcut timp să mă asculte și m-a ghidat fără să ezite. Ceea ce nu mulți dintre artiștii de talia lui ar face.
- Revenind la planul tău de atac, care sunt următorii pași?
- Să intru cu piesa aceasta pe radio, să-i fac și videoclip, s-o promovez în concertele mele, dar și în mediile virtuale, după care să lucrez un nou single și tot așa... Iar, la un moment dat, aș vrea să scot și un album, deși ele nu se prea mai poartă și nici nu mai sunt profitabile, din pricina Internetului. Însă eu sunt, din perspectiva asta, de modă veche, și consider că melodiile valoroase muzical și emoțional merită să fie reunite pe un album, fiindcă se păstrează mai bine. Viața unei melodii pe radio și pe TV e scurtă, pe un album... ehei, merge până departe! În plus, primesc foarte multe mesaje de la oameni pe care i-am impresionat muzical și care exact asta îmi solicită: un album. Deci ar fi și ca o datorie onorată.
- Și pentru Moș Crăciun ai un plan de bătaie? Unde se va petrece anul ăsta întâlnirea cu el?
- Eu țin foarte mult la tradiția Crăciunului sărbătorit în familie. Toată perioada asta pe mine mă umple de bucurie. În suflet am rămas un copil și... cărui copil nu-i place Crăciunul?! De-a lungul anilor, mi-am alcătuit un adevărat ritual: cam din 17 decembrie, încep să-mi decorez casa de aici, din București - globuri, beteală, luminițe sunt aninate până și prin cele mai tainice colțuri, iar bradul falnic și cu grijă împodobit tronează în inima căminului. Alături de icoană, el e miezul poveștii mele de Crăciun. Fără mângâierea lui verde și scânteietoare nu pot! Îmi place mult să mă ocup de împodobeli ascultând și cântând colinde, iar preferatele mele sunt "Domn, Domn să-nălțăm" și "Florile dalbe". Tot în acest timp, încep să pregătesc și cadourile pentru ai mei: mă gândesc din vreme ce să-i iau fiecăruia, fac liste, dau telefoane în secret la mama, ca s-o întreb ce și-ar dori tata și surioara mea, la tata, ca să-l întreb ce și-ar dori mama, apoi mă pornesc să bibilesc fiecare dar în parte - toate trebuie să fie ca scoase din sacul Moșului, să fie frumos colorate, gătite cu funde... Apoi, cam pe 20 decembrie, mă duc la țară, la bunica, unde se taie porcul, se adună toată familia, e un fel de sărbătoare înainte de sărbătoare. Bineînțeles că plecând de-acolo, desaga mi-e întotdeauna plină cu cârnați, fripturi, o oală cu sarmale, o alta cu ciorbă și toate cele tradiționale de-ale gurii. Car totul la București, îmi rezolv pe-aici ce mai am de rezolvat, apoi, în ziua de Crăciun, merg la Ploiești, la ai mei, unde nu contează atât masa, cât sentimentul de familie, iubirea care ne leagă și ne aduce an de an împreună, îmbrățișările prelungi, tandrețea cu care ne privim, căldura cu care ne vorbim... Pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare foarte emoționantă: pe de o parte, e emoția familiei regăsite într-o deplină comuniune a sufletelor și, pe de altă parte, e simbolul Nașterii lui Iisus, acea poveste magică în al cărei înțeles profund se împletesc inocența, bunătatea, generozitatea, speranța în bine și în frumos. Mai ales în seara de Ajun, în tihna căminului meu, simt nevoia să rostesc în gând o rugăciune - o rugăciune cu cuvinte simple, o rugăciune mai curând de mulțumire, decât de solicitare. Simt nevoia să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru binele și frumosul din viața mea.
- Și ce dar îl rogi tu pe Moș Crăciun să-ți aducă anul acesta?
- Îl rog să-mi dea un cadou mare: energia și puterea să răzbat în continuare în profesie. Și m-aș bucura tare dacă Moșul mi-ar garnisi cadoul ăsta și cu o steluță de noroc, căci oricât ai munci, norocul are și el rolul lui. Îmi doresc foarte mult ca proiectele despre care ți-am vorbit să se împlinească și să fie încununate cu niște concerte în străinătate. Mă aflu în tratative cu niște agenți și producători internaționali și, dacă totul va merge bine, se pare că prima serie de concerte va avea loc în Franța. Și să nu creadă Moșul că sunt hapsână, dar l-aș mai ruga să mă ajute ca, la anul, să izbutesc să-mi cumpăr și eu o căsuță a mea! Să răsuflu ușurată, și să-mi pot spune: "Uite, Ana, asta e căsuța ta!".