Ilias Papageorgiadis - "Iubesc România, o consider și țara mea, și vreau să fac ceva pentru ea"

Claudiu Tarziu
Născut la Katerini, Grecia, în anul 1975, într-o veche familie de negustori, fost jur­nalist și consultant politic, Ilias Papageor­gia­dis a venit în 2004 să facă afaceri în țara noastră și a devenit un reper în business-ul autohton. A scris două cărți în limba română despre afacerile imo­bi­liare, cu un autentic talent de povestitor. Are un blog, cu peste 15.000 de cititori pe lună, pe care analizează tendințele din economia românească și unde po­ves­tește diverse întâmplări din mediul de afaceri. Iubește România și vrea să devină cetățean român.

"Mi-a plăcut solidaritatea românilor"

- Ce v-a atras la Ro­mâ­nia? De ce România și nu Bul­garia, Macedonia, Ser­bia, Republica Moldo­va sau altă țară?

- În 2003, am înțeles că Grecia va cădea financiar după Jocurile Olimpice din anul următor. Nimeni nu voia să muncească. Toată lumea stă­tea în cafenele, cât era zi­ua de lungă, mulți erau an­ga­jați ai statului, iar cine spu­nea că muncește se pre­făcea. Dar toată lumea o ducea în lux, cu haine scumpe, tele­foane mo­bile de ul­timă gene­rație și așa mai departe. Când eu mun­ceam, unii mă luau în râs. Și mi-am dat seama că nu se poate ca să nu mun­cească ni­meni și totuși țara să trăiască bine la nesfârșit. Am anti­cipat, deci, criza și mi-am pro­pus să plec. Sunt din Ka­terini, al nouălea oraș ca mă­rime din Grecia, dar nu mai mare decât un cartier din București. Așa încât am cău­tat să merg într-un loc suficient de mare pentru a găsi multe oportu­ni­tăți. În plus, am vrut un loc unde să mă simt con­for­tabil și să am siguranță. În Bulgaria și în Serbia, mafia nu mă făcea să mă simt în siguranță. În România, m-am simțit de la început, și confortabil, și sigur. Mai mult, România semăna mult cu Grecia îna­inte de evo­luția sa economică, deci oferea multe oportunități pe un traseu pe care îl cunoșteam deja. Așa că aici am fost un fel de profet, de foarte multe ori, pentru că am știut ce va fi. Românii nu prea înțe­legeau ce se întâm­plă și ce ocazii au.

- Dar ce știați despre România, în afară de faptul că este bună pentru afaceri?

- Nimic. Toți prietenii mei care studiaseră aici mi-au povestit că sunt multe femei frumoase. Dar ăsta nu era un motiv pentru mine să mă mut aici. Alt­fel, dacă aș fi știut ce posibilități de business sunt, aș fi venit mai demult și ar fi fost bine. Când am ajuns în Ro­mânia, am decis să intru în afaceri imobiliare și pentru asta am cheltuit bani și timp, ca să învăț limba, legile, procedurile, să cunosc piața, psihologia româ­nilor... De asemenea, am avut sute de întâlniri cu români implicați în afaceri. Din cunoașterea Româ­niei a făcut parte și o experiență plăcută, care m-a fă­cut să mă atașez foarte mult de români. În timpul Cam­pionatului European de Fotbal din 2004, câștigat de echipa Greciei, șoferii de taxi nu voiau să-mi ia bani pe curse, doar pentru că eram grec, iar alți ro­mâni mă priveau cu mare simpatie din același motiv. Mi-a plăcut solidaritatea pe care am simțit-o.

"Sub toate aspectele, Bucureștiul este o mare capitală europeană"

- Mulți străini se stabilesc în România în­dră­gostiți de peisajele ei, de tradiții, de stilul de viață ar­haic... Dar un străin care se îndrăgostește de Ro­mânia datorită Bucureștiului, așa cum e cazul dvs., de ce anume este fas­cinat?

- Despre București, trebuie să vă spun că este, în pri­mul rând, un mare centru de afaceri sud-est euro­pean. Pentru oameni ca mine, asta este un element de atrac­ție. Pe urmă, știu că voi nu sunteți mul­țumiți cu nu­mărul spațiilor verzi, dar Bucureștiul are multe parcuri. Este o mare capitală euro­pea­nă, sub toate as­pec­tele. Are res­tau­ran­te rafinate, găz­du­iește zeci și sute de evenimente culturale și distractive săptă­mâ­nal, rulează sume in­credibil de mari în tot felul de afaceri, atrage businessmani din toa­te colțurile lu­mii, are clădiri tot mai fru­moase, unele vechi, re­făcute, al­te noi, se­du­cătoare, are multe școli pentru stră­ini, superma­ga­zine, mall-uri etc. În ultimii zece ani, Bucu­­reștiul s-a schim­bat enorm în bine. Întreaga țară a făcut pași uriași. Și dacă cineva nu vede asta, înseamnă că este orb. Eu am fost mar­torul atent al acestor schimbări; știu cum arăta Bucureștiul în 2004, când am venit. Îmi place foarte mult orașul. Iar când am timp, mă bucur să îl iau la pas, pe străzile vechi sau prin parcuri.

"După ce am învățat româna, s-au înmulțit oamenii buni în viața mea"

- Vorbiți limba română și ați publicat cărți în lim­ba română. Credeți că este esențial pentru a cu­noaște o țară, să știi limba ei?

- Este fundamental, ca să cunoști un popor. După ce am învățat limba română, numărul oamenilor buni care au apărut în viața mea a crescut spectaculos. La începutul șederii mele în România, am făcut și eu greșeala pe care o fac mulți străini. Din ca­uza unor experiențe negative avute cu anumite persoane, am început să gândesc negativ despre tot po­porul. Însă era o impresie falsă. Mai târziu, am înțeles că unele experiențe neplăcute le-am avut pen­tru că nu înțele­geam limba română. Nu întotdeauna o limbă mijlo­ci­toare, cum e engleza, te ajută să te în­țelegi cu interlo­cutorul. În plus, românii au un stil aparte, ei nu spun niciodată ce gândesc în mod direct, ci învăluie un refuz sau un dezacord în fraze pe care un străin poate să le interpreteze greșit. Și, mai mult, cuvintele din limba română nu înseamnă întotdeauna ce spun. (Râde) Eu am crezut uneori că omul din fața mea este de acord cu mine, dar el nu era și am văzut con­se­cințele după aceea. În România nu găsești ușor un om care să-ți spună: nu ai dreptate. Asta vine din­tr-o anu­mită educație. Nu e bine sau rău, e o realitate. Deci, dacă nu știi limba țării în care vrei să lucrezi, este un handicap. Tre­buie să poți înțelege cultura, obiceiurile și glu­mele care se fac în românește, pentru a cunoaște po­po­rul și țara. Ieri am botezat un copil aici și am în­țeles toată slujba, iar aceasta este foarte important pen­tru mine. M-am putut bucura cu adevărat de acest eveniment și am simțit altfel și bucuria românilor care au participat. Fără să știi limba română, ești un turist.

- Limba română este mai dificilă decât greaca?

- Structura limbii și felul în care exprimăm anu­mite idei sunt același. Dar eu sunt autodidact, nu am învățat limba română cu profesor, ci singur. Și de aceea, poate nu o cunosc atât de bine și am probleme cu pronunția, cu accentul...

- Ce expresie românească nu are echivalent în limba greacă?

- Românii au o butadă: "Dacă și cu Parcă se plimbau c-o barcă. Dacă Dacă nu era, Parcă parcă se-neca". Asta nu există în Grecia. Această idee arată un popor care acceptă destinul, fără să încerce să-l schimbe. Nu că nu se întâmplă așa și cu grecii, dar nu au pus asta în cuvinte. (Râde)

- Te poți îndrăgosti de o țară prin limba oa­me­nilor ei?

- Nu. Te îndrăgostești de oameni, apoi de peisaje, de un fel de a trăi. Sufletul oamenilor contează, el fa­ce diferența. Limba este o reflexie a sufletului și, din acest unghi de vedere, da, te poți îndrăgosti de oa­menii care vorbesc o limbă atât de frumoasă. Mie îmi place foarte mult limba română. Dar până să cunoști toate subtilitățile și întregul farmec al limbii, dai de oa­meni, care își arată frumusețea sufletului și altfel de­cât prin cuvinte. Și nu poți face români din alte neamuri, chiar dacă acelea ar învăța să vorbească românește.

"Românii n-au folosit nici 10% din capacitățile lor mentale și su­fletești"

- Cum vi se par românii, atât cât îi cunoașteți?

- Poporul român are un potențial uriaș, încă neexploatat. Dacă mai mulți români vor începe să creadă în virtuțile și posibilitățile lor, România va fi mai puternică de câteva ori față de cum e acum. Ma­joritatea popoarelor și-au cam exploatat tot ce au de exploatat ca posibilități umane. Românii n-au folosit nici 10% din capacitățile lor mentale și su­fletești. Comunismul, care a blocat inițiativa privată, a obligat ro­mânii să gândească în anumite cadre și a împie­di­cat schimbul de experiență cu străinătatea. Însă, după schimbarea de regim din 1989, românii au învățat din nou să fie liberi, au mers peste hotare, au început să pună pe picioare afaceri de succes, să facă perfor­man­ță în toate domeniile... Și, în acest ritm, în curând vor ajunge foarte departe. Mai au de depă­șit o barieră pe care singuri încă și-o impun. Am în­tâlnit foarte mulți români capabili care, în anumite ches­tiuni, por­neau cu "nu se poate". Eu insistam că se poa­te și, pâ­nă la ur­mă, consiliați cum trebuie, au re­ușit. Pe mulți i-am convins așa: dacă eu, un om sim­plu, dintr-un oraș mic din Grecia, reușesc aici, în Ro­mânia, cu atât mai mult veți reuși voi, care, ca ro­mâni, aveți avan­taje de care eu sunt lipsit.

- Așadar, problema este una de menta­li­tate...

- Nu, una de suflet. Românii sunt în topul celor mai mari IT-iști din lume, ceea ce înseamnă că au o mare inteligență. Deci, nu e o problemă de gândire, ci una senti­men­tală. Românul se teme să încerce, se teme că nu este destul de bun, că nu știe, că nu poate. Frica asta vine din inimă, nu din cap, căci, dacă stă să judece atent, își dă sea­ma că nu are de ce să se teamă.

"Îmi asum apartenența la România"

- Știți să vorbiți românește, dar și citiți literatură în limba română? Dacă da, ce anume vă place?

- Da, citesc cu pasiune. Îmi plac cărțile din care să în­văț ceva și de aceea citesc istorie, psihologie și scri­eri despre cultura României. Pentru ficțiune nu prea am timp. Și așa, nu dorm nopțile ca să citesc. Mă in­te­resează să înțeleg mai bine poporul român, și atunci mă concentrez pe cărțile care mă lămuresc în această privință.

- Deși ați cunoscut România și faceți afaceri în ea, jumătate din viața dvs. este tot în Grecia, unde aveți familia, unde mergeți o săptămână, două în fiecare lună.

- Din 2006, călătoresc în toată lumea să pro­mo­vez România, nu Grecia. Din 2011, la toate târgurile internaționale la care particip cu firma mea, pun la standurile noastre steagul românesc, unul uriaș, de trei metri și jumătate, să fie văzut de toți. Din 2012, sunt președintele "Asociației Române de Biomasă și Bio­gaz" - caz unic în lume, cred, ca o astfel de orga­ni­za­ție să fie condusă de un străin. Eu mereu vorbesc des­pre "noi, în România" și îmi asum apartenența la Ro­mânia, când străinii mi se adresează cu "voi, ro­mânii". În București mă simt acasă. Toate acestea ara­tă că m-am legat de România și de români, con­sider că Ro­mânia e și țara mea și vreau să fac ceva pentru ea. Am impresia că am dovedit că vreau binele țării. În Grecia mai am o singură afacere: import produse cosmetice românești.

- Vreți să deveniți și cetățean român?

- Da, anul viitor vreau să obțin cetățenia. Deo­camdată am doar rezidență în România.

- Nu putem încheia dialogul nostru, fără să vă în­treb: cum apreciați schimbările politice din Grecia?

- Pe 25 ianuarie, Grecia a avut de ales între un guvern care a promis multe, a făcut puține, nu a re­format țara, dar a păstrat-o în Europa, și cei care au afir­mat că au soluția magică pentru a aduce un pachet de 12 miliarde de euro în economia națională și de a nu plăti datoriile către creditori, toate astea fără ca sta­tul grec să fie scos din zona euro. Deși știau că Syriza nu va face ce a promis în campanie și că își va schim­ba discursul după câștigarea alegerilor, cei care au votat cu extrema stângă au fost victimele unei gân­diri de tipul: eu te votez, chiar dacă spui că ești de stânga, pentru că știu că vei fi de dreapta, după ce vei fi ales. Opinia mea este că primul și ultimul care a dat de mâncare la mii de oameni, având în mâini doar cinci pești și două pâini, a fost Iisus Hristos. Mă în­do­iesc că mai poate face asta vreun om, așa cum promite stânga. De aceea, cred că Grecia va afla foarte curând, cel târ­ziu în luna martie, dacă Syriza va face tumbe, schim­bându-și declarațiile și obiectivele, ori ne va conduce, cu accelerația apăsată la maximum, spre un zid, caz în care statul grec riscă să se facă praf.