"Am văzut în domnul Johannis un «neamț» care semăna mai mult cu Moș Ion Roată, decât cu un personaj walkirian"
- Cel mai important moment politic al anului trecut a fost alegerea noului președinte al României. Credeți în steaua de reformator revoluționar a fostului primar al Sibiului, Klaus Johannis?
- Nu îi confer domnului Johannis o stea de reformator revoluționar și nici nu cred că este omul providențial pentru România. Cred însă că reprezintă o șansă pentru eliminarea handicapului pe care România îl are în relațiile cu exteriorul, în primul rând cu partenerii europeni. Acest handicap constă într-un deficit de credibilitate. Nu zic că domnul Băsescu nu s-ar fi bucurat de credibilitate ca persoană publică în relațiile cu alți parteneri occidentali, dar ca președinte de stat, în sensul rolului de mediator și factor de echilibru, în mod sigur nu s-a bucurat. De aceea, aștept de la domnul Johannis recăpătarea credibilității, în așa fel încât România să fie un partener predictibil în respectarea angajamentelor sale, cu efecte pozitive în planul atragerii de capital străin. Recunosc că nu-l cunoscusem deloc și nici nu aveam informații precise și detaliate asupra persoanei și operei domnului Johannis. Știam că este un bun primar și... atâta tot. Mă așteptam să văd la domnia sa ceva din ceea ce noi, românii, credem că îi caracterizează pe nemți. Ce-am văzut și auzit în timpul campaniei a fost însă total diferit. Am văzut "un neamț" care semăna mai mult cu Moș Ion Roată decât cu un personaj walkirian. Un personaj care vorbește puțin, dar la obiect, calm și, mai ales, cu discernământ și responsabilitate față de promisiuni. Să sperăm că nu m-am înșelat.
- Vorbeați, în urmă cu doi ani, de "existența la nivelul populației a unei preocupări majore și reale pentru viitorul țării". Credeți că acum, în 2015, această preocupare este mai mare sau mai mică? Anchetele sociologice înregistrează un entuziasm crescut al românilor.
- Cred că modul cum au decurs alegerile prezidențiale arată că există la nivelul populației o preocupare mai mare pentru viitorul țării. Nu sunt adeptul integral al părerii că diaspora a decis rezultatul alegerilor. Episodul "diaspora" a avut rolul său, dar cred că cei mai mulți au înțeles că viitorul țării nu poate fi în nici un caz promițător, cu un partid totalitar și cu un premier iubitor de ovații și aplauze pe stadion. Nu sunt însă nici adeptul integral al ideii "revigorării" preocupării populației pentru viitorul țării și al "avântului" națiunii pentru propășirea patriei. Părerea mea este că suntem încă departe de momentul în care românii vor înțelege și vor fi conștienți de faptul că interesul personal depinde de interesul național și că bunăstarea individuală depinde de bunăstarea generală. Nu cred că suntem motivați de altceva, decât de interesul material individual imediat. Probabil că evoluăm spre o conștientizare motivațională a raportului dintre individ și colectivitate, dar nu îndeajuns de rapid și de profund. Poate fi o problemă de educație, de cultură, de încredere a cetățeanului în stat sau poate de... ADN.
"România și-a urmat drumul, condusă mai mult de instinctul ei secular de supraviețuire, decât de viziunea clasei politice"
- Dacă am cântări cât a evoluat țara noastră ca stat european, democratic, cât de diferită vi se pare România de azi, față de România anului 1989?
- Din punctul meu de vedere, evoluția României după 1989 este extraordinară. Comparativ cu alte țări foste comuniste, luând în calcul nivelul de la care s-a plecat, resursele existente și climatul geopolitic, România a făcut, probabil, cele mai mari progrese, dar, așa cum am mai spus încă cu zece ani în urmă, se putea mai mult. Spuneam atunci că s-a făcut "prea târziu, prea încet și prea puțin". De aceea, trebuie să recunoaștem că adevăratul succes al trecerii de la comunism la capitalism, indiferent de creșterea economică, nu l-a înregistrat decât Polonia, singura țară care a reușit să construiască o democrație de tip occidental și să implementeze principiile și valorile economiei capitaliste. Așa după cum susțin încă de mai mult timp, societatea și economia românească nu au identificat și asimilat corect și eficient principiile și valorile economiei de piață. S-a creat doar forma, dar conținutul, atunci când nu a fost complet ignorat, a fost deturnat spre interese politice sau economice de grup. Economia de piață românească nu a asimilat cultura relației contractuale, ci pe cea a relației clientelare, sursa principală a acumulării de capital nu o reprezintă profitul afacerii, ci banul public preluat prin relații clientelare cu bugetul statului. Ca o consecință, economia de piață românească a condus la o stratificare rapidă a societății, în contradicție cu tendințele europene actuale, de reducere a diferențelor prin politici de solidaritate și coeziune socială. România și-a urmat drumul său, când tărâș când grăpiș, condusă mai mult de instinctul ei secular de descurcare și supraviețuire, decât de viziunea și expertiza clasei politice.
- Am încheiat anul 2014 cu o creștere economică de peste 3,5%. Sunt premise pentru o creștere similară și în 2015?
- Deși pot aduce critici și comentarii nu tocmai favorabile anului economic 2014, recunosc că datele statistice sunt pozitive și superioare celor mai multe țări membre UE. Rata inflației este de 1,4% (!), rata la dobânzile pe termen lung este de 4,8%, cursul de schimb euro-leu este într-o marjă mică, de 15%, deficitul bugetar este sub 3%, datoria publică este 37,9% - ceea ce ne conduce la ideea că România îndeplinește criteriile de convergență cu UE. Părerea mea este că, totuși, aceste rezultate nu sunt o garanție a continuării succesului și în 2015. Problema centrală a previziunilor pentru 2015 o constituie lipsa unei certitudini de trend, adică faptul că trendul de creștere devine certitudine numai atunci când el se datorează efectului pe termen mediu și lung al unor reforme structurale. Cum astfel de reforme nu au avut loc, creșterea economică devine un efect de conjunctură. Având totuși în vedere efectele pozitive ale unor măsuri de natura politicii bugetare (reducerea CAS și a TVA la pâine și în turism), ca și prognoza unei recolte agricole bune, tind să cred că și 2015 va avea o creștere economică, dar nu mai mare de 2-2,5%. Evident, nu este suficient pentru reducerea decalajului față de media UE. România are nevoie de minimum 4-4,5% creștere anuală, dar o astfel de creștere nu poate fi menținută pe termen mediu, în absența unor reforme structurale și a unui nou și mai flexibil cod fiscal.
"În sistemul global, nu mai este important să trăim mai bine, ci să trăim la fel de bine ca alții"
- La începutul anului trecut ați definit bugetul pe 2014 drept "buget de supraviețuire". Cum ați defini bugetul pe 2015?
- Și bugetul 2015 se înscrie în categoria bugetelor de supraviețuire. Lipsa aproape totală a cheltuielilor pentru investiții publice justifică acest lucru. Există însă o nuanță și ar fi incorect din partea mea să nu o subliniez. Sesizez o tendință, chiar dacă este modestă și firavă, de evoluție spre un buget de dezvoltare. Mă refer la creșterea sumelor alocate pentru atragerea de fonduri europene, cu efect de dezvoltare și creare de locuri de muncă, precum și la unele elemente de impulsionare a creșterii consumului (reduceri de TVA, reducerea CAS, creșteri de salarii și pensii). Din păcate, și în 2015, bugetul nu este considerat un instrument de politică economică, ci doar un cont contabil, o pușculiță a guvernului, în care trebuie să pună bani pentru plata obligațiilor primare pe care le are (salarii, pensii etc). Asta se întâmplă pentru că noua clasă politică, de după 1989, nu se caracterizează prin ideologie politică, ci prin pragmatism material. "Sifonarea" bugetului național, prin practici de clientelism politic, a caracterizat ceea ce am putea numi, teoretic, "politică bugetară". Cea mai simplă metodă de sifonare este cea a bugetului de tip contabil, bazată pe sistemul ordonatorilor de credite și al achizițiilor de stat. Bugetul, ca instrument de politică economică modernă, de tip european, îngreunează mult procesul de sifonare. Cred că asta este principala explicație a menținerii bugetului de cont contabil, anacronic, netransparent și, desigur, antinațional.
- Care sunt elementele de instabilitate internațională care ar putea afecta și România în 2015?
- Față de bine cunoscutele probleme ale proximității față de zona Ucraina-Crimeea, voi insista asupra unor fenomene de ultimă oră. Primul este scăderea drastică a prețului petrolului. Acest fenomen, pe lângă elemente pozitive, are și unul extrem de negativ: deflația. Țările dezvoltate ale UE sunt în pericol real de a fi cuprinse de deflație, fenomen care conduce la scăderea ritmului de dezvoltare și la reducerea cererii pe piețe. Din cauză că exporturile românești sunt periculos de mult dependente de aceste piețe, pot apărea deficiențe majore pentru exportul nostru, cu efecte directe asupra producției, asupra locurilor de muncă și surselor de finanțare a bugetului. Al doilea fenomen poate fi o consecință a atacurilor teroriste din Franța. Sunt previzibile măsuri de control sporit și de limitare a liberei circulații a forței de muncă la nivelul UE, ce pot afecta dramatic migrația românească. Ar mai trebui adăugat faptul că o menținere pe termen lung a sancțiunilor față de Rusia va afecta din ce în ce mai mult, nu numai exportul nostru, dar și siguranța energetică.
- Toată lumea, inclusiv românii din diaspora, care ar dori să se întoarcă acasă, așteaptă creșterea nivelului de trai, a salariilor și a pensiilor. Ce ne aduce 2015 la acest capitol?
- Nivelul de trai va crește, dar va rămâne permanent la un decalaj mare față de alții. Este un drum sigur spre consolidarea României într-o poziție de țară de categoria a II-a în complexul european, cu o economie subcontractoare, manufacturieră, lipsită de segmentul cercetare-dezvoltare. Ce trebuie făcut pentru a evita o astfel de evoluție (pentru că este o evoluție, dar fără șansa de a ne schimba poziția europeană)? Trebuie schimbată întreaga mentalitate de guvernare, prin efortul de reducere a dependenței manufacturiere și trecerea, prin utilizarea resurselor proprii în folos propriu, la schimbarea structurii economiei, nu numai printr-un spor de educație și civilizare a forței de muncă, ci și printr-o reindustrializare a țării. România va trebui nu numai să producă mai multă valoare adăugată, dar să o și capitalizeze din ce în ce mai mult, în interiorul țării și în folosul ei. Aceasta presupune o viziune (strategie) pe termen lung, acceptată în obiectivele ei principale prin consens politic, care ar trebui începută cât mai repede. Pentru mine, problema cea mai importantă a viitorului țării nu este nivelul de trai. El, oricum, va crește. Important este ca acesta să crească în așa fel și în asemenea ritm, încât să se reducă esențial decalajul față de media țărilor dezvoltate, evitând pericolul evident pentru România, acela de a-și consolida pe termen lung poziția de țară europeană slab dezvoltată. În sistemul global, nu mai este important să trăim mai bine, ci să trăim la fel de bine ca alții.