Părintele SERGHIE FILIMONOV, medicul care tratează și sufletul

Cristian Curte
TEOLOGIE ȘI MEDICINĂ

Părintele Serghie e înalt și masiv. Peste re­verendă poartă o rasă cu mâneci largi, iar pe piept o cruce aurită. Ținuta lui, care degajă o majestate blajină, amintește de stareții noștri din mânăstirile moldovenești. Dar părintele Filimonov nu este călugăr, ci preot de mir. Și, în mod ciudat, este și un chirurg reputat, me­dic-militar în marina Rusiei, profesor univer­sitar la Facul­tatea de Me­dicină din Sankt-Pe­tersburg și, mai presus de toate, medic homeo­pat. În această calitate a făcut o că­lătorie în Ro­mânia, unde avea pro­gra­mate câteva confe­rințe menite să lămu­reas­că ade­vărul despre această ramură medica­lă practicată în toată lu­mea, dar pusă la îndo­ială printre sluji­torii bisericii, ca­re fără să îi cu­noască virtuțile vindecătoare, o învinuiesc de o­cultism și erezie.
Textul care ur­­mează se în­scrie în progra­mul re­vistei "For­mula AS" de a-și in­for­ma cititorii des­pre terapiile me­dicale de ma­re eficiență. Ho­meopatia face parte dintre ele, fiind o medicină a viitorului.

Când rugăciunea vindecă boala

Stăm cu părintele Serghie într-o rezervă a spita­lului Sfânta Irina din Voluntari, patronat de doctorul Pavel Chirilă. Ce loc mai nimerit pentru un interviu cu un preot-medic decât un loc de vindecare patronat de o sfântă? În încăperea care sclipește de curățenie, părintele Serghie se simte ca acasă. În fond, așa a început totul. Cu dragostea pentru medicină și pentru pacienți.
"Când eram la începutul carierei mele medicale, totul părea foarte clar: trebuia să acționez potrivit instrucțiunilor din manualele învățate în facultate și totul ar fi mers ca la carte. Dar, practicându-mi profe­sia, am observat că, totuși, nu toate se petrec ca în tra­tatele de medicină și că, de multe ori, apar la pacienți fenomene care depășeau granița a ceea ce poate ex­plica manualul. De multe ori, rugăciunea le schimba, realmente, evoluția bolii! Cu vremea, am ajuns să-mi pun întrebări - cum să mă raportez la aceste feno­mene? Ce ideologie trebuie să am, ce poziție față de lume, ca să le pot înțelege mai bine? Și m-am decis să analizez riguros ceea ce se petrecea cu pacienții mei. Un lucru devenea pe zi ce trece tot mai cert: rugăciu­nea avea o însemnătate foarte mare în vindecare! Așa că, fiind eu însumi un om credincios, nu intram în operație cu niciun pacient fără să mă rog pentru el. Am văzut cum bolnavi incurabili se ridicau din patul de moarte, mulțumită rugăciunilor bolnavu­lui însuși, împreunate cu rugăciunile rudelor și cu cele ale preo­ților. Vindecarea era evidentă mai ales când pentru un bolnav se rugau și apropiații, familia, și slujitorii bisericii. Am asistat la adevărate miracole: un pacient a ieșit din comă fără să-mi pot explica de ce, o naștere critică s-a terminat cu bine, un diagnostic căruia nu i se dădea de capăt era pus, dintr-odată, precis. Mi-am dat atunci seama că e o prostie să vezi în toate acestea o simplă întâmplare, pentru că aceste fapte se petre­ceau doar în momentul în care se săvârșea rugăciunea. Am înțeles, în cele din urmă, că pentru om nu este suficient tratamentul obișnuit. Sunt situații în care poate să ajute doar Domnul, prin biserică și tainele ei. Așa că am început să îmi trimit pacienții la biserică și la preoți și am văzut că în starea lor clinică se pe­treceau schimbări minu­na­te. Mi-am pus atunci problema: de ce mă ocup eu doar de tratamentul trupului? Ar însemna că sunt medic doar pe jumă­tate, un medic nedesă­vâr­șit, care are în grijă doar corpul bolnavilor, neglijând totalmente su­fletul lor. Era limpede că trebuia mai întâi să-i ajut pe pacienții mei să se eli­bereze de ceea ce-i apă­sa, să scape de pă­cat, să se pocă­ias­că și, pe fondul acestei purificări, să merg mai de­parte cu lucrarea de vindecare. Dar un medic obișnuit nu are dreptul să spovedească un pacient. Așa că am făcut pasul ur­mător, am înce­put să studiez teo­logia, am ab­solvit seminarul, apoi academia teo­logică și am fost hirotonit preot. Și acum aplic tera­pia sufletului, împreună cu cea a trupului, pentru că omul este un întreg."

- Formația dvs., de om de știință, poate confirma, în mod obiectiv, puterea de vindecare a rugăciunii?

- Da, bineînțeles. Sunt evenimente care au fost înregistrate clinic, există documente medicale în acest sens, cu analize de la­borator care măr­tu­risesc în ce stare se găsea pacientul îna­in­te și în ce stare ajunge după, cum era înainte de a se ruga și ce s-a întâmplat după ce s-a rugat. Aseme­nea mărturii există și în mânăstiri, dar me­dicina trebuie să do­ve­dească to­tul știin­țific. Dacă nu avem argu­men­te obiective, putem semăna îndo­iala în mintea unui om care este departe de credință. Însă pen­tru un om care crede cu adevărat, aceste dovezi sunt inutile.

Homeopatia și Sfânta Rusie

În anul 1790, Samuel Hahnemann, un erudit medic german în vârstă de 35 de ani, traducea din limba en­gleză lucrarea "Materia Medica", a doctorului scoțian William Cullen. Când a ajuns la secțiunea dedicată chininei, care pe atunci se folosea intens în tratarea malariei, Hahnemann a observat un fapt pe care mulți alți medici nu-l băgaseră în seamă - simptomele into­xi­cației cu chinină erau similare cu semnele malariei - o febră de 3-4 zile, urmată de slăbirea simțurilor, de articulații paralizate și de sete. Atunci i-a încolțit în minte un gând genial: oare substanța care provoacă într-un organism sănătos reacții similare bolii nu poate fi folosită la tratarea acelei boli? Similarul rezolvă similarul. Exprimat popular: cui pe cui se scoate...
Că intuiția lui a fost revoluționară, o dovedește suc­cesul homeopatiei în vremea noastră. Pe drept cuvânt, Hahnemann este socotit întemeietorul homeo­patiei, deși înainte de el, Hipocrate, în antichitate, și apoi Paracelsus, în evul mediu, au tratat bolnavii folo­sind, practic, principiul "similia". Gloria lui Hahne­mann a venit în timpul epidemiei de holeră care a bântuit în Europa începând cu anul 1831, când mulți bolnavi, tratați cu preparatele sale, au scăpat de la o moarte sigură. Părintele Serghie Filimonov consideră că acesta a fost momentul în care homeopatia s-a im­pus decisiv nu doar în Europa occidentală, ci și în me­dicina practicată în Rusia.
"Astăzi, există secții de terapie intensivă, perfuzii, dar atunci, majoritatea bolnavilor de holeră (aproxi­mativ 50-80% dintre ei) mureau, deci mortalitatea era foarte ridicată. În timpul acelei epidemii, remediile lui Hahnemann au ajuns și în Rusia, unde au fost aplicate pe un grup de 1273 de holerici. Din ei au murit doar 108. Asta înseamnă că rata mortalității a fost de doar 8,48%. Astăzi pare mult, dar pentru acele timpuri era ceva fantastic. Ca să faceți o comparație, aceeași epi­demie, în Moldova, unde bolnavii nu au fost tratați homeopat, a ucis 5182 de oameni din 8445, câți fuse­seră contaminați. Deci, folosirea homeopatiei în Rusia a fost determinată de niște evenimente tragice. Dar ele i-au deschis multe perspective. După stingerea epide­miei, în anul 1833, Consiliul de Stat al Imperiului Rus a aprobat o decizie prin care medicilor homeopați li se acorda permisiunea să-și desfășoare deschis activi­tatea. Acest lucru a fost posibil datorită țarului Nicolae Pavlovici, care a avut o atitudine binevoitoare față de homeopatie, după ce se înregistraseră acele succese în timpul epidemiei de holeră. A urmat apoi deschiderea primei farmacii homeopate, în 1834, iar în anul urmă­tor, s-a tradus în rusă Organonul lui Hahnemann. A apărut și o revistă, iar în 1868 a fost înființată Socie­tatea medicilor homeopați, care au putut profesa înce­pând din anul 1870 chiar într-o clinică a lor, deschisă în Sankt Petersburg.
Noua disciplină medicală a trezit și interesul mul­tor oameni ai bisericii, care au folosit cu succes trata­mentele homeopate și s-au poziționat, teologic, în fa­voa­rea lor. În anii '80 ai secolului XIX, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a venit cu propunerea ca în toate seminariile teologice să fie introdusă materia numită Bazele Medicinei, în care să existe un capitol dedicat medicinei homeopate. În favoarea homeo­patiei s-au pronunțat atunci și sfinți precum Ioan de Kronstadt, Teofan Zăvorâtul, Ignatie Briancianinov sau Serafim al Leningradului. Ei nu numai că au folo­sit remedii homeopate, dar au și recomandat credin­cioșilor să se trateze astfel. Sfântul Ioan de Kronstadt a sfințit, chiar, în 1892, farmacia homeopată din Sankt Petersburg, afirmând, cu mare îndrăzneală, că în per­soana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar."

Medicina viitorului

- Părinte, cum ați ajuns dumneavoastră, dintr-un chirurg reputat, un pasionat de homeopatie?

- Eu și acum sunt medic alopat, specializat în chi­rurgie ORL. Dar în prezent, în Rusia nu se obișnuiește ca un medic să fie numai alopat, adică să ofere numai o metodă de tratament. Trebuie să înțeleagă și con­ceptele fitoterapiei, să știe și de homeopatie și de alte terapii alternative. Există homeopați care se ocupă numai de homeopatie, dar sunt mulți medici ca mine, care utilizează remediile homeopate ca pe o terapie alter­nativă, mai bine zis o terapie combinată. De exem­plu, dacă la mine vine un pacient cu o sinuzită purulentă, după ce i se face o puncție pentru drenarea puroiului, îi administrez niște picături care îngustează vasele, și apoi pot utiliza un medicament produs din plante, Sinupretul, și o terapie homeopată, care împre­ună au un efect foarte bun. Deci, medicul se uită care remedii sunt mai bune pentru bolnav, în cazul respec­tiv.

- Deși homeopatia este practicată intens în lumea medicală din Occident, există și specialiști care re­fuză să o aplice, afirmând că nu este așezată pe niște premise științifice.

- Când spui că nu există dovezi științifice ale eficacității homeopatiei faci o afirmație neprofesio­nală. Există dovezi științifice din anii '60-'70 ai seco­lului trecut și s-au făcut cercetări serioase în ultimul deceniu. Noi am avut o dezbatere în acest sens în Sankt Petersburg, o dezbatere la care au participat și medici homeopați, dar și oameni de știință de la Insti­tutul de Microbiologie "Louis Pasteur", un institut cu multă autoritate, care studiază și imu­ni­tatea umană. Ei au derulat un ex­pe­riment în care au folosit un vaccin ho­meopat, care le-a fost injectat ani­male­lor infec­tate în prealabil cu Es­cherichia coli, o bacterie foarte agresivă. Și au constatat că ani­malele tratate ast­fel s-au vindecat sau au făcut doar o formă foar­te ușoară a bolii. Vă dați seama că la animale nu putem vorbi de efectul placebo! Deci, experimentul a dovedit că medica­men­tele homeopate au efect. Dar acesta nu este singurul caz. În Rusia, s-au efectuat obser­va­ții pe mulți paci­enți tratați ho­meopat, pacienți care s-au vinde­cat. Ne lovim însă mereu de maximalismul oamenilor, care ar dori ca orice tratament să fie încununat de succes. Dar aceasta nu e o abordare științifică. Știm că există întotdeauna particularități ale procesului patologic, care fac ca un tratament să funcționeze acolo unde altul dă greș. Chiar și la tratamentele alo­pate, la picăturile pen­tru nas, de exemplu, unii reac­ționează pozitiv, în vreme ce alții constată un efect contrar. Există o toleranță și o sensibilitate individuală a fiecă­rui pacient.

- Neîncrederea în medicamen­tele homeopate vine, probabil, și din "fabricația" lor, diluții în apă de ordinul mili­oa­nelor, care fac ca în final prepa­ratul să mai conțină doar câteva molecule din substanța activă ini­țială, restul fiind compus din 99,99% apă. Ce putere de vindecare poate să aibă un asemenea medica­ment bazat, cum se spune în popor, pe apă chioară?

- Știți că în fizica clasică, apa, o substanță fundamentală folosită pre­ponderent în homeopatie, are trei stări de agregare - solidă, lichidă și gazoasă. Ei bine, ultimele cercetări în fizică arată că apa are, în realitate, aproape o mie de stări de agregare. Este o substanță unică în univers, ca­pabilă, în anumite stări de agregare, să păstreze informația substanței care a fost dizolvată în ea. Noi, me­dicii homeopați, presupu­nem că această informație, pe care apa o poate păstra chiar și după diluții suc­cesive, poate să acționeze la nivel celular, unde să de­clanșeze vindecarea. Vorbim acum de terapie infor­mațională, deci, de medicina viitorului. Există mulți specialiști care atrag atenția asupra faptului că în anii 2020-2025 ne vom apropia de sfârșitul erei antibio­ticelor, pentru că microorga­nismele au dezvoltat deja rezistență la ele. Și atunci va trebui să folosim homeo­patia, împreună cu celelalte terapii alternative și cu medicina alopată care dezvoltă acum tratamente de vârf. De pildă, de curând a fost inventat un tratament care folosește microorga­nisme care sunt puse la luptă contra microbilor. E un medi­cament experimental, RS 19, care conține 19 tipuri de microorganisme cu mare efect.
Aceasta este medicina viitorului, în care terapia homeopată își are cu­loarul său. Vă mărturisesc un lucru din poziția unui medic practicant - când am un bolnav cronic, care nu răspunde la tratamentul alopat, voi încerca întotdeauna fitoterapia și homeopatia.

SFINȚII RUȘI DESPRE HOMEOPATIE

Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1891)

"Ar trebui să i se înalțe un monument"

"Magnetismul este considerat la voi o lucrare a celui rău. Și pentru că magne­tis­mul este o par­te componentă a homeo­patiei, este așezată și homeopatia în aceeași cate­go­rie. Este o gre­șeală să gân­dim așa. Mag­netis­mul nu par­ti­ci­pă la pro­duce­rea pre­­para­te­lor homeo­pa­tice. Aici totul se face deschis și simplu și toți pot vedea cum decurg lucrurile. Nu trebuie să bănuim de­loc că ar exista o putere ascunsă. Este treaba voastră dacă vreți sau nu vreți să vi se ad­ministreze tra­tament homeopat, dar nimeni nu tre­buie să gândească astfel. În cazurile în care timp de cinci săptămâni tratamentul alopat nu schimba cu nimic situația pa­cien­­tului, homeopatia acționa simțitor, într-o jumătate de zi. Cred că totuși ar trebui să i se înalțe un monument!"

Sfântul Serafim al Leningradului (1856-1937)

"Nimeni nu a îndrăznit să vorbească despre sistemul lui Hahnemann ca despre o nouă metodă eficientă de tratament"

"Acum o sută de ani (aceste rânduri sunt scrise în 1891 - n.red.) a apărut un nou sistem de tratare a bolilor numit homepatie, dar în ciuda acestui inter­val de timp, nici reprezentanții științelor medicale, nici intelectualitatea nu au cercetat această metodă de tratament, pentru a avea o înțe­le­gere corectă a ceea ce este ho­meopatia. Datorită prejudecăților, oamenii de știință n-au mai încercat să citească cărți despre homeopatie, ci au atacat-o cu o înverșunare suspectă. În societatea noastră, prin homeopatie s-a obiș­nuit să se înțeleagă acea doză mică de preparate care se oferă pacien­tului sub forma unor fire de zahăr. Nimeni nu a îndrăznit să vor­bească despre sistemul lui Hahnemann ca despre o nouă metodă eficientă de tratament, ca despre o știință întemeiată pe un principiu cunoscut, pe lege. De fapt, nu există un alt prin­cipiu de ghidare a efectului medicamentelor în afară de legea homeopată a similitudinii. Unele sisteme de tratament, cum este medicina alopată, îl folosesc inconștient, instinctiv, nedo­rind să cerceteze prea mult pricina efectelor acesteia și expli­când această atitudine doar printr-o experiență pozitivă."

Sfântul Ioan de Kronstadt (1829-1908)

"În Însăși persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin similar"

"Metoda dum­neavoastră (homeopa­tă - n.red.) este cea mai rațională și cea mai co­rec­tă. Însăși înțe­lep­ciunea lui Dum­nezeu nu a găsit o metodă mai potrivită de tra­tare a uma­nității îmbolnăvite de pă­­cat și de nu­me­roasele boli care au cu­prins-o, de­cât cea a simi­larului prin simi­lar. Înainte de Cruce, de moartea și Învie­rea Sa, pentru toate veacurile, Hristos a stabilit ca cel mai eficient tra­tament destinat omenirii păcătoase să fie Taina Împărtășirii cu Trupul răstignit și cu Sângele Său, unite cu Dumnezeirea. Înseamnă că în Însăși persoana Dumnezeului-Om avem un exemplu de tratare a similarului prin si­milar."

Mulțumim "Librăriei Bizantine" pentru sprijinul oferit la realizarea acestui articol.