Distrugerea creatoare a capitalismului

Ciprian Rus
Conform unui studiu Eurostat dat publicității de Zia­rul Financiar, doar 2% dintre români continuă să învețe și după absolvirea școlii, pe tot par­cursul vieții.

Asta, pen­tru că ne-am obișnuit ca școala, care, între noi fie vorba, nu mai e nici ea ce a fost, să ne ofere toată in­formația de care avem nevoie. Din păcate pentru noi și pen­tru vecinii bulgari, care stau și mai prost la acest ca­pitol, lumea s-a schimbat. Nu știu dacă în bine sau în rău, căci discuția ar depăși cadrul acestui editorial, dar e cert că, în zilele noastre, un meseriaș care are ex­periență de o viață și se bazează doar pe ea poate să fie depășit de un ucenic dornic să învețe mereu.
Și asta se întâmplă pentru că trăim într-o lume a re­voluțiilor tehnologice. Ceea ce acum douăzeci de ani era la vârf, acum e bun de pus în muzeu. Alan Greenspan, cel mai longeviv guvernator al Rezervei Federale a Sta­telor Unite ale Americii (care e echivalentul BNR de la noi), numea acest proces "distrugerea creatoare a capi­ta­lis­mului". Adică, pe măsură ce știința evoluează, cre­ea­ză pre­misele unui salt tehnologic, care atunci când își pro­duce efectele în economie, duce la dispariția unor teh­nologii mai vechi. Doar că înlocuirea produce multă suferință - oamenii își pierd slujbele și, ca să obțină unele noi, trebuie să țină pasul cu schimbările. Din ce în ce mai rapide, din ce în ce mai radicale. Așa ajungem la ideea de în­vățare continuă - anii de liceu sau de facultate nu mai sunt suficienți. Viața în sine devine o instituție de în­vățământ pe care nu o poți absolvi decât la pensie și poate nici măcar atunci. Dacă pici aceste examene permanente, societatea te scoate de la sine din circuitul ei. Așa s-a ajuns ca 31% dintre danezi să învețe continuu toată viața. Ei sunt urmați de suedezi și de finlandezi. Societățile lor se află permanent în mișcare și asta se și vede în nivelul lor de trai foarte ridicat. Comparați acest procent al lor cu cele 2% de la noi și veți înțelege că ni­ciun guvern și nicio politică socială nu ne va aduce bu­năs­tarea nordicilor, dacă nu îi urmăm și în educația per­petuă. Fără această adap­tare riscăm să ajungem șomeri pe viață. În Marea Bri­tanie, spre exemplu, 10 milioane de oameni își vor pier­­de slujbele în următorii douăzeci de ani, doar din ca­uza automatizării. Conform unui studiu al Oxford Uni­versity, agenții de credite, recepționerii, func­ționarii care luc­rează în relații cu clienții, vânzătorii și șoferii profe­sioniști riscă să fie înlocuiți în proporție de 90% de roboți, în următorii 10-20 de ani.
Iar noi, ceilalți, va trebui să învățăm să lucrăm cu aces­te mașini, altminteri ne vor lua pâinea de la gură tu­tu­ror. Pentru că proprietarii marilor companii știu că ro­boții, spre deosebire de noi, bieți oameni cu carne, oase, boli și dureri, nu dorm și nici nu au nevoie de salarii, de pa­­uze de masă, de concediu sau de pensie. Iar când se stri­că, pot fi lesne înlocuiți cu alții noi. Distrugere de oa­meni creatoare... de roboți.