Afumați, însă demni, sfinții de la Bistrița priveghează lespezile grele de piatră sub care își află tihna de veci neamul voievozilor Mușatini. O nălucă în haine cernite lunecă pe sub bolțile bisericii domnești, se apropie sfielnică de catapeteasmă, apoi cade în genunchi în fața icoanei Sfintei Ana, cea făcătoare de minuni. Degete subțiri întorc nerăbdătoare foile zdrențuite ale unei cărți de rugăciuni, apoi un glas întretăiat de suspine destramă liniștea naosului. La sfârșit, fruntea pelerinei atinge pardoseala, buzele sărută cu evlavie mâna argintată a Sfintei, iar trupul i se frânge de la mijloc, pentru a trece pe dedesubtul icoanei. Binecuvântarea Sfintei Ana se pogoară atunci asupra omului. Odată ajuns de cealaltă parte, credinciosul își părăsește zbuciumul și se înapoiază la rosturile sale, cu sufletul împăcat.
Povestea celor trei Ane
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost pictată de doi călugări din părțile Ierusalimului, zice-se chiar în orășelul în care s-ar fi născut Sfântul Mucenic Gheorghe. Facerea icoanei a fost datată, cu aproximație, între anii 1150-1250. La o privire fugară, s-ar putea crede că este o altă reprezentare a Fecioarei Maria cu Pruncul. Icoana sparge însă tiparele epocii: ea o înfățișează pe Sfânta Ana ținând în brațe o copilă, nimeni alta decât fiica sa, Sfânta Fecioară Maria, cea aleasă de Dumnezeu pentru a-I aduce pe lume Fiul. Biblia ne spune că Ana și soțul ei, Ioachim, nu aveau copii și erau disprețuiți din această cauză. Ei nu și-au pierdut însă nădejdea și s-au rugat pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze și căsnicia lor. Ana și-a făgăduit copilul spre slujire templului din Ierusalim. Astfel, ea a născut la bătrânețe o copilă, pe care a numit-o Maria. Sfânta Fecioară a slujit, în adevăr, templul din Ierusalim, de la 3 la 12 ani. Icoana Sfintei Ana le amintește credincioșilor miracolul biblic, dar și propria ei forță de a face minuni.
Sute de ani, icoana a stat între odoarele cele mai de preț ale împăraților de la Constantinopole. Cu timpul însă, puterea bazileilor a scăzut sub loviturile păgânilor. Unul dintre ultimii monarhi bizantini, Manuel al II-lea Paleologul, împreună cu Împărăteasa Ana, au dăruit icoana Voievodului Alexandru, zis și "cel Bun". Familia imperială își arăta astfel recunoștința pentru felul în care a fost primit fiul lor, Andronic, în vizita lui prin țara Moldovei. Alexandru cel Bun a îmbrăcat icoana în aur și a dăruit-o soaței sale, pe care tot Ana o chema. Aceasta va aduce icoana la Mânăstirea Bistrița, înainte de anul 1418, când "s-a strămutat la veșnicile locașuri".
Icoana Mușatinilor
Nu se cunosc minunile înfăptuite de icoana Sfintei Ana înainte de aducerea sa în Munții Moldovei. Nu se știe nici când a fost așezat, pe spatele icoanei, chipul Sfântului Mucenic Gheorghe, patronul și protectorul oștirii moldovene în epoca medievală. Un lucru este cert: odorul cel mai de preț al Mânăstirii Bistrița a schimbat viețile a mii de oameni, de la vlădică la opincă. Ea și-a pus pecetea și asupra voievozilor, în special asupra dinastiei Mușatine: în fața ei au îngenuncheat Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Alexandru Lăpușneanu. "Această sfântă icoană, la vreme de neploaie, scoțându-să cu litanie afară de mânăstire și făcând o sfeștanie, până ce să întoarce în mânăstire numai ce plouă, da' nu peste tot, ci câtu-i hotarul mânăstirii", scria, pe la 1723, Mitropolitul Gheorghe. Se cunoaște, de asemenea, că astfel de pastorații aveau loc când țara era lovită de epidemii, lăcuste și alte primejdii.
Voievodul Petru Rareș își datorează, și el, scăparea din mâinile păgânilor acestei icoane: în 1538, turcii împresuraseră Bistrița, unde se refugiase voievodul. Părăsit de boieri, Petru Rareș părea a nu mai avea scăpare: "...am căzut la pământ înaintea sfintelor icoane și mult am plâns, așijderea și egumenul și tot soborul plângea împreună cu mine, cu fierbinți lacrimi. Și am dat făgăduință lui Dumnezeu și Prea Curatei Lui Maici, că de mă voi întoarce iarăși la scaunul meu cu bine și biruitor, atunci din temelii voi înnoi sfânta mânăstire...", avea să-și amintească mai apoi domnitorul. Ca urmare, în zorii zilei de 18 septembrie, voievodul se strecoară, nevăzut de turci, pe o poartă dosnică. Dar "n-a avut răgaz a se odihni, deasupra mânăstirii, în munte, văzu ca un roiu de pretutindenea cum turcii înconjoară mânăstirea ca să-l poată prinde. El cunoscând acestea, au încălecat de sârg pe cal și singur au fugit", nota cronicarul Grigore Ureche. Ca urmare, domnitorul nu numai că a scăpat cu viață, dar a și revenit în fruntea țării, ținându-și făgăduiala dată.
Minunile icoanei cu două fețe
Cu toată puterea sa asupra vremii, icoana a avut de suferit cel mai mult de pe urma vremurilor tulburi. Mai întâi, în timpul Eteriei de la 1821, ea a fost despuiată de îmbrăcămintea aurită. Actualul veșmânt de argint i se datorează lui Nicu Albu - prefect și primar de Piatra-Neamț, pe la începutul veacului. Dar mai înainte, pe la 1853, icoana Sfintei Ana a fost așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, adusă de ieromonahul Varnava, starețul Mânăstirii Pângărați. El fusese bolnav de paralizie și s-a vindecat după o noapte de rugăciune la icoana făcătoare de minuni. Aceasta n-ar trebui să ne mire, întrucât icoana se află în stare să vindece "aproape orice boală", după spusele monahilor de la Bistrița. Multe cazuri disperate și-au aflat aici leacul: "O doamnă a fost depistată de medici cu cancer la colon. A venit și s-a rugat toată noaptea la icoană. După o lună, a fost la control și nu i-au mai găsit nimic". De asemenea, icoana este prețuită și pentru că ajută fetele să-și găsească bărbați destoinici.
Din păcate, comuniștii nu s-au lăsat impresionați de harul icoanei și au dezlănțuit prigoana. Nu era loc de "misticisme" în "epoca de aur". Călugării nu aveau voie să poarte icoana în procesiune. Dar credincioșii continuau să vină să se roage, iar minunile se țineau lanț. "Noi ne rugam aici, dar ploua acolo, în locurile chinuite de secetă, de unde veniseră oamenii." După 1989, procesiunile au reînceput: icoana Sfintei Ana a ajuns să vadă toată Moldova, după 50 de ani de izolare silnică. Pe timp de vară, ea se odihnește rareori la casa ei de la Mânăstirea Bistrița.
Drumul sfintelor
Mătușa Ileana, din Bodești, comună aflată la câteva zeci de kilometri de Bistrița, își amintește: "Era arșiță, zăduf mare, iar noi, pe câmp la păpușoi, la prășit... Dădeam cu sapa în pământ ca-n drum, așa era de uscat. Numai ce văd că apare Sfânta, cu mare alai. Am îngenuncheat la marginea șoselei și mi-am făcut cruce, că nu știau celelalte femei ce am pățit...". Astfel de apariții nu sunt deloc străine plăieșilor. Pe timp de vară mai ales, șoseaua care leagă Piatra de Târgu-Neamț devine promenada "Sfintelor" de la diferite mânăstiri, hărăzite cu darul aducerii de ploaie: icoana Maicii Domnului de la Văratec, Fecioara de la Neamț și, firește, Sfânta Ana de la Bistrița. Dar mai multe știe Ioan Hulpoi, "cântăreț principal în parohia Bodeștii de Sus, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae", după cum se recomandă, altfel spus - dascălul din Bodești. Pentru ca "Sfânta" să plece în pastorație, trebuie îndeplinite o serie de condiții, unele naturale, altele legale. Cele naturale sunt "vremurile de strictă nevoie: ploaie necontenită sau deloc". Urgența trebuie să fie reală, căci "nu ne jucăm de-a icoana". Consiliul Parohial cere părerea enoriașilor, iar vrerea lor este notată într-un proces-verbal. Își fac programare la icoană și așteaptă, uneori, săptămâni la rând. În vremea aceasta, credincioșii trebuie să se roage, să postească și să țină candela aprinsă. Când le vine rândul, oamenii parohiei merg la mânăstire, unde li se încredințează icoana.
Seceta moare la a cincea evanghelie
Odorul este instalat pe o mașină decapotabilă ornată cu flori, covoare persane și prosoape înflorate. Aceasta purcede la drum ceremonios, fără grabă, în viteza întâi. Automobilul este flancat de patru "străjeri", aleși pe sprânceană de preotul paroh, care trebuie să aibă grijă de icoană ca de ochii din cap. În peregrinarea sa, icoana este salutată de fiecare biserică întâlnită, prin bătăi strașnice de clopot. Oamenii de prin sate lasă porțile deschise și ies la drum: unii cu flori, alții cu găleți cu apă, alții chiar întind covoare pe șosea. Acestea poate nu vor mai fi la fel de curate, însă cu siguranță vor fi binecuvântate de trecerea "Sfintei". Credincioșii îngenunchează la trecerea icoanei, apoi încearcă să o sărute, să o atingă, barem s-o vadă. Cortegiul ajunge în parohie pe înserat, iar icoana este primită în biserică, cu slujbă de vecernie. Cântările și rugăciunile continuă, apoi, până la miezul nopții. Peste noapte se alcătuiește un sobor din preoții de la parohiile vecine, iar ceremoniile de a doua zi le va conduce preotul cel mai în etate.
Dimineața începe cu o slujbă de mulțumire adresată Maicii Domnului, dar și "Sfintei" aduse. Apoi procesiunea pornește, cu toaca în frunte, cu prapuri (odăjdii), cu sobor, cu alai. Mulțimea se oprește la fântâni, la izvoare, la răscruce de drumuri, prilejuri cu care preoții adresează ectenii de cerere către Maica Domnului. Aceasta și-a câștigat reputația de "grabnic ajutătoare" și nu-i lasă pe credincioși de izbeliște. Ținta procesiunii este un deal, de preferință în preajma unui izvor, unde se află, pregătită dinainte, o masă cu evangheliare, sfeșnice, pomeni și cele trebuincioase facerii de aghiasmă. "Odată ajunsă acolo, toată suflarea, plecând genunchii, cântă «Doamne miluiește!», duios și lin", spune dascălul. Soborul oficiază apoi Sfânta Taină a Maslului: se citesc șapte evanghelii după șapte apostoli. La fiecare evanghelie, credincioșii sunt miruiți cu ulei sfințit. Se rostesc rugăciunile speciale pentru chemarea ploii, iar la sfârșit, preoții aghesmuiesc mulțimea, cântând "Miluiește, Doamne, poporul tău!". "Odată, eram la a cincea evanghelie - n-ajunsesem încă la a șaptea - când a început să plouă. Ne udase covoarele. Abia am ajuns la biserică, să o adăpostim pe Sfânta", spune Ioan Hulpoi. Altminteri, dacă nu este întreruptă de ploaie, procesiunea de întoarcere decurge la fel.
Ca orice minune, ploaia se împlinește în trei zile
Înainte de a se întoarce la mânăstire, icoana Sfintei Ana trebuie să lase ceva din harul ei bisericii care a găzduit-o. "Sfânta" e purtată pe brațe de doi credincioși până la catapeteasmă, apoi este închinată la Icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Drumul înapoi, până la Bistrița, este la fel de triumfal precum venirea. Ajunsă "acasă", icoana este primită cu alai, odăjdii și clopote. Se face o scurtă vecernie, timp în care Sfânta Ana își reia locul obișnuit, printre monahi și Mușatini. Până va fi scoasă din nou din biserică, privirile ei vor cădea asupra frunților plecate a sute de credincioși. Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana ajută orice om bolnav, amărât, care vine cu credință și se roagă cu evlavie. Atâta vreme cât printre odoarele mânăstirii se va afla și această minune, pașii și speranțele pelerinilor se vor îndrepta către zidurile străvechii ctitorii mușatine.
CRISTIAN MIHAI POPA