TRAIAN TRĂUȘAN - "Noi, românii, suntem blestemați: prea ne e dor!"

Ion Longin Popescu
Pensionar din München

Traian Trăușan este fostul mare jucător de hochei din anii '70, de la echipele "Steaua" și "Dinamo". Ungur după mamă, fiu al Ma­riei Racs și al lui Traian Trăușan din Bârzava, Arad, a îmbrățișat românismul și dragostea pentru Româ­nia ca pe o profesie. Petrecându-și copilăria în um­bra, pe atunci stinsă, a Palatului regal de la Săvârșin, a fost contaminat de iubire pentru Rege și Țară. A rămas în Vest, în timpul unui turneu sportiv. Dacă primele săptămâni i-au fost ușoare, pentru că l-au ajutat prietenii și l-au încurajat telefonic soția și co­piii, în scurt timp, și-a simțit sufletul otrăvit de dorul de acasă, care nu-i îngăduia tihnă și relaxare! "Stă­team cu valiza pregătită", își amintește. "Nu mai pu­team de dor, aveam vedenii cu Săvârșinul, mă ardeau niște cercuri în piept, mă lua cu amețeli și cu crampe la stomac de câte ori mă urcam în tramvai să ajung la gară. Ani de zile, la orele știute, așteptam trenurile din România. Plângeam ca un copil, cu ochii la va­goanele acelea învechite, purtând magia mirosurilor și vieții amărâte, dat atât de dorite!, din București-triaj. Intram în compartimente, stăteam de vorbă cu călătorii, îi ajutam să-și coboare bagajele. Noi, ro­mâ­nii, suntem blestemați: prea ne e dor! Și astăzi, când plec spre România, plec direct, ca din pușcă, fără să mă opresc nicăieri, nici măcar să beau o cafea." Imediat după căderea lui Ceaușescu, în de­cembrie 1989, și-a umplut Mercedesul cu mezeluri scumpe, whisky, cafea, dulciuri și jucării și a pornit, cu 200 de kilometri pe oră, spre Nădlac. În mai puțin de șapte ore, avea batista udă de lacrimi, el, ditamai "neamțul" elegant, de 1,88 m înălțime, cu buzele în­ne­­grite de țărâna din vamă, pe care, ca un musul­man în rugăciune, o săruta în neștire, dansând apoi cu ofi­țerii și vameșii chercheliți. Nici nu știe dacă a mai ajuns acasă, nu mai avea nici o importanță unde dor­mea, ce mânca, cu cine golea sticlă după sticlă. "Am trăit o bucurie mortală", își amintește. "Puteam să mor, să plesnească inima în mine. «Boala româ­nească», dacă te-a pricopsit Dumnezeu cu ea pe su­flet, îi tare greu de dus".

"Orele nesfârșite petrecute la coada de la consulatul din München, ca să putem vota, nu se vor uita niciodată"

- Domnule Traian Trăușan, locuiți în Germania de aproape 40 de ani, iar după 1989, ați revenit în țară în fiecare an. Aveți, în acest fel, o perspectivă dublă asupra României. Am început un an nou, ne-am liniștit după alegerile prezidențiale, vă propun să aruncăm o privire calmă asupra actualității ro­mâ­nești. Ce și cum se vede de la München?

- Cred că nu vă așteptați să fac o analiză pro­fesională, de analist politic... Voi spune ceea ce simt, din adâncul sufletului meu deschis mereu pentru țara și poporul acesta. Spuneți că ne-am liniștit după ale­geri... Ei bine, eu nu m-am liniștit deloc! Credeți că pot uita așa de ușor bătaia de joc a lui Ponta și-a aco­liților lui? Orele nesfârșite petrecute la coada de la consulatul din München, ca să putem vota, nu se vor uita niciodată. Se poate uita înjosirea la care am fost supuși noi, românii din diaspora, ca apoi să admitem scuzele (tot în bătaie de joc) PSD-ului și ale pre­mie­rului Ponta, fără ca cineva să răspundă penal, pentru încălcarea Constituției?

- Au trecut mai bine de 25 de ani de la Revoluția Română. Știu că ați fost cu gândul la țară minut de minut, cu mult înainte de decembrie 1989, dar și după aceea... Cum ați recepționat evenimentele care au schimbat istoria țării noastre?

- Eu privesc de mulți, mulți ani țara mea, și din avion, și după ce aterizez în realitatea ei, și de pe șo­selele cu gropi... Știți de ce? Pentru că îmi pasă. La eve­nimentele din decembrie 1989, am trăit două fe­luri de sentimente, unul de fericire, că vedeam sfâr­șitul dictaturii, și altul de suferință, pentru fiecare dintre viețile omenești pierdute. Am simțit și multă mândrie românească, am vărsat și multe lacrimi, când am văzut atitudinea germanilor, de admirație pentru România și români. Pe ecranele televizoa­relor erau mereu anunțuri pentru ajutorarea cu ali­mente a României, și contul bancar nr. 414141 pentru ajuto­rarea cu bani. Împreună cu un prieten alsacian, am organizat o acțiune de strângere de ajutoare, ru­gân­du-i pe cetățenii Münchenului să participe la ac­țiunea noastră. În două zile și două nopți, fără să dormim nici un ceas, am reușit să adunăm patru tone de ali­mente și îmbrăcăminte, pe care le-am trimis spre Ro­mânia. Din păcate, euforia a durat până pe 13-15 iunie 1990, când a dispărut și contul 414141 de pe ecrane. Mai este cazul să explic de ce? Răspunsul îl pu­teți găsi la Ion Iliescu, la Voican Voiculescu și la alții de teapa lor. Culmea ironiei este că nici unul nu a dat până acum socoteală pentru mineriadă și pentru toate nenorocirile pe care le-au provocat țării.

- Îmi amintesc că ne-am întâlnit în 1990 și mi-ați povestit cum vedeți evoluția României spre "dez­vol­tare și civilizație". Vă mai amintiți ce pariuri erați gata să puneți?

- Până pe 20 mai 1990, puteam jura că România va ajunge, în scurtă vreme, Elveția estului. Nu-mi putea trece prin minte că un popor, după atâta sufe­rință, va pierde ocazia de a reînvia ca nație, având, ca bonus, toată admirația Europei! Fiind întrebat de un german ce cred că trebuie să se întâmple în România, pentru a fi pusă definitiv pe drumul spre succes na­țional, am răspuns: România trebuie să facă unele lucruri esențiale, spre binele ei: 1. Ajutorarea țăranilor cu unelte agricole. Dar ce-au făcut FSN-ul și Iliescu? Au scumpit totul, speriindu-i pe țărani și totodată înfometându-i. Știm acum, după 25 de ani, că Iliescu și ai lui doreau de fapt CAP-urile reînființate. 2. Contractarea de împrumuturi pentru construirea de autostrăzi, cum au făcut Ungaria, Cehia, Slovacia și Polonia. 3. Contractarea de împrumuturi pentru dez­vol­tarea turismului. 4. Modernizarea fabricilor și uzinelor (nu vânzarea lor ca fier vechi), pentru a avea și o industrie strict necesară nevoilor țării. Din toate aceste lucruri nu s-a realizat nimic sau aproape nimic, deși țara s-a îndatorat cu multe zeci de miliarde. Tot în acei ani a început jaful de care se vorbește la tele­viziuni, dar culmea este că, atunci când vorbesc de jaf, mă refer la politicienii jefuitori de țară, exact aceia care ar fi trebuit s-o protejeze de devalizări. Nu insist prea mult asupra temei, că vedem cu toții la TV arestările borfașilor politicieni de ambele sexe și din toate partidele, preponderent PSD.

"Când intru pe ușa acestui apartament, intru în România. Când ies, mă duc în Germania"

- Sunteți la curent cu tot ce se întâmplă pe pla­iurile mioritice... Cum se împacă sufletul ro­mânesc, plin de vibrații nostalgice cu... datoria rigidă ger­mană?

- Am să le spun ceva cititorilor dv. Când am venit în Germania, un neamț (managerul Firmei "Fiat-Ducato", Manfred Wolf), căruia încercam să-i explic despre România, mă întreabă la un moment dat: "Măi, Traiane, m-ai înnebunit cu România asta a ta; poți să sintetizezi cum este, de fapt?" Am răspuns sec, convingător, sigur pe mine, cu o singură frază: "Herr Manfred Wolf, în România, unde scuipi, crește o floare". A rămas perplex, în sens pozitiv, bineînțeles. Sunt prieten cu el și azi. El este cel care știe cel mai bine, alături de generoasa și înțelegătoarea mea soție, Anamaria, că legătura mea cu România nu s-a în­trerupt niciodată. Nici nu s-ar putea, pentru că Ro­mâ­nia este în mine, de la naștere până la moarte, poate și după aceea. Practic, în familia mea duc o viață numai românească. Când intru pe ușa acestui apartament, intru în România. Când ies, mă duc în Germania. Re­cepționez 20 de canale TV românești. Televizorul stă deschis zi și noapte. Când și când, văd un singur jur­nal de știri german. Dar știu tot ce mișcă în Ro­mâ­nia. E ca un drog, e fascinant și trist, dar nu mai e dra­matic, ca atunci când mângâiam, ca pe o iubită, va­goa­­nele afumate ale CFR-ului. Cum ajung la "punctul de fierbere" cu boala numită dor, mă urc în mașină și plec la Săvârșin. Am și acolo o casă.

"Fără ajutorul românilor, Iohannis nu va face nimic"

- Lăsând la o parte scăpărarea sentimentală, cum vi se pare că a evoluat România în ultimul sfert de secol?

- Văd evoluția societății românești pozitivă și încurajatoare pentru viitorul României. Putem vedea oriunde în țară că românii au o inteligență ieșită din comun, au dorința de a progresa. Uită-te la agro­tu­rism, de exemplu, ce lucruri minunate au realizat oa­menii din satele de munte sau din stațiuni! Sunt atâtea întreprinderi înființate de mici sau de mari investitori români cinstiți. Să fim corecți. Nu tot românul fură. Vreau să vor­besc și despre alegerea președintelui. Cred că România și românii au primit din nou o șansă de la Dumnezeu, ca în 1989, doar că atunci au ratat-o. Ei, acum trebuie să gândească mai bine! Trebuie să se "agațe" de șansa asta, numită Iohannis, că, după cum vedem, vine la 25 de ani odată. De aceea, în cinstea co­na­ționalilor mei care au votat spectaculos, uimind lu­mea, în noaptea Anului Nou am ridicat paharul, ru­gându-l pe bunul Dumnezeu să rămână in­dulgent cu neamul nostru. M-am rugat ca toți românii să aibă încredere în noul președinte, dar și ca noul pre­ședinte să nu ne deza­mă­gească, să nu plece ure­chea la șoap­tele unora din­tre consilierii săi, pe care cred că a greșit numindu-i în acea funcție de dem­nitate națională. Deocamdată, sperăm că Iohannis este cea mai bună soluție pentru România, însă el singur, fără ajutorul românilor, nu va putea face nimic.

- Credeți că întâmplarea de a avea un președinte cu origini germane ar putea împinge înainte, în mod accelerat, relațiile României cu Germania?

- Acest fapt fără precedent în Europa, de a avea ca președinte un român de etnie germană, este, fără îndoială, un motiv pentru ca Germania să privească spre țara noastră cu mai multă atenție. Doar că, fiind aici de aproape patru decenii și cunoscând bine felul de a fi al germanilor, sunt sigur că întâi trebuie ca noi, românii, să ne arătăm voința de a face lucruri serioase și de a ne schimba mentalitatea. Excelent spune pre­șe­dintele: "România lucrului bine făcut". Dacă în min­tea românilor se va impregna acest slogan, se va putea spune că drumul României va fi presărat cu flori. Altminteri, s-o avem ca președinte pe Angela Merkel în persoană, și tot nu vom realiza nimic! Abia după ce România va dovedi că vrea să se schimbe, atunci, fără îndoială, vom avea sprijinul germanilor. Emil Cioran a scris că "românii au dormit 1000 de ani". Se pare că au apărut semnele trezirii. Condiția este să nu... re-adoarmă. Deci, dragi români, scu­lați-vă, înviorați-vă și... la treabă!

Lui Traian Trăușan îi puteți scrie la email: traiantrausan@aol.com sau telefona la: 0049.89.35.92.162.