START 2015

Dana Ene
Semne bune anul are!

Nici nu s-a instalat încă bine 2015, că sălile de spectacol au și început să-și înnoiască afișele. România pare tot mai tentantă pen­tru vedetele internaționale, care apreciază epuizarea rapidă a biletelor la concerte și stilul interactiv al publicului românesc (mai fierbinte ca-n alte părți). De altfel, unii dintre oaspeți sunt acomodați, deja, cu scenele românești: Toto Cutugno, Marc Anthony, Jose Feliciano, David Bisbal, Mariza, André Rieu, Robbie Williams, Roxette... Dar până ce luminile rampei se vor aprinde, micile cluburi bucu­reș­tene s-au pus deja pe treabă, căci pauza lungă nu este secretul marilor succese. Iar oferta este mieroasă: muzică bună, spațiu intim, un refugiu artistic ideal pe gerurile de-afară.

Unpluggușor

Titlul de mai sus nu este greșit. E un joc de cuvinte potrivit artis­tului care l-a inventat, și anume, Ioan Gyuri Pascu, care alături de trupa lui, The Blue Wor­kers, pornește cu plugușorul pe 9 ia­nuarie (vineri), de la ora 20.30, în Jazz Book din str. C. Da­vila nr. 1 (Cotroceni). Gyuri se află în for­mă maximă, "ran­for­sat" de două aju­toare de nădejde: Vlady Cnejevici și Teo Boar. Fostul mem­bru al trupei Di­vertis și-a găsit locul pe scena muzicală acum mai bine de 20 de ani. În lunga și fructuoasa lui carieră a abordat stiluri di­verse - rock, R&B, jazz, folk revival, folk rock, reggae, reggae fusion sau pa­rodia muzicală. S-a ajutat mereu de voce, dar și de chitară, chi­tară acustică, tobe, muzicuță, mandolină sau pian. A luat cântatul cu adevărat în serios alături de "The Blue Workers", iar concertele în care piesele ironice se îmbină armonios cu cele melancolice sunt mereu o încântare.
(Prețul unui bilet la concertul lor costă 30 de lei și rezervări puteți face telefonic la 0752/20.67.46.)

Dan Byron, la puterea a treia

Unul dintre cei mai har­nici artiști români la înce­put de an este solistul tru­pei Byron, Dan (Daniel Ra­du), care are programate mai multe concerte ine­dite. Primul dintre ele se nu­mește Impromptu 11 și va avea loc pe 10 ianuarie, la Clubul Țăranului Român din Șos. Kiseleff nr. 3. Este un concert susținut alături de trupa pe care o conduce, un spectacol live, plin de improvizații. "Nu va exista un playlist, nu vor exista piese repetate în avans, totul se va întâmpla în timp real, pe scenă. Va fi ceva între un jam-session și o repetiție cu public, cu explorări muzicale live, glume, nebunii și giumbușlucuri", declară artistul.
Tot la Clubul Țăranu­lui și tot luna aceasta, pe 16 ianuarie, Dan Byron poate fi ascultat, tot live, alături de Luiza Zan, în­tr-un concert comun: Dan Byron & Luiza Zan Acous­tic Duo. Este un experi­ment mai vechi, cu suc­ces garantat, un spec­ta­col divers, greu de cla­sificat, ce-și trage se­vele dintr-o muzică extrem de variată: rock, pop, jazz, gospel, toate își găsesc locul în in­terpretarea celor doi. Lui­za Zan aduce în acest concert expe­rien­ța și vo­cea ei deosebită de inter­pretă jazz, iar Dan o com­pletează cu spiritul lui dezlănțuit de rocker.
Cel de-al treilea con­cert al artistului Dan By­ron - Abso­lutely Solo are loc pe 22 ia­nua­rie, de data aceas­ta la Teatrul de Artă București (Str. Sfântul Ște­fan nr. 21). "Săptă­mâna viitoare mai ex­perimen­tez un pic. Cânt singur-singurel... Laser, frate! Ne vedem aco­lo", scria artistul pe pagina lui de facebook. Așteptați-vă ca în ca­drul acestui spectacol să ascultați atât piese consacrate în cariera lui muzi­cală, cât și me­lodii ale altor artiști, toate trecute prin filtrul experimental al unei instrumentații mini­ma­lis­te, cu chitară, flaut și voce.
(Prețul unui bilet pentru fiecare dintre concertele de la Clubul Țăranului Român este de 30 de lei, iar pentru concertul de la Teatrul de Artă București, un bilet costă 33 lei, și poate fi achiziționat în rețeaua Eventim.)

Concert acustic Partizan

Trupa Partizan în­cepe, și ea, anul cu un concert acustic, în Club "La Scena", pe 10 ia­nuarie, în Calea Că­lă­rași, nr. 55, de la ora 21.
Artanu (Adrian Pleșca) și Suedezu' (Răzvan Mol­dovan) vă vor încânta auzul cu un concert altfel. Cei doi prieteni și muzicieni cu state vechi în rockul românesc pornesc la drum în 2015 cu cele mai bune melodii Partizan, reorchestrate într-o manieră neobiș­nuită. Sâmbătă seară puteți asculta alături de ei po­vești despre oameni, cu oameni, povești despre realitatea în care trăim, adresate celor inteligenți și curioși. Așadar, nu ratați un concert din care nu vor lipsi melodii precum "Perfect", "Banii", "Fata mea", "Păpușea masculină", "Am cu ce", "Mis­trețul", "M-am născut în București","Albele fur­tuni", "Drumul spre lumină" și multe altele.
(Prețul biletului la acest spectacol este 30 de lei, iar rezervările se fac în limita locurilor disponibile, la tel.: 0724/ 08.18.10.)

După 20 de ani - Timpuri Noi + Partizan

Spre finalul lunii, joi, pe 29 ianuarie, de la ora 21.30, la Hard Rock Cafe, Timpuri Noi și Partizan vor cânta pe aceeași scenă.
După 20 de ani, Artanu, Iliescu și Suedezu' vor face împreună un spectacol retrospectiv, de la înfiin­țarea trupei Timpuri Noi și până în prezent. În concert vor răsuna hiturile lor datând de mai bine de 25 de ani, dar și din primul deceniu al mileniului III...
Cele două trupe vor cânta melodiile din perioada '80 și '90, dar și separat, cântece din repertoriul ac­tual. Artanu, Iliescu și Suedezu' vor fi însoțiți în această călătorie muzicală și de: Adrian Borțun, Felix Sfura, Andrei Bărbulescu și Alex Vascan. Ca la orice eveniment care se respectă, vor veni și invitați spe­ciali: Luca, Stere, Adeline, Victoria, Vecina, Vergi­nica, Rambo, Catran și Văru' Maftei.
(Biletele pentru acest concert au prețuri cuprinse între 45 lei - acces general cu loc la masă - și 60 lei VIP - cu loc la masă în fața scenei - și pot fi procu­rate online pe iabilet.ro.)